URMĂREȘTE-NE PE
JOI, 28 MARTIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Primăria Oradea a decis să modifice regulamentul de salubrizare. La fel cum deja ne-a obișnuit, schimbarea s-a făcut fără o dezbatere publică serioasă. Mi se pare o greșeală strategică, pentru că despicarea firului în patru atunci când e vorba de problemele tuturor locuitorilor poate duce la soluții bune, unde mai pui că elimini din start suspiciunile și speculațiile.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oradea și Bihorul au ajuns într-o perioadă fastă, cum din perspectiva dezvoltării infrastructurii n-au mai cunoscut niciodată. Anul acesta se deschid circulației o mulțime de noi drumuri, vreo 70 de kilometri: legătura centura Oradea - Autostrada Transilvania (chiar la finele acestei săptămâni), plus centurile Sânmartin, Aleșd, Beiuș, Oșorhei, Nojorid, Sântandrei (în vară). „Miracolul” ar putea fi explicat prin faptul că 2024 e an electoral. Și, da, este! Dar, totuși, nu asta-i explicația, ci parcurgerea întregii evoluții de la germinarea la coacerea proiectelor.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți mulțumit de noile trasee de tramvai gândite de OTL pentru a asigura un flux mai bun în oraș?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Din data de 31 martie, România devine, parțial, parte a spațiului de liberă circulație Schengen, aspect care ar trebui să ne bucure, ca națiune, deoarece vine după un îndelung proces de negociere cu celelalte state ale Uniunii Europene, aspectele privind negocierea cu Austria fiind comentate pe larg în ultima perioadă.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
25 Septembrie 2017, 10:02

În debutul FITO, managerul Teatrului, Daniel Vulcu, a parodiat rugăciunea „Tatăl nostru” pentru șefii din Consiliul Județean (FOTO)

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Orădenii care au umplut duminică sala Teatrului Regina Maria la deschiderea noii ediţii a Festivalului Internaţional de Teatru (FITO), ce include în acest an şi una a Festivalului de Teatru Scurt, au avut de câştigat o seară frumoasă asistând, în debutul evenimentului, la o nouă premieră a artiştilor orădeni - spectacolul "Regele Cerb", realizat sub conducerea lui Alexandru Colpacci după un text clasic, de două secole, al italianului Carlo Gozzi, prezentat însă de o manieră absolut proaspătă.

În cuvântul de deschidere, directorul Teatrului Regina Maria, Daniel Vulcu s-a adresat nu doar spectatorilor, ci a "bătut şaua să priceapa şi iapa", înţepând conducerea Consiliului Judeţean pentru modul în care tratează trupa teatrului.

"Tatăl nostru" vitreg

După ce secretarul literar al Teatrului, Florina Dometi, a anunţat publicul despre oferta bogată a FITO, referindu-se şi la cele 13 spectacole pe care orădenii le vor putea urmări în cadrul FTS, Vulcu a rostit o rugăciune către şefii CJ, care prin finanţarea acordată în acest an instituţiei au produs o adevărată frustrare în rândul artiştilor trupei române.

"Tatăl nostru carele eşti în Parcul Traian,
Sfinţească-Se Numele Tău,
Vie Împărăţia Ta,
Facă-Se Voia Ta
Precum la CJ, aşa şi la Teatrul Regina Maria!
Pâinea noastră cea de toate zilele
Dă-ne-o nouă ca la Filarmonică
Şi ne iartă nouă greşelile noastre,
Când trimiţi auditul,
Precum şi noi iertăm greşelilor lor!
Şi nu ne duce pe noi în ispită
Cu salariile teatrelor naţionale,
Şi ne izbăveşte de criticul cel rău!".

"Regele Cerb"

În ce priveşte prima reprezentaţie a FITO, cu "Regele Cerb", a gazdelor, publicul a gustat-o din plin, pentru că Alexandru Colpacci a înviat textul lui Gozzi, un basm, cu mijloacele Commedia dell’ arte, reuşind un spectacol în care tuşa comică (oamenii au râs pe rupte în dese rânduri) a fost îmbogăţită cu nuanţe dramatice (mai ales în prima parte).

Un mare plus al spectacolului e că regizorul le-a dat multă libertate actorilor, ba chiar a şi personalizat piesa (dacă se vor duce să-l vadă, curioşii vor vedea de ce şi cum) după câteva dintre vedetele trupei Reginei Maria.

Astfel, Richard Balint (din nou protagonist, şi încă într-un rol copios, de personaj antipatic), dar şi Adela Lazăr (într-unul ceva "mai puţin principal", dar cu o partitură pe care a îmbogăţit-o foarte consistent), precum şi Alina Leonte, George Dometi, Ciprian Ciuciu, Sebi Lupu, Petre Ghimbăşan şi Răzvan Vicoveanu, au marcat o reuşită care se anunţă de succes (chiar dacă urmează să mai fie lucrată, cum au mărturisit înşişi actorii).

Cu potenţial longeviv

De altfel, publicul a reacţionat frumos la momentele de vârf ale reprezentaţiei, ba urmărind cu atenţie "pantomima" de debut (excelentă, pe alocuri lirică şi parodică în acelaşi timp), ba râzând copios (chiar "la scenă deschisă") în timpul pasajelor jucate cu mare vervă, bunăoară de Adela Lazăr şi George Dometi.

"Regele Cerb" – un spectacol răsplătit cu aplauzele orădenilor prezenţi al deschiderea FITO şi, probabil, de multele mii care vor urma de acum încolo... Aşa că, pe bune, haideţi la teatru!


PROGRAM FITO 2017

LUNI, 25 SEPTEMBRIE

- Ora 17:00,Centrul Naţional de Informare şi Promovare Turistică Bihor – PE JUMĂTATE CÂNTEC, text şi regie:  Crista Bilciu – Teatrul de Foc, Bucureşti

- Ora 19:00, Sala Arcadia – ALTE TREI SURORI,după J. S. Sinisterra, regia: Antonella Cornici – Teatrul "Ion D. Sîrbu" Petroşani

- Ora 19:00, Sala Mare – SCRIPCARUL PE ACOPERIŞ, un musical de Joseph Stein după povestirile lui Shalom Aleichem, regia: Korcsmaros Gyorgy– Teatrul Regina Maria, Oradea

- Ora 21:00, Casa de Cultură a Sindicatelor (cu publicul pe scenă) – EDMOND, scenariu bazat pe textul lui David Mamet, regia: Andrei Dinu – Teatrul Municipal Baia Mare (16 +)

MARŢI, 26 SEPTEMBRIE

Ora 16:00, R&R bookstores & coffee houses (Strada Republicii) | Lansare de carte – CIULEI ACASĂ ŞI  ÎN LUME, ediţie îngrijită de Florica Ichim şi Anca Mocanu

- Ora 17:00, Centrul Naţional de Informare şi Promovare Turistică Bihor – OPEN, de Ana Cucu Popescu, regia: Leta Popescu – ASOCIAŢIA RECIPROCA, Cluj – Napoca (16 +)

- Ora 18:30, Casa de Cultură a Sindicatelor (cu publicul pe scenă) – ORAŞUL NOSTRU, scenariu adaptat după piesa lui Thornton Wilder, regia: Cristian Ban – Teatrul Clasic "Ioan Slavici" Arad (14 +)

- Ora 19:00, Sala Mare a Teatrului – SOLDATUL DE CIOCOLATĂ (SAU ARMELE ŞI OMUL), de George Bernard Shaw, regia: Andrei Şerban – Teatrul Odeon, Bucureşti

- Ora 21:30, Sala Arcadia – UN STEJAR, de Tim Crouch, regia: Bobi Pricop – Teatrul Tineretului Piatra Neamţ

MIERCURI, 27 SEPTEMBRIE

Ora 16:00, R&R bookstores & coffee houses (Strada Republicii) | Lansare de carte – ALEXANDRU TOCILESCU SE POVESTEŞTE (vol. I şi II), volum îngrijit de Florica Ichim 

- Ora 18:00, Sala Arcadia – MIGRAAANŢI SAU PREA SUNTEM MULŢI PE NENOROCITA ASTA DE BARCĂ, de Matei Vişniec, regia: Ovidiu Caiţa – Teatrul de Vest Reşiţa

- Ora 18:00, Centrul Naţional de Informare şi Promovare Turistică Bihor – PLAY STRINDBERG, de Friedrich Durrenmatt, regia: Matei Varodi – Teatrul "Alexandru Davila" Piteşti

- Ora 19:00, Sala Mare a Teatrului – DRUMEŢIA (SAU DESPRE SEXUALITATE AZI), de Martin Heckmanns, regia: Vlad Massaci – Teatrul de Comedie, Bucureşti

- Ora 21:00, Casa de Cultură a Sindicatelor (cu publicul pe scenă) – SOMNAMBULISM, de Iaroslava Pulinovici, regia: Alexandru Mâzgăreanu – Teatrul Nottara, Bucureşti

- Ora 21:00, Scena Mobilă amplasată în Piaţa Unirii – ÎN INIMA NOPŢII – EPISODUL LEAR, un scenariu de Gavriil Pinte, cu inserţii de George Banu şi Monique Borie, regia: Gavriil Pinte – Teatrul Regina Maria, Oradea

JOI, 28 SEPTEMBRIE

- Ora 19:00, Sala Arcadia – FAT PIG, de Neil LaBute, regia: Laura Moldovan – Teatrul Dramatic "Fani Tardini", Galaţi (14 +)

- Ora 19:00, Sala Mare a Teatrului – TOTUL E RELATIV, de Alan Ayckbourn, regia: Felix Alexa – Teatrul Nottara, Bucureşti

- Ora 20:00, Scena Mobilă amplasată în Piaţa Unirii – CONCERT EXTRAORDINAR "DIN BIHOR PÂNĂ-N BANAT", regia: Leontin Ciucur, Ansamblul Artistic Profesionist Crişana, Oradea

- Ora 21:00, Casa de Cultură a Sindicatelor (cu publicul pe scenă) – FETIŢA SOLDAT, de Mihaela Michailov, regia: Silvia Roman – Teatrul Naţional "I.L. Caragiale" Bucureşti

VINERI, 29 SEPTEMBRIE

- Ora 12:00, Foaier Loji – Teatrul Regina Maria – ARGUMENTE ÎN FAVOAREA UNUI FESTIVAL DE TEATRU SCURT. ISTORIC, DEVENIRI, DOMINANTE TEMATICE ŞI ESTETICE. CONTROVERSE, colocviu organizat în colaborare cu AICT TEATROLOGIE, moderator: prof.univ. dr. Mircea Morariu – critic de teatru

- Ora 16:00,Scena Mobilă amplasată în Piaţa Unirii – SCUFIŢA ROŞIE, adaptare după Charles Perrault şi Fraţii Grimm, regia: Maria Mierluţ – "Trupa Arcadia", Oradea (3 +)

- Ora 17:00, Centrul Naţional de Informare şi Promovare Turistică Bihor – M.I.S.A PĂRUT, de Alexa Băcanu, regia: Dragoş Alexandru Muşoiu – REACTOR Cluj-Napoca (16 +)

- Ora 19:00, Sala Mare a Teatrului – CABINIERUL, de Ronald Harwood, regia: Ovidiu Caiţa – Teatrul de Nord Satu Mare

- Ora 21:00, Casa de Cultură a Sindicatelor (cu publicul pe scenă) – OLEANNA, de David Mamet, regia: Vlad Cristache – Teatrul "Jean Bart" Tulcea

SÂMBĂTĂ, 30 SEPTEMBRIE

Ora 16:00, R&R bookstores & coffee houses (Strada Republicii) | Lansare de carte – TEATRUL: INTRIGĂ ŞI IUBIRE (vol. I şi II), de Elisabeta Pop

- Ora 19:00, Sala Arcadia – BÉRENGER – recital Emil Boroghină,  după "Ucigaş fără simbrie" de Eugène Ionesco, regia: Alina Hiristea

- Ora 21:00, Sala Mare a Teatrului  – CAFENEAUA PIRANDELLO, scenariu dramatic de Anca Măniuţiu – după texte de Luigi Pirandello, regia: Mihai Măniuţiu –Teatrul Regina Maria Oradea

- Ora 21:00, Scena Mobilă amplasată în Piaţa Unirii – ORIGINI, coordonator exerciţii scenice: Cătălin Grigoraş – spectacol stradal – Teatrul "Aureliu Manea" Turda

DUMINICĂ, 1 OCTOMBRIE

- Ora 18:00, Sala Mare a Teatrului – URSUL, de A. P. Cehov, regia: Felix Alexa – Teatrul de Stat Constanţa

- Gala de premiere

- Ora 19:00, Sala Arcadia – BARACA, de Aiat Fayez, regia: Tudor Lucanu, Teatrul Regina Maria Oradea (16 +)

- Ora 20:00, Sala Studio Szigligeti – COLIZIUNI – spectacol dans, regia: Dimény Levente – Teatrul Szigligeti Oradea

- Ora 21:00, Scena Mobilă amplasată în Piaţa Unirii – Concert FILIP BAND

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5892 RON
  • 1 EUR = 4.971 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON