URMĂREȘTE-NE PE
MARȚI, 19 MARTIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
De când au venit liberalii la conducerea Oradiei, numai de dezbinare avem parte. Se face un pod nou peste Criș: de ce se face? Și dacă se face, de ce are doar o bandă pe sens? La ce ne trebuie drum expres când pe terenurile alea vegetația creștea liniștită încă de pe vremea lui Ladislau Întemeietorul? Iar se fac pasaje supra și subterane? E scandalos cum se intervine la renovarea parcurilor, nu era mai bine înainte?!
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Ca în fiecare an electoral, o grămadă de aleși își schimbă partidul care i-a ajutat să-și câștige mandatele, perioada pre-electorală fiind comparată cu sezonul de Mercato din fotbal. Atât doar că, deși numitorul comun cu fotbalul sunt banii, în politică ar trebui să conteze și factorul moral. Cum aleșilor nu le pasă, însă, de așa ceva (de doctrine și ideologii nici vorbă, iar de fair-play nici atât), alegătorii n-au decât să spună că politica e prostituție, dar să meargă totuși să-i voteze.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți mulțumit de noile trasee de tramvai gândite de OTL pentru a asigura un flux mai bun în oraș?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Așa cum am mai arătat anul trecut, în octombrie 2023 Înalta Curte de Casație și Justiție a pronunțat o decizie obligatorie, extrem de importantă, prin care a stabilit că asiguratorul RCA care nu își respectă obligațiile legale trebuie să fie obligat să plătească penalități de întârziere de 0,2% pe zi de întârziere, adică peste 70% pe an, din suma stabilită de instanță cu titlu de despăgubiri.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
19 Februarie 2019, 11:32

„Eu cu cine votez?” – Lansarea celei mai recente cărţi a conferenţiarului Cristina Matiuţa, despre dinamica partidelor, prilej de dialog cu publicul (FOTO)

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Conferenţiar la Facultatea de Ştiinţe Politice a Universităţii din Oradea, Cristina Matiuţa şi-a lansat luni seară, la Librăria Humanitas, volumul "Eu cu cine votez?", ce tratează dinamica sistemului de partide din România ultimelor trei decenii.

Deşi emoţionată – este a doua carte de autor, dar prima cu lansare la public, şi în plus nu avea siguranţa că volumul, editat la Institutul European din Iaşi va ajunge la Oradea în timp util – Cristina Matiuţa a oferit o prezentare acesteia nu "povestind-o", ci descriindu-i structura.

"Nimic de neînţeles"

Lucrarea tratează incoerenţa şi inconstanţa legislaţiei partidelor şi a legislaţiei electorale din România, transformările din cele trei decenii de existenţă pluralistă, clivajele şi tensiunile politice de după 1990, partizanatul politic şi finanţarea partidelor, până la practicile de delapidare a bugetului public de către acestea.

"Sunt lucruri pe care noi le dezbatem la şcoală", a spus autoarea, precizând cu modestie că volumul "nu are nimic senzaţional". A fost completată de sociologul Adrian Hatos, care a lăudat lucrarea pentru că este "foarte bine scrisă", ceea ce o face accesibilă publicului larg, fără a face rabat de la rigoarea academică. "Dacă veţi citi această carte, veţi vedea că nu este nimic de neînţeles", a spus şi politologul Radu Carp.

"Când am spus acasă cum îmi botez cartea, mama – profesoară de română – a spus că titlul nu este deloc serios pentru o lucrare academică, dar după ce a citit-o s-a răzgândit", s-a confesat Cristina Matiuţa. "Suntem şi astăzi precum cetăţeanul turmentat (n.r. – al lui Caragiale). Românul percepe partidele mai degrabă ca fiind nişte găşti, bande de tâlhari, cu mită, hoţie, corupţie, minciună, dezinteres, de unde şi apatia şi dezinteresul pe care le generează", a explicat autoarea titlul.

Sumar cuprinzător

Dincolo de titlu, cartea nu are nici pe departe rostul de a "condamna" partidele, ci de a le prezenta critic, fiind totodată şi o argumentaţie pentru implicarea cetăţenilor în viaţa politică, tocmai pentru a schimba această stare de fapt.

Cartea tratează instabilitatea legislaţiei partidelor, congruentă instabilităţii legislaţiei economice, fiscale şi mai nou şi penale, prezintă istoria structurării partidelor şi alianţelor, precum şi a destructurării acestora de la o legislatură la alta (de pildă a Convenţiei Democratice din România ori a Alianţei Dreptate şi Adevăr), punctează şi constantele sistemului de partide (formaţiunile cu minimum trei prezenţe în Parlament), partizanatul politic şi implicarea politică - subliniind lipsa de acurateţe în raportarea numărului de membri şi consecinţele acesteia -, clivajele politice (în anii ’90 comunism vs. anticomunism, în prezent populism/iliberalism vs. democraţie liberală).

Pledoarie pentru implicare

"Stăm prost în Europa nu doar la economie, ci şi la capitolul penetrării partidelor în societate. Numărul membrilor partidelor este mult mai mic decât cel declarat, oamenii nu vor să se implice în politică, nu înţeleg că este nevoie de această implicare. Faptul că vedem personaje hilare în viaţa politică nu înseamnă că n-ar fi nevoie de implicare în politică, ci dimpotrivă. (...) Întrebarea fundamentală este cum încurajăm cetăţenii să se implice în viaţa politică", a comentat politologul Radu Carp.

O întrebare ce a deschis, de fapt, o serie de mai multe altele din partea publicului prezent la eveniment, profesori şi studenţi la Ştiinţe Politice, Drept, Sociologie, care au profitat de ocazie nu doar pentru a culege autografe din partea autoarei, cum se întâmplă de obicei, ci şi pentru a dialoga preţ de aproape încă o oră.

Cu ce folos, asta rămâne de văzut atunci când o parte din studenţii de acum vor absolvi şi vor lucra fie în administraţie, fie în politică, la fel sau diferit de decidenţii de azi.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
1 Comentariu
Bla-bla-bla ...
Nicio legătură cu realitatea și partidele din RO, fiind o pură teorie ... pentru că nu tratează "sistemul Caritas" care stă la baza funcționării acestora !?!
Postat 20 Februarie 2019, 18:52 de CrisDumi
count display
Ultimele Comentarii

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5614 RON
  • 1 EUR = 4.9715 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON