URMĂREȘTE-NE PE
SÂMBĂTĂ, 22 FEBRUARIE 2020

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Deși anual se asfaltează câteva zeci de străzi, numărul celor care rămân la stadiul de ulițe cu hârtoape este în continuă creștere. Acesta e paradoxul orădean, că nu prididesc edilii să asfalteze pe cât se dezvoltă noile cartiere. Dar principalul vinovat de toată această problemă e tot Primăria.
Zic şi eu
Adrian Cris
Săptămâna trecută a trecut ignorată o ştire colosală: o instituţie a renunţat să mai ceară cetăţeanului un act pe care tot ea l-a emis şi pe care, bineînţeles, îl deţine în propriile registre, pe hârtie sau în calculatoare, deci bravo celui care, după 30 de ani, şi-a dat seama cât de stupid e sistemul!
Cum a fost?
Lucian Cremeneanu
Mai exact 2.125.000 de dolari. Nu pentru o investiție publică, nu pentru o clădire nouă, nu pentru un festival dance sau rock, nu pentru asfaltarea unui drum, ci pentru viața unui copil. Un copil de doar câteva luni! Când tocmai ce ai învățat, ca proaspăt părinte, că viața puiului tău este inestimabilă, îți cade în cap o cifră rece și tăioasă, ca o cerere de răscumpărare: Vrei să trăiască? Scoate două milioane de dolari!
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți despre dorința Guvernului Orban de a elimina pensiile speciale ale magistraților și despre grevele anunțate de aceștia ca reacție?

De stiut

Avocatul Bihoreanului
Mircea Ursuta
Recent a fost publicată în Monitorul Oficial al României Decizia nr. 581/1 octombrie 2019 a Curţii Constituţionale, prin care s-a stabilit că soluţia legislativă ce permitea menţinerea măsurilor asigurătorii ca urmare a sesizării penale făcute de Fisc este neconstituţională.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Hematuria reprezintă prezenţa sângelui în urină. Cauzele sunt variate şi se pot grupa în 2 categorii: renale şi extrarenale.
Psihologul Bihoreanului
Razvan Coloja
Din păcate, cinematografia şi oamenii neinformaţi perpetuează o serie de mituri care impun o stigmă asupra bolnavilor şi asupra celor cu afecţiuni psihice. Un schizofrenic este confundat des cu cei cu personalitate multiplă, cu criminalii în serie, cu cei malefici şi răi, gata de violenţe inimaginabile. Adevărul este, însă, altul...
19 Mai 2011, 16:54

O femeie s-a sinucis aruncându-se în Criş de pe barajul din Ioşia (FOTO)

O femeie s-a sinucis aruncându-se în Criş de pe barajul din Ioşia (FOTO) O femeie s-a sinucis aruncându-se în Criş de pe barajul din Ioşia

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Potrivit unui martor aflat în zonă, femeia se afla pe malul stâng al barajului din Ioşia, unde s-a dezbrăcat de o parte din haine şi apoi s-a aruncat în apă, după câteva minute de ezitare.

"Eram la pescuit şi am văzut o femeie de vreo 55-60 de ani care s-a apropiat de baraj. Şi-a scos pantofii şi o haină, şi a rămas într-un tricou şi nişte pantaloni scurţi, apoi s-a aşezat pe o conductă din apropierea barajului. Eu am trecut pe podul CFR pe celălalt mal al Crişului şi apoi am auzit nişte copii care strigau. M-am uitat în direcţia asta şi am văzut că femeia nu mai era pe conductă. Când m-am apropiat am văzut că erau numai pantofii, nişte haine şi o sacoşă", a declarat Ferenczi Ioan.

Pompierii orădeni au intervenit alertaţi printr-un apel telefonic la numărul de urgenţă 112. "Colegii trimişi să intervină cu barca din dotare sunt de la Detaşamentul II Pompieri Oradea", a declarat locotenentul Cristian Herţe, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Crişana.

Pompierii au scos corpul femeii din apă şi l-au predat criminaliştilor din Poliţia Bihor, care au declanşat o anchetă pentru stabilirea identităţii acesteia. "Din primele cercetări se pare că a fost o sinucidere. Aşa arată şi martorii oculari, şi spre această ipoteză duce şi faptul că pe locul de unde femeia s-a aruncat în apă au fost găsite nişte haine, o pereche de pantofi, o pereche de ochelari şi nişte medicamente", a spus unul dintre criminaliştii din echipa de anchetă.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
2 Comentarii
da intodeauna altii sunt vinovati ce ce fac eu, curios!
sinuciderea este un pacat, nimeni nu te obliga sa faci ce nu vrei, deci nimeni nu e vinovat de fapta ta criminala sa te sinucizi, asa ca EMIL imi pare rau sa te contrazic dar nimeni nu te impinge la crima decat tu singur: OMUL.Parintii nostri au trait vremuri cumplite, tiranice noi traim democratie dar din pacate predomina boala comunismului intre noi.Tinerii nascuti dupa 89 nu vor mai simti nici o urma de comunism in viata lor, va predomina bandele , drogurile si armele, asa ca nu plangeti in zadar vine vremuri cumplite.
Postat 20 Mai 2011, 12:49 de dan oradeanul
R.I.P
Din pacate zilnic auzim si vedem astfel de cazuri triste. Semeni nostri au ajuns in pragul disperari, iar cei care ne-au promis ca vom trai bine ne imping la astfel de gesturi. Ma intreb cand explodeaza oare mamaliga? Odihneasca-se in pace sarmana femeie! ..................................................SA MOARA EI BINE dar cat mai repede !!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!
Postat 19 Mai 2011, 21:33 de emil
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.4307 RON
  • 1 EUR = 4.7834 RON
  • 1 HUF = 0.0142 RON