URMĂREȘTE-NE PE
MIERCURI, 12 DECEMBRIE 2018

Ediția tipărită

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Decât să tipărim broșuri și să ne batem cu pumnii-n piept, mai bine ne aplecam pe probleme importante. Să lichidăm toaletele din fundul curții, să racordăm gospodăriile țărănești la gaz metan, să oprim migrația care duce la depopularea țării, acestea erau proiecte ce meritau închinate mărețului Centenar. De autostrăzi nici n-are rost să mai vorbim.
Zic şi eu
Adrian Cris
În urmă cu peste un deceniu, un clujean teribilist zicea că s-a săturat de România. Cum n-a explicat că, de fapt, se săturase de balcanism, de corupţie, de minciună, de demagogie, naţionalism primitiv, murdărie şi dezordine, a fost pus la index ca vândut ungurilor. De câteva luni, patru primari din Transilvania pregătesc o iniţiativă mult pragmatică, deci şi mai "periculoasă" decât manifestul lui Sabin Gherman...
Cum a fost?
Lucian Cremeneanu
În primul rând, îmi doresc să nu fie doar o mişcare politică, iar declaraţiile de intenţie ale celor 4 primari (fonduri, dezvoltare, infrastructură etc) să fie doar de faţadă, aşa cum se face în orice campanie electorală. Mi-ar plăcea să nu devină un pol politic şi să nu fie exploatată în consecinţă, deşi, dacă va începe să facă performanţă şi să dea rezultate palpabile, e foarte posibil să se ajungă şi acolo. Primul semnal ar fi atunci când vor cere şi alte oraşe să intre în horă.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveţi despre cerinţele organismelor europene adresate României privind consolidarea statului de drept şi stoparea modificării legilor justiţiei?




De stiut

Avocatul Bihoreanului
Mircea Ursuta
După cum se ştie, în 7 noiembrie Curtea Constituţională a admis sesizarea Guvernului şi a constatat existenţa unui conflict juridic de natură constituţională între Parlament şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Constatând acest conflict, CCR a obligat ÎCCJ de îndată la desemnarea prin tragere la sorţi a tuturor membrilor completurilor de 5 judecători, cu respectarea art. 32 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, cum a fost modificat şi completat prin Legea nr. 207/2018.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Sistemul colector urinar, format din bazinetele renale (formaţiunile care "captează" urina din cei doi rinichi), cele două uretere ("tuburile" prin care urina ajunge la vezică), vezica urinară şi uretra ("tubul" prin care urina se elimină) este "căptuşit" cu nişte celule epiteliale denumite în ansamblu "uroteliu". Toată această zonă este expusă influenţelor carcinogene, dar cea mai frecventă tumoră este cea a vezicii urinare, urmată de cea de la nivelul bazinetelor.
Psihologul Bihoreanului
Razvan Coloja
Vorbim de o "explozie" de depresie în rândul fetelor începând cu anul 2012 şi până în prezent şi toate aceste adolescente au un singur lucru în comun: petrec mult timp pe telefoanele mobile ori în faţa canalelor social media.
25 Mai 2014, 23:31

Ilie Bolojan: "Trebuie să construim cu celelalte partide de dreapta o alternativă la PSD. Refacerea USL este ilogică!" (FOTO)

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

"Noi nu avem maşinăria lor"

Atmosferă tristă, dar nu deprimată, la sediul PNL Bihor la finele alegerilor europarlamentare. În preajma orei 21.00, niciunul dintre liderii organizaţiei nu se afla în sala de şedinţe de la parterul sediului, unde cei mai tineri dintre liberalii orădeni primeau prin telefon, pentru a le centraliza şi a face numărătoarea paralelă, informaţiile transmise de colegii din secţiile de votare. "Domnul preşedinte Cornel Popa este pe teren, în judeţ, în zona Beiuşului, iar domnul Bolojan trebuie să vină imediat. A fost prin oraş, tot pe la secţiile de votare", explica unul dintre militanţi, Claudiu Oros, cu câteva minute înainte ca televiziunile să anunţe primele rezultate exit-poll.

În scurt timp, la sediu au apărut primarul Ilie Bolojan şi viceprimarul Mircea Mălan, deputaţii Florica Cherecheş şi Ioan Cupşa, precum şi alţi liberali, cu sau fără funcţii. În ciuda scorului extrem de mic cu care a fost creditat PNL la televiziuni (doar 14%, exact cât a obţinut şi în 2009), cei prezenţi nu păreau demoralizaţi, ci mai degrabă îngrijoraţi atât de cele peste 40 de procente ale PSD, cât şi de decizia pe care ar urma s-o ia propriul lider, Crin Antonescu.

