URMĂREȘTE-NE PE
SÂMBĂTĂ, 20 APRILIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Dacă te iei după iubitorii de clorofilă, în Oradea s-a defrișat în ultimii ani o suprafață egală cu jumătate din Pădurea Amazoniană. De la Primărie ți se va spune că în ultimii 10 ani abia au dispărut doi copaci și o creangă, și aceea din cauza furtunii de anul trecut...
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Săptămâna trecută, înainte ca lucrările de 70 milioane de euro derulate la Aeroportul Oradea să se încheie (apropo, va fi un şoc diferenţa!), suspansul privind utilitatea lor s-a risipit: CJ Bihor şi Primăria Oradea au bătut palma cu LOT şi cu HiSky.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți de noul proiect de realizare a unui drum nou între Paleu și Șoseaua Borșului, contestat de unii locuitori din Oncea?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 21 martie a fost publicată în Monitorul Oficial al României Legea nr. 58/2024 prin care se aduc modificări atât legii speciale cu privire la sancționarea traficului de droguri, cât și codului penal.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
22 Iulie 2010, 15:39

Orădenii, chemaţi să se pronunţe cu privire la un nou mobilier urban pe Corso (FOTO)

Orădenii, chemaţi să se pronunţe cu privire la un nou mobilier urban pe Corso (FOTO) Orădenii, chemaţi să se pronunţe cu privire la un nou mobilier urban pe Corso
Orădenii, chemaţi să se pronunţe cu privire la un nou mobilier urban pe Corso (FOTO) Orădenii, chemaţi să se pronunţe cu privire la un nou mobilier urban pe Corso
Orădenii, chemaţi să se pronunţe cu privire la un nou mobilier urban pe Corso (FOTO) Orădenii, chemaţi să se pronunţe cu privire la un nou mobilier urban pe Corso
Orădenii, chemaţi să se pronunţe cu privire la un nou mobilier urban pe Corso (FOTO) Orădenii, chemaţi să se pronunţe cu privire la un nou mobilier urban pe Corso
Orădenii, chemaţi să se pronunţe cu privire la un nou mobilier urban pe Corso (FOTO) Orădenii, chemaţi să se pronunţe cu privire la un nou mobilier urban pe Corso
Orădenii, chemaţi să se pronunţe cu privire la un nou mobilier urban pe Corso (FOTO) Orădenii, chemaţi să se pronunţe cu privire la un nou mobilier urban pe Corso
Orădenii, chemaţi să se pronunţe cu privire la un nou mobilier urban pe Corso (FOTO) Orădenii, chemaţi să se pronunţe cu privire la un nou mobilier urban pe Corso
Orădenii, chemaţi să se pronunţe cu privire la un nou mobilier urban pe Corso (FOTO) Orădenii, chemaţi să se pronunţe cu privire la un nou mobilier urban pe Corso
Orădenii, chemaţi să se pronunţe cu privire la un nou mobilier urban pe Corso (FOTO) Orădenii, chemaţi să se pronunţe cu privire la un nou mobilier urban pe Corso
Orădenii, chemaţi să se pronunţe cu privire la un nou mobilier urban pe Corso (FOTO) Orădenii, chemaţi să se pronunţe cu privire la un nou mobilier urban pe Corso
Orădenii, chemaţi să se pronunţe cu privire la un nou mobilier urban pe Corso (FOTO) Orădenii, chemaţi să se pronunţe cu privire la un nou mobilier urban pe Corso
Orădenii, chemaţi să se pronunţe cu privire la un nou mobilier urban pe Corso (FOTO) Orădenii, chemaţi să se pronunţe cu privire la un nou mobilier urban pe Corso
Orădenii, chemaţi să se pronunţe cu privire la un nou mobilier urban pe Corso (FOTO) Orădenii, chemaţi să se pronunţe cu privire la un nou mobilier urban pe Corso
Orădenii, chemaţi să se pronunţe cu privire la un nou mobilier urban pe Corso (FOTO) Orădenii, chemaţi să se pronunţe cu privire la un nou mobilier urban pe Corso
Orădenii, chemaţi să se pronunţe cu privire la un nou mobilier urban pe Corso (FOTO) Orădenii, chemaţi să se pronunţe cu privire la un nou mobilier urban pe Corso
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Orădenii sunt invitaţi să se pronunţe în această vară cu privire la modul în care va fi mobilată principala arteră pietonală a oraşului.

Consultarea populaţiei are la bază donaţia făcută oraşului de către artistul plastic Carol Kovacs, care a realizat un ansamblu de piese de mobilier din fier şi lemn masiv cu bănci, coşuri de gunoi şi ghivece de flori. Conceput ca un tot unitar, ansamblul a fost montat joi în faţa Agenţiei CFR din strada Republicii.

"Artistul Carol Kovacs a realizat aceste piese pe cheltuială proprie, cu titlu gratuit, pentru oraş, şi urmează ca orădenii să hotărască dacă le place şi dacă este oportună o astfel de achiziţie", a declarat viceprimarul Gheorghe Carp, joi, în cadrul unei conferinţe de presă organizate la faţa locului.

Viceprimarul a spus că demersul municipalităţii are la bază nemulţumirile orădenilor cu privire la modul în care a fost mobilată principala arteră pietonală a oraşului după modernizarea din 2006. "Mulţi s-au plâns că mobilierul urban nu corespunde arhitecturii din centrul istoric, fapt pentru care ne-am gândit cum am putea rezolva problema redării splendorii şi unicităţii acestei zone", a mai zis Carp.

Prezent la conferinţa de presă, artistul plastic a insistat asupra necesităţii realizării unor piese de mobilier urban care să se integreze în arhitectura zonei, având în vedere faptul că pe strada Republicii pot fi întâlnite de la clădiri în stil secession până la imobile în stil neoclasic.

"Am dorit să se creeze o unitate stilistică din punct de vedere al arhitecturii şi mobilierului stradal. Ideea este de a diferenţia stilistic fiecare zonă şi de a genera o dinamică, să nu mai existe un şablon pentru toată strada pietonală, ci mobilierul urban să fie conceput în funcţie de amplasament", a spus Carol Kovacs.

În cazul în care orădenii vor agrea propunerea artistului, piesele de mobilier urban vor fi concepute separat şi amplasate în faţa Agenţiei CFR, în zona statuii lui Aurel Lazăr, la intersecţia cu strada Roman Ciorogariu şi în faţa sediului Evidenţei Informatizate a Persoanelor. Preţul unei astfel de piese cu 10 locuri, coş de gunoi, ghiveci pentru flori se ridică la circa 5.000 de euro.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
47 Comentarii
da e ff important ce vrea primarul ...vechea caladire ce are..e prea naspa pentru ei...vor mai mult.
Artistul Carol Kovacs a realizat aceste piese pe cheltuială proprie, cu titlu gratuit, pentru oraş, şi urmează ca orădenii să hotărască dacă le place şi dacă este oportună o astfel de achiziţie", a declarat viceprimarul Gheorghe Carp, joi, în cadrul unei conferinţe de presă organizate la faţa locului.........interesant de cand primaria face marketing gratuit pentru un artist ar trebui sa platesca ca isi face reclama gratuita.....va rog sa prezentati si alti artisti va recomand scoliile profesionale luatile in rand sunt extraordinar de multe...nu ve e rusine...ati ajuns sa radeti de noi? DLE>CARP sunteti exagerat ca intodeauna.....visati sau nu realizati ca nu sunteti in VIENA?
Postat 27 Iulie 2010, 16:12 de zuzu
ggza
Parerea mea ca un astfel de mobilier trebuie sa fie in concordanta cu gustul general az cetatenilor, iar din acest punct de vedere este putin prea "artistic" acest stil, s-ar putea face ceva mai simplu, sau pur si simplu curatat mai des mobilierul actual. In alta ordine de idei, cum scria mai devreme cineva, este si o cheltuiala/achizitie in plus. Banii ar avea un loc mai indicat inalta parte. Probabil cineva castaga la aceasta afacere, ca la toatea celelalte. Parerea mea de "fierar-betonist"...
Postat 27 Iulie 2010, 09:18 de geza
oribile
daca vine ploaia si furtuna exxista riscul sa devina pericol public...iarna cu gheata pe ele sunt superbeee.....halalll decorrrrr demn de snobyyyy...ha, ha, ha
Postat 26 Iulie 2010, 22:59 de ha, ha, jha
Sa ne pronuntam, asadar!
Mie imi plac, sunt excelente, si daca vor fi particularizate/asortate cu cladirile din preajma va iesi ceva deosebit. Articolul solicita oradenilor sa isi dea cu parerea referitor la aspectul estetic al bancutelor si nu asupra necesitatii, cheltuielilor, momentului in care se face investitia. @anca and others care rod inutil buricele tastaturilor: "Stiati ca..." exista pe Corso o cladire in stil Venetian?
Postat 26 Iulie 2010, 17:57 de Ioenl
concluzie......
ce este rau in a discuta chestii mai sofisticate ...trebuiesc platite ...halal jurist/avocat care sta prost cu nervii.....avocatii omit un element esential...iau onorariu dar concret tot ce explica clientului....el nu intelege nimic...din cauza unui limbaj super sofisticat.... nu stiu daca dan e si avocat...dar indiferent ce ajungi in viata daca omiti radaciniile.... iti renegi sangele...tine de orgoliu...daca ne uitam bunicii si parintii ca suntem superr de stresati ne negam practic existenta...faceti ceva cu centrul...monument istoric....
Postat 26 Iulie 2010, 00:39 de anca
@dan oradeanul
"efectiv anca ma calca pe nervi"...ce expresie ? esti un om ff infumurat si ce ma relaxeaza este ca esti singurul...limba romana precara de care vorbesti incorecta se datoreaza unu simplu fapt cei LICENTIATI in invataman stiu....dar nu pot sa dau explicati PORCULUI ce rol au margaritarele ca oricum nu stie ce sa faca cu ele..... nu te lega de faptul ca un om nu vede, nu aude, nu simte ..... esti prea inganfat datorita unui orgoliu precar, parerea mea...nimeni nu este perfect...cerata orbul ca e ORB..... mie rusine ca existi!
Postat 25 Iulie 2010, 23:59 de anca
@dan oradeanul intepatul pe ce stai?
fara sa se bage in chestii mai sofisticate pe care evident nu le stapaneste... dar tu le stapanesti...cum facand morala profesionala fara sa sti daca e sau nu licentiata in DREPT...poti elevat si inalte domenii...asa ca nu incerca sa domini ca nu ai cu cine...... in proportie de 80% am DREPTATE...... am rationament dar nu pe limba ta cu termeni pe care omul simplu nu le intelege..... dar e greu sa te cobori! sa vb pe limba tuturor..practic o cacealma..... vorbeam de mobilier e ff scump (5000 euro) si mai mult nepractic ......si de factorii externi care dau un rol pozitiv.....acestui proiect dar nu exista decat negativi...avem preocupari mult mai serioase si urgente decat sa adoptam un stil pe gustul unei anumite categorii sociale neglijand sufletul ORASULUI (batrani) ....asa ca nu te mai obosi DAN ORADEANUL.
Postat 25 Iulie 2010, 23:51 de anca
capacitate
@matei: de acord cu ceea ce ai scris, eu insa nu am vrut sa ma lansez in toata teoria(pana la urma subiectul era mobilierul propus pentru Corso)dar efectiv anca ma calca pe nervi. De cand s-a apucat ea sa vorbeasca de Curtea Europeana de la Praga(????), apoi a zis ca CEDO e la Praga, acum s-a lansat in teoria "consintamantului"(cum crede ea ca se scrie). In fine, de cate ori voi mai vedea aberatii scrise de anca intr-o limba romana precara, de atatea ori ii voi da replica. chiar daca ar posta sub al nume, tot o recunosc!
Postat 25 Iulie 2010, 20:31 de dan oardeanul
juristi
@zuzu: de la ce am pornit si unde am ajuns!!!!!! Dar daca tot ne-am lansat in aceste discutii, atentie totusi: actele normative sunt emanatia puterii legislative(PARLAMENT) ori acolo structura este destul de eterogena. mai sunt si ordonantele(simple sau de urgenta) care vin de la Puterea executiva(Guvern)dar si acestea trebuie validate de Parlament. Cat despre anca, jurista sua nu habar nu am dar nici nu ma intereseaza. ce ma deranjeaza este ca vrea sa para o "elevata" dar face gafa dupa gafa. Ar putea sa-si scrie comentariile in cuvinte simple, sa exprime simplu si direct ceea ce gandeste fara sa se bage in chestii mai sofisticate pe care evident nu le stapaneste
Postat 25 Iulie 2010, 20:26 de dan oardeanul
consimtamant vis a vis discernamant...
consimtamantul trebuie sa emane de la o persoana cu DISCERNAMANT.... persoanele proprietarii in varsta de peste 65 de ani sa prezinte certificat IMl daca vand apartamentul..... va rog sa cititi legea 270/2008 pentru modificarea legii nr. 17/2000 privind asistenta sociala a persoanelor varstnice art. 30 (1) Autoritatea tutelara sau, dupa caz, consilierii juridici angajati ai consiliului local in a carui raza teritoriala domiciliaza persoana varstnica au obligatia de a acorda, la solicitarea acesteia, consiliere gratuita in vederea incheierii actelor juridice de vanzare-cumparare, donatie sau imprumuturi cu garantii imobiliare care au drept obiect bunurile mobile sau imobile ale persoanei varstnice respective. 2) Persoana varstnica, astfel cum este definita la art. 1 alin. (4), va fi asistata, la cererea acesteia sau din oficiu, dupa caz, in vederea incheierii unui act juridic de instrainare, cu titlu oneros ori gratuit, a bunurilor ce-i apartin, in scopul intretinerii si ingrijirii sale, de un reprezentat al autoritatii tutelare a consiliului local in a carui raza teritoriala domiciliaza persoana varstnica respectiva.\" ....
Postat 25 Iulie 2010, 18:52 de wow
la cat suntem de stresati
si terorizati de ce va veini o iarna frofund de grea si saraca...serios numai mobilierul asta ne lipsea...dle.Dan spuneti ne cum vedeti dvs. juridic problema mentionata de Anca...daca batrani nu pot plati ii ve ti scoate afara ii ve ti evacua...asa spune legea? sincer eu am inteles de la anaca ca ei nu percep starea critica care se va resimti in viitor...stie un om invarsta diferite profesi ce inseamna acum materialele de constructie, fazele...aveti ce aveti cu anca...dar poate nici nu este JURISTA......... repede scoateti ochii dar nu realizati gravul pericol social..legea nu este conforma practicii sa inteleg ca avem JURISTI la banda dar nu adapteaza legislatia la parctica?
Postat 25 Iulie 2010, 17:37 de zuzu
capacitatea!
Latura a capacitatii juridice, care consta in aptitudinea persoanei de a-si exercita singura drepturile si de a-si asuma in acelasi mod obligatii, savarsind acte juridice proprii. Capacitatea de exercitiu a persoanei fizice are la baza ideea dupa care aceasta este in masura sa inteleaga, datorita maturitatii de gandire si a experientei sale insemnatatea si consecintele actelor pe care urmeaza sa le savarseasca. De aceea, legea nu recunoaste capacitatea de exercitiu, minorului care nu a implinit varsta de 14 ani precum si persoanei care suferind de alienatie sau debilitate mintala este pusa sub interdictie prin hotararea judecatoreasca definitiva. Poate fi deplina sau restransa Capacitatea de exercitiu deplina incepe la data cand persoana devine majora adica la implinirea varstei de 18 ani. Prin exceptie minorul care se casatoreste dobandeste capacitatea de exercitiu deplina. Capacitatea de exercitiu restransa se dobandeste de catre minor la implinirea varstei de 14 ani. Minorul care dobandeste capacitatea de exercitiu restransa are dreptul de a incheia acte juridice cu incuviintarea prealabila a reprezentantilor legali, parinti sau tutore. De la acesta regula exista unele exceptii, legea autorizand ca minorul cu capacitate de exrcitiu restransa sa savarseasca acte juridice singur, fara autorizatia prealabila a reprezentantilor sai legali. Astfel femeia se poate casatori de la implinirea varstei de 16 ani si, in unele cazuri, chiar de la varsta de 15 ani. Minorul care a implinit 16 ani se poate incadra in munca, prin incheierea contractului de munca. Minorul intre 14 si 16 ani se poate incadra insa in munca numai cu incuviintarea prealabila a reprezentantilor legali si, pe langa aceasta, cu avizul medical. Minorul cu capacitate de exercitiu restransa poate face singur depuneri la casele de pastrare de stat, fiind in drept sa dispuna de sumele depuse in conformitate cu prevederile regulamentare referitoare la activitatea acestor institutii; tot astfel, poate incheia acte de administrare a patrimoniului, daca aceste acte nu-i aduc nici o vatamare. Testamentul se face si se revoca de minor daca a implinit 16 ani. Minorul de la varsta de 14 ani poate accepta o donatie, daca aceasta nu este cu sarcini si daca nu este afectata de modalitatea conditiei. De asemenea, poate cere singur instantei judecatoresti modificarea masurilor privitoare la derpturile si obligatiile personale sau patrimoniale, care se nasc intre el sdi parintii divortati. Minorul de 10 ani consimte singur la infierea sa. Persoanele fizice lipsite de capacitate de exercitiu si cele cu capacitate de exercitiu restransa pot incheia singure acte de mica insemnatate economica necesare existentei zilnice; de asemenea, pot dobandi drepturi si obligatii ca urmare a unor fapte juridice cum ar fi; dreptul la despagubiri pentru prejudiciile cauzate prin fapte ilicite sau obligatia de a repara asemenea pagube, in acest din urma caz daca au actionat cu discernamant. Persoana juridica poate incheia numai acele acte juridice care corespund scopului ei, astfel cum acesta a fost stabilit prin lege, actul de infiintare sau statut; orice act care nu este conform acestui scop este nul. Faptele licite sau ilicite savarsite de organele sale obliga insasi persoana juridica, daca au fost indeplinite cu prilejul exercitarii functiei lor; faptele ilicite atrag si raspunderea personala a celui ce le-a savarsit, atat fata de persoana juridica, cat si fata de terti.
Postat 25 Iulie 2010, 17:25 de matei
discernamant! capacitatea!
Discernamant = facultate de a discerne si a aprecia un lucru, "discernamant deplin "zic eu este sinonim cu "deplinatatea facultatilor mintale", Discernamantul este o stare de fapt si capacitatea este o stare de drept, nu se confunda! Facultatea de a discerne, de a judeca si aprecia lucruruile la justa lor valoare. Capacitatea psihica a unei persoane de a-si da seama de caracterul si urmarile faptei pe care o savarseste si de a-si manifesta constient vointa, in raport cu fapta respectiva,Deci el presupune gandire (functii de cunoastere, functii afective, ce motiveaza comportamentul specific uman) si vointa ( functii volitive).Discernamantul lipseste in caz de boli psihice si, uneori, din cauza varstei fragede sau foarte inaintate (peste 80 de ani).Legislatia penala romana prevde ca minorul pana la 14 ani nu are discernamant, iar intre 14 si 16 ani raspunde penal, daca se dovedeste ca a savarsit fapta cu discernamant.Capacitatea de discernamant fiind o functie pihica, o persoana va raspunde penal, va fi responsabila, numai atunci cand are posibilitatea de a discerne, de a distinge binele de rau, de a judeca caracterul faptelor sale, de a le intelge si cand are libertatea de a se conduce, de a lua o hotarare si de a actiona liber, adica existenta cumulativa a celor doua laturi - intelectiva si volitiva.
Postat 25 Iulie 2010, 17:24 de matei
capacitate de exercitiu
@anca: bai, jurista lu' peste ce "consintamant" visezi tu? poate ai vrut sa spui ca o persoana de 70 ani nu mai are capacitate de exercitiu deplina dar nu consi(m)tamant!(se scrie cu "m" nu cu "n"). Poate ai auzit si tu de expresii de genul: "viciu de consimtamant" sau "consimtamantul smuls prin manopere dolosive". Acelea sunt cu totul si cu totul altceva. Mai fata, invata intai limba romana si eventual posteaza comentarii atat cat te pricepi. Nu te baga in detalii care iti scapa. Du-te si racoreste-te intr-o excursie la Praga si dupa ce cauti sediul CEDO de acolo(?????!!!!!)vino inapoi. Adica never ever!
Postat 25 Iulie 2010, 11:29 de dan oradeanul
mai leagate de continut nu detalii inutile
dc batranii de 70 de ani, care nu au bani de paine stau intr`o vila cu 4-5 camere pe corso, dar n`au bani nici de mancare, s`o vanda, ca iau bani buni pe ea. vine`o firma, o banca, o renoveaza,......asa simti ca PRIMARIA este inutila...juridic un batran de 70 de ani mai are consintamant? deci asa cum va explicam managerial PRIMARUL nu are forta rationala sa preia aceste fraie....local nu schimba nimic si oradea se deterioreaza an de an si pe exterior si interior..... dar ironie ii platim zi de zi sa vina cu solutii...altii nu pot interveni ca au creat ZIDUL chinezesc...departamentul de consultanta asociatii de proprietari ce fac? sa merga pe teritoriu sa faca stataistic o situatie reala a oameniilor pana la 70 si peste sa vedem ce putem face e imposibil sa stam cu RAHATUL pe peretii pentru ca avem batrani de 70 .....dar BOLOJAN sta intre acesti pereti? NU ca daca ar sta ar face orice nu ceva...orice sa schimbe aceste MIZERII superficiale...ce mandri suntem de CROSO si ne cad caramizile in cap...vine IARNA.....
