URMĂREȘTE-NE PE
MARȚI, 17 IULIE 2018

Ediția tipărită

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Dacă nu se deschideau graniţele şi romii nu puteau pleca, mânaţi de sărăcie, să cerşească şi să-şi valorifice talentele în UE, azi, în mod cert, întâmplări ca la Borod, ar fi fost banale şi frecvente. Ce s-a întâmplat la Borod? Nişte săteni care au avut tupeul să-i surprindă pe ţigani la furat, au fost bătuţi de întreaga şatră şi s-a înregistrat şi o premieră absolută în zonă, agresorii punând pentru prima oară mâna pe lopeţi, furci şi topoare, dar nu neapărat pentru a munci.
Zic şi eu
Adrian Cris
Merită, totuşi, măcar pomenite numele senatorilor şi deputaţilor bihoreni care au modificat Codul de procedură penală şi Codul penal aşa încât victima să rămână fără apărare, dar infractorii să capete, practic, imunitate. Şi nu numai. Căci într-un elan bezmetic, aceiaşi inşi au votat şi alte proiecte mortale, cum e, de pildă, cel care pune „clopoţei” Poliţiei, obligând-o să presemnalizeze maşinile cu radar, astfel încât vitezomanii să poată încetini în dreptul lor, dar în rest să fie liberi să gonească nesancţionaţi, cu riscul uciderii altor oameni, pe şosea sau pe trotuar.
Cum a fost?
Lucian Cremeneanu
Taximetristul cu care am călătorit săptămâna trecută mi-a spus că, dacă ar fi trăit în altă ţară, şi-ar fi ales o altă meserie: "M-aş fi făcut asasin profesionist. Ai luat comanda, ai executat-o, ai luat banii şi gata. Simplu! Nu ai nimic personal cu omul, îţi faci doar meseria". În ochi i se citeau indicii clare că vorbea cât se poate de serios. L-am privit perplex, căutând replica potrivită pentru o astfel de confesiune. N-am găsit-o. Am plătit şi am coborât.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Unde vă veți petrece vacanța de vară?

De stiut

Avocatul Bihoreanului
Mircea Ursuta
Arătam recent că în data de 18 iunie a.c. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a pronunţat cea mai neconstituţională, nelegală, ruşinoasă şi imorală decizie de interpretare a legii din întreaga sa existenţă (Decizia nr. 52/2018), stabilind că recursurile formulate în procesele pornite până în data de 20 iulie 2017 sunt inadmisibile, contrar celor statuate prin Decizia 369/2017 a Curţii Constituţionale, explicând totodată şi mecanismul prin care s-a ajuns la o asemenea decizie.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Ridicarea temperaturii mediului ambiant la peste 32 gr. C şi o umiditate relativă ridicată (peste 60%) determină modificări ale organismului, care se pot grupa în 4 sindroame importante: mialgia termică, insolaţia, accidentele datorate efortului fizic pe caniculă şi şocul hipertermic.
Psihologul Bihoreanului
Razvan Coloja
Cercetătorii regnului animal se confruntă de ani de zile cu o problemă spinoasă. Animalele care duc o luptă şi o câştigă au o şansă foarte mare să câştige şi următoarea bătălie. Întrebarea este: "de ce anume?". Sunt la mijloc factori psihologici? Este vorba de încrederea dobândită de către învingător? Mai mult - deoarece acelaşi lucru pare să fie valabil şi în cazul fiinţelor umane - un studiu a încercat să găsească un răspuns la această întrebare: de ce învingătorii continuă să învingă?
29 August 2010, 13:23

Club Pentagon, un nou salon clandestin de poker descoperit de poliţişti (FOTO)

Club Pentagon, un nou salon clandestin de poker descoperit de poliţişti (FOTO) Club Pentagon, un nou salon clandestin de poker, descoperit de poliţişti

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Salonul, care nu avea licenţă pentru organizarea jocurilor de noroc, a fost inaugurat pe 9 iunie, pe strada Cuza Vodă 23, în locul unui controversat club de striptease, Big Mamma, şi funcţiona sub paravanul unui club sportiv care organiza petreceri private doar pentru membri.

Turneele se organizau la subsolul localului, unde erau amenajate 5 mese de joc, iar taxa de participare era în funcţie de importanţa premiului aflat în joc, mergând până la 100 de euro.

Organizatorii erau cetăţeni maghiari care deţin un astfel de salon şi în Ungaria, dar şi un portal online de jocuri pe care, de altfel, se postau şi anunţurile referitoare la turneele din Oradea, cu informaţiile referitoare la taxa de participare, numele jucătorilor înscrişi şi locul ocupat de aceştia în turneele anterioare. Ultimele informaţii erau accesibile însă doar membrilor înregistraţi.

Poliţiştii Serviciului de Investigare a Fraudelor au urmărit mai multe săptămâni la rând activitatea salonului, iar vineri seară au descins la sediul acestuia, însoţiţi de colegi de la Poliţia municipiului, de la Detaşamentul de Intervenţie Rapidă, dar şi comisari ai Gărzii Financiare, suprinzând organizatorii chiar în timpul unui nou turneu de poker texan, la care participau peste 20 de jucători.

Potrivit unor surse ale BIHOREANULUI, clubul era administrat de un orădean, Paul Duka (Pali), nepotul unui cunoscut cămătar din oraş, Nicolae Duka, zis Miki Duka. Pali deţinea şi un mic bar la parterul salonului, cu chelneriţe şi maseuze, pentru a-i ajuta pe jucători "să rămână fresh pe toată durata jocului", după cum se specifica într-unul din anunţurile postate pe internet.

Poliţiştii au ridicat atât mobilierul cât şi aparatura din salon, urmând ca luni, după audierea celor implicaţi, să prezinte, în cadrul unei conferinţe de presă, primele informaţii despre caz.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
7 Comentarii
duh
Ceea ce nu inteleg e logica pe care o are respectiva... oricum punem virgule unde trebuie, mai taiem un cuvant, si gata... am inteles tot:)) Uite... ce de abonati acolo in poza... fratilor...:))
Postat 31 August 2010, 11:23 de doh
"bai animalule"
Tovarasul iliescu mai folosea sintagma "mai animalule". Ala de sucea capul oamenilor cu IQ redus. Cei din sleahta ta. Faptul ca maica-mea e femeie nu te face cu nimic mai desteapta sau mirifica. Faptul ca ai tzatze nu ma impinge sa te tratez cu respect, din simplul motiv ca esti proasta ca o lopata. Apropo> vezi ca "inchide-ti" se scrie cu cratima, ca vine de la "iti inchizi" - doua cuvinte deatfel separate. Profesoara de gramatica de la oltea Doamna nu ti-a spus chestia asta? Sau era prea preocupata sa-ti dea zece pe linie de sarguincioasa si talentata erai? :)) Nu ai nici un pic de logica in ceea ce scrii, nu poti urma un fir continuu de ganduri in scris nici daca iei medicamente. Pitipoanca retardata ce esti. Hai - sictir bovino.
Postat 30 August 2010, 18:48 de Cypress
iti dau un sfat
cand mai vrei sa ma jignesti inchide ochii si inghiteti limba : o jignesti pe maica ta o reprezint ai inteles? sa nu se intoarca totul impotriva celor care o reprezinta si ele pe mama ta, daca pricepi e bine daca nu stai in banca ta, ANIMALULE!
Postat 30 August 2010, 15:08 de @Cypress
halaling
Uite acolo un MyNAME, boca-junioru`, grasu` matrixelu` barmanelu` :) Va place viata baieti? :) Pupava Pali` :)
Postat 29 August 2010, 22:46 de halal
lol, anca
Lol. Am inceput sa citesc comentariul ancai si imediat mi-am dats eama de cine e scris. ma uit la username - normal: anca. :)) Aceeasi ”retardea” ca mai demult.
Postat 29 August 2010, 19:43 de Cypress
Foarte bine !
Iar unguri veniti "la capatuiala"... Bravo politiei !
Postat 29 August 2010, 16:49 de com
supperr
altii cobai nu pot intelege prostimea, asa ce au facut!!!! NIMIC s au urat cu viata, nu toti au CREIER din pacate sunt simple LEGUME pentru societate se deshidrateaza repede la lumina. pacat de MIKI DUCA, pacat!
Postat 29 August 2010, 15:03 de anca
count display

FOTO BIHOREANUL

  • În vizită la transmisioniştii militari: Bihorenii au putut vedea dotările Centrului 54 Comunicaţii Oradea (FOTO/VIDEO)
  • Şedinţa Consiliului Judeţean nu s-a putut ţine pentru că PNL-iştii şi un PSD-ist au lipsit. Pásztor avertizează că judeţul ar putea rata fonduri europene (FOTO)
  • HUMANAMED Oradea a devenit unicul laborator din ţară dotat cu un analizor pentru depistarea precoce a cancerului de ficat (FOTO)
  • Răsplată pentru lene: În vreme ce firmele caută angajaţi, asistaţii din Brusturi primesc ajutoare sociale chiar şi plecaţi în străinătate (FOTO)
  • Lansare showroom PREMIUM USED CARS Oradea (FOTO)
  • Flashmob la sediul PSD Bihor: Două pensionare de etnie maghiară au înjurat UDMR pentru că au votat cu PSD (FOTO)
  • Accidentul din Beiuş: Şoferul ar fi adormit la volan, o întreagă familie şi-a pierdut viaţa! (FOTO / VIDEO)
  • A fost 'nebunie' în Cetatea Oradea: Publicul i-a lăsat cu greu să plece pe artiştii de la Subcarpaţi (FOTO / VIDEO)
  • Festivalul Medieval a scos orădenii din casă: Mii de oameni au petrecut vineri în Cetate (FOTO / VIDEO)
  • Scandal la Borod: Trei bărbaţi au ajuns la spital, zeci de localnici s-au adunat în faţa Primăriei protestând faţă de agresivitatea ţiganilor din zonă (FOTO)

TIMP LIBER

Timp liber

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 3.8697 RON
  • 1 EUR = 4.5959 RON
  • 1 HUF = 0.015 RON