URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 28 FEBRUARIE 2020

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
În splendida luncă a Crișului, între podurile Paralelor și Ladislau, de zeci de ani se luptă să supraviețuiască sălciile pletoase, chinuite de inundații și rupte de vânt. Acum câțiva ani, chiar mă întrebam într-un editorial unde sunt ecologiștii să planteze copaci tineri în locurile rămase goale. Ei bine, iată că au apărut și ecologiștii!
Zic şi eu
Adrian Cris
Orădenii şi bihorenii vor ţine minte doar faptul că după 4 luni de administrare a Aeroportului sub gir PNL tot nu avem curse externe. Vestea şi mai proastă e că, în pofida declaraţiilor primarului Bolojan, nici n-o să avem curând. Ceea ce iar nu spun nici CA, nici edilul, nici şefii CJ. Iar motivul e dezarmant de simplu...
Cum a fost?
Lucian Cremeneanu
90% dintre bucureştenii care au participat la sondajul online iniţiat de primarul general Gabriela Firea au fost împotriva vinietei Oxigen, ce îşi propune să taxeze circulaţia maşinilor poluante în Bucureşti şi să le interzică de tot accesul celor sub Euro 3 în centru. E drept, nu este un sondaj făcut ca la carte, iar Firea nu-i un personaj prea simpatic, dar cu toate acestea rezultatul este uşor de interpretat - oamenilor le pasă mai mult de banii din buzunar decât de sănătate.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți despre dorința Guvernului Orban de a elimina pensiile speciale ale magistraților și despre grevele anunțate de aceștia ca reacție?





De stiut

Avocatul Bihoreanului
Mircea Ursuta
În 12 februarie a.c., Curtea Constituţională a respins excepţia de neconstituţionalitate a Codului administrativ invocată de Avocatul Poporului, astfel încât acest act normativ rămâne în vigoare şi produce efecte juridice. Deşi lumea juridică se aştepta la o decizie de neconstituţionalitate rapidă a acestui act normativ, după ce a ţinut dosarul pe rol aproximativ 6 luni, Curtea Constituţională a stabilit, cu majoritate de voturi, că este absolut constituţional să adopţi un cod prin ordonanţă de urgenţă.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Hematuria reprezintă prezenţa sângelui în urină. Cauzele sunt variate şi se pot grupa în 2 categorii: renale şi extrarenale.
Psihologul Bihoreanului
Razvan Coloja
Din păcate, cinematografia şi oamenii neinformaţi perpetuează o serie de mituri care impun o stigmă asupra bolnavilor şi asupra celor cu afecţiuni psihice. Un schizofrenic este confundat des cu cei cu personalitate multiplă, cu criminalii în serie, cu cei malefici şi răi, gata de violenţe inimaginabile. Adevărul este, însă, altul...
20 Iulie 2019, 17:21

Atenție, șoferi! Poliția rutieră a ieșit la „vânătoare” în Bihor cu noul aparat DrugTest (FOTO / VIDEO)

Poliţiştii rutieri bihoreni au ieșit, weekend-ul acesta, pe şoselele din judeţ, pentru a folosi noul aparat de DrugTest, care detectează nouă substanţe cu efect psihoactiv.

Controalele au loc în cadrul unui program desfășurat la nivel național. La acțiunea din noaptea de vineri spre sâmbătă, la care au fost invitați și jurnaliștii orădeni, nu a fost depistat niciun șofer aflat sub influenţa subtanţelor psihoactive, dar au fost întocmite şapte dosare penale. 

Detectează nouă subtanţe

Potrivit comisarului de poliţie Alin Gherman, șeful Biroului Rutier din cadrul Poliţiei Municipiului Oradea, aparatul DrugTest a intrat în posesia poliţiştilor bihoreni în urmă cu aproximativ o lună. Acesta poate detecta până la nouă subtanţe active, iar procedura de folosire este diferită de cea a aparatelor specifice ale Poliției.

"Se colectează din cavitatea bucală, adică din obrajii interiori, de pe limbă, sub limbă, salivă cu ajutorul unei spatule care se termină cu un bureţel. Apoi spatula este introdusă în DrugTest care va arăta dacă şoferul a consumat sau nu subtanţe psihoactive", a explicat comisarul.

De precizat că, dacă testul iese pozitiv, șoferul este condus la Medicina Legală, pentru recoltarea unor probe biologice, care vor stabili exact cantitățile și sunstanțele din sânge.

În acest sfârșit de săptămână, poliţiştii acţionează atât pentru depistarea persoanelor care conduc autoturisme autoturisme sub influenţa unor subtanţe interzise, cât şi pentru depistarea celor care șofează sub influenţa băuturilor alcoolice.

Şapte dosare penale

În noaptea de vineri spre sâmbătă, poliţiştii Biroului Drumuri Naţionale şi Europene din cadrul Serviciului Rutier Bihor şi poliţiştii Biroului Rutier din cadrul Poliţiei Municipiului Oradea, au întocmit şapte dosare penale, după cum a precizat pentru BIHOREANUL Ioana Lascău, ofițer la Biroul de presă al Poliției Bihor.

"În jurul orei 23.25, pe strada Mareşal Averescu, poliţiştii au depistat un bărbat de 50 de ani din localitatea Negreni, judeţul Cluj, în timp ce conducea un autoturism având o concentraţie de 1,38 mg/l alcool pur în aerul expirat. Conducătorului i-au fost recoltate probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei şi a fost întocmit dosar penal", a exemplificat Ioana Lascău.

Pe aceeași stradă, la ora 01.35, poliţiştii au mai întocmit un dosar penal unui tânăr de 20 de ani din Oşorhei care șofa fără a avea permis de conducere.

Un alt bărbat, de 45 de ani, care conducea o autoutilitară, a fost testat cu etilotest, în jurul orei 01.35, în Paleu. "Acesta conducea o autoutilitară având o concentraţie alcoolică de 0.68 mg/l alcool pur în aerul expirat. Acesta a refuzat recoltarea de probe biologice, astfel i s-a întocmit dosar penal pentru două infracţiuni, de conducere sub influenţa băuturilor alcoolice şi de refuzarea recoltării probelor", a mai spus ofiţerul de presă.

Vezi mai jos imagini din timpul acțiunii Poliției!

 

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.3926 RON
  • 1 EUR = 4.8068 RON
  • 1 HUF = 0.0142 RON