URMĂREȘTE-NE PE
JOI, 18 APRILIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Dacă te iei după iubitorii de clorofilă, în Oradea s-a defrișat în ultimii ani o suprafață egală cu jumătate din Pădurea Amazoniană. De la Primărie ți se va spune că în ultimii 10 ani abia au dispărut doi copaci și o creangă, și aceea din cauza furtunii de anul trecut...
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Săptămâna trecută, înainte ca lucrările de 70 milioane de euro derulate la Aeroportul Oradea să se încheie (apropo, va fi un şoc diferenţa!), suspansul privind utilitatea lor s-a risipit: CJ Bihor şi Primăria Oradea au bătut palma cu LOT şi cu HiSky.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți de noul proiect de realizare a unui drum nou între Paleu și Șoseaua Borșului, contestat de unii locuitori din Oncea?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 21 martie a fost publicată în Monitorul Oficial al României Legea nr. 58/2024 prin care se aduc modificări atât legii speciale cu privire la sancționarea traficului de droguri, cât și codului penal.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
17 Februarie 2013, 08:31

Bătaie în sediul Poliţiei: Mascaţii i-au spart falca unui apropiat al clanului Neguş şi i-au "prăjit" organele genitale (FOTO/VIDEO)

Bătaie în sediul Poliţiei: Mascaţii i-au spart falca unui apropiat al clanului Neguş şi i-au "prăjit" organele genitale (FOTO/VIDEO) Maramureşanul Cristian Pop (stânga) şi Marcel Tudoran (dreapta), vărul fraţilor Markovits, liderii clanului Neguş, susţin că au fost bătuţi de mascaţi, fără motiv, chiar în sediul Poliţiei

Acţiune în forţă, vineri seară, în centrul oraşului. În jurul orei 22, mascaţii l-au "săltat" din faţa restaurantului Pizza e Vino pe Marcel Tudoran, văr al fraţilor Markovics, liderii clanului ţigănesc Neguş. Odată cu el, au fost duşi la sediul Poliţiei Municipiului şi trei maramureşeni: Cristian Pop, zis Neamţu', fratele acestuia, Vasile Pop, şi vărul lor, Ion Covaci, despre care poliţiştii susţin că ar fi membrii unei bande din Vişeu, chemaţi la Oradea de Tudoran pentru o încăierare.

Potrivit unor surse judiciare, informaţiile despre confruntarea care ar fi fost pusă la cale de gruparea orădeană au fost transmise poliţiştilor orădeni de colegii lor din Maramureş care îi monitorizau pe fraţii Pop şi care au interceptat unele discuţii pe care aceştia l-au purtat cu amicii lor de la Oradea, indicând chiar şi posibilii adversari vizaţi: cunoscutul interlop Gabriel Tămăşdan, alias Gabi Dinamită, şi un luptător MMA, Neluţu Maticaş, agent al firmei de pază Intersec (Liberty), cu care clanul Neguş se duşmăneşte de ani de zile. 

Acţiunea poliţiştilor s-a terminat cu leziuni grave pentru doi dintre tinerii "săltaţi", Marcel Tudoran şi Cristian Pop, căci primul s-a ales cu piciorul rupt, traumatism cranio-cerebral şi multiple contuzii, în vreme ce Pop a ajuns pe patul de spital cu falca ruptă. Tinerii neagă faptul că ar fi avut vreun gând războinic şi condamnă violenţa poliţiştilor, pe care o consideră nejustificată.

"Am mers să mă întâlnesc cu sora mea, la pizzerie. Am fost oprit de mascaţi, mi-au cerut actele şi poate mă lăsau în pace dacă nu apăreau şi cei trei prieteni din Maramureş. Când i-au văzut, ne-au luat pe toţi pe sus. Oamenii nu aveau nicio treabă, nici nu ştiam că sunt aici. Veniseră la o zi de naştere şi la concertul din clubul The One, nicidecum să bată pe cineva", a povestit Tudoran BIHOREANULUI.

La sediul Poliţiei Municipale, spune tot el, li s-au luat telefoanele mobile, au fost duşi în câte un birou de la etajul 2 al clădirii şi luaţi la "tocat". "Cred că am încasat 200 de bocanci, m-au lovit cu patul armei, cu bastoane, cu ce au apucat. Apoi m-au pus să fac genoflexiuni, iar când mă opream mă torturau cu electroşocuri", spune Tudoran, care nu a primit nici măcar o amendă în urma incidentului.

Cel mai grav rănit a fost maramureşanul Cristian Pop, care va fi supus unei intervenţii chirurgicale din cauza fracturii de mandibulă. "Au tăbărât pe mine, m-au bătut până când n-am mai ştiut de mine. La un moment dat, m-au pus pe un scaun, doi mi-au îndepărtat picioarele, iar al treilea m-a electrocutat în zona intimă", a povestit Pop, care neagă, la fel ca Tudoran, suspiciunile poliţiştilor privind o eventuală confruntare la care urma să participe în Oradea.

"Mi-au zis că m-am asociat cu ţigani borâţi şi că, de-acum încolo, când vin la Oradea să trec întâi la Poliţie pentru a cere permis de şedere. Eu nu am războaie nici împreună cu Tudoran, nici cu fraţii Neguş. S-o dovedească!", zice Pop. Pe lângă bătaia încasată, bărbatul şi cei doi însoţitori ai săi au fost sancţionaţi cu câte 1500 de lei pentru tulburarea liniştii şi ordinii publice. "Cu ce am tulburat oare liniştea? Cu faptul că am condus maşina?", se întreabă maramureşeanul.

După bătaia încasată, atât Pop cât şi Tudoran intenţionează să-i reclame pe mascaţi pentru abuz şi tortură, acuzaţii pe care, deocamdată, reprezentanţii Poliţiei nu le comentează.

Potrivit responsabililor Poliţiei, cei patru tineri pot să reclame agresiunea la Parchet, ancheta în astfel de cazuri fiind de competenţa exclusivă a procurorilor. "Persoanele au la dispoziţie calea legală de a se adresa Parchetului", a declarat purtătorul de cuvânt al Poliţiei Bihor, subcomisarul Alina Dinu, refuzând să facă alte precizări pe marginea acuzaţiilor.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
174 Comentarii
Dezastru
NU MAI FACETI RECLAMA MAFIOTILOR.NU NE INTERESEAZA CINE SUNT. DE ALTFEL,SIGUR NU AU FOST BATUTI FARA MOTIV,DACA AU FFOST BATUTI DE FEL.CEL MAI PROBABIL S-AU BATUT EI CU ALTII SI ACU DAU VINA PE JANDARMI DOAR DOAR OR MAI APAREA SI EI IN PRESA SI FACE NISTE BANI. CAND EI BAT PE ALTII SUNT SMECHERI SI NU DA-TI STIRI,DAR CAND SE BAT INTRE EI SI DAU VINA PE JANDARMI UNA DOUA STITI FARICA STIRI. SUNTETI JALNICI.CE NU FACETI PENTRU RAITING SI TRAFIC ...
Postat 29 Aprilie 2014, 04:34 de George-Satu Mare
vai si amar
eu zic k ebihoreanul este de vina pentru toti care sia facut nume ca si un interlop ! de ce naiba trebuie sa le afirme numele la toti libidinisi ar trebui cenzurate cand e vrb de nume si nu ar fi ridicati din orce boschetar interlop ! vai si amar ebihoreanul scrie da nu scrie adevaru de fapt nici un jurnal din oradea nu spune adevaru ei habar nu au da scrie din orcare bischetar ei fac interlop oare se stie aci in oradea ce inseamna cuvantul interlop ? da k arfi legea corecta primul lucra artrebui pedepsite ziaristi si jurnalisti pentru k scrie fel de fel de prostii ! din pacate noi nu avem justitie sincera si corecta din pacate
Postat 05 Martie 2013, 01:40 de vai si amar
legea interzice nu omul !!!
legea interzice nu omul !!! daca legea nu se aplica este grav :)))) indiferent ca altul iti face plangere penala trebuie probe dar traim DEMN nu ca ANIMALELE dresate, LEGEA este forta adevarului.
Postat 23 Februarie 2013, 09:24 de legea
DOBITOACE fara minte !
ia gura si joc de glezne, fiecare sa si vada de viata lui, EXISTA CODUL PENAL si mai grav exista MOARTEA NATURALA , ssooooo mai incet cu instigarea la violenta ! mergeti linistiti si depuneti plangere penala pentru abuz in FUNCTIE, nimeni nu are DREPOTUL sa va ATINGA, nici macar POLITIA.TOTI mizeaza ca fraierul nu cunoaste LEGEA :))) acum v ati ars rauu, rau la CAP politia ROMANA. ESTE INTERZIS prin lege vatamarea corporala,instigarea la acte de violenta si mai grav TENTATIVA :))).
Postat 22 Februarie 2013, 12:14 de marssss
cum s a rezolvat cazul ?
Dn Laura Gal cum se va rezolva cazul asta in oras ? ce se intampla cu mascatii ? sunt s au nu sanctiuni ? cu interlopii astia din comentele frumoase ce au facut cred ca ar putea frumosii aia de la mascati sa dea cit o lectie la toate gastile de copii , cica interlopi ......ha ha ha !
Postat 21 Februarie 2013, 16:37 de oradean
hahahaha
BRAVO POLITIEI . negus se scrie cu n mic intotdeauna iar voi ciorilor santeti tari ati asteptat pe nelu20 de oameni .oare de ce ? de ce nu unul ? morcovul ? asa zmardoi santeti ?* si muritori de foame si analfabeti .pe rand ve-ti ajunge totisa fiti calcati e mascati .daca as lucra si eu acolo ce omor v-as da zilnic abia as astepta sa merg la lucru *
Postat 21 Februarie 2013, 09:41 de asa da
hahahaha
ciorilor...daca santeti asa tari de ce mai chemeti agricultori din tara de ce * nu va bateti voi ? daca asa le-au facut mascatii foart bine trebuia sa nu mai poata umbla asa sa-i bata sa stea in gatu mami lor acasa .Antonescu unde esti ? muritori de foame ce santeti *
Postat 21 Februarie 2013, 09:36 de tigan mort
hahahaha
vai si amar...
Postat 21 Februarie 2013, 09:08 de aurelu
anonim
ce sistem mai rau ca criminali sa va fie rusine .....
Postat 21 Februarie 2013, 02:37 de anonim
Ce i-a spart
Sa ma * ce i-a spart. Aia nu au invatat sa dea la ficati?
Postat 21 Februarie 2013, 01:10 de Yuhuu
ia faceti banii legali si sirbi sa ramaneti dar fara oase rupte :)))
stati relax facem o fundatie sportiva cu PREMI care ii scoate un SINGUR DINTE adversarului, fara OASE rupte ia BANII...ok sa radem si noi cand zambiti :))))) sa vad TIGAN FARA DINTI e visul ORICUI si INVERS :)))) DINTII inseana 10 ani in plus de trait , nemuritori murim ! Macar adolescenti au parte de calitate masculina nu ce faceti voi CIRC de DROGATI :))).
Postat 20 Februarie 2013, 20:30 de copiii
Aurel Gavris
De cativa ani incoace tot timpu ii terorizeaza tiganii pe angajati de la Liberty si pe toti care se pun cu iei, nu ma inteleg cu tiganii, da astai adevarul, daca era Lungu sau Orsos tare de mult ii batea si nu mai se auzea nimic nici de Romi nici de Kali,si acuma o pus Vizer politia pe tigani de ce n-o mers Lungu cu baieti sa ii bata?nu ma gura ii de astea de la Liberty si numa pe copi ii bat ,pe Radeanu si pe Ciboanu repede l-or batut, da cu tigani nu are curaj sa se bata trimite politia sa va fie rusine sunteti mai rau ca fetitele,in curand o sa dea tigani atacu ii cunosc destul de bine nu se lasa pana nu ies invingatori ......
Postat 20 Februarie 2013, 18:27 de Aurel Gavris
feica
Domnu Liviu Popa de ce dati ordin sa bata mascatii oameni nevinovati?cand era domnu Adrian Bucur comandantu politiei nu a fost asa ceva,nu va meritati functia, sunteti mai rau ca un criminal (...)
Postat 20 Februarie 2013, 17:23 de feica
smecheru
Baieti de la Liberty sunt niste * numa pe politie se bazeaza ...in curand o sa fie dat exemplu fetita de Mtc, o sa il violeze tiganii, din Adam il fac Eva :))))))))))))))pacat ca nu l-o prins cand l-o asteptat in fata blocului si se termina tot balamucu asta,nici odata nu ii prea tarziu .....
Postat 20 Februarie 2013, 17:06 de smecheru
degeaba se mai * ca vor mai mult DROGATII :)))
ha, ha, ha, ha, ha, cati bani ar face unii destepti daca saptamanal ati participa la o tura de BATAIE LEGALIZATA :)))))fraieri mai sunteti va bateti GRATIS !!!!
Postat 20 Februarie 2013, 14:19 de ce fraieri
militienii si pulanu
daca si ar fi facut militienii treaba ca la carte, maimutele astea ar fi fost demult in puscarie, n am avea despre ce sa discutam, gorilele astea ar fi trebuit sa fie dupa gratii de multa vreme...
Postat 20 Februarie 2013, 11:25 de garcea
nedreptate
Cand l-au bagat in duba pe Raul Zetocha si l-au batut fara motiv si curentat in zonele intimei cum a fost? ce politie mai e si asta ? si multe multe alte cazuri cand ii baga in duba si ii bate bine fara motiv !
Postat 20 Februarie 2013, 03:29 de cinevaa
Ascultati calitate
Totul porneste de la acei zisi muzicanti din cluburile de manele niste rebuturi ale societatii gen Wily de la Oradea un umflat imputit sau gen Blaga de la Oradea un baunator cei drept ala nu canta ci bauna. Ei incep cu dedicatii si atunci normal ca cei fara creer reactioneaza gresit crezand ca,canta mai mult pentru unu decat pt altii. Astia ar trebuii interzisi JEGOSI ASTIA care iau banii fara sa munceasca. INCULTI - HANDICAPATI !
Postat 19 Februarie 2013, 23:27 de Filozoful
De la un smecher pt toti FRAIERII
Fraierilor de ce * mea nu va bateti parte-n parte pe un camp deschis domnitelor ? * fricoase, va dati rotunzi pe la manele dar voi nu aveti un ban in buzunare,cei pei voi e si in dulap. (...) Fricosilor va cautati unii pe alti in locuri unde stiti sigur ca nu umbla adversarii. Daca vrei sa-l gasesti pe unu dute si asteapta-l acasa la el o zi,o saptamana,o luna pana apare ! Va si amar de voi !
Postat 19 Februarie 2013, 23:15 de Ciobanu si Grecu
slalom printre cretini
nu-mi place nici de negus nici de nelutu !!! Nelutu incepe scandalurile si dupaia merge la politie....nu stim cat o sa mearga treaba asta ;) negus ...isi aduce tractoristii din maramures, nu are tupeu sa iasa la interval nici Kally nici Marci nici Nelu si nici unu .......cand a-ti auzit voi sa se bata serios una la una? a? ;) ... Fratilor ....totu` e reclama ...de ambele parti !!!!! RECLAMA RECLAMA RECLAMA RECLAMA
Postat 19 Februarie 2013, 22:45 de JAN
dreptate...
NU E CORECT..nu tin cu tiganii .. atata timp cat politia presupune ...si nu au dovada,fapta ca au facut ceva ,e impotriva legii ce fac mascatele .LIBERTY este exact cum a zis unu mai sus .. bate copii de 15-18 ani . de ex steroidu asta metekas ,balena lungu ...costicuta (care si-o luat-o sa nu uitam de la un baiat simplu ..***) ... daca e unu mai valabil , repede o dau in politie si mascate .. rusine exact ca blaturile lui Lungusor , ii face meciuri wsam ce adversari ii aduce ! pune-ti meciu cu Tomphson ,l-a rupt ..sportivi adevarati nu RECLAMA ca Lungulita si Liberty . Acuma daca au datö LiB mascate ca domisoarele , pe ei baieti ! unu de la LIB pus pe scaun cu rotile si e 1 la 1
Postat 19 Februarie 2013, 22:31 de sandu lungu
liberty
Clanu Negus 10-0 Liberty .daca ar fi tari fetitele de la Liberty ar ataca iei nu politia ...sa va eau morti la plimbare la toti de la Liberty:)))))))))))))))
Postat 19 Februarie 2013, 22:15 de liberty
* bine
BAIETII DE LA LIBERTY IS CEI MAI TARI DIN ORADEA ! (...) ASTIA TOT CE PRINDE NU IARTA LE CORDESC PE TOATE ! SANTETI FRUSTRATI
Postat 19 Februarie 2013, 20:13 de bica
opinia publica
politia1-0 tigani
Postat 19 Februarie 2013, 20:04 de opinia publica
ful
Clanu Negus nr 1 in Bihor ...
Postat 19 Februarie 2013, 19:18 de ful
bomfaiaru'
Bai da natalai sunteti toti . ce e asa greu sa ai in portbagaj un bomfaier de la praktiker . Cand ai roata blocata ..te ajuta :) noroc
Postat 19 Februarie 2013, 17:51 de sebastian
SCROAFA
CENZURAT
Postat 19 Februarie 2013, 17:49 de PORCU
aiurea
daca exista lege in tara esta(greu de crezut)multi dintre mascati ar trebui sa ajunga someri(imposibil)
Postat 19 Februarie 2013, 17:06 de romanu furios
aiurea
vb de clanuri interlope dar vad ca fetitele mascate se comporta exact ca un clan interlop...rup in bataie ca doar is multi si mascati...dar nu se gandesc ca poate o sa rupa in bataie unul cu capsa sarita care dupa le va face vizite particulare la domiciliu si le ia mau rand pe rand..militia isi arata adevarata fata
Postat 19 Februarie 2013, 16:55 de romanu furios
Citestcomentariilesimauimesc
Vai si amar de lumea asta, numai tigani (...), citesc comentariile si pur si simplu raman masca. Nici nu stiti sa scrieti ma gunoaielor
Postat 19 Februarie 2013, 16:20 de Simplucetatean
Mutu
Liberty cei mai mari praduitori de ce nu merg sa ii caute pe tigani, sa ii bata daca sunt asa tari?tot timpu le-o dat tigani bataie si la Liberty si la toti smecheri din oras,in curand Nelutu o sa fie injugiat sa va inchidem gura la toate femeile de la Liberty,daca l-am batut pe Sandu lungu, cu siguranta o sa bagam cutitu in femeia de Nelutu, mai ales ca am vazut ce fricos ii cum ii atacat, fuge nu sta la bataie :))))))))))))si dupaia si inventeaza ca el o stat sa se bata, numa ca o scos lumea pistolu si ca o tras dupa el si de aia o fugit :))))))))))))))))))))))femeia dracului, abea astept sa cazi in mainile mele, fetita fricoasa:)))))))))))))))
Postat 19 Februarie 2013, 16:01 de glont
Muierilor
Femeiustelor ios un taran din Alparea care tata zua lucru,io daca pun mana pe oricare din aistea le rup cap in doua secunde,io nu ma tem de nici un numa de Dumniezo. Iti mai videa voi cine is io.
Postat 19 Februarie 2013, 15:01 de Taranul din Alparea
MAFIA RUSA
CENZURAT
Postat 19 Februarie 2013, 14:55 de KGB
MAFIA
Mai bine sa nu mai vb de fetita de Nelutu Mtc asa a fugit cand l-o asteptat in fata blocului baieti, ii mai rapid ca glontu:)))))))))))))si Nelutu ii smecher?o inventat ca or mers tigani cu pistol peste el si o tras dupa el sa ii fie rusine cu imaginatia lui bogata nici nu avea lumea pistoale doar bote si cutite care il bagau in el. Cum i-o vazut pe baieti in fata blocului la el o fugit ca o fetita si o mintit prin oras ca o tras cu pistolu dupa el sa ii fie rusine la fetita:)))))))) in curand te vizitam baby sa nu fugi iara ca fetitele oricum voi astiea de la Liberty sunteti fugari va invatat Sandu Lungu sa fugiti cum o fugit si el de Romi si de Grecu, fum o scos rotile de la Mercedes asa o calcat-o, la lasat pe Costi Marie acolo Marele Lungu :)))))))))) nu ma cu politia va face fata fetitele astea de la Liberty ..sunteti cei mai tari tineti-o tot asa ...
Postat 19 Februarie 2013, 14:43 de MAFIA
NUMBER ONE
LIBERTY cei mai ADEVARATI !!!!!! VA DA CEAIUL FRAIERILOR LA ORICE ORA !!!!!!!!! AU CODUS ORASUL ANI INTREGI SI VOR CONDUCE MULTI ANI DE ACUM INCOLO !!!!!! NU AVETI CE LE FACE, EVENTUL SA LE FACETI FELATIA,DACA STITI CE INSEAMNA ciori INCULTE
Postat 19 Februarie 2013, 14:28 de BECALI
CONTRAATAC
CENZURAT
Postat 19 Februarie 2013, 14:22 de MOTORINA
Benzina
Daca Liberty sunt chiar asa tari de ce nu se intalnesc cu tigani pe un camp sa isi rezolve problemele?numa cu copii is tari, dansi de la Liberty pe cine poate bate, pe cine nu da la politie,sunteti mai rau ca femeile ...toti ati primit bataie care sunteti la Liberty inclusiv si Alexandru Lungu o primit de la Romi si Grecu si atuncea ati fugit repede la politie tot timpu ati dat dovada ca sunteti fetite ...sai fie rusine la Vizer nu are niste baieti hotarati nu ma femei in firma Liberty :))))))))))))) nu politia trebuia sai bata pe tigani voi daca erati barbati ....ciocu mic femeilor
Postat 19 Februarie 2013, 14:11 de Benzina
ce de cretini avem in Oradea , extraordinar !!!
"CIORILE" nu au interdictie sa intre sau nu intr un oras, ce de analfabeti bantuie Oradea, Doamne fereste ne de prosti, amin !!!
Postat 19 Februarie 2013, 12:40 de Oradea e terminata ?
MERITATI
Tiganul ala daca nu joaca un treatru ieftin sau nu vrea sa fie vedeta in oras pentru ce se duce intr-un complex comercial cu piciorul asa,baiatul ala nu gandeste,ciorile astea nu au ce cauta in oras sa faca ce vor ei,Mtk nu a cautat sa se certe cu ei doar cioara de Marci se crede vreun domn mare si cauta cearta cu Liberty si ia jignit,pe toti ii asteapta puscaria asta stie toata lumea,pe totii cioroiiiii,si mai are si figurii ca conduce un autoturism care nici macar nu ii proprietate personala,si asta ii smecherie ca de frica sa nu ii ia CARMEN lui ROMI masina o trece pe numele lui Marcel Tudoran,si de frica sa nu fie zgariata isi parcheaza toti masinile in peco in Velenta...nu va dau prostituatele banii de un full casco...???MTK o parcheaza unde vrea desi ii in leasing...
Postat 19 Februarie 2013, 12:34 de CETATEAN
GUNOAIE
Nu au fost batuti bine tiganii ,terorizeaza orasul, nu poti sa te duci la un local din cauza lor,meratau sa fie batuti mai bine gunoaiele care ne distrug copii,societatea cu comportamentul lor ,drogatii si proxenetii, drojdia societatii
Postat 19 Februarie 2013, 12:10 de MAIA
schimbativa STRATEGIA ca nu mai tine oricum veti suferi pe capete
oricum modul asta TAMPIT de a te crede cineva cand esti TANAR demonstreaza ca nu aveti MINTE DELOK , sunteti biete animale ratacite in HAITA, daca esti cineva ce cauti intr un ANTURAJ DE PROASTA CALITATE ? ce cauti in MLASTINA daca te ti de campie sau MUNTE ? CEI ce frecventeaza cluburile mizerabile si saptamana de saptamana si in rest freaca MENTA nu sunt decat biete VICTIME SOCIALE care oricum vor ajunge ABUZATI si maltratati de ORICINE :))) , este inevitabil sa nu SUFERI din cauza PROSTIEI PROPRII !!!
Postat 19 Februarie 2013, 09:04 de singuri va ardeti
TREBUIE amputate bratele celui ce UCIDE OBLIGATORIU.
ce prostii scrieti NU POLITIA decide fapta INFRACTIONALA !!!POLITIA trebuie sa se poarte ca orice cetatean corespunzator codului ETIC legal existent.DAR ORICUM baietii vor castiga si daune daca ii da in judecata dar va dura si 10 ani :))) pana atunci se mai astern si lucrurile, nu mai fiti asa de SMECHERI ca oricum fiecare intr o zi va recunoaste ca a GRESIT . POLITISTI sunt oamenii ca si voi si fac greseli cu nemiluita de aceea spunem ca experienta este atuul oricarui salariat bugetar, sa aveti parte numai de cei cu experienta tinerii au nervii zdruncinati si sunt mainipulati de cei in varsta , ete un joc DUR si in IERARHIA LOR.cad pe capete cei SLABI si vulcanici :))).
Postat 19 Februarie 2013, 08:57 de trebuie
elena
nu a procedat bine politia ! legea spune k trebuie pedepsit pe toti infractori pe toata lumea care incalca legea da nu cu batae ! NU SUNT DACORD! NIMEN NU ARE VOE SA TE LOVEASCA ! DOMNU POPA LIVIU DA K ATI VAZUT K VOR SA FACA SCANDAL DE CE NU ATI SANCTIONAT SAU SA LE TOCMITI UN DOSAR PENAL SI SA LE TRIMITETI IN ISTANTA LA JUDECATA ? DE CE ? CE AI SPUNE DOMNU LIVIU SA RUPA MAXILARU LA COPILU TAU CINEVA CE AI SPUNE ?
Postat 19 Februarie 2013, 02:42 de elena udrea
kaka maka
da sunteti toti kaka maka ! avut dreptate domnul adrian bucur ca ziaristi si televiziunea fac vedete din toti huligani daca e si nelutu asta e interlop atunci deja nasol e treaba ! stiti care e treaba domnul liviu popa e un rasist nu supoarta tigani si unguri el este marioneta alui domnul vizer dar as ruga pe domni de la DNA sa mai faca niste verificari si in dosarele pe care le ascunde domnul liviu poap exemplu nelutu maticas are 9 dosare penal cum de nu e arestat cum de nu are probleme nici odata ? tigani da k are un dosar penal si daca e doar e incheierare pe care % se ia cu suspendare toate lume un tigan ia cu inchisoare de ce ? legea nu e pentru toata lumea lafel ? asa k nu mai vrb da k nu stiti nimic nu mai dati cu pareri si voi habar nu aveti ce sa intamplat in seara cand a luat baeti alea batae de la mascati mascati nu sunt de vina cunducerea e de vina sper sa le verifice cineva si pe ei !
Postat 19 Februarie 2013, 02:24 de caca maca
pentru voi toti
am ajuns la concluzia ca nu aveti habar de nimic!!!! Neamtu si fratele lui zis Rusu,nu sant Tigani!! sant baieti ok de felul lor..... dar daca au mers pe scandal in oradea,isi merita soarta!!!! poate Baietii Destepti au sa se aleaga cu bani din toate astea!!! ca........................ prea ne-am smecherit de o vreme:)))))))))))
Postat 19 Februarie 2013, 01:32 de dinu
scandal demn de filme nu de realitate
din cauza comportamentelor voastre primitive se comporta tiganii asa.....si bine fac cu voi care nu stiti sa respectati seamanul voastru....in primu rand nu va respectati pe voi!!!! cine din cei care ii critica ar sta fara sa zica nimic la atatea vb scarboase si la asa marginalizare cata o creati in jurul acestor oameni???? sa vad eu care din "victimele " care se simteau "amenintate vineri seara ar intoarce si celalat obraz?? mai voi nu ganditi deloc!!!! da respect si primesti respect, fii om si omenie primesti...da nu asa !!!! nu ce vorbe scrieti despre tigani!!! niciodata nu o sa ne facem loc in civilizatie cu asa gandire primitiva si rasista!!! si stiti cum e vb aia "pestele se impute de la cap" si unde "capu" doarme pe el si admira spectacolul....actorii isi sustin prestatiile proaste de altfel :-)
Postat 18 Februarie 2013, 23:59 de roberta
scandal demn de filme nu de realitate
nu va suparati aici se deruleaza un film cu o regie proasta???? :-))))) ce e cu atata sclavagism si atata rasism ???? au apus demult vremurile in care erau nobili si negri pe plantatii :-)))) voi chiar nu cititi ziarele??? chiar nu mai deschideti un tv??? ar trebui.....pt ca am sa fac un anunt: SUNTEM IN SEC XXI!!!!! mai mare rusinea pt comportamentele voastre, sa dati atata in niste oameni care sunt egali cu voi... ce au tiganii??? sunteti egali fratilor nici decum ceva "nobili" cusuti cu fir de aur!!!! e deplorabil sa vad atatea discutii inutile despre tigani....discutii nepotrivite vremurilor in care traim...dragi ORADENI, sclavii care au fost priviti ca si sclavi (ma refer la rasa negrilor ) au ajuns in ziua de azi sa conduca lumea ....voi nu incapeti pe cativa km patrati de ei??? si daca a-ti fi asa inteligenti...asa culti....asa "ALBI" si curati precum va tineti in comentariile voastre atunci ar trebui sa stiti sa va acceptati si sa cadeti la o intelegere....nu se poate asa ceva!! ca si la noi in oras nu cred ca mai exista atatia oameni primitivi in toata lumea adunata...ma adresez celor care nu sunt la curent : s-a descoperit focul....s-a descoperit roata... LUMEA A EVOLUAT
Postat 18 Februarie 2013, 23:48 de roberta
tigani jegosi
era ok sa ii prajasca organele genitale si la imputitu de marci sa nu mai faca purandei ca e plina tara de iei la fel si la bisexualu de romi. iati si u o pereche de boxeri nu poza in pantaloni scurti sau ia chiloti lu mata pensionara producatoare:)))) bravo pol mun oradea
Postat 18 Februarie 2013, 23:00 de .......
bravo
nu mi vine sa cred ochilor, mai exista si militieni in orasul asta.... pai fratilor de ce nu le ati rupt capul, nu asa, sa nu mai poata da nici o declaratie pt ca nu mai au dinti in gura..........
Postat 18 Februarie 2013, 22:58 de garcea
Un fraier :)))
ahahahaha nu o mai fost shmecher cand incasa bataie. O primit o parte din ce merita...
Postat 18 Februarie 2013, 20:34 de doggy_c
Numai inculti
Vad aici o gramada de analfabeti de la care nici nu se intelege comentariul, pe langa faptul ca nu stiu scrie ortografic, cu semne de punctuatie, nici nu au sens propozitiile incepute de ei. Sunt 100% ca sunt din gasca ciorilor care brusc au devenit vanat din vanatori si plang ca * in presa. Da * ala de "Neamtu" de ce * lu ma-sa sta cu ochii in prima poza ? * de frate-sau ce arata in poza in care ridica cotul ? Si jegul ala de Marcel si-a tras un gips pe picior si vezi Doamne e rupt ? Si daca tot sunt asa cuminti, sa spuna gunoiul ala de Neamtu cum a bagat un om in coma nu demult la el acasa la Viseu ... Lasati-ma in .... ... de taraturi . Oricum , felicitari Politiei , dupa cum am inteles e doar inceputul. AAA si sa nu uit, cineva scria ca nu ar fi avut curaj mascatii sa-l ia pe Negus la omor. Faceti-l sa-si arate hoitul prin oras :)) Va pup, numai bine !!!
Postat 18 Februarie 2013, 20:30 de Cineva
comentarii exagerate
nu am nimic cu nimeni, ignor ambele parti ale scandalului, dar este putin exagerat sa jignesti pe cineva doar pt ca si-a spus parerea. nu cunosc restul partilor nu ma pronunt, pe nelutu il admir si il respect ca si persoana, de aceea mi-am si spus parerea, nejignind pe nimeni.
Postat 18 Februarie 2013, 19:52 de alina
comentarii exagerate
d-l pikamer nu inteleg de ce ma jignesti?sau nu avem voie sa ne spunem parearea? sau crezi ca daca ma jignesti pe mine pt ca mi-am spus parerea schimbi lucrurile? aici de vede cultura unora care vb din auzite si ca sa va dati bine pe langa restul lumii, asta e parerea mea si o sustin in continuare.ce daca are masina in leasing?bravo lui, daca e un felac sa ai masina in leasing de ce nu are tot orasul bmw sau mertane?sunt altii cu masini inchiriate de prin alte colturi ale tarii si se dau mari si tari si cand e vb sa plateasca datoriile dispar. ce daca munceste pe 10 milioane, bravo lui ca macar munceste . deci te-as ruga sa-ti continui comentariile fara a mai jigni opinia publica doar pt faptul ca nu est ede acord cu tine si tu cu ei. repet asta este parerea mea este un baiat super ok, respectuos probabil cu cine trebuie, pe deasupra e frumos foc, inca bani cu camata nu am auzit sa ia de la cine, deci se descurca, problema lui cum si ce face. eu cred ca ar fi mai bine daca ne-am preocupa mai mult de mizeria personala decat de mizeria altuia
Postat 18 Februarie 2013, 19:46 de alina
de cartier
io nu halesc tigani ...si s zicem nici liberty...dar k tigani nu pot trai.. in schimb k liberty da....pt tiganiii.....tot vb fara voi si plm...vi frika si chemati lume care aia poate is batausi....da voi sigur nu sunteti...ati facut dusmanie k tot orasu ..bv mascatilor..inka poteti vb dar nu mult ciorilorrrrr.vad k il pupati * la romi...da el p cine o batut sau marci?stiti kum fac tigani?cheama lumea la suk nu la scandal si aia nush pt c si dc vin...asa fac tigani
Postat 18 Februarie 2013, 17:59 de de cartier
mtc cel mai tare
...taceti dracu din gura si nu tot vb de nelutu..... momentan este cel mai smecher dintre totii.... Si ass va si ramane....nu vb ca a fugit de tigani....ei nu au curajul sa il atinga ....stiu ri de ce......asa ca sr fi bine sa nu tot vb toti k habar nu aveti......si inca ceva....Liberty va ramane cea mai tare .....de aici au plecat toti smecheriii orasului....aici au invatat tot.......
Postat 18 Februarie 2013, 17:14 de alina....
baietii mei
CENZURAT
Postat 18 Februarie 2013, 14:31 de july negus
Pt băieții care le pute gura a foame
Pt Nela matecas:ma bohotule da de cand esti si tu smecher cand tu esti un fraier care lucrezi pt 10mil salar si ai o mașina in leasing????pe cine ați bătut voi vreodată tu sau orsos alta * care deschidea ușa la vizer si i ducea paltonu sau schimba hartia igienica la wc cand se termina???si voi sunteți băieți de cand??asa va știe boschetarii din oraș la care le pute gura a foame k sunteți băieți ???va spun eu care e problema cu voi:ca nu ați fost prinși in plină strada si rupti sa stati cel puțin 7-8luni la secția de reanimare!!!!iar si alții smardoi din oraș numa gura e de ei k asta trebuia sa facă cineva demult cu voi!!!! Si atunci sugea * si poliția care va tine spatele....pe tine si orsos trebuia sa va dea exemplu de mult cineva dar la noi in oraș sunt doar pizde nu smecheri batausi sau cu sânge in * sa merite sa meargă la pușcărie nu amenintari pe gratis!!
Postat 18 Februarie 2013, 14:00 de Cucu bau
ai spus un adevar de miliarede
si in POLITIE sunt PROXENETI :))) si in afacerii sunt PROXENETI de ce credeti ca se vor studenti nu conteaza SEXUL distractie si orgiii sa iasa, cate fete nu merg in vacanta studente la medicina , drept si se FUUUZT contra cazare, masa , etc asta ce este nu "PRODUS " marfa ieftina si de proasta calitate daca nu are UNUL si BUN sa o tina in toate CELE NECESARE VIETII :))) hai mARSSSSS pramati ordinare care murdariti ORASUL si pe urama va mai si POZTI IN PUBLIC prostia. ALINA este o PERSOANA care vede si vede bine :))).FEMEAI care face bani fara sa se vanda este CALITATE in rest ZDRENTE nu trebuie sa faci SEX sa iei ce ti se CUVINE DE DREPT> prin NATURA :)))).
Postat 18 Februarie 2013, 13:06 de @alina
@alina
Mai alino, zdreanto care esti, zi mi care i frumosu ala ca eu sunt vrajitor mare : fac din baieti frumosi baieti urati si din baieti destepti baieti prosti. Zi mi l cu nume si prenume sa l vad daca e smecher. Eu zic ca nu i asa smecher si fac din el fetita mea si l trimit la produs si seara mi vine cu lova da altfel ii sparg fata de frumusel.
Postat 18 Februarie 2013, 12:00 de pikamer
Vrajeala mare
Mai Mai . si mascatele aste is tari eu cu brigada , dar si ciorile trebe rarite ca sunt , cu stolul ..
Postat 18 Februarie 2013, 10:50 de asma
the next
Da CHISU paznic la poarta cand urmeaza ? Bai * esti smecher prin discoteci,dar cand ii ceva fugi ca un ***! Numai gura este de tine !
Postat 18 Februarie 2013, 10:24 de virusul
urmezi
Da *** ala de CHISU care sta pa la usi cand ii va venii randul, ca prin cluburi in mare smecher dar el este o GASCA ! Iti vor rupe capu FRAIERE !
Postat 18 Februarie 2013, 10:20 de virusul
ro
ea sa vina iar comunismul atunci sa ii vad ce bataie primesc si cum ar fi dusi frumusei la jilava in centre de reeducare acolo sa vezi ce bataita ar primi acuma sunt prea blanzi cu acestia tovarasii gardieni de la jilava erau buni pentru acestea mielusei ar fi iesit de acolo
Postat 18 Februarie 2013, 10:05 de ro
aaa
si ce daca mtc ia steroizi, toti luati, ce daca are femeie la produs este iubita lui, o iubeste, toti au femei la produs ca mai nou asta e smecheria le iubesti, le prostesti si apoi le iei banii, daca -s proaste si numai asa pot sa-si tina barbatii langa ele, bravo lor.cine-l cunoaste pe nelutu are o alta parere despre el, e un baiat super ok, trebuie sa fie si el aliniat la standardele din oras, scandaluri din te miri ce motive ca sa fii pe primul loc in top, dar cred ca 1 la 1 cu oricare din cei enumerati mai sus nu are nici o sansa in fata lui, din "smecher de carton si etc" devine putin mai smecher ca altii. si pe langa toate astea e frumos rauuuuu
Postat 18 Februarie 2013, 10:02 de alina
Oraganizatii, si crimele lor!
Dracu sa va ia, nu are nimeni dreptul sa ii bata? Orasul verde al Romaniei, plin de vandali! Suntem la grnita si se scobora maimutele, hai in oRadea. In Oradea, exchibitii si exchibitii, majoritatea se ocupa cu scheme obscene. V-a dat politistii la gioale. Mergeti domnilor politisti in cluburi, se vedeti cat de usor se scoate pistolul. Au pistoale, nu te fu... cu ei te impusca. Au constrans pana si pe madamele care ne fac cartile de identitate,spun despre noi ca suntem din afara orasului, ne haituiesc pana la blocuri, apoi la interfoane, ca sa ne oblige sa cumparam camere video, apoi se folosesc de imaginile de pe camere pentru a vinde infprmatii mafiei imobiliare. Nu au facut bine mascatii sa-i bata mar? Toti cei care pun botul la tertipurile infractorilor sper sa ajungeti prajitila bile si cucuoanele la masele. Orasul verde al Romaniei, plin de scuipati, de sociopati, pana cand?
Postat 18 Februarie 2013, 09:53 de sTANCUTA pOPA
mergeti la SCOALA nu va hraniti PROSTIA !!!
cine ajunge la INSTANTA nu are MINTE delok , e o parere sincera, un OM INTELEPT nu da apa la MOARA PROSTIEI, ha, ha, ha, ha, ha, ha, mergeti la SCOALA nu va hraniti PROSTIA !!! la scoala lasati CARCIUMA si BORDELURILE celor ce nu au MINTE :)))>
Postat 18 Februarie 2013, 08:31 de la SCOALA
si scarba sa respiri acelasi aer
ok in final este adevarat ca in Oradea avem mult gunoi social si calitate ioooc :))))? sooooooo ia mai mergeti fiecare sa luati o carte si terminati va cu PROSTIILE ca oricum LEGEA e valabila nu PROSTIA si analfabetismul prin CLUBURI :))))), copii vostri vor fi mult mai invatati ingroziti de mintea pe care o aveti, intr o zi te va intreba "tata, mama tu ce note ai luat ? ":)))
Postat 18 Februarie 2013, 08:10 de greata
clan tziganesc
interlopi.... pai, daca au putut sa iasa pe picioarele lor, aia nu-i bataie.
Postat 18 Februarie 2013, 06:51 de la parnaie cu ei
Ce-i cu unsurosii astia!!
Demult trebuia intervenit,sincer îmi pare rău ca nu i-au umflat mai tare pe acești grasani,al căror creiere sunt lipsite de materie cenusie!!nu mă aștept ca vreun giumbix din gasca lor sa ma/ne înțeleagă!!totusi sper ca încet,încet aceste acțiuni sa fie mai dese!
Postat 18 Februarie 2013, 04:53 de Radu
Asa se face dreptate ...?
Oare cum va simtiti voi sa fiti batuti de acesti " mascati " , fratele vostru copii vostrii verii vostru Indiferent ce ar face cineva nu are nimini dreptu sa ii bata induferent cine sunt . La ce au mai Facut puscariile daca se poate rezolva cu bataia tot ??? Chiar nu va doresc sa fiti batuti de " baietii " Buni . Va bucurati de necazurile altora poate in viata asta o sa aveti ocazia sa va bata Politia As vrea sa vad dupa asta tot la fel vorbiti ? Bate tu un mascat un organ de politie sa vezi cata Puscarie bagi ??? Da ei au dreptul sa te bata ??? Nu au nici un drept fiecare dintre noi acem Drepturi egale ... Nu va doresc sa fiti batuti de mascati aia " corecti " ...
Postat 18 Februarie 2013, 01:35 de X x x
Tot asa sa patiti!
au falca,au picioru ....domn doctor va rog mai incet ca nu suntem barbati!
Postat 18 Februarie 2013, 01:21 de io
tigani jegosi
CENZURAT
Postat 18 Februarie 2013, 00:36 de bau
Bravo
IN SFARSIT S_A BAGAT POLITIA IN EI>>BRAVOOO....ASTIA DEJA AVEAU IMPRESIA CA BAT TOT...SI PE MASCATI i-AR BATE DAR NU PREA PORTT>>>MAI ANTRENATI_VA:)))
Postat 18 Februarie 2013, 00:15 de Oradea
Oare
Numa aici sunteți tari in bot dar v as vedea eu in realitate pe voi saraciilor daka ați indrazni sa vb asa in fata vreunui tigan nici sa Salutati sau sa ridicati ochii nu aveți tupeu !!!doar aici sunteți toți tupeisti!!!vai si amar de voi ați amortit in vara de la sapa pe cand ei se distrau mâncau la restaurante fine si va futeau nevestele
Postat 17 Februarie 2013, 23:39 de Ha ha
Cel mai tare
Lui Marci is mai curati pantofii decât la alții gura!!!nici nu exista termen de comparatie reprezintă perfectiunea!!si Cel mai tare este k va lăsa femeile pe voi după ce fac amor cu el....ha ha ha:)))
Postat 17 Februarie 2013, 23:30 de Xyzxxzzzzz
Invidia
De ce sunteți atât de invidiosi pe Marci ????pt k e băiat frumos,îmbrăcat cu bani de mașini restaurante si cluburi ???sau k va * femeile???gelozia vorbește din voi frustratilor!!!!sobolanilor....)))voi trebuie sa lucrati o luna sa va permiteti un grătar sau un50 de whisky !!!asta este problema voastra....:)))
Postat 17 Februarie 2013, 23:19 de Sssssss
cititile careva mesajul la tigani nu de alta dar sunt analfabeti
Ma rog Domnului sa le vorbeasca fratilor rromi si in viitor tot in modul acesta binecuvantator......
Postat 17 Februarie 2013, 22:04 de io
cititile careva mesajul la tigani nu de alta dar sunt analfabeti
o seara de evanghelizare mai neobisnuita pentru fratii rromi...heh
Postat 17 Februarie 2013, 21:59 de io
??????
Nu stiu de ce dar asta ce au primit gunoaiele astea numai bataie nu poate fi numita !!!! O mica mingaiere de dragoste asa ca sa ne arate si noua ca nu stau degeaba la servici !!! Daca erau tati cu ochii dati peste cap din cauza gaturilor rupte atunci mai spuneam si eu ca da , nu au fost degeaba la servici , dar asa ???!!!! ce sa zic , ori nu au inca experienta si sa mai incerce ori trebuie stimulati sa nu vina degeama la lucru !!! Indrazniti mai mult mascatilor !!!!!!! Sa se vada si sa se simta lucru bine facut !!
Postat 17 Februarie 2013, 21:49 de tamago
tiganiada
In sfarsit politia si-a facut datoria , tiganii insa sint nesimtiti niciodata sa nu ai incredere in tigani.Un recensamint facut recent ne arata ca 90% din infractori si detinuti sint de etnie roma.Astia fac orice pentru bani:fura, isi vand sotiile, copii, cersesc,vand droguri, apoi se lafaiesc in palate, nu platesc impozite, curent electric...
Postat 17 Februarie 2013, 21:29 de tot un oradean
cititile careva mesajul la tigani nu de alta dar sunt analfabeti
Clanul negus cica interlopi, smecheri .....au si ei bani saracii ca siau dus femeile prin olanda la prostitutie sa le faca bani....si cand vin fetele acasa,baietii le saruta ba pe buze ba partile intime ale corpului nu de alta dar le place si lor gustul lasat de europeni si samanta lor.....heh...romi cred ca ai pupat jumate din europa in p........
Postat 17 Februarie 2013, 21:24 de io
tiganiada
Cum arata tiganusul Marcel Tudoran, are vre-o 50 kg?Si asta se numeste interlop?Cine il tine pe asta cu bani de club?Sora sa,mama sa, taicasau?Are autoturism? Din ce traieste ,vinde droguri? In orice caz nu munceste nicaieri nici el si nici maramuresenii.Domnilor politisti bine le-ati facut,aveti toata stima oradenilor, precis au facut ei ceva sau impotrivit perchezitiei corporale sau a masinilor din moment ce vind droguri ....Trebuie sa avem grija ca acesti infractori ajung in curtile scolilor si ne distrug copii oferindu-le droguri.Atentie .
Postat 17 Februarie 2013, 21:20 de tot un oradean
cititile careva mesajul la tigani nu de alta dar sunt analfabeti
copii prosti....clanul negus a mers cu grecu sa il bata pe sandu cica .....cand vreti voi face sandu lungu cu voi una la una si in fata tuturor sa va faca de rusine......romi nici in garda nu stii sa stai ..heh....stai ca o prostituata care isi racoleaza clientii asta e pozitia ta de bataie.....
Postat 17 Februarie 2013, 21:12 de io
ptr romi *
mai Romi tu ar trebui sa ai * in loc de * ca asa esti de fricos ca si umbra ta daca o vezi in casa te sperii si mai te dai mare ca ai batut tu pa Lungu. * dracului nici nu l- ai atins macar odata. mai te dadeai la sportivu preferat e Lungu si deastea lingau dracului semeni cu * ala batran de tai atau ca si ala o fost un smardoi de carton si un lingusitor si bineinteles CEL MAI MARE INFORMATOR. pe sorata Moni o (...) sa va scape de bele..rusine sa va fie dar degeaba scriu eu ca voi TIGANII nu cunoasteti cuvantul RUSINE ptr ca va dati si neveste la produs .
Postat 17 Februarie 2013, 21:04 de pavel
cititile careva mesajul la tigani nu de alta dar sunt analfabeti
Cica clanul negus .....hehe.....niste papagali.......daca va tineti tari faceti una la una cu maticas sa vedeti ce smecheri sunteti atunci......iar tu marcel tudoran taci din gura ca teai ascuns ca o femeie dupa prietenii tai cand teo chemat la interval bodyguardul din avenue ......sunteti si voi smecheri in haita dar singurei va cam piere glasul....
Postat 17 Februarie 2013, 20:59 de io
felicitari politiei
FELICITARI POLITIEI ROMANE SI SPER CA INTR-O ZI SA SE TERMINE CU TOTI TIGANII ASTIA IMPUTITI CARE SE CRED TARI SI MARI MAI BINE LE-AR PRAJI ORGANELE LA TOTI SA NU SE MAI INMULTEASCA
Postat 17 Februarie 2013, 20:57 de un cetatean oarecare
io
@N G S 66 Te asteptam fetita!
Postat 17 Februarie 2013, 20:47 de io
Bravo Pol romana
Bravo Politia Romana !!! rupe-tii ,astia vin prin cluburi, drogheaza femeile si le scot afara peste granita la produs !!! (...) toti tiganii , ne fac de ras in europa, si toti strainii ne privesc pe noi romanii oamenii de rand cu dispret si ura din cauza unor boratzi ca acestia ce fac infractiuni !!!
Postat 17 Februarie 2013, 20:38 de Vlad Tzepes
FOARTE BINE LE-A FACUT !
BRAVO MASCATII ! RUPETI-I PE TIGANI ! PINA NU RAMINE NIMIC DIN EI !
Postat 17 Februarie 2013, 20:36 de antonescu
N G S 66
Nelutu mtc osa te in blanzim cum lam blanzit si pe Sandu Lungu, de cand o luat bataie de la Romi Negus si Grecu ii ca un miel inainte era si el smecher:)))))))) in curand te luam din fata blocului,eao ca pe o promisiune baby....
Postat 17 Februarie 2013, 20:12 de N G S 66
SALALOM istinga la alta RELIGIE :)))
DANI, DANIEL tu ai neamuri penticostale ia ciocu mic astia fac la prunci precum rromi, asa ca vezi ca balanta se cam echilibreaza, SALOM, te ascunzi bine :))) LUPU se ascunde sub blana de SALALOM :))) nimic in viata nu este intamplator toti ne nastem cu un scop SANGELE Plateste orice gresala :))))))
Postat 17 Februarie 2013, 19:46 de lupul
slalom printre cretini
In primu`rand ...felicitari Politiei !!!! Si sper s-o tina tot asa cu toti smecherii..cica :) Atat clanu` lu`Negus ...cat si steroidul ala de Matecas ...sunt ca femeile ...nu se bat doar fac reclama!!! Sunteti mai rau ca femeile!!! Iar acele persoane din Maramures ....frateeee ...zici ca acuma s-au dat jos din tractor ...in fine ..ei toti au impresia ca ..cica`s ....interlopi :) Rusinicaaaaa ....rusinicaaaaaaaaaa :)
Postat 17 Februarie 2013, 19:36 de dani
taci si fa dar nu spune la nimeni NIMIC
ce imi place in mod deosebit la un barbat TACE si face dar ce face face cu DEMNITATE, hai carpe masculine mai jeliti ca babele mult :))))? in momentul in care spu esti un amarat de RATAT, FAAAAA DAR TACI.
Postat 17 Februarie 2013, 19:09 de FAAAAAAAAAAAAA
Oradea cocalareasca
S-a umplut si Oradea cu toti cocalarii...FACE SI POLITIA O ACTIUNE \\"la comanda\\" odata pe an. APA DE PLOAIE. Bine ca platim ca fraierii taxe si impozite... Nu vedeti ca regulat au loc vandalisme si alte rahaturi tipice prin oras? @o victima: cred ca glumesti cu Cluj sau Bucuresti. Ai mai fost pe acolo in ultimii 5 ani? Asta cu Bucurestiul chiar a fost buna...
Postat 17 Februarie 2013, 19:02 de Oradea cocalareasca
Ceva
Ce tot atatea comentarii fara rost...cum ii Marci sa fii batut???...cum ii sa ai vanati...ce tot atata plans de mila... Tudoran Marcel Marius...acum cateva zile dadeai amenintarii noaptea prin telefon... si ca politia nu are ce sa iti faca...siguranta ta de acum cateva zile unde naiba ii???si mai stai si la poze???AI INNEBUNIT????IA EXEMPLU SI FII BARBAT SI NU TE MAI VICTIMIZA...si apropo dem ca esti barbat si provoacal pe MTK...dar fata papitoii langa tine...cum ai ajuns...jalnic tu batut de politie si IUBITA ta la puscarie...:)))...las capul in jos pt cine ai fost si pt ce ai ajuns...pana si puscarie ai facut la 24 de ani...mari realizari...si gandeste-te ca stirea asta o vad si alte persoane...care tineau la tine ca la un copil cuminte cum te-au cunoscut...mie imi este rusine...ar putea si tie si nu de fam ta...cu trecutul lor ce de lumea normala...RUSINE sa iti fie..
Postat 17 Februarie 2013, 19:02 de Cineva
oameni de onoare
daca te uiti la fetele lor toti sunt oameni care se trezesc la 6-7 sa mearga la munca cinstita. oare unde or fi avand bagata cartea de munca?
Postat 17 Februarie 2013, 19:01 de chris
Emil Cioran despre om Fiecare om este propriul lui cerşetor.
Emil Cioran despre om Fiecare om este propriul lui cerşetor.
Postat 17 Februarie 2013, 18:45 de Emil Cioran despre o
HAR
In orice caz Maticas ar trebuii sa primeasca o corectie bine meritata ,deja se crede prea zmardoi in ultimii anii...
Postat 17 Februarie 2013, 18:36 de koi
ptr NEGUS
CENZURAT
Postat 17 Februarie 2013, 18:26 de hasan
Shitttt
ASTEA SUNT STIRII?????. CATI NU IS BATUTI SI TORTURATII!!!??? CHACHA MAKA DACA SI ASTA SE NUMESTE BATAIE!!!
Postat 17 Februarie 2013, 18:23 de BULL
N G S 66
Nelutu mtc imi place imaginatia ta cica au tras tigani dupa tine cu pistolu cand te-au asteptat in fata blocului, nu ti rusine sa minti asa ceva?cum i-ai vazut in fata blocului la tine ai fugit ca o * in scara blocului,esti mai rau ca femeile ai o imaginatie bogata:)))))))))))))iti promit in curand vei fi injugiat, sa inveti sa te comporti.Lungu de cand o primit de la Romi Negus si de la Grecu stie sa se compoarte si sa isi lase loc de buna ziua inainte se credea si el smecher acuma ii ca si un miel ...in curand ne vedem in noapte la tine la bloc.va luam pe rand praduitorilor!
Postat 17 Februarie 2013, 18:17 de N G S 66
Doar curios.
Is curios daca pe Negus junior ar fi intraznit politistii aia sa-l bata asa =)) Da chiar si asa au avut curaj politistii respectivi. Ori curaj ori is nebuni cu acte in regula =))
Postat 17 Februarie 2013, 18:16 de B
MTK E CAPUL RAUTATILOR
Nu se face discriminari, Marci nu e vinovat ,are 23 de ani,el nu sar distra? dar MTK Nelutu nu il suporta si tot dupa fundul lui e...El MTK Nelutu creaza scandalurile de cativa ani incoace cu ei...El profita de uniforma k e la mascati si se lupta cu cine ii convine...daca merg sa ma bat eu se face k nu vede...e parsiv ,il cunosc personal pe Nelutu MTK
Postat 17 Februarie 2013, 17:52 de Daniel
TIGANI DE CARE O SA SCAPAM TOT MAI GREU !
i-au prajit organele ? ... foarte bine au facut, daca ar fi adevarat cum spune el ca nu ar avea o legatura cu tiganii astia din Velenta de care daca ne amintim cu cativa an in urma ce faceau prin oras ... de ce s-au intalnit in acelasi loc? daca au venit in Oradea pt Club sau eu stiu de ce nu au mers acolo ??? ... inainte de a prelua Liviu P tiganii astia de care nu o sa mai scapam prea usor de ei se credeau stapanii in Oradea, nimeni nu le facea nimic, spargeau tot, batai, sabii etc ... ne-am saturat !!! sa fie culesi intr-o noapte toti si trimisi Guantanamo Bay acolo sigur o sa fie tratati ''mai bine'' !!!! Ne-am saturat sa mai auzim de tiganii astia !!!
Postat 17 Februarie 2013, 16:15 de !!!
