URMĂREȘTE-NE PE
JOI, 25 APRILIE 2019

Ediția tipărită

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Când am văzut floarea taximetriei orădene comasată pe Centură m-am gândit că au făcut-o ca să se desolidarizeze de colegii lor giboni din Brăila, care au călcat în picioare un client pe principiul „mulți, dar proști”. Dar nu...
Zic şi eu
Adrian Cris
Deşi marginalizat pe lista PSD pentru Parlamentul European 2019-2024, orădeanul Emilian Pavel rămâne un soldăţel cuminte al Partidului, calitate în care a comis două noi trăsnăi. Una comică - pretenţia ca Guvernul Dăncilă (he-he!) să ţină încă 6 luni „preşedenţia” Consiliului UE, pe care Finlanda cică nu va fi în stare s-o preia, alta toxică - o laudă pe Facebook cum că „ne asigurăm că drepturile angajaților români din străinătate, și ale copiilor lor mai ales, nu sunt afectate de diverse politici populiste”.
Cum a fost?
Lucian Cremeneanu
Am o mică plăcere perversă, nemărturisită până acum: îmi place să urmăresc mitingurile electorale. Acele întâlniri dintre "ne prefacem că ne pasă" şi "ne prefacem că vă credem că vă pasă" sunt o combinaţie irezistibilă ce te face să întorci capul, în timp ce, paradoxal, te atrage să priveşti mai departe.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Care credeţi că ar fi soluţia cea mai bună pentru reintroducerea zborurilor internaţionale e Aeroportul din Oradea?





De stiut

Avocatul Bihoreanului
Mircea Ursuta
În 19 martie 2019 a fost publicată în Monitorul Oficial Decizia nr. 76/2018 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, prin care s-a stabilit că legea aplicabilă dreptului la repararea pagubei de către stat ca urmare a unei hotărâri de achitare ulterioare unei hotărâri definitive de condamnare este cea în vigoare la momentul rămânerii definitive a hotărârii de achitare.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Gastrita este o inflamaţie a mucoasei gastrice (învelişul interior al stomacului). Nu se poate vorbi despre gastrită ca despre o boală singulară, ci despre un grup de boli care au în comun modificări la nivelul mucoasei gastrice şi care se deosebesc clinic între ele.
Psihologul Bihoreanului
Razvan Coloja
Din păcate, cinematografia şi oamenii neinformaţi perpetuează o serie de mituri care impun o stigmă asupra bolnavilor şi asupra celor cu afecţiuni psihice. Un schizofrenic este confundat des cu cei cu personalitate multiplă, cu criminalii în serie, cu cei malefici şi răi, gata de violenţe inimaginabile. Adevărul este, însă, altul...
27 Ianuarie 2016, 12:48

Mobilizaţi la vot: Universitarii orădeni stau la coadă ca să-şi aleagă senatorii (FOTO)

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Cadrele didactice ale Universităţii din Oradea s-au mobilizat, miercuri, să meargă la vot la scrutinul pentru alegerea reprezentanţilor în Senatul universitar.

În primele două ore de la deschiderea cabinelor de vot, aproape 200 de universitari au pus ştampilele pe cei pe care îi susţin. "Până la ora 11.20, am avut 160 de votanţi", a declarat preşedintele Biroului Electoral Universitar, Ştefan Herchi.

Electorii au trebuit să stea la coadă câte 10-15 minute pentru a putea vota, căci cele şase cabine de vot s-au dovedit mult prea puţine pentru numărul mare de alegători veniţi deodată. Iritaţi că trebuie să stea la coadă, unii au făcut cale întoarsă de la Biblioteca Universităţii.

Întârzierile se datorează şi faptului că un alegător trebuie să pună nu mai puţin de 57 de ştampile cu "votat". Buletinul de vot are 14 pagini şi înşiră candidaţii fiecărei facultăţi, în total 111 persoane.

La fiecare facultate, un alegător trebuie să pună ştampilele pe tot atâţia alegători câte locuri revin facultăţii respective. De exemplu, dacă Facultatea de Drept are dreptul la doi reprezentanţi şi are trei candidaţi, ca votul să fie valid, alegătorul trebuie să pună ştampila pe doi dintre ei.

