URMĂREȘTE-NE PE
MARȚI, 23 APRILIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Nu credeam că se vor putea mobiliza 15.000 de oameni în acțiunea intitulată Misiunea Grivei, prin care se cer condiții mai bune pentru câinii abandonați și pentru sterilizarea lor. Iată că inițiativele cetățenești încep să capete forță și consistență. Poate n-ar fi fost lipsit de interes să se ceară și sterilizarea stăpânilor care-și abandonează animalele de companie...
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Săptămâna trecută, înainte ca lucrările de 70 milioane de euro derulate la Aeroportul Oradea să se încheie (apropo, va fi un şoc diferenţa!), suspansul privind utilitatea lor s-a risipit: CJ Bihor şi Primăria Oradea au bătut palma cu LOT şi cu HiSky.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți de noul proiect de realizare a unui drum nou între Paleu și Șoseaua Borșului, contestat de unii locuitori din Oncea?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Camera Deputaţilor a adoptat recent un proiect de modificare a legislaţiei în vigoare, prin care se prevede, în esenţă, că instanţele judecătoreşti nu vor mai putea reduce din oficiu onorariile achitate de justiţiabili avocaţilor, ci doar la cererea părţii adverse. 
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
30 Ianuarie 2013, 14:01

La iniţiativa Floricăi Cherecheş, sute de elevi au mărşăluit împotriva violenţei în şcoli (FOTO)

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Corso-ul orădean a fost plin, miercuri dimineaţa, după ora 10, de sute de elevi de la 13 şcoli orădene, mai multe decât cele anunţate iniţial, care au mărşăluit de Ziua Internaţională pentru Nonviolenţa în Şcoală.

Marşul a fost organizat la iniţiativa deputatei liberale Florica Cherecheş, care a motivat că în acest fel poate să ofere mai multă vizibilitate mesajului transmis şi de Inspectoratul de Poliţie Judeţean Bihor, care organizează periodic acţiuni antiviolenţă în şcolile şi liceele din Oradea.

"Deoarece astăzi este Ziua Internaţională pentru Nonviolenţa în Şcoală, am zis că trebuie să întărim acest mesaj, în primul rând de prevenire, iar în al doilea rând de educare a tinerilor că divergenţele se pot rezolva şi altfel decât prin violenţă. O elevă mi-a spus că aşa putem da un mesaj şi adulţilor, căci de multe ori copiii urmează exemplul adulţilor", a spus deputatul Florica Cherecheş.

O parte dintre cei circa 500 de elevi adunaţi la marşul care a început la magazinul Crişul şi s-a încheiat în faţa Casei de Cultură a Municipiului au purtat pancarte şi mesaje specifice precum "Nu lăsa violenţa să te transforme într-un infractor!", "Violenţa este arma celor slabi" sau "Stop violenţei în şcoli!". La finalul acţiunii, ei au intrat în sediul CCMO, unde au urmărit un film educativ pus la dispoziţie de IPJ Bihor, numit "Cheia e la tine!", care prezintă destăinuirile unor tineri care au ajuns la închisoare din cauza violenţei.

Acţiunea de miercuri a fost organizată în colaborare cu IPJ Bihor şi cu Inspectoratul Şcolar Judeţean Bihor. Iniţial, la marş şi-au anunţat prezenţa şcolile: Colegiul Naţional "Emanuil Gojdu", Colegiul Naţional "Mihai Eminescu", Colegiul Naţional "Iosif Vulcan", Colegiul Tehnic "Mihai Viteazul", Colegiul Tehnic "Traian Vuia", Colegiul Tehnic "Transilvania", Colegiul Tehnic "Constantin Brâncuşi", Liceul Teoretic "Ady Endre", Liceul Tehnologic Sanitar "Vasile Voiculescu", Liceul Reformat "Lorántffy Zsuzsanna" şi Liceul Greco-Catolic "Iuliu Maniu".

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
13 Comentarii
violenta
Stimata Doamna Chereches! Organizati si dvs. actiuni pt. cadrele didactice, directori de scoli si licee... din pacate violentele scolare apar in urma nesolutionarii problemelor aparute de catre unitatea de invatamant..,pe motiv ca "vin parintii si ne da in judecata" sau "depun sesizare la inspectoratul scolar".
Postat 31 Ianuarie 2013, 08:33 de fuel
Du-te la servici!!!
Eu nu mai inteleg nimic!!! De ce naiba te-am votat mai chereches???? Du-te la servici!!! In parlament! Fa ceva pentru judetul asta, ca suntem de rasul curcilor! Oriunde mergem si orice incercam sa facem suntem discriminati! Judet si oras de doi lei, rad toti de noi!!! pd-istii aia nu s-au vazut la putere, vad ca voi le-ati luat-o pe urme! Pana nu ai facut ceva concret pt. noi, oradenii, nu mai vreau sa te vad in actiuni de campanie, bune numai pentru presa.
Postat 30 Ianuarie 2013, 23:32 de din Bihor
fa dati demisia, fa !
nu stiu de ce nu si da demisa deputatul PNL are niste proiecte demne de gradinite :)))) nu aveam incotro ce sa votam ca ne satuarasem de javrele pdiste imputite si de hotiile lor la cratita , burti si de 70 kg :))) ca in udmr .
Postat 30 Ianuarie 2013, 20:32 de ce astepti ?
Vorbe....
Aia peste 60%, cei mai prosti, sunteti multumiti de cum ati votat ?! S-a rezolvat cu gazele de sist (mai corect cu otravrea panzei freatice), s-a rezolvat cu investitiile de la guvern, autostrada, aeroport, s-a rezolvat regionalizarea, gata ! putem iesi la mars ! Sa va fie rusine, asa-zisi parlamentari ! Sa le fie rusine si celor care au garantat pt. niste gunoaie... zic bine nea ilie ? zic bine popa ciordel ? ce zici, mang_litorule ?
Postat 30 Ianuarie 2013, 19:53 de pinonel
mars!
tovarasa deputat nu are treba la parlament cu bugetul? o platim sa faca marsuri? mars acasa!
Postat 30 Ianuarie 2013, 16:31 de dfc
intrebare :
"sute de elevi au mărşăluit împotriva violenţei în şcoli " Adica mai pruncilor voi ati marsaluit ca sa va obositi un pic si sa nu va mai bateti in scoala! Nu? Acu intrebarea e daca ati marsaluit destul sau daca ati obosit suficient a nu va mai bateti la scoala?
Postat 30 Ianuarie 2013, 16:23 de miratul
Cati ca voi ??
Atatea postari idioate la un loc nu am mai citit !!! cati ca voi mai sunt?
Postat 30 Ianuarie 2013, 16:17 de miratul
defectele VICTIMEI sunt cauza efectelor infractionale:))))))
BIBLIA mentioneaza ca e pacat sa nu fi SANATOS, cum esti sanatos daca nu poti sa te aperi in caz de violenta si dai vina pe altul ? cum poate fi altul vinovat de sanatatea ta precara , de imunitatea , rezistenta ta NULA ? defectele VICTIMEI sunt cauza efectelor infractionale:))))))
Postat 30 Ianuarie 2013, 15:18 de marsssss
polulatiei active comparativ cu parazitii sociali impusi de sisitem!!!
cauza faptelor infractionale nu sunt violenta :)))))))) efectele violentei sunt asa cum se constata in practica sanatatea precara a victimei care nu lupta pentru nimic, sta ca un parazit fara sa si intaresca imunitatea si logic ca cel ce se aprara si nu o ia la masea e vinovat, cum explicati ca doua lovituri aplicate in acelasi loc la persoane diferite uneia ii cauzeaza o vatamare si alteia nu , legea nu este adaptata sistemului nociv in ce priveste sinuciderea in masa datorita repausului, atrofierii muschilor, daca numai manacam si muncim aproape delok este normal ca lovitura sa provoace vatamari grave !!!! ce facem intretinem parazitii socili si pe cei activi ii inchidem !! datorii imense face Romania din cauza evaluarii polulatiei active comparativ cu parazitii sociali impusi de sisitem!!!Parazitism ne ofera si religia :))) nu fa, nu fa si in final bagam in inchisoare pe cei SANATOSI, lagar
Postat 30 Ianuarie 2013, 15:12 de parazitii sunt si ce
un copil responsabil pentru viitor nu exclude violenta,
un copil responsabil pentru viitor nu exclude violenta, singurul mod de aparare cand viata lui este pusa in pericol, cum va stii sa aplaneze un conflict fara sa nu cunoasca balanta fizica impusa de o lovitura, cum va stii cat poate suporta , cum ? Lupta de dominare exista si va exista fara violenta esti un amarat de pamapalau care va curata kurul altora :))) dati le in gura la toti smecheri de cartier, fara mila indiferent de sex ! Constrangerea este un act de suicid social, de limitare a dezvoltarii naturale , libertatea in desfasurarea inseamna VIATA in rest sunteti morti, suspusi. O sa avem copii care vor face pipi pe ei daca unul ridica vocea , complexati de frica ca nu stiu , nu au siguranta in ei ?
Postat 30 Ianuarie 2013, 14:59 de Lupta de dominare ex
dati ne noua mult lumina
pocaita penticostalilor nu bataia si violenta ii sperie pe copii ci mita pe care dascalii o impun obligat pentru note de trei date dupa ochii :)))) care nu vad decat bani :))) tu crezi ca in scoli se aplica reguli de pocaime ? analfabeta rau , cel mai mare pacat este necunoasterea realiotatii, iart o Dpamne ca se preface ca e in cainta !
Postat 30 Ianuarie 2013, 14:42 de sa avem ochii sanato
cine naiba e taratura asta ?
ha, ha, ha, ha, mai bine marsaluiau pentru " mama mai vreau un fratior si apara l de spitale" :)))) violenta este sanatoasa comparativ cu lipsa fratilor si constrangere in spitale, libertate ce inseamna pentru o pocaita, SUPUNERE, constrangere ? din mosi stramosi luptele la tranta au existat acum ce mai vor si rebuturi din copii ?
Postat 30 Ianuarie 2013, 14:40 de vai de capul ei :)))
Non sens!
Ce rost are tot marsul, nu noi parintii trebuie sa stim si sa vedem asta ci tocmai voi care marsaluiti. Pierdere de timp, pana ce tocmai cei ce marsaluiesc sunt cei violenti in scoli! problema asta nu se rezolva pe strada ci in scoli deci acolo trebuie sa aveti acctiuni specifice de combatere.
Postat 30 Ianuarie 2013, 14:34 de Anushka
count display
Ultimele Comentarii

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6712 RON
  • 1 EUR = 4.9758 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON