URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 29 MARTIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Primăria Oradea a decis să modifice regulamentul de salubrizare. La fel cum deja ne-a obișnuit, schimbarea s-a făcut fără o dezbatere publică serioasă. Mi se pare o greșeală strategică, pentru că despicarea firului în patru atunci când e vorba de problemele tuturor locuitorilor poate duce la soluții bune, unde mai pui că elimini din start suspiciunile și speculațiile.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oradea și Bihorul au ajuns într-o perioadă fastă, cum din perspectiva dezvoltării infrastructurii n-au mai cunoscut niciodată. Anul acesta se deschid circulației o mulțime de noi drumuri, vreo 70 de kilometri: legătura centura Oradea - Autostrada Transilvania (chiar la finele acestei săptămâni), plus centurile Sânmartin, Aleșd, Beiuș, Oșorhei, Nojorid, Sântandrei (în vară). „Miracolul” ar putea fi explicat prin faptul că 2024 e an electoral. Și, da, este! Dar, totuși, nu asta-i explicația, ci parcurgerea întregii evoluții de la germinarea la coacerea proiectelor.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți mulțumit de noile trasee de tramvai gândite de OTL pentru a asigura un flux mai bun în oraș?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Din data de 31 martie, România devine, parțial, parte a spațiului de liberă circulație Schengen, aspect care ar trebui să ne bucure, ca națiune, deoarece vine după un îndelung proces de negociere cu celelalte state ale Uniunii Europene, aspectele privind negocierea cu Austria fiind comentate pe larg în ultima perioadă.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
21 Noiembrie 2016, 17:25

"Dumnezeu face politică!". Liderii ALDE, Călin Popescu Tăriceanu şi Daniel Constantin, şi-au făcut campanie la Universitatea Emanuel (FOTO)

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

În plină campanie electorală, co-preşedinţii ALDE Călin Popescu Tăriceanu şi Daniel Constantin au venit, vineri, la Oradea, unde s-au întâlnit cu reprezentanţii tuturor cultelor religioase la Universitatea creştină Emanuel pentru a-şi exprima susţinerea pentru demersul Coaliţiei pentru Familie în ceea ce priveşte modificarea Constituţiei.

Merită ştiut că această organizaţie a strâns 3 milioane de semnături pentru ca în România căsătoria între persoane de acelaşi sex să fie interzisă prin Constituţie.

Politică în capelă

După întâlnire, deşi au anunţat-o iniţial la Hotelul Continental, liderii partidului ALDE au susţinut o conferinţă de presă tocmai în Capela Universităţii Emanuel, folosită şi ca Aula Magna, alături de reprezentanţi ai Coaliţiei pentru Familie.

Reporterul BIHOREANULUI a vrut să afle de la liderii ALDE de ce au ales tocmai o capelă pentru a susţine o conferinţă de presă politică. La întrebare a răspuns, însă, rectorul Universităţii Emanuel, pastorul baptist Paul Negruţ, care a subliniat că încăperea este Aula Magna a Universităţii şi este folosită atât drept capelă, cât şi ca loc de întruniri şi activităţi artistice.

Întrebat dacă, în acest context, Universitatea Emanuel sprijină ALDE în alegeri, Negruţ a răspuns: "Universitatea Emanuel vrea afle poziţia tuturor celor candidează din partea Bihorului şi să votăm în cunoştinţă de cauză. Aţi auzit de multe ori sloganul: "Dumnezeu nu face politică". Vreau să-l corectez. Dumnezeu face politică! El conduce Universul, conduce istoria. A încerca să-l scoatem pe Dumnezeu din politică ar însemna să intrăm într-o societate a ateismului. Totuşi, Biserica nu se transformă în partid politic. Dar suntem cetăţeni care votăm cu conştiinţa şi credinţa în Dumnezeu".

Discursul lui Negruţ a fost primit cu aplauze din partea celor câteva zeci de tineri care au venit să asiste la conferinţa de presă a liderilor ALDE.

Promisiuni electorale

Deşi pentru ALDE a fost vorba, în mod evident, de o mişcare electorală, prin care partidul vrea să atragă votul susţinătorilor familiei tradiţionale, în intervenţiile lor Călin Popescu Tăriceanu şi Daniel Constantin au încercat să susţină că, de fapt, o fac dintr-o motivaţie morală şi nu electorală.

"ALDE a fost primul dintre partide care a susţinut din primul moment demersul Coaliţiei pentru Familie în privinţa modificării Constituţiei. Nu am aşteptat, aşa cum au făcut alţii, să vedem de unde bate vântul. Am avut curajul să ne asumăm o poziţie clară, fără echivoc. Dacă stăm să calculăm riscuri, nu mai suntem lideri politici. Întâmplarea face că societatea românească în majoritatea ei susţine acest demers", a spus Tăriceanu, ca şi cum n-ar fi fost evident încă de la început că bisericile şi credincioşii lor se vor alătura demersului.

Totodată, Tăriceanu a afirmat că, în urmă cu o săptămână, a semnat un protocol, alături de Mihai Gheorghiu (preşedintele comitetului de iniţiativă al acestui demers), prin care ALDE îşi acordă sprijinul politic în Parlamentului României pentru ca "procedurile legislative şi administrative care să ducă la organizarea referendumului să se poată concretiza în luna aprilie 2017".

"Să ne exprimăm cum trebuie…"

La rândul său, Daniel Constantin a sugerat că acordarea sprijinului pentru familia tradiţională ar fi o mişcare riscantă pentru ALDE, pe când, de fapt, este una care le-ar putea câştiga sprijinul persoanelor religioase. "Cred că este datoria noastră ca lideri politici să arătăm cetăţenilor cum vrem să arate societatea în care vor trăi copiii şi nepoţii noştri. Indiferent că suntem într-o perioadă electorală, în care am putea să câştigăm sau să pierdem voturi, cred că este datoria noastră să ne exprimăm aşa cum trebuie", a spus Constantin.

Deşi au anunţat că au organizat conferinţa de presă pentru a-şi arăta susţinerea faţă de familia tradiţională, răspunzând la întrebări, liderii ALDE au vorbit şi despre platforma lor politică şi obiectivele pe care şi le propun.

În fine, rectorul Paul Negruţ a adăugat că Universitatea Emanuel şi Coaliţia pentru Familie au lansat tuturor partidelor invitaţia la dialog pe tema familiei tradiţionale, urmând ca, luni seară, să aibă loc şi o întâlnire cu reprezentanţii PSD Bihor.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
12 Comentarii
@anticomunist
Ai dreptate; nu vreau căsătorie decât între un bărbat și o femeie. Restul pot să facă ce doresc, dar nu să se căsătorească. Așa-s eu, mai habotnic...
Postat 24 Noiembrie 2016, 18:06 de Shogun
Baptiştii români au protestat pe Facebook
Baptiştii români au protestat pe Facebook faţă de prezența lui Călin Popescu Tăriceanu la Universitatea Emanuel din Oradea http://roevanghelica.wordpress.com/2016/11/24/baptistii-romani-au-protestat-pe-facebook-fata-de-prezenta-lui-calin-popescu-tariceanu-la-universitatea-emanuel-din-oradea
Postat 24 Noiembrie 2016, 17:55 de alincristea
@Shogun
Shogunas, esti intr-o teribila eroare, casatoria intre un barbat si o femeie este legalizata, pentru ca se include in definitia data: "căsătoria reprezintă acordul liber consimțit între soți". Ceea ce vrei tu de fapt este excluderea casatoriilor intre persoane de acelasi sex, care dragutule, e cu totul si cu totul alta mancare de peste.
Postat 24 Noiembrie 2016, 10:54 de User anonimizat
@anticomunist
Nici pomeneală. Când? Articolul 48 din Constituția României zice că, din punct de vedere legal, căsătoria reprezintă acordul liber consimțit între soți - nu se zică că ăștia sunt un bărbat și o femeie. Pot fi doi bărbați, trei, patru... sau chiar nu știu câți bărbați și câte femei. De asta se ambalează pocăiții și îi cam înțeleg; nu mi-ar plăcea să mărșăluiască pe stradă toți ciudații în familii de cine știe câți soți și soațe.
Postat 24 Noiembrie 2016, 00:35 de Shogun
@Shogun
Hai sa te linistesc, "legalizarea căsătoriei între un bărbat și o femeie", e deja facuta de ... ceva timp.
Postat 23 Noiembrie 2016, 19:18 de User anonimizat
?
Care-i problema? Universitatea Emanuel e o instituție publică, e de partea Coaliției pentru Familie și vrea să obțină legalizarea căsătoriei între un bărbat și o femeie chiar dacă asta înseamnă să discute cu forurile politice - nu de alta, dar fără astea nu se poate. Pocăiții știu ce vor - se pare, mai mult decât alții - și trag sfori în stânga și-n dreapta ca să-și rezolve problema. Nu văd care-i baiul în chestiunea asta.
Postat 23 Noiembrie 2016, 01:40 de Shogun
O.K.
Mda. Probabil ca eu sunt ateu , pe logica de mai sus . Da' macar n-o sa ma ia dracu daca-s ateu,nu ? Macar atat .
Postat 22 Noiembrie 2016, 18:31 de Iness
Taricene
ce-ai fost si ce-ai ajuns! De rasul curcilor! Halal liberal!
Postat 22 Noiembrie 2016, 17:49 de User anonimizat
Ingerii Luminii
D-ZEU nu se ocupa de jocuri.Chiar si politice.De astea se ocupa MINTILE unora.
Postat 22 Noiembrie 2016, 08:30 de GORON
!!!
Oh, da! Negrut e " fecioara Maria " pogorata pe Pamant ! Forgive me, Virgin Mary !
Postat 21 Noiembrie 2016, 23:16 de TDS
!!!
Am o presimtire puturoasa ... coalitia asta pentru familie v-a ajunge ca sindikacatele si v-a fi o trambulina de santaj si propulsare spre fotoliile de parlamentar ! Ar fi chiar pacat sa se compromita si aceasta miscare !! Nu cred ca .,. capela UE a fost locul potrivit pentru aducerea politrucilor de la capitala in frunte cu razgandici !
Postat 21 Noiembrie 2016, 22:31 de scortosul
@ rector
domnule rector Negrut dupa vizita acestor politruci care au spurcat capela cu prezenta si minciunile aferente campaniei electorale se impune luarea tuturor masurilor de DERATIZARE si DEZINFECTIE rapida. Sa va pregatiti cu aceste masuri si pentru ziua de luni seara .
Postat 21 Noiembrie 2016, 21:59 de scortosul
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6085 RON
  • 1 EUR = 4.973 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON