URMĂREȘTE-NE PE
JOI, 24 IANUARIE 2019

Ediția tipărită

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Autostrada care ar trebui să unească Oradea de Cluj are un destin nemilos. Din cauza forţelor vrăjmaşe din exterior, noi, românii, nu suntem lăsaţi să ne construim autostrăzi. Bătrânul Soros se pune în calea buldozerelor care decopertează terenul, ecologiştii mai descoperă câte o capră neagră ce sălăşuieşte pe traseu, iar Uniunea Europeană ne tot bate la cap oferindu-ne banii ei, deşi toată lumea ştie că nu sunt bine veniţi în România fiindcă nu pot fi furaţi.
Zic şi eu
Adrian Cris
N-aveţi de unde şti cine-i Lori. E normal, dar asta nu însemnă că nu merită câteva rânduri. Poate nu atât pentru că el, fotoreporterul nostru, Szilágyi Loránd, tocmai a fost recompensat pentru câteva reuşite de anul trecut, câştigând Cupa Fotoreporterilor Bihoreni. Mai degrabă pentru că e unul dintre cei care, în plină tiranie smartphone, în care oricine îşi scoate device-ul pentru orice nimic, continuă să care un DSLR, să socotească zgomotul de lumină, să dea atenţie compoziţiei, subiectului, să dea cele mai bune poze posibile.
Cum a fost?
Lucian Cremeneanu
Prea multă lume nu a auzit de Adrian Berinde! Nici nu prea avea cum, din moment ce singurul post de radio care îi mai scapă câte o melodie în eter este România Cultural. În Oradea, Radio Transilvania, ce îl mai difuza sporadic, și-a banalizat grila de programe la fel ca restul radiourilor comerciale, iar singurul post românesc ce difuzează exclusiv muzică românească, Național FM, pornit tot din Oradea, nu are și nu a avut niciodată o melodie de Adrian Berinde în playlist.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveţi despre cerinţele organismelor europene adresate României privind consolidarea statului de drept şi stoparea modificării legilor justiţiei?




De stiut

Avocatul Bihoreanului
Mircea Ursuta
La sfârşitul anului trecut a fost publicată, în Monitorul Oficial, Legea nr. 310/2018 pentru modificarea Codului de procedură civilă. Această lege aduce modificări importante sistemului procesual, acestea putând fi sistematizate în trei categorii. Prima categorie de modificări vizează transpunerea în legislaţie a deciziilor Curtii Constituţionale ce au vizat prevederile codului de procedură civilă din 2013 şi până astăzi.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Trichineloza este o boală parazitară acută produsă de Trichinella spiralis (un vierme cilindric lung de 1-4 mm şi cu diametrul de 0,04 mm), care parazitează animalele carnivore, porci mistreţi, urşi, vulpi, câini, pisici, şobolani etc. Sursa de infecţie pentru om este carnea infestată şi insuficient preparată termic...
Psihologul Bihoreanului
Razvan Coloja
Inteligenţa este râvnită în ziua de azi ca un atribut fără de care persoana nu se poate descurca eficient în viaţă. Adevărul este însă că inteligenţa corelează extrem de bine cu probleme de ordin mental, afectiv şi social. Oamenii cu IQ ridicat întâmpină mai multe dificultăţi în a se integra în societate, mulţi suferă de depresie, anxietate sau alte tulburări, iar o mică parte au chiar şi boli mintale.
28 Martie 2018, 09:38

Percheziţii antidrog în Bihor: Un jandarm orădean, șeful unei rețele de traficanți de etnobotanice (FOTO)

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Operaţiune de amploare a procurorilor şi poliţiştilor antidrog din Oradea, care în zorii zilei de miercuri, au descins la 13 adrese, pentru percheziţii într-un dosar de trafic de stupefiante şi etnobotanice deschis pe numele unei grupări de traficanţi aprovizionaţi chiar de un jandarm orădean, Dan Marius Mendea.

Potrivit unui comunicat al DIICOT, în dosarul instrumentat de Serviciul Teritorial Oradea al DIICOT, grupul a fost constituit la iniţiativa jandarmului, care era şi principalul furnizor de substanţe psihoactive. "Substanţele le comercializa atât en-gros, sub forma de pulbere pentru stropit, cât şi en-detail, sub formă de materie vegetală gata preparată, către mai mulţi traficanţi de astfel de substanţe de pe raza municipiului Oradea", se arată în comunicat.

Substanţele erau livrate de jandarm doar către persoane de încredere, procurorii enumerându-i pe Mihai Răzvan Tamaş, Eduard Levente Scholler, Papp Emanuel, Alexandru Mircea Seraficean - ultimul între timp decedat.

