URMĂREȘTE-NE PE
JOI, 28 MARTIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Primăria Oradea a decis să modifice regulamentul de salubrizare. La fel cum deja ne-a obișnuit, schimbarea s-a făcut fără o dezbatere publică serioasă. Mi se pare o greșeală strategică, pentru că despicarea firului în patru atunci când e vorba de problemele tuturor locuitorilor poate duce la soluții bune, unde mai pui că elimini din start suspiciunile și speculațiile.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oradea și Bihorul au ajuns într-o perioadă fastă, cum din perspectiva dezvoltării infrastructurii n-au mai cunoscut niciodată. Anul acesta se deschid circulației o mulțime de noi drumuri, vreo 70 de kilometri: legătura centura Oradea - Autostrada Transilvania (chiar la finele acestei săptămâni), plus centurile Sânmartin, Aleșd, Beiuș, Oșorhei, Nojorid, Sântandrei (în vară). „Miracolul” ar putea fi explicat prin faptul că 2024 e an electoral. Și, da, este! Dar, totuși, nu asta-i explicația, ci parcurgerea întregii evoluții de la germinarea la coacerea proiectelor.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți mulțumit de noile trasee de tramvai gândite de OTL pentru a asigura un flux mai bun în oraș?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Din data de 31 martie, România devine, parțial, parte a spațiului de liberă circulație Schengen, aspect care ar trebui să ne bucure, ca națiune, deoarece vine după un îndelung proces de negociere cu celelalte state ale Uniunii Europene, aspectele privind negocierea cu Austria fiind comentate pe larg în ultima perioadă.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
02 Decembrie 2012, 21:14

PPMT a protestat cu candele pentru retrocedarea în natură a clădirii în care a funcţionat Policlinica Mare (FOTO)

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

PPMT Bihor a organizat, duminică seară, un nou protest în susţinerea retrocedării imobilelor naţionalizate de comunişti către bisericile maghiare. Manifestaţia vine în completarea acţiunilor revendicative iniţiate în această toamnă de oamenii lui Laszlo Tokes, după ce primul protest s-a consumat în urmă cu două săptămâni în faţa Colegiului Mihai Eminescu.

Ploaia şi frigul muşcător nu i-au oprit pe reprezentanţii PPMT Bihor să-şi ducă la bun sfârşit acţiunea anunţată. La ora 17.30, aproximativ 30 de manifestanţi, membri au grupării politice şi simpatizanţi, stăteau zgribuliţi în faţa intrării principale a imobilului de pe strada Republicii 35, în care, până în urmă cu patru ani, a funcţionat Policlinica Mare. Câţiva dintre ei au aprins zeci de candele pe care le-au amplasat pe trotuar, dar cu care au flancat şi intrarea în clădire.

Nu vor bani

Manifestanţii PPMT susţin ideea de restituire completă - restitutio in integrum - a averilor deţinute de bisericile maghiare, confiscate de comunişti. Oamenii lui Tokes cred că despăgubirile acordate de vechiul regim, care a naţionalizat toate bunurile imobiliare şi funciare ale bisericilor maghiare, nu se apropie de justa valoare a proprietăţilor.

Vizavi de obiectul acţiunii de duminică seară, preşedintele PPMT Bihor, Zatyko Gyula, a declarat că "deşi clădirea a fost retrocedată Bisericii Catolice, aceasta nu poate intra în posesia sa pentru că decizia a fost atacată de Consiliul Judeţean Bihor. Liderul PPMT crede că asta este doar în detrimentul comunităţii maghiare, pentru că în vreme ce instituţiile aflate în litigiu îşi caută fiecare dreptatea în instanţe, clădirea se degradează şi a ajuns refugiu pentru boschetari.

Zatyko s-a declarat îngrijorat şi în perspectiva modificării legii retrocedărilor vechilor proprietăţi către biserici ori persoane fizice, din cauza faptului că actul normativ ar putea prevede acordarea de despăgubiri în procent de 10% din valoarea imobilelor revendicate, "chestiune inacceptabilă". Liderul PPMT a mai spus că poziţia partidului său este fermă: "Cerem restituire integrală, în natură!".

Precedent cu scântei

Acţiunea revendicativă de duminică este cea de a doua organizată de PPMT perioada campaniei electorale, prima fiind cea din miercurea de 14 noiembrie, când peste 100 de manifestanţi au protestat, cu lumânări şi pancarte în mâini, în faţa clădirii Colegiului Mihai Eminescu. Atunci, unul dintre radicalii PPMT, Nagy Jozsef Barna, candidat în colegiul 1 Marghita pentru Camera Deputaţilor, a vopsit, împreună cu alţi doi tineri, trotuarul din faţa Colegiului Naţional Mihai Eminescu cu inscripţia: "Proprietate Maghiară - Proprietate Furată - Restitutio in Integrum". Gestul face şi acum obiectul unei anchete.

Protestul din faţa fostei Policlinici Mari s-a derulat în linişte şi fără niciun fel de incidente similare. De altfel, manifestanţii au fost în permanenţă sub supravagherea deloc discretă a Jandarmeriei, cordonul de oameni ai legii fiind postat la câţiva metri distanţă de grupul de protestatari. Acţiunea s-a încheiat puţin înainte de ora 18.30, nu înainte ca unul dintre liderii PPMT Bihor, Torok Sandor, să declare că astfel de acţiuni similare vor continua, "probabil la primăvară".

Proces de 10 ani

Aşa cum BIHOREANUL a mai scris, clădirea de pe strada Republicii 35, care în perioada administraţiei ungare a fost sediul Palatului Finanţelor, face obiectul unui proces de retrocedare care trenează de peste 10 ani.

Imobilul nu a fost al Ordinului Călugăresc Mizericordian, care a iniţiat procesul de retrocedare, grupare religioasă afiliată Bisericii Romano Catolice, ci a fost construit din banii Ministerului Finanţelor din Budapesta pe un teren oferit de mizericordieni, care au fost despăgubiţi. Proprietar era atunci Statul Regal Maghiar, iar odată cu schimbarea administraţiei, după tratatul de la Trianon, imobilul a trecut în proprietatea Statului Român.

În pofida acestor lucruri, comisia de retrocedare a dat dreptate Episcopiei Romano Catolice din Oradea, printr-o decizie din martie 2012. Consiliul Judeţean Bihor a formulat o contestaţie care a fost înregistrată la instanţă iar procesul este încă pe rol.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
8 Comentarii
...
Da\' o p... nu vor ? In gura !
Postat 03 Decembrie 2012, 15:45 de coco
facatura
de unde atat nesimtire sa ceri ceea nu ti-a apartinut niciodata? ce-i cu atat minciuna suntem in tara lui papura-voda? retrocedarile se fac doar pentru ceea ce a fost confiscat de comunisti. Cladirea respectiva nu a fost confiscata deoarece apartinea statului Roman care a primit-o in urma tratatului de la Trianon de la cel maghiar. Aaa, ca avand ministru la patrimoniu din udmr s-a incercat pacalirea (sau o negociere politica de cea mai joasa speta) statului asta e infractiune si ar trebui ca organele abilitate sa se sesizeze.
Postat 03 Decembrie 2012, 15:07 de ady
Niste pensionari
Sunt cladiri retrocedate cultelor maghiare(ca si cea de fata) prin trocuri mizerabile.La cum arata aceasta cladire si Consiliul Judetean va trebui sa depuna un efort financiar substantial ca sa o faca functionala, darmite o adunatura de bosorogi care se agita pe ploaie.Cu multi ani in urma un consilier judetean, demonstra cu acte ca imobilul care adaposteste acum clinica Pozitron apartine statului.Cum a ajuns el la Romano-catolici atunci ?
Postat 03 Decembrie 2012, 10:26 de Boom
Să-i ridice Poliţia pentru tulburarea liniştii publice
De ce Bihoreanul nu povesteşte despre faptul că acea clădire a fost ridicată de STATUL de atunci, pe un teren donat de către un ordin bisericesc, cu scop determinat pentru ridicarea clădirii ce a adăpostit o INSTITUŢIE PUBLICĂ. STATUL, în formele de atunci şi ulterioare, a construit clădirea, iar în schimbul terenului donat a acordat o mare facilitate, de scutire de taxe şi impozite pe 50 de ani în favoarea donatorului. Adică terenul a fost astfel plătit iar clădirea, care este cea cu valoare adăugată de interes major acum, s-a făcut din banul public de atunci. În rest, Tokes să trăiască cu amantele lui de la Budapesta şi Bruxelles.
Postat 02 Decembrie 2012, 22:42 de prof.dr. Trăşculescu
vandalii huni !!
Cata minciuna, cata ipocrizaie, cata hotie fac ungurii in tara asta !!!! Vor sa fure tot si sa duca in HUN.GARIA !!!! Neam de hoti si vandali, au venit in Europa calare pe cai furan si omorand si acu vor sa isi rea vechile obiceiuri!!! Neam de criminali, hoti. !!!! KGB-istul Iliescu i-a invatat din 1990 la ciolan si acu vor sa fure tot impreuna cu hunii din budapesta !!!
Postat 02 Decembrie 2012, 22:31 de VECHI LOCUITOR !!!
Temă pentru viitorii parlamentari
Lege ... de adoptat cu votul a 2/3 dintre deputaţi/senatori ... articol unic ... toate clădirile şi terenurile situate pe teritoriul României se impozitează conform Legii Taxelor şi Impozitelor Locale, fără nici o posibilitate de a fi exceptate de la plata acestora ... în categoria imobilelor intră orice proprietate (clădire sau teren), respectiv persoane fizice şi persoane juridice ... adică şi biserici şi partide şi oricine mai are pretenţii de înavuţire fără drept ... ca să fie încurajator ...
Postat 02 Decembrie 2012, 22:31 de Carp III
Ungaria Mare nu a existat niciodată
Doar din 1920, odată cu Trianon, Ungaria a devenit o ţară de sine stătătoare. Până atunci a fost ori paşalâc turcesc ori provincie subordonată habsburgilor, ori un teren călcat de nişte cai şi călăreţi rătăciţi din Asia către vreo vreun sat mai bogat de tâlhărit. Pe de altă parte, Transilvania nu a fost nici teritoriu de plimbat fetele din harem ale vreunui paşă şi nici o înghiţitură facilă de pământ pentru austrieci. Faţă de Transilvania şi patrimoniul ei nu poate avea, nici măcar o cât de mică pretenţie, nici un ungur, cu excepţia celor care sunt, de fapt, români de etnie maghiară. Dacă caraghioşii de la PPMT insistă, s-ar putea să rămână "îngropaţi" în beciul policlinicii cu pricina, cu plata taxelor şi impozitelor româneşti la zi.
Postat 02 Decembrie 2012, 22:20 de Carp III
retrocedeaza cineva mortii?
M-am saturat de cate porcarii vor ungurii!! Parca suntem la gradinita! NU vor sa traiasca in liniste alaturi de romani! Provoaca si apoi se folosesc de reactiile noastre pentru a se plange prin lume.
Postat 02 Decembrie 2012, 22:13 de Tzutzea
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5892 RON
  • 1 EUR = 4.971 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON