URMĂREȘTE-NE PE
JOI, 28 MARTIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Primăria Oradea a decis să modifice regulamentul de salubrizare. La fel cum deja ne-a obișnuit, schimbarea s-a făcut fără o dezbatere publică serioasă. Mi se pare o greșeală strategică, pentru că despicarea firului în patru atunci când e vorba de problemele tuturor locuitorilor poate duce la soluții bune, unde mai pui că elimini din start suspiciunile și speculațiile.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oradea și Bihorul au ajuns într-o perioadă fastă, cum din perspectiva dezvoltării infrastructurii n-au mai cunoscut niciodată. Anul acesta se deschid circulației o mulțime de noi drumuri, vreo 70 de kilometri: legătura centura Oradea - Autostrada Transilvania (chiar la finele acestei săptămâni), plus centurile Sânmartin, Aleșd, Beiuș, Oșorhei, Nojorid, Sântandrei (în vară). „Miracolul” ar putea fi explicat prin faptul că 2024 e an electoral. Și, da, este! Dar, totuși, nu asta-i explicația, ci parcurgerea întregii evoluții de la germinarea la coacerea proiectelor.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți mulțumit de noile trasee de tramvai gândite de OTL pentru a asigura un flux mai bun în oraș?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Din data de 31 martie, România devine, parțial, parte a spațiului de liberă circulație Schengen, aspect care ar trebui să ne bucure, ca națiune, deoarece vine după un îndelung proces de negociere cu celelalte state ale Uniunii Europene, aspectele privind negocierea cu Austria fiind comentate pe larg în ultima perioadă.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
29 Iunie 2017, 16:53

Furtuna, în Oradea: Un copac de pe strada Matei Basarab s-a prăbuşit peste o maşină în mers (FOTO)

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Putea fi mult mai rău! Un copac de pe marginea străzii Matei Basarab, situată de-a lungul Parcului Nicolae Bălcescu, s-a prăbuşit în timpul ploii de joi peste un autoturism în mers.

"Rulam către Calea Armatei Române, când am auzit o bubuitură puternică. Primul gând a fost că am lovit ceva, deşi nu aveam nimic în faţă, apoi am crezut că m-a lovit ceva, deşi cea mai apropiată maşină era la 50 de metri, când m-am trezit cu frunze şi crengi trecând prin parbriz mi-am dat seama ce s-a întâmplat. Din instinct m-am lăsat cât am putut mai tare pe spate", a povestit şoferul Ford-ului lovit de arbore.

În urma impactului, maşina a avut parbrizul spart, plafonul deformat, iar luneta şi alte părţi ale caroseriei grav avariate.

"Cablurile de pe stâlpii din zonă au făcut ca trunchiul să cadă de-a lungul şoselei. În cădere acesta a rupt o creangă enormă de la următorul copac, care mi-a şi căzut pe capotă. Bine că n-a fost coloană de maşini, că ne nenorocea pe mai mulţi", a declarat conducătorul auto.

De altfel, copacul a mai rupt în cădere lămpile a doi stâlpi de iluminat şi reţeaua de fibră optică, lăsând unităţile militare din zonă fără transmisiuni prin cablu.

Echipajul de pompieri care a intervenit pentru degajarea carosabilului a tăiat copacul în bucăţi pe care le-a depozitat pe marginea drumului. Traficul rutier a reintrat în normal în jurul orei 15:35.

Citeşte şi: Judeţul Bihor sub cod portocaliu şi galben de furtuni. Copaci căzuţi pe maşini, în mai multe zone

Furtună în Aleşd: Mai multe persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale, după ce au fost lovite de grindină

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
1 Comentariu
sa vedem
ce despagubiri primeste omul! Va rugam Redactia Bihoreanul sa ne informati si pe noi, cei neloviti de copac!
Postat 29 Iunie 2017, 23:10 de ADINA
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5892 RON
  • 1 EUR = 4.971 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON