URMĂREȘTE-NE PE
JOI, 28 MARTIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Primăria Oradea a decis să modifice regulamentul de salubrizare. La fel cum deja ne-a obișnuit, schimbarea s-a făcut fără o dezbatere publică serioasă. Mi se pare o greșeală strategică, pentru că despicarea firului în patru atunci când e vorba de problemele tuturor locuitorilor poate duce la soluții bune, unde mai pui că elimini din start suspiciunile și speculațiile.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oradea și Bihorul au ajuns într-o perioadă fastă, cum din perspectiva dezvoltării infrastructurii n-au mai cunoscut niciodată. Anul acesta se deschid circulației o mulțime de noi drumuri, vreo 70 de kilometri: legătura centura Oradea - Autostrada Transilvania (chiar la finele acestei săptămâni), plus centurile Sânmartin, Aleșd, Beiuș, Oșorhei, Nojorid, Sântandrei (în vară). „Miracolul” ar putea fi explicat prin faptul că 2024 e an electoral. Și, da, este! Dar, totuși, nu asta-i explicația, ci parcurgerea întregii evoluții de la germinarea la coacerea proiectelor.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți mulțumit de noile trasee de tramvai gândite de OTL pentru a asigura un flux mai bun în oraș?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Din data de 31 martie, România devine, parțial, parte a spațiului de liberă circulație Schengen, aspect care ar trebui să ne bucure, ca națiune, deoarece vine după un îndelung proces de negociere cu celelalte state ale Uniunii Europene, aspectele privind negocierea cu Austria fiind comentate pe larg în ultima perioadă.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
23 Mai 2014, 14:55

Tupeu de politicieni: Primăria Oradea şi-a încălcat propriul regulament de publicitate, montând ilegal prismele electorale (FOTO)

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Primăria Oradea este acuzată de PNŢCD Bihor, dar şi de reprezentanţii firmelor de publicitate că încalcă normativele locale pentru a favoriza publicitatea electorală înaintea alegerilor europarlamentare.

Privaţi vs. "catindaţi"

Concret, regulamentul de organizare şi desfăşurare a activităţii de publicitate, reclamă şi afişaj în Oradea, aprobat în decembrie 2013, interzice "amplasarea tuturor categoriilor de mijloace de publicitate" în spaţii verzi, pe zona carosabilă, precum şi în interiorul intersecţiilor şi sensurilor giratorii din oraş.

Articolele regulamentului nu exceptează publicitatea temporară, adică acel tip de publicitate care poate fi aprobată direct de Primărie, fără ca locaţiile să fie concesionate firmelor de specialitate, şi care nu durează mai mult de 30 de zile.

În ceea ce priveşte prismele publicitare, potrivit regulamentului local, acestea pot fi amplasate permanent doar în cinci locaţii specificate şi nicidecum în zona centrală. Excepţie fac doar evenimentele organizate sau co-organizate de Primărie şi atunci dacă afişajul este unul temporar. Or, campania electorală nu intră sub incidenţa acestei excepţii!

Contrar acestor articole din regulament, primarul Ilie Bolojan a dat o dispoziţie prin care aprobă 34 de locaţii dedicate publicităţii electorale, inclusiv în zonele interzise de regulament, precum turbogiraţia din Centrul Civic, scuarurile de la intersecţia Dacia cu Decebal şi Oneştilor cu Aradului, etc., în parcuri precum Ţăranilor, unde tronează mai cu seamă prisme electorale ale PNL şi PSD, cu sloganele electorale ale partidelor şi înfăţişând personaje precum Norica Nicolai şi Ilie Bolojan, Victor Ponta şi Emilian Pavel.

"Dispreţ faţă de lege"

În acest context, PNŢCD Bihor susţine că, în Bihor, campania electorală se desfăşoară cu "sfidare şi dispreţ faţă de lege". "Ilie Bolojan îndeamnă locuitorii capitalei judeţului Bihor să voteze un anumit candidat, însă prin mijloace şi din locaţii interzise prin legi locale, promovate chiar de domnia sa", notează ţărăniştii într-un comunicat remis presei joi seara. Totodată, PNŢCD Bihor anunţă că a sesizat Biroul Electoral Judeţean în acest caz, dar şi în cel al primarului localităţii Finiş, Ioan Man, care a lipit pe poarta Primăriei afişe cu PSD.

La rândul lor, reprezentanţii firmelor de specialitate în domeniul publicităţii sunt nemulţumiţi de faptul că, în opinia lor, prismele încalcă mai multe prevederi legale din regulamentul local, însă acest lucru nu este taxat de Poliţia Locală. În schimb, instituţia subordonată Primăriei amendează - susţin ei - cu sume exorbitante agenţii economici ce-şi decorează panourile cu reclamă un pic mai mică decît suprafaţa disponibilă.

"Diferit", că aşa vor ei...

Contactată de BIHOREANUL, directoarea adjunctă a Instituţiei Arhitectului-Şef, Adriana Lipoveanu, susţine că prismele puse cu permisiunea Primăriei în zone importante din oraş nu încalcă regulamentul local, deoarece... nu ar intra sub incidenţa lui.

"Legea electorală ne obligă să punem la dispoziţia partidelor politice locuri speciale pentru afişajul electoral. Orice partid a dorit a putut să obţină astfel de spaţii. Nu am permis amplasarea lor în zona strict centrală, în Piaţa Unirii, Piaţa Ferdinand şi inclusiv zona Crişul", a susţinut aceasta.

În realitate, legea electorală le cere primarilor să asigure aceste spaţii "în locuri publice frecventate de cetăţeni, astfel încât participanţii la alegeri să le poată folosi, fără stânjenirea circulaţiei pe drumurile publice şi a celorlalte activităţi din localităţile respective". Fără alte constrângeri.

La insistenţele reporterului, care i-a subliniat numeroasele articole din Regulamentul de publicitate care interzic aceste prisme, Adriana Lipoveanu a răspuns că publicitatea electorală nu este acelaşi lucru cu cea comercială, fără însă a putea oferi argumente, fapt de înţeles din moment ce în regulamentul local nu există nicio distincţie între cele două tipuri de publicitate.

Contactat, primarul Ilie Bolojan  - altminteri extrem de exigent cu privire la activitatea de publicitate stradală - a susţinut punctul de vedere al directoarei adjuncte a Instituţiei Arhitectului-Şef, tot fără vreun argument legal. "În toate competiţiile electorale au fost folosite prismele în acele spaţii. Regulamentul de publicitate avea şi atunci cam aceleaşi prevederi la acest capitol", a adăugat edilul.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
4 Comentarii
un avant promitzator, asa optzecist
hai deeh, s-a gasit si dl presedinte al renascutului pienetzecedeu sa gaseasca ditai subiectul .... gatta , mai convins, ma voi duce pe langa fiecare sectie de votare si ma voi gandi la voi, la fiecare ... CA NU IMI MERITATI VOTU``, hai si la mai mare
Postat 24 Mai 2014, 15:58 de Crinuletz Pontescu
De ce MANIPULAŢI POPORUL ???
-De ce acuzaţi în "BLOC" pe toţi angajaţii Primăriei Mun.Oradea ??? Pt.că ştiţi foarte bine stimaţi Jurnalişti de la această publicaţie,faptul că aceste chestii se fac sub directa îndrumare şi dispoziţie a actualului reprezentant al majorit. Orădenilor cu drept de vot la Primăria din Oradea.Bolojan Ilie-Gavril din Satul Birtin Comuna Vadu -Crişului din Jud.Bihor.
Postat 24 Mai 2014, 14:58 de Cotău.
Bolojan candideaza pentru PE sau crede ca va fi odata?
Un afis cu un non-candidat este legal sau e de rasul curcilor!
Postat 24 Mai 2014, 11:01 de Zoom
hai
In CMUAT-ul de miercuri 21 mai 2014 avizul dat proiectului modificator PUZ cartier EUROPA a fost NEGATIV! Hai cu amenzile! La domnii fosti politisti ajutati de PMO sa cumpere terenuri picate din cer via IMPACT!, la domnii judecatori.......................s.a.m.d.
Postat 23 Mai 2014, 18:49 de TDS
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5892 RON
  • 1 EUR = 4.971 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON