URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 29 MARTIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Primăria Oradea a decis să modifice regulamentul de salubrizare. La fel cum deja ne-a obișnuit, schimbarea s-a făcut fără o dezbatere publică serioasă. Mi se pare o greșeală strategică, pentru că despicarea firului în patru atunci când e vorba de problemele tuturor locuitorilor poate duce la soluții bune, unde mai pui că elimini din start suspiciunile și speculațiile.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oradea și Bihorul au ajuns într-o perioadă fastă, cum din perspectiva dezvoltării infrastructurii n-au mai cunoscut niciodată. Anul acesta se deschid circulației o mulțime de noi drumuri, vreo 70 de kilometri: legătura centura Oradea - Autostrada Transilvania (chiar la finele acestei săptămâni), plus centurile Sânmartin, Aleșd, Beiuș, Oșorhei, Nojorid, Sântandrei (în vară). „Miracolul” ar putea fi explicat prin faptul că 2024 e an electoral. Și, da, este! Dar, totuși, nu asta-i explicația, ci parcurgerea întregii evoluții de la germinarea la coacerea proiectelor.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți mulțumit de noile trasee de tramvai gândite de OTL pentru a asigura un flux mai bun în oraș?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Din data de 31 martie, România devine, parțial, parte a spațiului de liberă circulație Schengen, aspect care ar trebui să ne bucure, ca națiune, deoarece vine după un îndelung proces de negociere cu celelalte state ale Uniunii Europene, aspectele privind negocierea cu Austria fiind comentate pe larg în ultima perioadă.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
02 Ianuarie 2011, 16:04

Mii de turişti, pe pârtiile din staţiunile bihorene (FOTO)

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Mii de turişti sărbătoresc a doua zi de Anul Nou pe pârtiile din judeţul Bihor. "Avem cazaţi de la Revelion aproximativ 150 de turişti. De mâine (n.r. luni) vor începe să plece, dar avem alte rezervări. Pârtia funcţionează, stratul de zăpadă măsoară circa 25 de centimetri, iar în prezent sunt până în 200 de oameni", a declarat duminică Doina Pop, şefa hotelului Iadolina, din staţiunea Stâna de Vale.

Potrivit acesteia, foarte mulţi copii se dau cu săniile, iar adulţii cu snowmobile, cu ATV-uri şi schiuri. "Nu am avut niciun eveniment neplăcut", a precizat Doina Pop.

Pârtiile sunt pline de turişti şi în Vârtop şi Arieşeni. Chiar dacă zăpada nu este foarte bună pentru schiat, din cauza temperaturilor mai ridicate, peste o mie de turişti se dau cu schiurile, cu săniile şi cu snowboardurile. Pentru a evita blocajele, mai multe echipaje de poliţişti ghidează maşinile şi nu lasă să se parcheze pe marginea drumului, ca să nu se blocheze circulaţia.

De Anul Nou, şi Primăria Nucet a pus în funcţiune, de probă, teleschiul unei noi pârtii care a costat aproximativ 5,4 milioane de euro. Pârtia nu a fost deocamdată, inaugurată, acest lucru urmând să se petreacă după 10 ianuarie, însă potrivit primarului Costel Sîrghie, teleschiul a fost pus în funcţiune. "La noi nu se poate schia în prezent, din cauză că stratul de zăpadă este prea subţite. Sunt turişti în zonă, cei care au venit la Revelion. În satul de vacanţă sunt aproximativ 600-800 de oameni, iar cei care au venit au fost foarte încântaţi de ce au văzut. Ne-au spus că numai în Occident au văzut aşa ceva. Am avut câteva persoane care au făcut turul cu telescaunul şi de câte 7-8 ori", a precizat Sîrghie.

Noua pârtie a fost amenajată de Primăria Nucet în colaborare cu Consiliul Judeţean Bihor prin proiectul "Schi în România", finanţat de Ministerul Dezvoltării Regionale. Domeniul schiabil este prevăzut şi cu instalaţie de nocturnă.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
2 Comentarii
semi-realizare
daca tot s-au bagat 5 milioane de euro in partie la vartop, nu ar fi normal sa cumpere si niste tunuri de zapada artificiala? de fapt, suntem in romania! daca nu ninge suficient, da-i naibii de bani...
Postat 03 Ianuarie 2011, 20:35 de relu
romania
numai in romania asteptam sa treaca sezonu pana inauguram ceva, de parca nu se invarte teleschiul fara udrea
Postat 02 Ianuarie 2011, 23:35 de pop octavian
count display
Ultimele Comentarii

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5892 RON
  • 1 EUR = 4.971 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON