URMĂREȘTE-NE PE
MARȚI, 10 DECEMBRIE 2019

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
După unii, Primăria n-ar trebui să cheltuiască 120.000 euro pe niște emisiuni care vor fi ascultate, estimativ, de „numai” 14 milioane de oameni. Mai bine ar împărţi banii tuturor locuitorilor. Cu 50 de eurocenți în plus, sărbătorile fiecărui orădean ar căpăta o strălucire aparte.
Zic şi eu
Adrian Cris
Într-o societate ipocrită, vestea că aproape jumătate din adolescenţii României sunt analfabeţi funcţional (potrivit celei mai recente testări PISA, a Organizaţiei pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică, 44% nu înţeleg un text, deşi cunosc literele care îi formează cuvintele) a fost întoarsă pe toate feţele câteva zile, după care, ca de obicei, a şi fost uitată pentru a face loc altor uimiri, nou-nouţe.
Cum a fost?
Lucian Cremeneanu
Un monstru în sine, birocrația creează la rândul ei alți monștri. Birocratul are infinit mai mult respect pentru o hârtie semnată și stampilată decât pentru un om în carne și oase. Din spatele unui birou sau baricadat în spatele unei tejghele cu geam termopan, birocratul se simte o ființă superioară, un supra-om, care va descalifica orice biped lipsit de hârtiile necesare pentru a dovedi ce are de dovedit.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveţi despre decizia Primăriei Oradea de a taxa eliberarea pe loc a documentelor la ghişeu şi de a încuraja, inclusiv prin reduceri fiscale, relaţia online între cetăţeni şi administraţie?



De stiut

Avocatul Bihoreanului
Mircea Ursuta
Recent, Înalta Curte de Casație și Justiție a pronunțat o decizie obligatorie cu privire la termenul în care se pot solicita despăgubiri în cazul provocării unei pagube printr-un act administrativ nelegal. Mai concret, s-a stabilit că termenul de un an pentru solicitarea de despăgubiri în instanță curge de la data la care persoana vătămată a luat cunoștință de paguba efectivă.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Coronarografia reprezintă o metodă de diagnostic invazivă (nu de tratament) ce permite vizualizarea directă a arterelor inimii (coronare) afectate prin infarct. Coronarografia presupune introducerea unui cateter (un tub minuscul) la nivelul arterei inghinale de la rădăcina coapsei şi înaintarea lui, sub control radiologic, până la nivelul arterelor coronare, moment în care se injectează o substanţă de contrast ce permite astfel stabilirea locului stenozat (îngustat) sau obstruat (înfundat) şi a atitudinii terapeutice: tratament medical, angioplastie sau tratament chirurgical.
Psihologul Bihoreanului
Razvan Coloja
Din păcate, cinematografia şi oamenii neinformaţi perpetuează o serie de mituri care impun o stigmă asupra bolnavilor şi asupra celor cu afecţiuni psihice. Un schizofrenic este confundat des cu cei cu personalitate multiplă, cu criminalii în serie, cu cei malefici şi răi, gata de violenţe inimaginabile. Adevărul este, însă, altul...
18 Noiembrie 2019, 20:00

Pesediştii fac lucruri "trăznite"! Flash mob al tinerilor PSD Bihor, prin care cer dezbatere Iohannis-Dăncilă (FOTO)

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Circa 50 de membri ai organizaţiei de tineret a PSD Bihor au participat, luni seară, la un flash mob în Piaţa Unirii din Oradea, afişând pancarte prin care solicită organizarea mult doritei dezbateri între finaliştii alegerilor prezindenţiale, Klaus Iohannis şi Viorica Dăncilă, care urmează să se confrunte duminică în turul decisiv.

Manifestanţii au purtat pancartele galbele devenite celebre cu ocazia manifestărilor #Rezist, de forma unor mâini galbene, pe care vechiul mesaj "Toţi pentru Justiţie" a fost modificat în "Toţi pentru Dezbatere". 

Acţiunea nu a fost anunţată dinainte, aşadar nu a fost surprinsă de mass-media locală, iar când reporterii au ajuns la faţa locului activiştii se risipiseră.

Un comunicat al Tineretului Social Democrat Bihor, emis tot luni seara, vorbeşte de "peste 100 de membri ai TSD Bihor", deşi imaginile nu confirmă acest lucru, motivând acţiunea prin faptul că tinerii şi-au dorit "o formă inedită de a cere mai multă transparenţă în aceste ultime zile ale campaniei pentru alegerile prezidenţiale".

Tinerii social-democraţi au cerut, prin această manifestare, "candidatului Klaus Werner Iohannis să nu mai fugă de responsabilitatea propriului bilanţ, dacă îl are".

"Pentru că #DEMOCRAŢIE înseamnă #DEZBATERE, ca o condiţie esenţială a progresului social în orice ţară normală şi europeană, tinerii participanţi la flash-mob vor ca şi Klaus Werner Iohannis să se supună, în sfârşit, regulilor democraţiei şi să aibă curajul de a accepta invitaţia doamnei Viorica Dăncilă la o dezbatere televizată faţă în faţă", arată comunicatul TSD Bihor.

Tinerii social democraţi se declară hotărâţi să reia acest demers, "cu o participare şi mai mare", dacă preşedintele Iohannis "va da, şi pe mai departe, dovadă de laşitate".

După cum se ştie, Klaus Iohannis a anunţat, miercuri, într-o conferinţă de presă susţinută la sediul PNL, că va organiza o dezbatere cu politologi şi formatori de opinie, precizând că nu va participa la o dezbatere cu Viorica Dăncilă, deoarece aceasta "a fost parte activă a mârlăniilor pesediste şi a sprijinit activ încercările de acaparare a Justiţiei". Dezbaterea lui Iohannis e programată marţi seara.

Viorica Dăncilă a declarat duminică, întrebată dacă va merge marţi peste Klaus Iohannis la dezbaterea de la BCU, că încă nu ştie ce va face, dând de înţeles că ia, totuşi, în calcul o apariţie intempestivă la evenimentul preşedintelui. Prezidenţiabilul PSD a precizat că speră ca şeful statului să ia în calcul să-şi invite contracandidatul la prezidenţiale la o dezbatere, unde şi în ce zi vrea acesta.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
8 Comentarii
Fuga de dezbateri nescenarizate are o denumire nouă ... KLAUSTROFOBIE !?!
...
Postat 19 Noiembrie 2019, 10:05 de CrisDumi
sandu
Las-o baltă, spitalu administrat de primărie îi falimentar iar cel administrat de județ merge strună.
Postat 19 Noiembrie 2019, 07:39 de two
2000 de spitale , creșe, școli , 800 km de autostradă etc
Eu sunt de acord cu o dezbatere, dar cred că doamna vrea un duet. Totuși nu aș vrea că Doamna sa facă pe proasta, nu că nu , darrrr. La Oradea se fac școli, creșe, spitale drumuri, fără sprijinul PSD.
Postat 18 Noiembrie 2019, 22:35 de Sandu1206
e frumos
Eu inteleg ca dumnaealor doresc, dar de ce nu au manifestat sa opreasca judecarea lui Dragnea sau sa nu treaca motiunea de cenzura? Sau alte bazaconii care se pare au fost creatia PSD? Sau de ce nu manifesteaza sa sustina ca vor anihila coruptii sau vor restaura Legea Justitiei?
Postat 18 Noiembrie 2019, 21:20 de Christa
scandal
Saraca vasilica insista sa se faca de ras. Si psd-ul odata cu ea. Oamenii astia traiesc in lumi paralele si nu isi dau seama ca ceea ce se mint intre ei nu reprezinta realitatea ce o traim in fiecare zi. Mi-e teama de vremurile care vin, in care psd-ul si ce o mai ramane din el va face din nou un scandal continuu in viitorul parlament. Asa au facut de fiecare data cand au fost in opozitie: nu veneau la sedinte, cand veneau faceau scandal, cu pancarte, strigate si intrigi. Sper sa isi dea seama ca e vorba despre tara noastra, in care traim si noi si ei si e spre binele nostru sa existe dialog. Dialog tot timpul, nu numai cand vor ei. Ce dialog a fost cand au adoptat OG 13? Dar cand au adoptat OG 114 ? Dar cand au masacrat legi initiate cu buna credinta si schimbate de ei in folosul infractorilor care ii pot afecta si pe copiii lor ca si pe ai nostri ? Asa ca dragi psd-isti, daca pana acum nu credeati ca veti pierde alegerile prezidentiale cu peste 30%, bagati de seama ca poate le veti pierde si pe cele locale si pe cele parlamentare la fel. Nu ca ar fi o pierdere, dar o tara are nevoie si de o opozitie solida, cu conditia sa fie facuta constructiv si pt oameni, nu cu scandal si doar in interesul vostru propriu.
Postat 18 Noiembrie 2019, 21:06 de oradea_mea_si_a_ta
Veorica
Veorica draga ,Mutulica(Iohanis) are o carte de vizită impresionantă...vezi tu cum arata orașul Sibiu si dupa cere o dezbatere cu Mutulica...Veorica tu daca ajungi in centrul Sibiului o sa zici ca esti la Monte Carlo la ce cultura generala ai! Ce dezbatere vrei tu? Ce ar putea vb omul cu una ca tine? Tu nu sti cat e 2+2÷2=? ...lasă Veorico pe unul care macar a făcut cv pt România...sa nu uitam ca Sibiul a fost primul oraș in care s au folosit la maxim fonduri UE...primul oraș european din România.
Postat 18 Noiembrie 2019, 20:57 de Adrian_Preda
despre blonda cu coc de mireasa... cica hair-stylistii ca sunt oripilati de coafura ei
duamna veo se des-bate singura de când e prim-ministru, nu observati?
Postat 18 Noiembrie 2019, 20:45 de roger
De zbatere
PSD se zbate acum ca puiul în budă. Dacă nu vrei să fii împroșcat cu stropi, nu e indicat să stai în preajma lui. Nici ca prieten (Ponta stie de ce), nici ca dușman (Iohanis știe și mai bine). Despre pui vorbeam, firește !?!
Postat 18 Noiembrie 2019, 20:29 de FaBULA
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.3149 RON
  • 1 EUR = 4.7777 RON
  • 1 HUF = 0.0144 RON