Urnele se vor închide la ora 17, dar BEU are posibilitatea să prelungească acest termen, dacă până atunci nu se va fi îndeplinit cvorumul. Pentru ca scrutinul să fie valid, la urne trebuie să se prezinte jumătate plus unu din cei 958 universitari cu drept de vot, adică 480 de persoane.

Simultan, are loc şi scrutinul pentru alegerea studenţilor reprezentanţi în Senat. Numărul tinerilor care vin la vot este, însă, mult mai mic, de ordinul zecilor, iar cel mai probabil vor organiza şi un al doilea tur, din lipsă de cvorum. De altfel, cvorumul la studenţi este aproape imposibil de realizat, întrucât ar trebui să meargă la urne peste 6.000 de persoane. 

UPDATE:

Potrivit biroului de presă al Universităţii, până la ora 15.30 s-au prezentat la vot 557 din cele 958 de cadre didactice universitare cu drept de vot şi doar 266 din cei 13.600 de studenţi orădeni. Asta înseamnă că pentru reprezentanţii profesorilor, cvorumul a fost îndeplinit, în timp ce studenţii se vor întoarce la urne luni, 1 februarie.

Citeşte pe această temă şi articolele:

Campanie pe ascuns: Înainte de alegerile pentru Senat, universitarii orădeni primesc o listă cu candidaţii pe care trebuie să-i voteze

Îşi aleg senatorii: Peste 900 de universitari orădeni, aşteptaţi la vot

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
1 Comentariu
natura moarta in senat
Ptiu drace! Apoi urmasii lu' Unchiu' is mari epigoni: Unchiu' iesea din cabina de vot la alegerile locale cu patru buletine de vot stampilate de el, aistea intra in cabina de vot cu biletu' pe care-s "trupa de soc" ce trebe votata! Prefesorii de Sorbonica nu pot nici sa isi aleaga dintre ei un Senat corect, nu se cunosc intre ei nici ca sa smenuiasca votul au nevoie de bilet cu numele scrise! Ca sa nu mai vorovim de faptul ca te uiti la ei in pozele celea si vezi ori "studenti prosti" ori "dovleci de Haloween" , da numa' fetze de profesori nu apar nicaieri... Tare m-am intristat de ce-am vazut!
Postat 27 Ianuarie 2016, 18:39 de pupinjuristu
count display

FOTO BIHOREANUL

  • S-au turnat cei 92 de piloţi care vor susţine viaductul drumului rapid de la ieșirea din Oradea spre Biharia (FOTO / VIDEO)
  • Biciclete în aer, în fața Primăriei Oradea: Sute de bicliști au participat la „Critical Mass” (FOTO / VIDEO)
  • Accident grav pe DN 76, în Beiuș. O persoană a decedat, iar alta a fost preluată de elicopterul SMURD. Trafic blocat pe ambele sensuri de mers! (FOTO)
  • Bihorenii participă la atelierul de încondeiat ouă al Muzeului Ţării Crişurilor (FOTO)
  • Elevii de la Liceul Nicolae Bolcaş Beiuş, experienţă IT la malul Oceanului Atlantic (FOTO)
  • Accident în Oradea: Un taxi a ajuns cu roţile-n sus pe Republicii. Şoferul şi pasagera au fost transportaţi la spital (FOTO / VIDEO)
  • Cei mai buni elevi din ţară la biologie, reuniţi la Oradea (FOTO)
  • Sărbătoarea artelor: European Music Open aduce la Oradea o pleiadă de personalităţi (FOTO)
  • Haita Raksi: Un cuplu din Salonta îngrijeşte peste 180 de câini abandonaţi, într-un adăpost privat amenajat la marginea oraşului (FOTO / VIDEO)
  • Final spectaculos pentru centenarul Oradiei: Andra a cântat „tradițional”, soldaţii s-au retras cu torţe, iar artificiile au fost tricolore (FOTO / VIDEO)

TIMP LIBER

Timp liber

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.2421 RON
  • 1 EUR = 4.756 RON
  • 1 HUF = 0.0148 RON