După ce primeau substanţele psihoactive, aceştia le livrau persoanelor situate în cadrul grupului infracţional organizat la nivelul imediat inferior, cum sunt Marin Stuparu, Cornel Răsvanţă şi Ioan Conoloş, iar mai apoi aceştia livrau consumatorilor substanţele prin intermediul dealerilor, în rândul acestora fiind enumeraţi Alexandru Ioan Şutu, Laviniu Andrei Huh, Ileana Maria Criste, Gabriel Bordaş, Ştefan Sebastian Covăşdan, Dacian Nicolae Dronca, Georgiana Alina Opre şi Marius Lucian Lungu.

"Este vorba despre persoane care sunt cercetate în prezenta cauză sau în alte cauze aflate pe rolul unităţii noastre de parchet, care au o activitate laborioasă şi continuă în timp, de vânzare de psihoactive", se precizează în comunicat.

Ancheta s-a desfăşurat în discreţie până în data de 27 martie a.c., când unul dintre membrii grupării a fost prins vânzând 50 pastile ecstasy investigatorului acoperit infiltrat în anturajul grupării, contra sumei de 3.000 lei.

Aşa se face că, în zorii zilei de miercuri, sub coordonarea procurorilor DIICOT Oradea, poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate şi Antidrog Oradea au descins la 13 adrese, pentru percheziţii domiciliare autorizate de judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Bihor. În urma acţiunilor s-au descoperit substanţe susceptibile de a avea efecte psihoactive, atât sub formă de pulbere, cât şi sub formă de materie vegetală.

Tot miercuri, la  sediul DIICOT şi la BCCO Oradea vor fi aduşi în vederea audierii 16 suspecţi.

În cauză cercetările se efectuează împreună cu  lucrători din cadrul BCCO Oradea - Serviciul Antidrog, la percheziţii beneficiind şi de susţinerea  lucrătorilor din cadrul IPJ Bihor şi IJJ Bihor.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
2 Comentarii
nimic nou
Pe vremea răposatului,chiar fiul răposatului cu gaşca controlau bijniţa de cafea,blugi,şi tot ce lipsea de pe piaţă,adică cam tot;))))))
Postat 28 Martie 2018, 21:24 de crisan
?!
Dna Laura, dvoastra aveti conexiuni pe la instante, parchete, etc, (n-ati avut mereu lista de prieteni secretizata), asa ca va rog sa cercetati un zvon! Cica ar fi distribuit prafuri si colegilor din capitala, aia condusi de raducu pumn de fier, Răducu Şerban in evidentele jandarmeriei.
Postat 28 Martie 2018, 12:32 de pinonel
count display

FOTO BIHOREANUL

  • Poliţia Bihor în 2018: Au fost identificaţi toţi autorii infracţiunilor de mare violenţă şi toţi şoferii care au părăsit locul faptei (FOTO)
  • 'Infractor chestor şi infractor avocat': Afişe cu avocatul Răzvan Doseanu şi fostul şef al Poliţiei, Liviu Popa, lipite pe instituţii din Oradea (FOTO / VIDEO)
  • Accident în Ungaria: Cinci români au fost răniţi în apropiere de Borş, după ce maşina lor a fost lovită de TIR şi aruncată-n şanţ (FOTO)
  • 'Sunt sechestrată!' O tânără a ameninţat că se aruncă de la etajul trei al unui bloc din Oradea (FOTO / VIDEO)
  • 'Cum să vinzi o pereche de bocanci în toiul verii'. O tânără orădeancă a lansat o carte cu ponturi de vânzări (FOTO)
  • Vernisajul fotojurnaliştilor: Fotograful BIHOREANULUI, Szilágyi Loránd, a primit Cupa Fotoreporterilor Bihoreni (FOTO)
  • Incendiu de proporții la Centrul de plasament pentru copii cu dizabilități din Oradea (FOTO/VIDEO)
  • La polul frigului: În debutul geros al anului, BIHOREANUL a făcut o incursiune în cea mai rece așezare locuită din județ (FOTO / VIDEO)
  • An nou, aceleaşi bătălii... PNL-iştii au boicotat prima şedinţă din 2019 a Consiliului Judeţean, iar un proiect de 7 milioane euro a fost din nou amânat! (FOTO/VIDEO)
  • Un bebeluş de 7 luni, bolnav de rujeolă, este în stare gravă la Spitalul Municipal din Oradea. Părinţii acuză doctorii că ar fi ascuns riscul de îmbolnăvire (FOTO)
Ultimele Comentarii

TIMP LIBER

Timp liber

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 3.8697 RON
  • 1 EUR = 4.5959 RON
  • 1 HUF = 0.015 RON