@orsos
nu te supara Orsos dar ati ajuns fara valoare ! cum adica sare pe voi ? nu mai aveti respect in oras ! sunteti fetite care se pisa pe ele de frica si se sperie de propria umbra! ce neam de fricosi si a adunat Vizer asta ?! datile in gura la jegosi nu lasati ca politia sa fie mai buni ca si voi ! (...)
Postat 17 Februarie 2013, 16:05 de liberty
nu-i corect
nu ii suport pe tigani sa ii ia dracu ca meritau dar asta chiar e abuz..nu poti sa iei un om dupa strada sa il duci sa il bati asa numa..niste carpici si militioenii..nu sunt militienii mai presus ca si * dai drecu de rahati.sa va ia drecu pe toti..
Postat 17 Februarie 2013, 15:54 de stf
Diferenta intre interlopi si militieni de astia o face uniforma.
Negus, banda lui si altii ca ei nu sunt niste sfinti. Dar nici niste brute analfabete, denumite militieni care recurg la asemenea fapte penale, nu se afla in slujba legii. Presa semnaleaza de ani de zile asemenea aberatii specifice lumii a treia, si nu stiu nici un caz finalizat cu catuse , cel mult dati afara. Asemenea specimene, cu mentalitati din vremuri de mult apuse, nu au ce cauta cu uniforma pe ei, decat cel mult la colegii lor in puscarie. E pacat sa faci de rusine o intreaga profesie, altminteri onorabila cu niste derbedei pusi pe capatuiala. Nu poti lupta impotriva infractorilor daca tu insuti esti unul.
Postat 17 Februarie 2013, 15:38 de garcea mondialu
decat o victima ocoliti Oradea !
decat sa ma amestec cu toate gunoaiele din Oradea mai bine citesc ceva interesant, falimentati toate cluburile daca asa stau faptele fenale precum cartile in bibloteca , mergeti in CLUJ, BUCURESTI acolo nu traiesti asa ceva , sunt mult mai respectuosi, mai de calitate, nu poti sa investesti in monopol care face ce vrea cu viata ta ca justitia este corupta, decat o victima ocoliti Oradea , cheltuiti va banii cu folos nu intre toate gunoaiele :)))) ! sa se lupte localnicii cand i au bataie pe strada din senin cu sistemul corupt care trebuie hranit :))).
Postat 17 Februarie 2013, 15:28 de decat o victima
vai de kurul vostru animale needucate
http**** prezenta leziuni traumatice de tipul plăgii contuze, excoriaţiei şi echimozei. Leziunile s-au putut produce prin lovire cu mijloace contondentecu şi cu obiecte contondente". PLANGERE PENALA :)))) vatamarea corporala si tenataiva este o grava infractiune sau alta cale mai naturala :))))) nu conteaza banii dar MOARE NATURAL . PLANGEREA penala este foarte usoara , este cea mai simpla cale.Incep sa inteleg cum au murit si barbatii in masina , incet incet descoperi ca ai o boala din SENIN :))NATURAL te cureti , feriti va de OAMENI PERICULOSI care au MOARTEA in sange.
Postat 17 Februarie 2013, 15:22 de mizerii sociale
sunteti IDIOTI rau !!
nici un club nu functioneaza legal in Oradea, trebuie inchise urgent se ajunge la CRIMA din cauza unor analfabeti ordinari care isi permit sa se atinga de tine cum isi ating de nevasta, sunteti IDIOTI rau !!
Postat 17 Februarie 2013, 15:09 de democratie unde ?
Tot asa sa patiti!
CENZURAT
Postat 17 Februarie 2013, 15:06 de Gabor Flaviu
ardeti LIBERTYYYYYYYYY din temeli
ok dar LIBERTY are DREPTUL sa te bata chiar daca asigura paza, care LEGE iti PERMITE sa bati CLIENTUL intr un CLUB? cum (...) isi permite pane ca LIBERTY sa ma atinga, ce lege ii permite, ia sa va dea in GURA la cei smecheri in uniforme :))))) (...) ! NU PUNE mana ca musc dar nu DIRECT ci INDIRECT :)))
Postat 17 Februarie 2013, 15:05 de desfintati l
orsos
De trei saptamani o luat Marci si Popa bataie de la trupa de interventie de la Liberty,Romi Negus tot cauta sa se razbune pentu varu sau,sunt terorizati toti angajati de la Liberty politia nu face nimic ...tot timpu cand ataca Clanu Negus au cagule pe cap pistoale cutite spreiuri paralizante ...la toti angajati de la Liberty ni frica sa iesim pe strada cu familia ori unde ne vede sare pe noi cu cagule pe cap si politia nu poate sa faca nimic,si pe Nelutu mtc lor asteptat in fata blocului o tras cu pistolu dupa el ca noroc ca o apucat sa fuga daca il prindea sigur il nenoroceau,barurile unde tine Liberty paza si protectie tot timpu sunt sparte daca sunt jocuri de noroc si alea le sparg discotecile le incendiaza, nu mai stim unde sa de punem plangeri in potriva la interlopi astea ...sa se bata cu Politia daca sunt asa mari batausi!!!
Postat 17 Februarie 2013, 14:54 de orsos
De rasul lumii
Sant mai multi infractori in uniforme decat civili multii dintre angajati sant mana in mana cu cei numiti ,,INTERLOPI`` de unde interlopi sant pers care nu au o zi de puscarie o ora de arest o amenda penala sau administrativa si poarta termenul de interlopi....si cei care chiar sant stau la masa cu Sefii politiei sparg masini de fata cu echipaje ale politiei bat oameni de fata cu politia aste ce sant trebuie schimbata conducerea politiei trebuie adusi la sefie oameni din alte orase alte judete sa nu aiba prietenii cu asa zisi INTERLOPI sa fie legea lege pentru toata lumea ca doar toti santem oameni santem aceasi rasa chiar daca santem alte etnii!!!
Postat 17 Februarie 2013, 14:44 de adrian
foarte bine
BRAVO POLITISTILOR !!!!! FELICITARI MASCATILOR ! Asa trebuie procedat ! trebuie linistiti tiganii ! asa trebuie prevenite problemele!
Postat 17 Februarie 2013, 14:37 de dan
De rasul lumii
Pe ce motive bat lumea...asa la ordinul Sefilor ??De ce nu bat lumea la arestari,la cazuri de viol ,crime ,talharii, pe cei care ne delapideaza tara...bat oameni nevinovati asa din senin Rusine mare doar la oradea mascatii bat lumea si fie vinovata fie nevinovata in alte judete si parti ale tarii se pozeaza goi si isi fac simptita prezenta numai la cazuri grave aici la oradea vinerea se distreaza civil in cluburi beau si chefuiesc si in weekend bat oamenii nevionavati sant multe cazuri in care mascati se antreneaza in haita pe oameni de ce nu se iau odata masuri?oare trebuie sa moara cineva in mainile lor ca sa ii opreasca cineva sa nu mai bata si sa nenoroceasca oameni?Nu va lasati oameni buni mergeti cu ei pana in panzele albe facetiva dreptate cand stiti ca nu santeti vinovati justitia e oarba in romania.
Postat 17 Februarie 2013, 14:36 de adrian
Ziaristii mana in mana cu poliția
Pt Laura Gal marea ,,ziarista,,mi ar fi rusine in locul tau sa umblu cu minciuni cand ai văzut cu ochii tai care este adevarul !studentii care au fost batuti din ce clan fac parte???clanul lui Pomta,Basescu sau Liviu Popa???sau nu sunt cetățeni europeni????la noi in Oradea se fac niște abuzuri din partea politiei nici poliție nu poți sa zici -militie-care Bucureștiul nici habar nu are !!!sunt o grămadă de oameni batuti in noaptea de vineri spre sâmbăta si nu s a sesizat nimeni!!!sunt oameni cu picioare,maxilare,coaste rupte care se pot dovedi cu acte si internați in spital....lucru care ar trebui sa se sesizeze Bucureștiul si DNA ul
Postat 17 Februarie 2013, 14:29 de Brigi
ce va fi si cand va fi ?
Demascatii astia baga in spital pe oricine vor ! Brava lor, e mari si tari ! Ma intreb si ii intreb ce vor face in ziua in care vor baga in spital un nebun si asta odata vindecat isi va cumpara o arma si va incepe sa le impuste mama, tata, fratele, sotia, copiii ? Ca cine nenoroceste pe unul si pe altul (a bate pana-i rupi oasele pe cineva inseamna a-l nenoroci !) trebuie sa-si faca griji, nu toti sunt fraieri si tac si isi ling ranile, sunt si tipi pt. care onoarea si demnitatea inseamna mai mult si decat propria lor viata. Nu-s bataus al politiei, dar si daca as fi as fi mult mai ponderat.
Postat 17 Februarie 2013, 14:12 de curios
@Liviu Popa
angajatii de la Liberty daca au luat o in gura de la tigani inseamna ca numai sunt buni de nimic si nu mai au valoare ! nu mai sunt respectati nici macar de ciori ! nu mai sunt nimeni ! sunt numai niste ratati nu stiu cine sunt asa de fraieri ca le mai angajeaza acuma ! Vizer nu mai ai renume ai inbatranit decid ti ai batut joc de baietii tai de elita , cu care nu ai suferit nici o bataie in tara si afara tarii !
Postat 17 Februarie 2013, 14:03 de liberty
rromi sunt cei mai buni
ORICUM genetic RROMI sunt cei mai rezistenti la VIOLENTA sa va feresca D-zeu sa ma mangaie :))))))) asa mai BARBATESTE.Cand vad ce fete de fetite au multi in cubluri ma apuca rasul la inshisoare nu supravietuiesc asta e sigur.Au atins performante mult mai ridicate decat cei ce ii vedeti la JUDO :))).
Postat 17 Februarie 2013, 13:53 de nu la sexxx
Politia Romana
Doamna Laura Gal de ce nu ati scris ca so tras cu pistolu dupa angajatu de la LIBERTY Nelutu Mtc?tineti cu tigani?in velenta lo batut pe alt angajat de la Liberty la Lotus in parcare io dat in cap la alt angajat de la Liberty ...la Gabi Dinamita io dat doa topoare in cap si asa mai departe,tigani astea terorizeaza tot orasu trebuia sai linistesc cumva .....
Postat 17 Februarie 2013, 13:48 de Liviu Popa
O s-o mai luaţi în repetate rânduri
Din câte îi cunosc pe mulţi dintre agenţii de la PMO, aceştia nu sunt în stare să atingă nici cu vorba vreun infractor, dar cu altceva ... !?! ... Aşa că, opinia publică nu va crede în nici un fel cele spuse de interlopi. Problema însă se va complica dacă ăia cinci îngeraşi vor face plângere la vreun parchet ... pentru că acolo e posibil orice, ca să se confirme primele declaraţii luate la cald ... !?!
Postat 17 Februarie 2013, 13:46 de Carp III
Morcov in loc de p..a
CENZURAT
Postat 17 Februarie 2013, 13:29 de Brighi
@antonescuuu
care e problema ta TARANE ti se face dor des de SAPA (...), GRIJI ca m am saturat de hartuiala ta ?
Postat 17 Februarie 2013, 13:21 de ANCA :)))
anca toanta
mesajele astea put de la o posta a anca. du-te si te trateaza agramato!
Postat 17 Februarie 2013, 13:16 de antonescu
bataie
INTERLOPII NU SINT VINOVATII NICIODATA,
Postat 17 Februarie 2013, 13:16 de ghita
rrom, ungur, roman
nu conteaza etnia conteaza abuzul si tortura :)))) aviz celor ce nu au minte dar au kurr sa se beseasca oriunde :)))) nu va intoxicati cu orice jeg care se da educat ca taica suu a furat cat a putut din proprietatea STATULUI :))) mai uitati va si voi cu cine va impartiti AERUL !!
Postat 17 Februarie 2013, 13:09 de legea e grav
marci tranvaiu
CENZURAT
Postat 17 Februarie 2013, 13:04 de sergiu
analfabetismul dauneaza grav
NU SUNT oamenii de calitate in ORADEA , foarte putini , in schimb sunt biete animale care habar au ce inseamna LIBERTATEA ce sa mai stie ce este calitatea :)) ii privesti pe facebook si realizezi ca nici dreptul de a vota nu l au dar suntem prea preocupati , am ramas socata betivi sunt consilieri in PARLAMENT, cum e posibil asa ceva? in PPDD s au strans o gramada de ....... , USL promoveaza ca si PDL betivi in GUVERN< ce o sa se aleaga de NOI ? MAJORITATEA nu cunosc LEGEA si isi impun analfabetismul in viata de zi cu zii, copii nu au ce invata decat cum stie fiecare sa si arate PROSTIA , in final totul se va prabusi daca continuam sa URAM cu multa ferocitate, oricum sa va feresca D-zeu de PROSTI, nu GLUMESC , o sa fiti OBLIGATI sa va aparati viata UCIGANDU i , o sa fi obligat sa devi un CRIMINAL.
Postat 17 Februarie 2013, 13:01 de betia, orgiile sexua
Felicitari politiei
Felicitari politiei si mascatilor. Vreau sa aud cat mai multe astfel de stiri. Poate asa se mai calmeaza si interlopii.
Postat 17 Februarie 2013, 12:56 de Politia
jos tiganiada
bagamiasi * in gua lor de ciori imputite se plang ca niste * .sa ii dea afara din spital ca umple spitalu de paduchi si de jeg.asa arata ca niste personaje din walt disney .de astia nici nu ar trebui sa se teama lumea ca sant ca niste gaini bete.jos ciorile negus
Postat 17 Februarie 2013, 12:55 de raul
ce drept de sedere ?
cine conduce Oradea in afara LEGII tunarii care au facut evaziune ? ma apuca rasul cand vad cum INTERLOPI si EVAZIONISTI ingenuncheaza mascatii la comanda lor, nu ei ii platesc ce noi , respecta legea nu te VINDE IEFTIN ca oricum raspunzi pentru ce faci, CLANURILE nu exista , exista multa MITA si spaga data unde lege o pedepseste sever si nu uitati ca orice DENUNT inainte va poate costa FUNCTIA, fraieri si ii dati INAPOI :))).
Postat 17 Februarie 2013, 12:44 de merg oriunde in tara
ce drept de sedere ?
dar ca sa circuli ai nevoie de PERMIS de sedere, de unde ati mai scos oo si pe asta , care lege prevede INTERDICTIA de a intra intr un JUDET ? care ? ce se intampla in ORADEA ? ce mafie si coruptie teritoriala exista, cine E VIZER ? cine sunt astia care tot ii enumerati, cel care a dat tunuri cu BINGGGOO ? cine stabileste ordinea in ORADEA exceptie LEGEA ?
Postat 17 Februarie 2013, 12:42 de merg oriunde in tara
Asa da
Felicitari politiei din Oradea. Cat de cat este un oras linistit in ultimul timp. Cu mici exceptii.
Postat 17 Februarie 2013, 12:41 de Marin
RUSINE POLITIEI
Pe cei de la liberty sau gabi dinamita de ce nui luati si pe ei la intrebari , sa le spuneti sa se potoleasca si ei , au protectie din partea voastra si is permit sa faca ce vor ca sunt ai lu`Vizer , poate trimit un email la cancan , aia scriu si de vizer si firma lui de paza...
Postat 17 Februarie 2013, 12:41 de sack
Asa da
Hai sa fim seriosi. Suntem convinsi ca ei au venit in Oradea pentru concertul din The One :-)))))) Se stie foarte bine de ce au venit. Ma mir ca au venit doar asa putini...
Postat 17 Februarie 2013, 12:38 de Liviu
nu exista dreptate prin TORTURA !!!!
MAGOO tu esti cretin sau te prefaci si CRIMINALI au parte de PROTECTIE cum sa te abuzeze !!!! atunci de ce ne miram ca orice clan iti ia gatul, orice ABUZ se rasfrange asupra noastra acum stiti de ce exista URA , cine o hraneste , luati pe rand pe cei ce mnaca in kuur rau dar nu va razbunati pentru abuzurile suferite din partea sistemului pe noi CETATENI, te trezesti ca te impusca in cap ca URASTE ROMANUL, daca MASCATII il abuzeaza nu este normal sa REFULEZE !! mama voastra de carpe care instigati la violenta, astia trebuie sa ramana fara BRATE sa invete ca au alt rol decat sa faci ABUZURI IN HAITA precum mascatii, nu exista dreptate prin TORTURA !!!!TORTURA este si psihica nu doar FIZICA :))))) analfabeti de cetateani EUROPENI si in functii PUBLICE, huuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuu demisia, demisia !!!!
Postat 17 Februarie 2013, 12:36 de nu exista dreptate
Politia si-a facut datoria.
Felicitari politiei Oradea!!!!!
Postat 17 Februarie 2013, 12:32 de Lascau
Bravo!
Bravo mascatilor din Oradea. Orasul acesta nu este unul al infractorilor si interlopilor, sa se duca in oltenia sa faca legea acesti tigani!
Postat 17 Februarie 2013, 12:29 de Mango
GANGSTA SQAD :)))
CINEVA A VAZUT RECENT GANGSTA SQUAD SI L-A PUS IN APLICARE! :))) DAR SINCER, BINE AU FACUT. PENTRU ASA ACTIUNI AS PREFERA SA PLATESC IMPOZIT DUBLU, DAR SA STIU CA TOTI "INTERLOPII" LOCALI SUNT BATUTI ZILNIC :)
Postat 17 Februarie 2013, 12:23 de argentina
Abuz de putere
Nu au fost batuti doar tigani,au fost batuti si romani,tânăr student fără motiv se poate verifica la spital câți au fost aduși batuti de organele de politit domnisoara Laura Gal are poze si filmari cu ei dar sigur cei de la poliție nu i au dat voie sa le posteze doar ce le a convenit lor
Postat 17 Februarie 2013, 12:23 de Bbbb
???
nevinovati?inca in oradea mai poti sa mergi seara pe strada dar sint localitati in romania unde clanurile fac legea in complicitate cu politia, iar eu nu cred ca exista un oradean de bun simt care sa-si doreasca un oras nesigur pt cetateni,sa nu uitam ca clanul negus a mai incercat odata sa se impuna cind au adus interlopii din arad,sint convins ca si acum au provocat incidentul dar nu au stiut peste cine dau,periodic incearca sa se impuna si singurii care ne apara sint tot "mascatii care nu vor cu nici un pret sa-i lase in pace pe bietii ingerasi"
Postat 17 Februarie 2013, 12:23 de luky
RUSINE POLITIEI
Orice ar fi asa ceva nu se face, deja este al ''nustiucatelea'' caz de acest gen , si eu stiu bine ca politia asa procedeaza , oricine ai fi sarac,bogat,interlop nu ii rupi maxilaru . Politisti ar trebuii sa plateasca. Oamenii lui Vizer sunt protejati de politie , nu o sa vedeti niciodata unu de la liberty sa fie batut de politisti ....niciodata
Postat 17 Februarie 2013, 12:17 de read
Abuz de putere
De ce i au filmat doar cand li se perchezitiona mașina de ce nu iau filmat si cand i au bătut sa se vadă k înainte de a fii dusi la sectie nu avea nici piciorul rupt nici Falcă rupta????? Trebuiau filmati cum se poate asa ceva intr un sediu de poliție ???de ce li s au încălcat drepturile omului si nu i au lăsat sa si sune avocatii???,,domnii ,,polițiștii asa ceva nui legal!!!!asai cand sunteți toți corupți si șefii vostrii aia mari își iau dreptul (bani multiiii))dl șefii firmelor de badiguarzi
Postat 17 Februarie 2013, 12:16 de Bbbb
carta drepturilor omului
cereti mai sus verificarea telefonelor deoarece este si trafic de influenta si luare de mita 100% au fost executati la COMANDA , platiti cei mai buni avocati din BUCURESTI si cereti DAUNE de 1.000.000 de euro STATULUI faceti un caz INTERNATIONAL, faceti TAM_TAM sa se auda cum abuzaza ROMANIA RROMI :)))))) si nu e prima data :)).
Postat 17 Februarie 2013, 12:06 de daune
Saracii!
Chiar cand vroiau si ei sa fie cuminti si-au gasit politistii sa-i bata,,,,,saracii.Din informatii sigure politia a actionat,n-au mers la plezneala.foarte bine le-au facut.
Postat 17 Februarie 2013, 12:01 de gogu
CRIMINALUL are dreptul la PROTECTIE
daca bati un politist este ultraj dar tentativa este mult mai grava si lipsa avocatului constituie o gafa foarte mare :))))) ce salariati aveti in sisitem ? si CRIMINALUL are dreptul la PROTECTIE dar un cetatean european LIBER< in straziiiiiiiiiiiiiiii astia sunt bolnavi rau la cap !!!!! + instigarea la discriminare conform codului penal aici este concurs de infractiuni grave :))))) vsm !!!
Postat 17 Februarie 2013, 12:01 de ce faceti cu noi ?
Abuz de putere
Daka cineva batea vreun polițist /mascat/ era de mult arestat si acuzat de vatamare,tentativa de omor si dee tot ce e mai grav....dar in cazul asta cand poliția bate si sechestreaza oamenii luați din trafic care sunt cu toate actele in regula nu se iau măsuri ?????domnule Liviu Popa luați măsuri daka nu sunteți implicat in cazul acesta de sechestrare si vatamare corporală !!!!!!
Postat 17 Februarie 2013, 11:57 de Cola
interesant !!!
justitiarul dedfuc ca esti rau dus cu pluta ei pot cere daune cine le plateste ? noi fraieri care platim taxe si impozite !!! trebuie voata o lege ca sa nu mai suportam noi dunele pentru functionari incompetenti si care nu respecta legea, nu te atca nimeni in sediul politiei oricat de rau INFRACTOR ar fii :)))) asta nu mai tine si sunt camere VIDEOOOOOOOOOOOsi specialisti in IA-AMERICA :)))) ce credeti voi ca va permitem sa fiti CRIMINALI ?DATORIA NOASTRA este sa ne apram CETATENI nu s ai abuzam , sunt generatori de GENE care vor apara TARA:))) au atuuri mai bune decat cei din SISTEM care nu mai sunt normali de mult dar NEPOTISMUL inca ii mai HRANESTE.
Postat 17 Februarie 2013, 11:51 de @justitiarul
interesant !!!
numai procuratura poate stabili incalcarea grava a legii de salariatii din sistem acum o sa vedem cat de buni profesionisti avem :))))) cu diploma de drept sunt toti, dar profesionisti numiti pe baza de nepotism nu avem justitie ca ceteneni europeni.
Postat 17 Februarie 2013, 11:46 de legal sau ilegal
interesant !!!
ce este corect din punctul lui de vedere, necunoasterea /neaplicarea legii nu te exonereaza de la raspundere nu este si legal :)))) asta nu stiu multi
Postat 17 Februarie 2013, 11:44 de legal sau ilegal
din Vestul Salbatic
Bravo Politiei...in sfarsit ciorile nenorocite si acolitii lor și-au luat o lectie. Sper sa nu o uite prea repede. Ceea ce unii dintre cei care scriu pe forum NU inteleg este ca procedura prevazuta de lege se aplica celor care traiesc sub cupola legii si, cate o data, mai gresesc, moment in care legea ii sanctioneaza. Pentru scursurile astea insa, CARE NU ACCEPTA insasi existenta existenta si suprematia legii, metodele punitive sunt cu totul altele, de genul celor care le-au fost aplicate.
Postat 17 Februarie 2013, 11:40 de Justitiarul
asa va trebuie
Vreau sa felicit initiativa oamenilor legi dupa parerea mea au procedat corect!!!Oradea va sprijina si va sustine in ideea de a instaura linistea si siguranta cetteanului!!!
Postat 17 Februarie 2013, 11:32 de cristi
LEGEA !!!!!!!
ce acuzatie li s au adus acestor tineri ca sa poata fi batuti ? care lege permite vatamarea si tentativa in sediul politiei ? faceti bine si ne reprezentati ca mass media si in televiziuni, facem petitie si cerem desfintarea sistemelor care ne tortureaza asa cum constitutia interzice tortura.Sunt cetatean platesc taxe si impozite si ma trezesc dupa ce am luat masa ca ma ridica mascatii si fac ce vor ?
Postat 17 Februarie 2013, 11:29 de abuz in functie :)))
sigur ca da casatoresc fata cu un RROM SANATOS
stati putin , exista casatori intre rromi si unguri, rromi si maghiar ce facem cu ei ii abuzam si le spargem capul, este o incalcare grava a codului penal, haideti sa iesim in strazi, nu puteti sa va riscati viata copiilor ca POLITIEI si mascatilor nu le place ETNIA x sau Y :)))) ce facem , stam si privim cum ne vor ucide copii in bataie ? dora nu o sa mi casatoresc fata cu un bolnav cu nervii ca cei din POLITIE sau sistem !!!
Postat 17 Februarie 2013, 11:20 de sigur ca da , orican
rusine politia din oradea
nu este posibil ca politia sa faca asemenea abuzuri in 2013!nu exista absolut nicio diferenta intre ei si acei interlopi sau cum vreti sa-i numiti.cine le-a dat asemenea puteri mascatilor?sa torturezi oameni si sa nu fii tras la raspundere!si nu este pt prima oara cand recurg la asemenea fapte de tortura,acum cativa ani au patit si niste amici la fel doar pt ca erau beti si recalcitranti dar asta nu i-ti da dreptul sa torturezi oamenii!rusine d-le liviu popa pt ca incurajati un astfel de comportament din partea mascatilor!
Postat 17 Februarie 2013, 11:10 de popa traian
sa le-o dea
Nu conteaza etnia ? Tu ti-a marita fata cu un tigan imputit?
Postat 17 Februarie 2013, 11:07 de foarte bine
sa le-o dea
Bine le-o facut. 200 de bocani? prea putin. Sa le sparga toti dinti din gura.
Postat 17 Februarie 2013, 11:06 de foarte bine
"rom borat"!!!!!!!!
Parchetul trebuie sa se autosesizeze automat , nu putem face discriminari si instigari intre etnii, abuzul in functie se pedepseste penal, sunt curios ce face justitia, poate fi fiul vostru pe strada si inhaitat de mascati ca a servit un suc cu un" rrom borat " nu se poate trai in democratie si ca cetatean european asa ceva !! si de ce mascati ca oricum sunt identificatisi se stie cine sunt in urma plangerilor penale sau considerati ca rromi nu sunt cetateni europeni ? oricum vom stii datele celor ce comit abuzuri si daca platesc 100.000 de euro :))))) voi habar aveti ce face banul :))).
Postat 17 Februarie 2013, 11:01 de tragiccc
cum asa !!!!
legea iti permite sa fi insotit de un avocat , ce se intampla asta e sechestru !????? nu conteaza etnia maine oricare putem fi in locul lor !!!!!!!! in strazi si la prostest impotriva abuzurilor comise, lgea imi permite un avocat unde este ?
Postat 17 Februarie 2013, 10:52 de ce se intampla?
Părere
Fotografiile astea cu handicapati sunt de la Cighid? Pai astia cer picioare in gura! Bravo polițiștilor, , ar trebui sa le dea ciumetilor borati zilnic ceaiul. Ratzi ai dracu de brute, la munca, pai un bărbat nu sa lăsa fotografiat, homalailor umflati cu steroizi contrafăcuti!
Postat 17 Februarie 2013, 10:47 de Pieton
destul de bine
Dlor ziaristi nu stiti nimic de elevul batut crunt ajuns in coma , elev de la lic. Lazar , intamplare de acum 10 zile ? Ia interesati-va . (a fost ca o tentativa de omor - 2 zile a stat in coma elevul) . Cred ca ar fi mai bine de stiut si asa ceva . Ma rog voi stiti cum veti prezenta stirea ca sa nu aprindeti iara spiritele .
Postat 17 Februarie 2013, 10:41 de goleador nicolae
de ce i au retinut ?
precis ca politisti s au batut intre ei si au scris in raport ca au fost de ei batuti (inscenare ) dar medicina legala face dovada urmelor , lejer faceti le plangere penala pentru abuz in functie si tentativa de omor mai ales lovituri cauzatoare de moarte craniene :)).
Postat 17 Februarie 2013, 10:20 de legea
de ce i au retinut ?
care lege interzice sa te plimbi pe strazi si de ce i a ridicat pe un spatiu public ? ce fapte penale a comis ca trebuiau ridicati la sectie aveau arme asupra lor , de ce nu au sunat un avocat ? nu te poate ridica daca asupra ta nu au gasit dovezi care sa fie considerate pericol piblic !! pune mana pe tel si sunati avocatul /avocatii trebuie martori legiuitori in rest astia sunt criminali ai sistemului si tentativa este un act spre crima :)) !!
Postat 17 Februarie 2013, 10:18 de legea
iar se razboieste Vizer Marius
de data asta Vizer se foloseste de politie pt a intari numele de ciumeg ! bravo acuma dupa scuipator ai devenit aleat al politiei ! pana cind o sa te suporte orasul ?! se pare ca lui Vizer nu i au mai ramas baieti curajosi numai viermi care se ascund cind vine pericolul si se foloseste de influenta politica ce mai are ! foarte urit din partea ta dl Vizer in viata ta nu ai avut curajul se te dai la cineva ... ! ai grija ca in curind ti se termina mandatul de presedinte si atunci nu mai este imunitate !!!!!!!!!!!! hahahaha cistiga cel mai bun tot timpul !!!!!!!!!
Postat 17 Februarie 2013, 10:10 de oradean
batatia e nimic la cat de buni sunt
orice conflict social se naste de la un subiect delicat :SANATATEA, sunt nascuti sa reziste la acte de violente si abuz, au nosroc ca traiesc intr un mediu agresiv si vor ajunge cei mai buni in comparatie cu fricosi care nici macar genetic nu valoreaza nimic, capul sus si sanatatea pe primul loc indiferent de abuzuri, va vor cali, credeti ca ne sperie un act fals sau un titlu intentionat pus pe fruntea lor, calitatea va inginge intotdeauna nu lasi si pamapalii care se ascud dupa futsta mamaei :))).
Postat 17 Februarie 2013, 10:07 de tibi
Abuz de putere
Realitatea este mult mai gravă decât ceea ce este scris in ziar.nu era vorba de nici un scandal si de nici un clan.oamenii erau opriti din mașini pt un control de rutina perchezitionati,filmati si din moment ce toate erau in regula actele mașinii,au fost legitimati,trebuia sa i lase in pace,dar au fost dusi la sediul poliției unde din ordinele comandantului si celor de sus au fost nenorociti in bătaie rupte picioare si mandibule toate astea sub privirile șefului poliției Oradea !!!!nimeni in lume nu are voie sa te bată in sediul poliției indiferent de ce esti acuzat,in nici o tara din Europa nu se admite asa ceva
Postat 17 Februarie 2013, 10:03 de Ana
RROMI sunt mai curati ca taranii nostri :)))
ce ai tu cu RROMI ca sunt mult mai curati de boli si ca ROMANI ? daca facem o statistica la boli venerice ai sa vezi ca nu gasesti un rrom infestat , vai de capul vostru tot ce este SANATOS va stradutiti sa i DISTRUGETI, de ce ?
Postat 17 Februarie 2013, 10:02 de nu se compara
Oradea fara Negus
Oare cum ar fi viata in Oradea fara acesti Negus?Li se pare ca le cuvine tot ce misca,dar sa nu uitam ca tiganu nu a ajuns la putere niciodata si nici nu va ajunge atat timp cat exista un Roman adevarat care sa-i puna cu botul pe labe.Politia in Oradea este inexistenta in ceea ce priveste clanul Negus,dar ar fi bine daca ar fi condusa de un general cu numele de ANTONESCU.Intrebativa cati tigani ar mai fi in Oradea sau Romania.
Postat 17 Februarie 2013, 09:59 de pacifistul
o sa depasiti aceasta BATJOCURA , capul SUS !
oricum ce le au facu nu este LEGAL, mai bine ati tacea din gura ca si tu, tu sau altii puteti fi la fel de ABUZATI:))))) sa va vad pe voi la ce lovituri au incasat EI daca va tine CORPUL in VIATA:))))) felicitari, capul SUS sunteti cei mai CURAJOSI ! CEL CE TRECE prin ele ajunge OTEL restul ruginesc de la LACRIMI :)))))).DATA VIITOARE trimiteti MOLDOVENI :)))) aia nu gresesc NICIODATA.
Postat 17 Februarie 2013, 09:55 de nu va consumati
lol
vaaai, saracii... hai sa strangem bani sa le platim spitalizarea :)
Postat 17 Februarie 2013, 09:48 de s'altadata...
ce tampenii !! nu mai avem viata INTIMA !!
incaierare nici macar la tentativa ( vorbe nu FAPTE :)) ) nu intra cum asculti telefoanele cuiva pe asemenea MOTIVE ? violarea INTIMITATII :)))) carta drepturilor OMULUI :))) adica asculti telefonul ca asa vrea muschii tai ?
Postat 17 Februarie 2013, 09:45 de vsm
Bravo politiei
Bravo Politiei. Doar nu au venit la Oradea asa in gasca casa planteze panselute.La ce tatuaje si freze au se vede ce cai breji sunt.
Postat 17 Februarie 2013, 09:39 de Marius
SANATATE !
ce sa le faci si cei din sistem sunt abuzati si maltratati psihic de sefii lor alta explicatie nu exista, ura fata de OM este obligat impusa prin FISA POSTULUI, cunosc N politisti foarte agresivi si in familie si nu i mai poti potoli se cred D-zeu , orice profesie ajunge un DROG daca nu se stiu OPRI la TIMP :))).Abuzuri sunt si vor fi deoarece asta am VOTAT si asta intretinem prin TAXE si IMPOZITE, sustinem TORTURA pentru ca asa suntem OBLIGATI .
Postat 17 Februarie 2013, 09:36 de bine ca sunt SANATOS
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6739 RON
  • 1 EUR = 4.9754 RON
  • 1 HUF = 0.0127 RON