URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 21 SEPTEMBRIE 2018

Ediția tipărită

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Ştiu, investiţia a costat o grămadă de bani şi nu se poate merge la infinit pe bunăvoinţa constructorului, care schimbă pe banii lui dalele deteriorate. Dar Piaţa Unirii a fost făcută pentru ca orădenii şi turiştii să se poată bucura de ea! Dacă mergem pe ideea că Piaţa devine un loc sacru, intangibil, s-ar putea să fim nevoiţi ca la intrare să ne descălţăm şi să umblăm cu tălpici, ca pe vremuri în Palatul Baroc.
Zic şi eu
Adrian Cris
Abia aştept să-l văd pe domnu’ Nelu Mang, întâiul familist al Bihorului, având de-a dreapta sa vreun popă în sutană şi în stânga un frate cu şorţuleţ, echer şi compas (sau invers), propovăduind printre bihoreni modificarea Constituţiei aşa încât să definească expres căsătoria ca "uniunea dintre un bărbat şi o femeie", la referendumul din 7 octombrie! În treacăt fie zis, nu-i ironic că Dragnea a pus "consultarea populară" într-o duminică fără soţ?
Cum a fost?
Lucian Cremeneanu
După ce, zeci de ani, românii au plătit taxa de drum în prețul combustibilului, rovignete pentru drumuri și taxe de trecere pentru poduri, după ce au trecut ani mulți de la semnarea celui mai păgubos contract din istorie pentru România (contractul cu Bechtel, mulțumim Adrian Năstase!) fără ca cineva să facă pușcărie, după ce s-a furat din banii de drumuri ca-n filme, ei bine, după toate acestea, românilor li se cer din nou bani pentru a nu fi tratați drept animale și pentru a avea dreptul de a circula pe o șosea cu pretenții de autostradă. O adevărată taxă pe prostie!
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveţi despre felul în care gestionează autorităţile combaterea pestei porcine africane?





De stiut

Avocatul Bihoreanului
Mircea Ursuta
Legea nr. 203/2018 privind măsurile de eficientizare a achitării amenzilor contravenţionale, lege care a intrat în vigoare pe 24 august 2018, prevede că în materia contravenţiilor rutiere se va aplica, de la 1 ianuarie 2019, o nouă metodă referitoare la achitarea acestora.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Căpuşele sunt vectorii unor boli grave (paralizie, febra Q, tularemia, borelioza şi altele), dar de cele mai multe ori reacţia locală produsă de muşcătură se limitează la o simplă roşeaţă cu senzaţie de mâncărime (prurit) care dispare în decurs de câteva zile în lipsa suprainfecţiei bacteriene. 
Psihologul Bihoreanului
Razvan Coloja
Se pare că minciuna îl poate face pe un politician să pară mai... autentic. Oamenii tind să vadă minciunile emise de un lider politic drept o tentativă a acestuia de a se lupta cu mâinile murdare împotriva unui sistem corupt; asta în pofida faptului că minciunile sunt sfruntate şi demistificate ulterior.
08 Decembrie 2017, 17:44

Curtea de Apel Oradea: Doctoriţa Călinescu trebuie să plătească 80.000 euro părinţilor Patriciei (FOTO)

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Sentinţa Curţii de Apel Oradea a provocat emoţii puternice, vineri după amiază, în sala de judecată. Când au auzit că doctoriţa Călinescu este condamnată, părinţii Patriciei Aktaa, micuţa care a murit la doar 5 ani, de la o prăjitură infectată cu Salmonella, au izbucnit în plâns.

După cum BIHOREANUL a mai scris, inculpata nu a fost prezentă în instanţă, ci doar părinţii Patriciei, Delia şi Sorin Scorţe care au aşteptat mai bine de 3 ore ca să afle verdictul, căci pronunţarea stabilită iniţial pentru ora 12.00 a fost amânată până la ora 15.00.

Minuta deciziei a fost citită de preşedintele completului de judecată, Antik Levente. Judecătorul a apucat să spună doar prima frază, "admite apelurile declarate de Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea, părţile civile apelante Scorţe Delia Clara şi Scorţe Sorin Sandu, desfiinţează parţial hotărârea Judecătoriei Oradea şi, rejudecând, condamnă...",  moment în care cei doi părinţi ai micuţei au izbucnit în hohote de plâns, spărgând liniştea din sala de judecată.

Emoţiile soţilor Scorţe, de înţeles după cei peste 7 ani şi jumătate de procese, nu i-a lăsat reci nici pe judecător, a cărui voce a devenit brusc gâtuită, şi nici chiar pe reprezentanta Jandarmeriei, aflată la uşa sălii de judecată pentru a asigura ordinea. La final, aceasta a îmbrăţişat-o cu ochii în lacrimi pe Delia Scorţe, felicitând-o pentru faptul că nu s-a dat bătută, apărându-şi dreptatea până la capăt. 

Potrivit deciziei, doctoriţa Georgeta Călinescu a încasat 1 an de închisoare şi, ca pedeapsă accesorie, i s-au interzis drepturile civile, însă doar de a alege, de a fi ales şi de a ocupa o funcţie publică pe durata executării pedepsei. Ambele pedepse, atât cea principală cât şi cea accesorie, au fost suspendate, însă, pe un termen de încercare de 3 ani.

Deşi a condamnat-o pe doctoriţă, stabilind astfel că a comis o eroare în timpul actului medical, instanţa nu i-a interzis să profeseze, nici ca pedeapsă accesorie, nici ca şi una complementară. 

Curtea a admis, în parte, şi acţiunile civile ale părinţilor, obligând firmele de asigurare cu care Spitalul Municipal avea încheiate poliţe de asigurare să le plătească părinţilor daune materiale în cuantum de 3.248 lei şi 1.700 euro, plus 20.000 lei reprezentând cheltuieli de judecată în faza de urmărire penală şi primă instanţă, la care s-au adăugat 5.000 lei, reprezentând cheltuielile statului cu ancheta şi procesul.

Totodată, doctoriţa Călinescu, în solidar cu Spitalul Municipal "Dr. Gavril Curteanu" Oradea, au fost obligaţi să-i plătească Deliei Scorţe daune morale în cuantum de 70.000 euro, iar soţului ei, Sorin, de 10.000 euro. Restul pretenţiilor civile au fost respinse.

Avocatul familiei consideră soluţia întemeiată. "Azi, Sistemul a fost învins, cu tot scutul creat în jurul inculpatei Georgeta Călinescu, pentru exonerarea acesteia", a declarat Răzvan Doseanu.

"Eu, sincer, nu am crezut că se va face dreptate", a declarat la ieşirea din sală Sorin Scorţe. Mama Patriciei, în schimb, l-a contrazis. "Am avut încredere în Justiţie şi s-a dovedit că există şi pe pământ, nu doar cea divină. Astăzi s-a făcut dreptate, iar doctoriţa Călinescu a fost condamnată. Mulţumesc tuturor celor care ne-au ajutat, mai ales mass-media, care au dus lumii întregi cazul nostru şi fără de care adevărul nu ar fi ieşit la iveală", a spus Delia Scorţe.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
6 Comentarii
@ Moderator
Spune-mi si mie te rog,ce sens are plata a 80.000 de Eur in cazul de fata ? Mai poate cineva (cu sau fara acei bani) schimba ceva ?
Postat 09 Decembrie 2017, 19:29 de Citizen
Apropo de despagubire...
Gigi Becali a jignit o contracandidata intr-o emisiune electorala si trebuie sa plateasca 50.000 euro daune morale. Viata unui copil a fost pretuita la 80.000 euro. Urmaresc deseori comentariile pe acest site si am zis: ok trebuie sa fie pareri pro si contra. Dar anumite mesaje de o vadita mizerie umana cred ca pot fi sterse fara nici o remuscare, rusinea pentru astfel de oameni nu exista.
Postat 09 Decembrie 2017, 19:15 de ionel82
@ionel82
La fel iti doresc ionele.Plus ,ai de la mine o casa de vacanta la Boga.
Postat 09 Decembrie 2017, 14:30 de Citizen
@Citizen
Eu iti doresc sa iti cumperi din banii obtinuti pe astfel de "despagubiri" doua BMW-uri si doua case complet utilate, nu in rosu. Slabe sanse, natura creaza intotdeuna un echilibru, specimene ca tine de obicei nu se pot reproduce.
Postat 09 Decembrie 2017, 12:44 de ionel82
Banii
Sunt ferm convins,ca dupa ce-si cumpara un BMW X6 si o casa in rosu in Santandrei,mai raman din cei 80.000 de Euro sa-si cumpere un copil nou.
Postat 09 Decembrie 2017, 10:40 de Citizen
RE: Banii
Am lăsat public acest mesaj numai ca exemplu de răutate umană. Să-ţi fie ruşine, "cetăţene"!
Postat 09 Decembrie 2017, 18:58 de Moderator
inceputul
sa speram ca va continua justitia tot asa cu toti spagarii
Postat 09 Decembrie 2017, 08:28 de Rumanu
count display

FOTO BIHOREANUL

  • Lucrările s-au terminat, ambuteiajele continuă! Trecerea de nivel cu calea ferată din strada Uzinelor a fost modernizată degeaba (FOTO)
  • Figaro și Lucifer, doi motani singuratici au ajuns de la Paris la Zoo Oradea (FOTO)
  • Cruce luminoasă de 14 metri, înălţată la Vintere cu ocazia Centenarului (FOTO)
  • Let’s do it, Bihor: Peste 23.000 de voluntari au adunat 30.000 de saci de gunoaie (FOTO)
  • Gunoaie de oameni: Firma de salubritate a Primăriei Aleşd a aruncat 200 tone de deşeuri în mijlocul naturii (FOTO/VIDEO)
  • 'Huligani' la Cetate: Rockerii de la Hooligans au închis Zilele Culturii Maghiare (FOTO/VIDEO)
  • Oradea City Running Day: Alergători de toate vârstele au fugit pe străzile oraşului (FOTO/VIDEO)
  • Cântăreţul de la pod: În fiecare seară, trubadurul Lucian Chelu cântă pentru orădeni lângă Podul Intelectualilor (FOTO/VIDEO)
  • Zilele Culturii Maghiare: Jocuri pentru copii, spectacole şi târg cu de toate, la Cetate (FOTO/VIDEO)
  • Ziua curăţeniei: Peste 18.000 de voluntari bihoreni au curăţat gunoaiele aruncate prin judeţ (FOTO)

TIMP LIBER

Timp liber

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 3.8697 RON
  • 1 EUR = 4.5959 RON
  • 1 HUF = 0.015 RON