"Era de aşteptat, PSD şi-a mobilizat tot electoratul, toţi miniştrii au fost în campanie, activiştii lor au fost toată ziua în teren. Noi nu avem maşinăria lor. Problema este ce se va întâmpla de acum încolo, dacă oamenii vor fi mulţumiţi", a comentat deputatul Ioan Cupşa.

"Cântecele de sirenă" şi unirea dreptei

După ce a intrat în sală, Bolojan a urmărit şi el exit-poll-urile, iar apoi, fără să pară nici surprins, nici afectat, a spus că scorul PSD era previzibil şi că orice procent pe care îl va lua PNL în Bihor peste cel din 2009 este un câştig. "Eu estimez că am putea lua 15%, în orice caz ştiu că am muncit pentru asta", a răspuns primarul, prudent, când BIHOREANUL i-a cerut un pronostic.

"În orice caz, vreau să le mulţumesc tuturor orădenilor care au fost la vot, indiferent cu cine au votat, iar celor care au votat PNL în mod special", a adăugat primarul, după care a spulberat orice bănuială că liberalii orădeni ar visa la refacerea USL propusă de PSD-işti. "Vreau să transmit un mesaj, după ce am discutat cu colegii, şi anume că PNL va trebui să construiască împreună cu celelalte partide de dreapta o alternativă la PSD. Primul gând al PSD a fost să ne povestească la televizor despre refacerea USL, să ne cânte cântece de sirenă, dar aşa ceva este ilogic, nu există niciun motiv logic pentru refacerea USL, şi eu nu cred ca această poveste să aibă succes", a spus Bolojan.

De altfel, primarul a precizat că luni va avea loc o reuniune a conducerii partidului, la Bucureşti, şi partidul va adopta o hotărâre în privinţa strategiei de abordare a viitoarelor alegeri, prezidenţiale. "Domnul Crin Antonescu va lua singur o decizie", a răspuns Bolojan întrebării dacă preşedintele PNL va demisiona, aşa cum a anunţat, în cazul în care rezultatele finale şi oficiale vor confirma că liberalii au obţinut mai puţin de 20 de procente. Ceea ce nu înseamnă, însă, că va renunţa şi la candidatură, sprijinit de Klaus Iohannis, cel mai probabil viitorul preşedinte al PNL.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
9 Comentarii
Romania - ungaria 3-0
ungurii au pierdut pe toate fronturile. toti i-au batut pe unde i-au prins. astazi sunt cei mai slabi dintre toti. separatismul unguresc e o nebunie si ii va duce la pierzanie. le va da lovitura de gratie ! separatismul, iredentismul si revizionismul unguresc s-a intors tocmai impotriva lor, a celor care l-au pornit ! "Cine seamana vant, culege furtuna", e o vorba pe care varnd nevrand au invatat-o pe propria piele ! HAI ROMANIA !
Postat 26 Mai 2014, 19:04 de ROMANIA-ungaria 3-0
De ce se aliază ungaria cu Rusia ?
Deoarece nu are nici o altă opţiune. Nu le susţine nimeni altcineva in afara de ruşi politica externă (instigarea la separatism). Din punct de vedere militar ungaria nu poate fi apărată: o câmpie traversată de un fluviu având capitala în mijloc, toate obstacolele naturale din jurul aceste câmpii fiind controlate de statele vecine. Din punct de vedere economic un stat agrar şi furnizor de servicii are o populaţie de 9 milioane de locuitori. Ungaria are nevoie de conflict, are nevoie să iasă în evidenţă. Principala temă de bătaie: drepturile minorităţilor naţionale din bazinul dunăreano-carpatic. Principala strategie: găsirea unui aliat puternic care să-i promită orice formă de anulare a Tratatului de la Trianon. În anii ’90 au fost marile state europene şi Statele Unite – însă stabilizarea centrului european prin Uniunea Europeană nu i-a satisfăcut Ungariei principala cerere, modificarea condiţiilor Tratatului de la Trianon. De aproape 100 de ani, ungaria nu şi-a modificat obiectivele şi mijloacele politicii externe – însă nici nu are cum să găsească soluţii noi. Acest blocaj s-a transformat într-un fel de psihoză generalizată la nivelul societăţii – de aici apare şi solidaritatea populaţiei faţă de Viktor Orban şi extremiştii de la JOBBIK . Cam aşa a apărut alianţa ungariei cu Rusia. buda pesta şi-a găsit noul protector de la care să ceară revizuirile dorite.
Postat 26 Mai 2014, 18:58 de Pt 1918
@aiurea... unguri loseri
ungurii cu extremismul lur tipic, au cazut in dizgratia intregii lumi. NU LE MAI SUSTINE NIMENI, CU EXCEPTIA RUSILOR, ABERATIILE SEPARATISTE. BAGA-TI UNGIA IN GAT LOSERE ! HAHAHAHAHHAHAHAHA............... AAAAAAAAAAAAAHAHAHHAHAHHA...........
Postat 26 Mai 2014, 18:54 de Traiasca Trianon-ul
gargara
PNL a ridicat PSD si acum regreta,orgoliile unor lideri de mucava au distrus dreapta,asteptati-va la ce e mai rau pt romanul de riind
Postat 26 Mai 2014, 09:21 de luky
foarte aiurea
Suntem o natiune ratata, majoritara cu looseri si asistati social. Ne-am intors la comunism. Cu niste socialisti care au marit birurile si nu au facut nimic pozitiv si real pt economie, au castigat cu brio! Pe buna dreptate ne vede Europa ca pe niste paria, nu meritam nimic!
Postat 26 Mai 2014, 08:42 de aiurea
drepta lui Bolojan
invatati sa pierdeti!!! restul e poveste!Apoi treziti-l pe Crin si sa-i multumiti frumos pentru rezultate!Dupa care felicitati-l pe "cainele rau" BODEA !In Bihor a avut aceeasi contributie ca si Crin in tara!Dupa care puneti-l pe Tariceanu Presedinte! Si dupa aia munciti mai mult !!!
Postat 26 Mai 2014, 08:37 de sas
Hahaha
Ole.ole PSD -VICTORIE!Pa,pa Crin,bas.udrea !Pa,pa,pa!!!!!!!
Postat 26 Mai 2014, 07:49 de gheorghe@sandor
pnl-eule: te-ai facut mic-mic-mic
si te-ai dus marea dragoste, dar uite, fara mega-artificiala spurcasenie numita usl, voi sunteti perdantii; ce sa-i faci, acuma mango si murry se bucura de rezultate, cu toate ca au atata conributie la victoria respectiva, cat ploile de saptamana trecuta asupra cultivarii cerealelor din congo;
Postat 26 Mai 2014, 07:07 de Crinuletz Pontescu
Pa
Aliati-va cu Udrea, Blaga&MRU si nu mai pupati nici 14%! Singura sansa a PNL-ului: Tariceanu Presedinte si revenirea in USL! Ca USL am votat in 2012!(asta e, a trebuit sa o votez pe Cherechesoaie/desi nu-mi placea deloc/dar pentru USL am facut-o!). Pa!
Postat 26 Mai 2014, 00:22 de TDS
count display

FOTO BIHOREANUL

  • Gala Comunității Orădene. Vezi care au fost proiectele premiate! (FOTO)
  • Victorie acasă: CSM CSU Oradea a câștigat derby-ul cu Steaua (FOTO)
  • Primul tren Cluj - Oradea – Viena a plecat 'full'. Biletul cel mai ieftin costă 133 lei (FOTO/VIDEO)
  • 'Asta-i datina străveche': 350 de copii, în straie tradiționale, au colindat pe străzile Oradiei (FOTO/VIDEO)
  • Nervi în Aeroportul din Oradea: Pasagerii cursei Tarom spre Bucureşti, revoltați că... nu au locuri în avion! (FOTO)
  • Inna a strălucit ca o stea: Peste 3.000 de orădeni şi o mână de turcoaice s-au bucurat de concertul talentatei artiste (FOTO / VIDEO)
  • Iluminatul de sărbători a fost pornit, a început Târgul de Crăciun în Oradea. Vezi cum arată! (FOTO / VIDEO)
  • Capsula timpului: Gânduri despre Oradea secolului viitor, dar şi obiecte din oraşul zilelor noastre, vor fi îngropate în curtea Muzeului Ţării Crişurilor (FOTO)
  • Merită vizitat! Muzeul istoriei evreilor din Oradea şi Bihor a fost inaugurat (FOTO/VIDEO)
  • O oră de linişte, din respect pentru autişti, în toate magazinele Kaufland, la iniţiativa Centrului de Educaţie Incluzivă Cristal (FOTO)

TIMP LIBER

Timp liber

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 3.8697 RON
  • 1 EUR = 4.5959 RON
  • 1 HUF = 0.015 RON