URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 29 MARTIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Primăria Oradea a decis să modifice regulamentul de salubrizare. La fel cum deja ne-a obișnuit, schimbarea s-a făcut fără o dezbatere publică serioasă. Mi se pare o greșeală strategică, pentru că despicarea firului în patru atunci când e vorba de problemele tuturor locuitorilor poate duce la soluții bune, unde mai pui că elimini din start suspiciunile și speculațiile.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oradea și Bihorul au ajuns într-o perioadă fastă, cum din perspectiva dezvoltării infrastructurii n-au mai cunoscut niciodată. Anul acesta se deschid circulației o mulțime de noi drumuri, vreo 70 de kilometri: legătura centura Oradea - Autostrada Transilvania (chiar la finele acestei săptămâni), plus centurile Sânmartin, Aleșd, Beiuș, Oșorhei, Nojorid, Sântandrei (în vară). „Miracolul” ar putea fi explicat prin faptul că 2024 e an electoral. Și, da, este! Dar, totuși, nu asta-i explicația, ci parcurgerea întregii evoluții de la germinarea la coacerea proiectelor.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți mulțumit de noile trasee de tramvai gândite de OTL pentru a asigura un flux mai bun în oraș?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Din data de 31 martie, România devine, parțial, parte a spațiului de liberă circulație Schengen, aspect care ar trebui să ne bucure, ca națiune, deoarece vine după un îndelung proces de negociere cu celelalte state ale Uniunii Europene, aspectele privind negocierea cu Austria fiind comentate pe larg în ultima perioadă.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
02 Decembrie 2012, 17:23

Modernizată cu 2,4 milioane de lei, noua secţie de Gastroenterologie a Spitalului Judeţean s-a mutat la etajul I (FOTO)

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Înaintea programului derulat la Centrul Oncologic, tot în prezenţa ministrului Raed Arafat şi a oficialilor locali, duminică a fost inaugurată şi noua secţie de Gastroenterologie a Spitalului Judeţean, modernizată la standarde europene în această toamnă, după o investiţie de 2,4 milioane lei susţinută în comun de Ministerul Sănătăţii şi de Primăria Oradea.

La fel ca la Centrul de Oncologie, nici aici nu a fost tăiată nicio panglică, la dorinţa lui Arafat şi a lui Bolojan, iar oficiile de gazdă le-a făcut şeful secţiei, conferenţiarul universitar dr. Ciprian Brisc.

Acesta a explicat că secţia, care funcţiona până acum la etajul VII al Spitalului Judeţean, a fost mutată la etajul I pentru a nu mai purta bolnavii între etaje şi a fi lângă compartimentul de endoscopie şi lângă linia de endoscopie intervenţională care va fi realizată după ce de la acest etaj va fi mutat actualul bloc operator.

În urma modernizării corpului B al clădirii Spitalului Judeţean, secţia de Gastroeneterologie are 14 saloane cu o capacitate totală de 35 de paturi, dotate inclusiv cu televizoare, iar medicii specialişti, şase la număr, vor asigura în curând şi o linie de gardă în acest domeniu.

La Judeţean, ministrului Raed Arafat i-a fost prezentat şi stadiul lucrărilor pentru construirea celor două lifturi exterioare, precum şi proiectul amenajării heliportului care va permite elicopterului SMURD să aducă bolnavii în stare gravă pe calea aerului direct la spital, fără a fi necesară transbordarea lor în autospeciale pe roţi.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
2 Comentarii
Dar Bumbu ce cauta?
N-an inteles ce cauta si Bumbu pe acolo,ca pe el l-a mutat Carp din judetean!S=a dus si el sa apara in poze,sa-l vada lumea langa Arafat!
Postat 02 Decembrie 2012, 21:15 de zoie
Carp,n-ai aruncat iar tigaa?
Carp,n-ai aruncat iar tigara pe jos si aici,cum ai facut la 1decembrie in fata primariei?RUSINE,mare director cu gesturi de derbedeu!
Postat 02 Decembrie 2012, 21:11 de oradean
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6085 RON
  • 1 EUR = 4.973 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON