Un mopedist a ajuns miercuri dimineaţă la spital, în urma unui accident de circulaţie, petrecut din cauza unui Ford care nu i-a acordat prioritate. Evenimentul s-a petrecut în jurul orei 10, la intersecţia străzilor Avram Iancu cu Vasile Alecsandri.
"Autoturismul Ford nu a acordat prioritate de stânga mopedului care circula regulamentar. Mopedistul a fost accidentat şi a fost transportat la spital", a declarat pentru BIHOREANUL inspectorul Mihai Sabău de la Serviciul Poliţiei Rutiere, cel care a condus ancheta la faţa locului.
În urma impactului violent, mopedul a fost avariat, iar conducătorul lui a fost transportat la Unitatea de Primire a Urgenţelor de la Spitalul Judeţean, unde a fost supus unor investigaţii amănunţite.
"Tânărul de 19 ani are traumatism cranio cerebral şi contuzii ale membrele superioare şi inferioare. La această oră este sub supraveghere medicală şi i se fac investigaţii", a spus Adriana Bălan, medic la SMURD.
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.