Postat 25 Iulie 2010, 11:11 de anca
mai leagate de continut nu detalii inutile
dc batranii de 70 de ani, care nu au bani de paine stau intr`o vila cu 4-5 camere pe corso, dar n`au bani nici de mancare, s`o vanda, ca iau bani buni pe ea. vine`o firma, o banca, o renoveaza,......asa simti ca PRIMARIA este inutila...juridic un batran de 70 de ani mai are consintamant? deci asa cum va explicam managerial PRIMARUL nu are forta rationala sa preia ceste fraie....loacal nu schimba nimic si oardea se deterioreaza an de an si pe exterior si interior..... dar ironie ii platim zi de zi sa vina cu solutii...altii nu pot interveni ca au creat ZIDUL chinezesc...departamentul consultanta asociati de propietari ce fac? sa merga pe teritoriu sa faca stataistic o situatie reala a oameniilor pana la 70 si pete sa vedem ce putem face e impozibil sa stam cu RAHATUL pe peretii ca avem batrani.....dar BOLOJAN sta intre acesti pereti? NU ca daca ar sta ar gace orice nu cev...orice sa schimbe aceste MIZERII superficiale...ce mandri suntem de CROSO si ne cad caramizile in cap...vine IARNA.....
Postat 25 Iulie 2010, 11:09 de anca
mobilier urban
e greu cu memoria asta selectiva, cand iti amintesti doar ce`ti convine. da, toti arhitectii, si nu numai, toata opinia publica s`a plans de corso. si de lumini, si de calitatea constructiei, si de mobilierul urban. e chiar putin 5k euro in comparatie cu o investitie de infrastructura care valoraeza 10m euro. bani de care primaria face rost mult mai usor, si astfel se schimba fata centrului cu bani mai putini. in rest, dc batranii de 70 de ani, care nu au bani de paine stau intr`o vila cu 4-5 camere pe corso, dar n`au bani nici de mancare, s`o vanda, ca iau bani buni pe ea. vine`o firma, o banca, o renoveaza, si e spatiu public deja. batranii se muta intr`un apartament cu 2 camere si raman cu cateva zeci de mii de euro sa aibva ce manca pana mor. dar e greu sa schimbi ceva, stiu. comoditatea. anca, pe basescu il stimez, pe bolojan la fel. pe filip deloc. dar tu nu te prea ai cu politica de dreapta si nici cu portocalii pe care`i lauzi daca vrei ca statu sa`ti dea tie casa, sa`ti puna mancarea in farfurie si asa mai departe. nu mai e comunismu la putere, e capitalism, e initiativa libera, faci ce vrei. sau nu faci nimic si mori de foame.
Postat 25 Iulie 2010, 09:43 de unu
te aprob VLAD
da tu ce crezi carp cu ce mai ramane?ha, ha, ha,ha...... lasati sa cumpere vor fi anchetati...e criza....nu prosperitate....ajungem peste 3 luni sa ne cresaca ajutoarele sociale...si socccc nu sunt banii...o sa dati socoteala pentru ultimul banut......mai ales la protocoale....se spala banii nu gluma...daca sefa de la ITM traieste cu seful ei....deplasari si cazari de te spargi.....apropo daca depui sesizare le verifica iubita nu ajung la sef...nu titi ce mafie e si la ITM....dar mai multi ii putem pune la cheltuiala penala...nu financiara.....
Postat 24 Iulie 2010, 19:12 de anca
mobilier
5000 de euro e foarte mult pt. niste fier forjat si cateva scandurele !!! cu atatia bani platesti cel putin 20 de oameni o luna , oameni care iti confectioneaza in timpul acesta zeci de bancute dupa modelul pe care il doresti !! oradeni nu lasati sa se risipeasca banii dvs. in an de criza !!!
Postat 23 Iulie 2010, 18:46 de vlad
de la A la Z
nu este gratis NIMIC? CAND a facut PRIMARIA ceva GRATIS? nu are cum Primaria sa faca ceva GRATIS..... face ce face cu banii nostri PUBLICI...ne reprezinta interesele publice...legal aceste cladiri trebuiesc sustinute si din banii publici reprezinta ISTORIA..nu pot obliga PROPIETARUL sa le suporte singur...CORECT sunt in patrimonul nostru locala...de ce le ati vandut? ca sa le luati inapoi...nimeni nu si permite sa intretina mai ales pe exterior..un monument ISTORIC..... dar de locuintele necesare familiilor care traiesc inghesuite ce spuneti...uramariti doar sa platim impozite...ne tratati ca pe niste sclavi...noi cei care va HRANIM......RUSINE!..platile le putem face si prin bancii...nu spatii gen PIRAMIDA.......vreau sa merg la PRIMARIE in adudienta sa i aduc la cunostiinta slaba si inulitatatea departamentelor constituite...nu pot face legal nimic..decat sa transmita de la , la, ....sunt inutile ca practica profesionala...dar ii platim....stimai cetateni cu mic cu mare sa distrugem taoata ploitica insturata...o femeie dupa acesti BANDITI nu ar avea voie sa gandesca asa...stiti de ce pentru ca nu culeg lauri, nu sunt in nici un partid politic...nu am o functie publica...si nu ma p
Postat 23 Iulie 2010, 16:35 de anca
@anca
pt. ultima oara,ca sa sti si dumneata,exista legi,nu poti sa demolezi o cladire ca nu iti place,nu poti sa renovezi o cladire proprietatea altuia pe bani publici numai ca asa iti place,vor sari tot orasul in capul primarului ca doar fiecare iar place o renovare gratis,piramida de care zici tu ironic ca ii arde primarului de ea e necesara,nu ca piramida ci ca spatiu pt. tine si pt. mine sa nu ne mai inghesuim si sa cautam prin toate colturiile primariei unde sa platim,nu te inteleg de ce esti asa de pornita impotriva unor lucruri firesti de care avem nevoie,daca nu le facea sunt sigur ca erai prima care strigai ca de ce nu se face,adevarul ca noi cetateni suntem diversi si nu putem fi multumiti pe de-a intregului de deciziile primarului,uite eu vreau sa fie tramvaiele curate,dar bani se duc acum pt. investitie in infrastructura si sunt de acord si as fi vrut sa le faca pe amandoua dar cum nu sunt bani pt. toate gusturile se fa face ce este mai urgent si mai strict necesar,vrei sa spui ca nu avem nevoie de parcariile recent facute intre blocuri?de parcuri?de spatiu in primarie?de drumuri? de curatenie?tu numai ce nu se poate face ceri,sa faca "gratis" restaurarea centrului pt. batrani
Postat 23 Iulie 2010, 15:59 de el doradeo
de la A la Z
nu mi place cum arata Oradea , stiamti si onorabili cetateni ce ati schimba la modul serios...infrastructura...nu sunt banii dar ironie sunt asa de multe deplasari , protocolae pe care noi stimati cetateni ai ORADIEI le suportam...de salarii daca nu are grija BOC...vai de noi...este inadmisibil managerial sa se stranga banii si sa se aloce doar cheltuileiilor adminstrative...primaria are terenuri, cladiri cum se investesc banii obtinuti? oare? raspuns corect se splala prin afaceri plotice cu ajutorul clinetelei politice..... si uite cum trec anii si cum imbatranim dar de investit NIMENI nu mai investeste...auzi PROPRIETARI care care au 70 de ani si astepati sa MOARA sa ramana primaria cu spatiu? asta e viitorul centrului cu cladiri monumente istorice? urmarici nenorocirea altora ca sa puteti conduce? avem oamenii specializati sa ne spuna in realitate cate caldiri vechi avem si cate urmeaza sa fie demolate...caci se are in vedere doar distrugerea sau stagnarea investitiilor...fratiilor ne vom muta cumva in HOTELURI si noi nu stim?....priviti realitatea ii hranim, ii resoectam dar famiilile noastre unde vor sta? la hotel, probabil! si PRIMARULUI ii arde de PIRAMIDE!
Postat 23 Iulie 2010, 15:34 de anca
dan oradeanul.... mai intai linge ce e pe jos
si pe urma ataca CAINE! ha, ha, ha CEDO nu e la PRAGA vorbeam de curtea suprema de la PRAGA....pe loc repaus soldat! ha, ha, ha, nu scriu corect pentru ca nu sunt interesata sa dau un test...in rest fac ce vreau...doar nu e examn friaerasssss de ORADEAN.....ce TAURRRRRRRRRR!
Postat 23 Iulie 2010, 15:19 de anca
Porches guita de zor
nene Carp, inainte sa arunci cu banii aiurea pe fiare contorsionate, pune matale mana si schimba dalele de pe aeroportul international bagdad (pe numele lui de fata CORSO).aaa, era sa uit: incearca sa nu mai arunci mucurile de tigara pe jos, nu e frumos si bate la ochi. sa guitam bine! (in frunte cu porches, mana dreapta a lui filip)
Postat 23 Iulie 2010, 13:23 de Porches
Ipocritul necinstit CARP
"Mulţi s-au plâns că mobilierul urban nu corespunde arhitecturii din centrul istoric (...)" Nu zău, musiu Carp? Şi vrei să te credem că-i asculţi pe cei mulţi şi te conformezi doleanţelor lor? Atunci putem spera că în zona străzilor Călugăreni, Podului şi Aleea Rogerius (dar şi în multe alte locuri din Oradea) n-o să mai circulăm prin apă până la genunchi după fiecare ploicică? Mai ales că mata eşti şeful Direcţiei Tehnice din Primărie. Pe dracu'! Din asta nu-i iese nimic Carpului. Auzi mata, 10 mii de euro!!! Ce-i trebuie chelului? Tichie de mărgăritar, of course! Păcat că toate găinăriile lui Carp, ale lui Rozi Biro şi a altora din Primărie se pun în cârca primarului. Dacă Bolojan i-ar struni şi i-ar pune să-şi facă treaba altfel ar vedea lucrurile orădenii (şi nu numai).
Postat 23 Iulie 2010, 10:58 de Baby
@anca
ancuto fato! ai devenit vedeta,vezi ca astia de mananca de vie,vezi daca ai pareri rautacioase?spui lucruri fara sa fi informata asa cum procedeaza psdul azi cu poporul de-l manipuleaza cum vrea,asa e si cu tine,ai creeri spalati si crezi ca daca unul arata cu degetul vinovatul inseamna ca numai si numai ala e de vina,trezestete si vezi si tu realitatea,toata clasa politica ne mananca de vii,nici un politician nu mai e bun ca altul,dar macar unii se mai straduiesc sa para ca face ceva si nu fura chiar asa mult,dar tot fura,asa ca anuto draga nu ridica osane celor care chiar au furat la greu orasul asta.
Postat 23 Iulie 2010, 09:49 de cotofan fan
@anca
Daca iti plac lucrurile facute de la Ala Z, incearca macar sa iti expui parerile de aceeasi maniera...
Postat 22 Iulie 2010, 23:35 de kaboom
gramatica...
@anca: suspectam ca ai doar unele scapari de logica! constat ca nu stapanesti bine nici gramatica. "credeti ca ridic statuie...", corect credeti ca ii ridic statuie. "oamenii", corect oameni. "inseamna ai descoperit", corect: inseamna ca ai descoperit. In rest "Fata draga" am sa te atac pana vei recunoaste singura unde isi are sediul CEDO! ca tu nu esti oarba si iti plac Filip si Basescu, este strict problema ta.
Postat 22 Iulie 2010, 23:34 de dan oradeanul
am inteles
credeti ca ridic statuyie la Filip...pacat va credeam oamenii cu capul pe umeri dar din pacate sunteti BOLNAVI asa cum nu l suportati pe FILIP , nu l suportati pariu nici pe basescu...opinia nu valoreaza nimic.....sunteti orbi...daca vrei sa faci ceva fa de la A la Z nu il facem pe C si vom reveni la A....dispret toatal pentru superficialitate.....suntem ghinionisti dar vom avea si noroc...DAN ORADEANUL EXCELENT inseamana ai descoperit PRAGA! ai obsesiii nu suporti dreptatea...esti prea murdar ca sa o accepti?
Postat 22 Iulie 2010, 23:18 de anca
@anca
Tanti draga, despre ce vorbesti? Ca tot o tii cu Filip, dar nu inteleg, ce vrei sa spui? Concret, nu povesti.
Postat 22 Iulie 2010, 22:58 de kaboom
arhitectura!
"Mulţi s-au plâns că mobilierul urban nu corespunde arhitecturii din centrul istoric, fapt pentru care ne-am gândit cum am putea rezolva problema redării splendorii şi unicităţii acestei zone", a mai zis Carp....wow la ce arhitectura face referire...miroase a plasa de la o posta......
Postat 22 Iulie 2010, 20:22 de wow
ha, ha
daca pri iti atent aceste banci jos la picior nici macar nu au placute patrate...practic intra in lucrare daca cineva e mai robust........daca copii se joaca pot cadea pe spate...deci un pericol sociale...cele vechi ce au avut..sau aveti nevoi de concedii gratuite? oradeni veniti cu opinii serioase avem nevoie de ele...cele vechi erau mult mai practice...astea sunt pentru MUZEU...dar nici pe ala nu l mai avem........altul nu se mai deschide...... il recomand in Baile FELIX.....sunt slabe si inutile aceste banci...dle.CARP dar stiti asta dar baniii...cand ne manaca palmele convingem publicul......nu v ati schimbat deloc.
Postat 22 Iulie 2010, 20:16 de anca
@unu
de ce sa de a el banii...sa solicite fonduri nerambursabile sau vrea sa i scoata pe proprietari afara? mai sti...... vorbiti de filip dar il copiati voi aveti boal pe monumente istorice...wow...asta da piraterie locala.... e usor sa iei dar ff greu de intretinut...oricine poate fura, poate insela dar de mentinut mai greu....ha, ha, ha... banciile sunt ff exagerate pentru un centru bandajat...asta e realitatea...dar oamenii flamanzi si care nu au unde sa doarma le vor aprecia...gusturi selecte intr un loc posomorat...ati vazut magazinele cum arata...a priviti atent: BAZAR, fast foods......fi ti serios centrul a ajuns in ultimul halll..unde sunt BRANDURILE? in Primarie probabail.....BOLOVAN!
Postat 22 Iulie 2010, 20:07 de anca
@oradean
du te tu unde vrei ca eu imi exprim opinia libera...nu sunt multumita de hotararile primariei, de tergiversari intentionate ...aprobate de un dictator...asta e primarul...am scapat de ceausescu ca sa RAMANEM CU BOLOVANUL greu de suportat....nu ma intereseaza ce hotarari se iau facem bilantul si ve ti vedea ca ce va spun eu se va dovedi al naibii de real...nu aberatii....tot ce face BOLJAN dispare in anul urmator...de ce? astea au disparut dupa 3 ani...nu un an...mai vrei argumente...taci si fa un dus rece"capusor"....
Postat 22 Iulie 2010, 20:02 de anca
excelente
azi le-am vazut si nu stiam ce e cu ele. in prima clipa m-am gandit de unde mi-as putea procura si eu ceva asemanator. cu fatadele asa e, vai de el. numai ca in acele cladiri locuiesc niste proprietari. e adevarat ca pentru ei ar fi un efort financiar dar asta e. despre anca, numai de bine. lasati-o sa se duca la Praga sa gaseasca sediul CEDO(ca ea asa crede, ca la Praga se afla).
Postat 22 Iulie 2010, 20:00 de dan oradeanul
orb sa fii, gura sa ai
adevarul e ca arata bine, se potrivesc ca stil, si ideea de ansamblu diferit in functie de locatie, si nu o linie unitara de mobilier pe toata strada e grozava. ca sa nu fie certuri, eventual ar putea organiza totusi primaria o licitatie.. filip, in 8 ani de primar si`a facut rost de terenuri (de la primarie), case, etc. a facut corso fara proiect si cu 2 mil eur, cu luminile alea aliniate pt ozn`uri si deja se darama pietonala. oameni buni, intelegeti ca nu mai traim sub comunism: Bolojan nu va vospeste voua casa`n veac. e proprietate privata! daca ar da bani de la primarie ca sa va amenajeze voua casele, eu l`as da in judecata. in concluzie anca, cam e o aberatie ce ai zis. se potriveste si la punctu 1 si la punctu 3 din dex. sorry, ti`ai facut`o cu mana ta. ps. nu uita de ex, de calea clujului unde in 3 ani filip a facut jumatate din lucrare, si in 6 luni Bolo a terminat`o, schimband furnizorul cu unu care avea materiale mai bune si la un pret cinstit. ca sa nu incepem sa vrobim de care`i hotu.
Postat 22 Iulie 2010, 19:14 de unu
contrast
Bancile astea vor scoate in evidenta uratenia cladirilor, a oamenilor....
Postat 22 Iulie 2010, 18:11 de kbm
@anca
lasa-l pe bolojan in pace si du-te la filip cel bun si care a facut lucruri mari pentru oradea, ne-a luat corso-ul si al batjocorit si ne-a cumparat tramvaie cu 2.8 mil eur /bucata.... 2pentru tine doar 2.8 mil EUR inseamna 120 miliarde ron / bucata. multumim filip.
Postat 22 Iulie 2010, 18:10 de oradean
@anca
"ce a a facut FILIP va ramane si in urmatorii 20 de ani":))))) ce dracu, e 1 aprilie? sau traiesti prin slobozia? tu nu vezi ca pavajul dispare bucata cu bucata dupa nici 3 ani? el doradeo are dreptate in schimb...nu rezista alea nici doua saptamani la ce vandali misuna pe la noi
Postat 22 Iulie 2010, 17:45 de manea
@anca
aberatii ABERÁȚIE, aberații, s. f. 1. Abatere de la ceea ce este normal sau corect deci vrei sa spui ca nu ai aberati in capusor?
Postat 22 Iulie 2010, 17:07 de parere
@anca
pai,singura ai raspuns la aberatiile tale,nu cunosti hotarariile primariei dar sti sa arunci cu pietre,nu urmaresti tot ce vor sa faca ci doar ce iti convine tie sa poti ataca cu reavointa administratia,fa-ti temele si mai vb.
Postat 22 Iulie 2010, 17:06 de parere
tare de tot
aberatii ABERÁȚIE, aberații, s. f. 1. Abatere de la ceea ce este normal sau corect. 2. Defecțiune a unui sistem optic, care duce la obținerea unor imagini neclare, deformate etc. ◊ Aberație vizuală = astigmatism (2). Aberația luminii = variația aparentă a poziției unui astru pe cer datorită mișcării Pământului în jurul Soarelui și faptului că lumina se propagă cu viteză finită. 3. Ceea ce este inadmisibil, absurd; absurditate, inepție, prostie. – Din fr. aberration, lat. aberratio. am gasit tema te las sa o memorezi....
Postat 22 Iulie 2010, 16:46 de anca
@anca
iara esti pe forum?nu ai teme de vacanta?:))numai aberati scoti din capusorul tau.
Postat 22 Iulie 2010, 16:42 de parere
tare de tot
Oradea nu are un primar bun pe masura ei...nu o spun din rautatate...nu am nimic personal cu el ca OM ...dar ca primar e un dezastru...face investitii de forma fara un viitor clar si transparent...in fiecare an cheltuie...dar daca la anul nu vor mai fi banii...vomramane cu lucruri inutile...... si cladiri vechi, posomorate...si asta este..s a distrat bine pe seama nostra ...ne a cheltuit BANII nostri...nu ai lui...ai nostri...nu este un vizionar...ce a a facut FILIP va ramane si in urmatorii 20 de ani...dar ce face Bolojan se prabuseste....
Postat 22 Iulie 2010, 16:40 de anca
tare de tot
dar vedeti unde sut pozitionate...serios cine mai trece prin centru sa privesca sus sa nu le cada caramizi in cap...ce primar fals avem....este periculos sa circuli prin centru...de ce simplu s au luat masuri de protectie dar nu suficiente...se spala banii en gross dar nu se remediaza esentialul...restaurati cladiriile obtineti fonduri nerambursabil pentru monumente isorice..cladirle reprezinta monumente istorice...tema de casa Primare sa ne bucuram pe deplin...cai acum numai straini trec si cei care s au urat cu viata ..... evitati pericolele, calamitatiile naturale...cade tencuiala...simtiti cat de fals e DL>PRIMAR...ascunde dar nu rezolva problema vitala...ne pune viata in pericol...atragandu ne cu arta NENOROCIRIILOR.....naturale...ce vina are el?
Postat 22 Iulie 2010, 16:34 de anca
hmm
placute,stil si totusi..nu crtic aiurea ci constructiv si pe baza trecutului,imi par cam slabute chiar daca sunt de metal,poate ar trebui integrat la fiecare piesa de mobilier stradal cate un politist,in mod special noaptea,fiindca fie ele cate de frrumoase pt. ca pe vandali cu atat mai mult ii intereseaza sa urateasca frumusetea,deci fara o protectie aceste piese nu au viata lunga,garantat.
Postat 22 Iulie 2010, 16:18 de el doradeo
ce e necesar
si la renovarea cladirilor nu v-ati gandit? cred ca e diferenta cea mai izbitoare fata de un oras mai occidental. Bancile trebuiesc doar curatate... achizitii inoportune
Postat 22 Iulie 2010, 15:51 de Aspire
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6625 RON
  • 1 EUR = 4.9763 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON