URMĂREȘTE-NE PE
MARȚI, 23 APRILIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Nu credeam că se vor putea mobiliza 15.000 de oameni în acțiunea intitulată Misiunea Grivei, prin care se cer condiții mai bune pentru câinii abandonați și pentru sterilizarea lor. Iată că inițiativele cetățenești încep să capete forță și consistență. Poate n-ar fi fost lipsit de interes să se ceară și sterilizarea stăpânilor care-și abandonează animalele de companie...
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Săptămâna trecută, înainte ca lucrările de 70 milioane de euro derulate la Aeroportul Oradea să se încheie (apropo, va fi un şoc diferenţa!), suspansul privind utilitatea lor s-a risipit: CJ Bihor şi Primăria Oradea au bătut palma cu LOT şi cu HiSky.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți de noul proiect de realizare a unui drum nou între Paleu și Șoseaua Borșului, contestat de unii locuitori din Oncea?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Camera Deputaţilor a adoptat recent un proiect de modificare a legislaţiei în vigoare, prin care se prevede, în esenţă, că instanţele judecătoreşti nu vor mai putea reduce din oficiu onorariile achitate de justiţiabili avocaţilor, ci doar la cererea părţii adverse. 
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
22 Decembrie 2015, 19:25

Asfalt, pentru prima oară, pe un drum de 27 km între un oraş din Bihor şi unul din Satu Mare: şoseaua Marghita-Tăşnad e gata (FOTO)

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Preşedinţii Consiliilor Judeţene Bihor, Cornel Popa, şi Satu Mare, Adrian Ştef, şi primarii din Marghita, Pocsaly Zoltan, şi Tăşnad, Vasile Mitraşca, au fost prezenţi marţi la închiderea proiectului de modernizare a DJ 191 Marghita - Tăşnad, care va scurta deplasările între Oradea şi Satu Mare, putând contribui la dezvoltarea economică şi turistică, în condiţiile în care va facilita şi accesul la o staţiune balneară cu peste 200.000 turişti în ultimul an.

Cu economii

Proiectul DJ 191 Marghita – Tăşnad, iniţiat în mandatul fostului preşedinte al CJ Bihor Alexandru Kiss, depus la Agenţia de Dezvoltare Nord-Vest în 2009, în mandatul lui Radu Ţîrle, şi care a primit finanţare abia în mandatul actualului preşedinte, Cornel Popa, a fost finalizat marţi, după un an de lucrări efective, în prezenţa jurnaliştilor din cele două judeţe, cu două zile mai repede faţă de termenul programat.

Reprezentanţii celor două Consilii Judeţene şi celor două primării beneficiare au tăiat panglica inaugurală la kilometrul zero al drumului, în intersecţia cu sens giratoriu de la intrarea în Marghita dinspre Oradea, dând apoi explicaţii financiare şi tehnice despre proiectul finalizat.

Acesta, a precizat şeful CJ Bihor, Cornel Popa, a fost finanţat cu fonduri europene din Programul Operaţional Regional din exerciţiul financiar 2007-2013 al UE. Contractul pentru executarea lucrărilor a fost semnat anul trecut, în luna august, cu reprezentanţii firmei orădene Selina, care câştigase licitaţia organizată în acest scop. Valoarea estimată a proiectului a fost de 83 milioane lei, însă constructorul a făcut lucrarea la trei sferturi din această sumă, mai exact 61,945 milioane lei.

O aventură

Până la modernizarea lui, DJ 191 Marghita – Tăşnad, deşi leagă două oraşe, a fost un drum de pământ. „Se circula mai rău decât pe DN 76, era o adevărată aventură să mergi cu autoturismul”, a spus şeful CJ Bihor.

Prin modernizare drumul a primit o fundaţie, au fost făcute şanţuri şi rigole de scurgere, ziduri de sprijin, balustrade şi, bineînţeles, podeţe pentru asigurarea accesului riveranilor în toate cele patru sate (apartenente la trei comune), plus racorduri din asfalt cu străzile şi drumurile comunale aflate de-a stânga şi de-a dreapta şoselei, astfel încât cantitatea de noroi adusă de pe aceste căi de acces secundare pe DJ să fie cât mai redusă.

Lungimea totală a şoselei este de 27,264 km, din care 18,209 km pe raza administrativă a judeţului Bihor şi 9,550 km pe cea a judeţului Satu Mare, 2,150 km în interiorul municipiului Marghita şi 2,215 km în oraşul Tăşnad.

În Marghita drumul are patru benzi şi o lăţime de 14 metri, iar în rest circulaţia se va desfăşura pe două benzi, pe o lăţime de 6,5 metri.

Încurcaţi de alţii

Întrucât cei 27 km de drum au fost construiţi într-un singur an, preşedintele CJ Bihor, Cornel Popa, a ţinut să mulţumească firmei Selina „pentru seriozitatea de care a dat dovadă”, divulgând că în cursul acestei veri proiectul încă era în pericol să nu se finalizeze şi, deci, o parte din fondurile UE să fie pierdute.

Motivul? Firma din judeţul Satu Mare care a câştigat licitaţia pentru modernizarea reţelelor de apă şi de canalizare din Tăşnad, dar care „nu avea forţa financiară şi logistică pentru executarea lucrării, noroc că i-a ajutat cei de la Selina”, a explicat Popa. „Aproape de fiecare dată când veneam pe şantier, din vară din două în două zile, găseam trei băieţi sprijiniţi într-un hârleţ. Din cauza lor era să nu puteam implementa proiectul până la capăt. Eu cred că asemenea firme nu ar trebui să aibă curajul nici măcar să se prezinte la licitaţii”, a spus preşedintele CJ Bihor.

„Cadou de sărbători”

Atât omologul său, preşedintele CJ Satu Mare, Adrian Ştef, cât şi primarul din Tăşnad, Vasile Mitraşca, au confirmat spusele lui Cornel Popa, cel din urmă afirmând că se simte „de-a dreptul fericit că acest proiect a devenit realitate”. Ce-i drept, are un motiv în plus: „Anul trecut, Băile balneare de la Tăşnad a avut peste 212.000 turişti, iar pe acest drum sperăm să vină pe viitor mult mai mulţi”, a spus edilul sătmărean.

Primarul din Marghita, Pocsaly Zoltan, a dat-o pe lirică, afirmând că „Dumnezeu ne-a dat şi nouă un cadou de sărbători, acest drum”, dar adăugând că din cauza intensificării traficului oraşul său va avea nevoie de o şosea de centură. „Marghita are numai două drumuri care traversează oraşul, aşa că vă cer ajutor să se facă o şosea de centură”, i-a spus Pocsaly lui Popa.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
2 Comentarii
Oradea-Marghita ?
Banuiesc ca pentru ca Oradea-Marghita sa fie reasfaltata mai trebuie sa asteptam 8 ani... sau 16 ca e de 2 ori mai lung.
Postat 23 Decembrie 2015, 02:56 de marius_ro
Cornele Cornele
S-a trezit si nea Cornel! AEROPOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOORTUL stimabile...........ce facem cu el???
Postat 22 Decembrie 2015, 22:44 de OradeaCivitas
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6712 RON
  • 1 EUR = 4.9758 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON