URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 19 APRILIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Dacă te iei după iubitorii de clorofilă, în Oradea s-a defrișat în ultimii ani o suprafață egală cu jumătate din Pădurea Amazoniană. De la Primărie ți se va spune că în ultimii 10 ani abia au dispărut doi copaci și o creangă, și aceea din cauza furtunii de anul trecut...
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Săptămâna trecută, înainte ca lucrările de 70 milioane de euro derulate la Aeroportul Oradea să se încheie (apropo, va fi un şoc diferenţa!), suspansul privind utilitatea lor s-a risipit: CJ Bihor şi Primăria Oradea au bătut palma cu LOT şi cu HiSky.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți de noul proiect de realizare a unui drum nou între Paleu și Șoseaua Borșului, contestat de unii locuitori din Oncea?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 21 martie a fost publicată în Monitorul Oficial al României Legea nr. 58/2024 prin care se aduc modificări atât legii speciale cu privire la sancționarea traficului de droguri, cât și codului penal.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
19 Iulie 2011, 19:19

Poluare la Suplac: O conductă a Petrom s-a spart, iar ţiţeiul a ajuns într-un canal colector (FOTO)

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

O conductă a Petrom de la Schela Suplacu de Barcău s-a spart, în noaptea de luni spre marţi, pentru a doua oară în decurs de trei zile, iar cantităţile de ţiţei scurse au ajuns într-un canal colector care se varsă în râul Barcău.

Potrivit şefului Direcţiei Ape Crişuri, Pasztor Sandor, care s-a aflat încă de luni noaptea la locul accidentului împreună cu reprezentanţii Agenţiei de Mediu Bihor şi cei ai Gărzii de Mediu, evenimentul s-a petrecut la circa 200 metri de râul Barcău.

"Avaria s-a produs la o conductă supraterană care se află lângă un canal colector. A fost fisurată sâmbătă, s-a remediat avaria, însă în noaptea de luni spre marţi conducta s-a spart din nou şi exista pericolul ca ţiţeiul să se verse în apă. Din fericire, doar o cantitate neînsemnată s-a scurs, s-a intervenit la timp. Norocul este că nu a plouat. Oricum, am dispus ca în cazul unor precipitaţii abundente, să se închidă barajul de pe Barcău din Suplacu de Barcău. Putem avea creşteri de debit, se poate crea o viitură care să inunde terenurile de acolo iar poluarea să se întindă. Nu putem risca", a explicat directorul Direcţiei Ape Crişuri.

Acţiunea de decontaminare a zonei este coordonată de reprezentanţii autorităţilor de mediu şi supravegheată de prefectul judeţului, Gavrilă Ghilea, care s-a aflat, marţi, la locul accidentului, pentru a evalua situaţia. "S-a dispus imediat izolarea zonei şi evacuarea de urgenţă a combustibilului dar şi a solului contaminat", a declarat prefectul.

Pentru a evita poluarea râului, echipele de intervenţie ale Petrom au ridicat 15 baraje, inclusiv pe malul Barcăului, au săpat mai multe canale de colectare şi au împrăştiat pe terenul din jurul conductei material absorbant. "S-a lucrat toată noaptea şi se acţionează şi în prezent, pentru a evita un eventual accident ecologic. Ţiţeiul scurs în conducte a fost vidanjat iar solul contaminat este în prezent escavat pentru a fi transportat spre decontaminare", susţine directorul Agenţiei de Protecţie a Mediului Bihor, Ovidiu Dăescu, aflat şi el la locul accidentului.

Potrivit şefului APM, accidentul s-a produs din cauza uzurii conductei. "Conducta este foarte veche şi corodată, am şi cerut să se verifice care este termenul de exploatare stipulat în autorizaţia de mediu. A cedat din cauza temperaturilor mari din ultima perioadă. Am dispus acum să înlocuiască toate conductele uzate dar şi să defrişeze toate zonele vulnerabile, pentru ca echipele de intervenţie să aibă acces mai uşor în asemenea cazuri. În zonă vegetaţia este atât de deasă, încât nici nu s-a putut găsi în prima fază sursa poluării şi nici nu se cunoaşte, exact, cantitatea de ţiţei care s-a deversat", a spus Dăescu.

Directorul APM Bihor intenţionează să solicite comisarilor Gărzii de Mediu Bihor dar şi reprezentanţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă "Crişana", demararea unor anchete şi sancţionarea vinovaţilor.

"Oficialii de la Schela Petrom Suplac trebuiau să ia măsuri pentru ca astfel de accidente să nu se întâmple. Trebuie sancţionaţi pentru ce s-a întâmplat. Voi sesiza şi Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă, să impună măsuri de conformare. Din cauza vegetaţiei care a crescut necontrolat şi care acum e îmbibată cu combustibil, un incendiu ar provoca un dezastru ecologic acolo", a mai arătat Dăescu.

UPDATE:

Potrivit unui comunicat transmis ulterior de ABA Crişuri, din conducta fisurată în noaptea de luni spre marţi s-au scurs circa 6 metri cubi de ţiţei din care aproximativ 700 litri s-au deversat în râul Barcău.

"De menţionat este faptul că pe parcursul acestor zile nu s-a înregistrat mortalitate piscicolă însă, cu toate acestea A.B.A Crişuri va monitoriza zilnic calitatea apei până aceasta va reveni la parametrii iniţiali", a declarat Pásztor Sándor, director ABA Crişuri.

Rezultatele Laboratorului de Calitatea Apei, atât pentru probele prelevate sâmbătă, cât şi pentru cele prelevate în decursul zilei de luni, indică faptul că nivelul oxigenului din apă a scăzut de 9 ori faţă de limita minimă, iar substanţele extractibile şi petroliere depăşesc de 10 ori valoarea admisă, mai susţin reprezentanţii ABA.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6625 RON
  • 1 EUR = 4.9763 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON