URMĂREȘTE-NE PE
JOI, 28 MARTIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Primăria Oradea a decis să modifice regulamentul de salubrizare. La fel cum deja ne-a obișnuit, schimbarea s-a făcut fără o dezbatere publică serioasă. Mi se pare o greșeală strategică, pentru că despicarea firului în patru atunci când e vorba de problemele tuturor locuitorilor poate duce la soluții bune, unde mai pui că elimini din start suspiciunile și speculațiile.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oradea și Bihorul au ajuns într-o perioadă fastă, cum din perspectiva dezvoltării infrastructurii n-au mai cunoscut niciodată. Anul acesta se deschid circulației o mulțime de noi drumuri, vreo 70 de kilometri: legătura centura Oradea - Autostrada Transilvania (chiar la finele acestei săptămâni), plus centurile Sânmartin, Aleșd, Beiuș, Oșorhei, Nojorid, Sântandrei (în vară). „Miracolul” ar putea fi explicat prin faptul că 2024 e an electoral. Și, da, este! Dar, totuși, nu asta-i explicația, ci parcurgerea întregii evoluții de la germinarea la coacerea proiectelor.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți mulțumit de noile trasee de tramvai gândite de OTL pentru a asigura un flux mai bun în oraș?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Din data de 31 martie, România devine, parțial, parte a spațiului de liberă circulație Schengen, aspect care ar trebui să ne bucure, ca națiune, deoarece vine după un îndelung proces de negociere cu celelalte state ale Uniunii Europene, aspectele privind negocierea cu Austria fiind comentate pe larg în ultima perioadă.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
02 Decembrie 2012, 16:07

O zi mare pentru Oradea şi Bihor: Centrul Oncologic a fost inaugurat (FOTO)

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Primarul Ilie Bolojan a făcut, duminică, oficiile de gazdă la inaugurarea Centrului Oncologic construit în incinta Spitalului Municipal Dr. Gavril Curteanu în baza unui parteneriat dintre municipalitate, Ministerul Sănătăţii şi câteva companii private din Oradea care au făcut donaţii generoase pentru ca proiectul început în 2010 să fie finalizat la standarde de construcţie şi de dotare absolut egale cu facilităţile similare din Europa occidentală.

Un spital de înaltă tehnologie

În prezenţa ministrului Sănătăţii, Raed Arafat, a fostului ministru Cseke Attila, a secretarului de stat Florian Bodog, a consilierilor municipali Florica Cherecheş, Ioan Cupşa şi Pasztor Sandor, precum şi a unui mare număr de medici, asistente medicale, reprezentanţi ai companiilor Selina şi Siemens şi ai unor alte firme locale care au donat sume generoase pentru construirea Centrului Oncologic, managerul Spitalului Municipal, dr. Ovidiu Laurean Pop, a amintit cronologia şi principalele etape ale realizării acestui proiect.

Potrivit prezentării lui Pop, ideea Centrului Oncologic a fost pusă pe tapet de dr. Gheorghe Carp, actualul manager al Spitalului Judeţean, încă din perioada când era viceprimar, deoarece condiţiile din secţia de Oncologie de la staţionarul II al Judeţeanului erau anacronice şi chiar mizerabile.

Povestea Centrului Oncologic a început în august 2010, când Consiliul Local Oradea a aprobat indicatorii tehnico-economici ai investiţiei, estimată atunci la 12,7 milioane lei, şi a continuat în iulie 2011, când a fost semnat contractul de execuţie, cu asocierea de firme Selina-Siemens, pentru construirea şi dotarea clădirii. La începutul anului 2012, când imobilul - proiectat iniţial să aibă parter şi două etaje - era aproape gata, însă la propunerea dr. Ritli Ladislau, ce avea să fie la rându-i ministru al Sănătăţii, Primăria şi Ministerul au decis extinderea proiectului cu încă două etaje, astfel încât să poată funcţiona aici şi o secţie de Hematologie şi una de Onco-Pediatrie, plus - pe viitor - şi un Centru de transplant de celule stem.

chimioterapie.JPGÎn iulie 2012 a fost semnat contractul de supraînălţare a clădirii, astfel încât în prezent aceasta are patru etaje, la parter având faimosul accelerator liniar de particule (un aparat ultramodern ce permite "atacarea" cu mare precizie a tumorilor, fără vătămarea ţesuturilor sănătoase din jurul lor), un computer tomograf (cu care se stabileşte localizarea şi volumul tumorilor), un compartiment de brahiterapie (foto) (ce va fi folosit îndeosebi pentru tratarea cancerului de prostată şi a cancerului de col uterin), plus unul de chimioterapie (unde tratamentul va fi aplicat pacienţilor în regimul aşa-numitei internări de zi, fără a fi necesară spitalizarea continuă, şi pe timpul nopţii). În total, centrul numără 20 de paturi pentru spitalizarea de zi şi 70 de paturi pentru spitalizarea continuă.

Valoarea totală a investiţiei a fost, la final, de 29,19 milioane lei, echivalentul a 6,5 milioane euro, bani proveniţi de la Ministerul Sănătăţii, de la Primăria Oradea şi de la câţiva donatori, companii private şi persoane fizice, din Oradea, care au contribuit cu 200.000 de euro.

"Cum Ministerul Sănătăţii nu este ceva impersonal, ci o instituţie condusă de oameni, aş vrea să-i mulţumesc în mod special domnului Cseke, pentru sprijinul acordat acestui proiect", a spus primarul Oradiei, Ilie Bolojan.

Un vis împlinit

La rându-i, fostul ministru Cseke a afirmat că "pentru mine această zi este una de bucurie enormă" şi a povestit primul său contact cu condiţiile mizere din secţia de Oncologie de la staţionarul II al Spitalului Judeţean, pe care a vizitat-o în urmă cu doi ani, inopinat, împreună cu primarul Bolojan.

Cseke a mai amintit că în mandatul său de la conducerea Ministerului Sănătăţii a început un program naţional de reabilitare a secţiilor de oncologie şi de construire a unor centre de profil, care a avut două obiective principale: finalizarea Institutului Oncologic din Iaşi, a cărei construcţie fusese începută cu 15 ani înainte, precum şi construirea Centrului Oncologic de la Oradea.

"Eu am convingerea că acest Centru poate fi un model şi sper că acest model va fi transpus la nivelul întregii ţări, şi în alte oraşe, ca să preia din presiunea existentă pe marile centre universitare", a spus Cseke, adăugând că apreciază, totodată, faptul că realizarea acestui proiect a dovedit ce rezultate importante se pot obţine atunci când factorii decidenţi colaborează fără a ţine seama de diferenţele politice.

Înainte să-i dea cuvântul şi şefei secţiei de Oncologie de la Judeţean, dr. Simona Mihuţiu, primarul Ilie Bolojan a ţinut să-i mulţumească pentru abnegaţia cu care medicii şi asistentele de aici şi-au făcut datoria, ca soldaţii în tranşee, în pofida condiţiilor precare pe care le aveau la staţionarul II.

"Acest Centru este un vis împlinit, pentu bolnavi, dar nu numai. Un vis împlinit pentru toţi orădenii, pentru că nu este orădean şi bihorean care să nu fi avut o rudă sau un prieten afectat de boli oncologice. Este un vis împlinit şi pentru noi, care am lucrat în condiţii pe care mi-e greu să le descriu, şi de aceea îi mulţumesc domnului primar Bolojan, domnului dr. Carp şi tututor celor care au pus suflet - domnul Cseke, domnul Ritli - şi care au înţeles că acest Centru a fost o necesitate. Este un vis împlinit, dar şi soclul pe care vom mai construi", a spus doctoriţa Mihuţiu, mulţumind şi consilierului local Florica Cherecheş, Deliei Ungur, managerul Parcului Industrial Eurobusiness, şi Dianei Goga, proprietara unei agenţii de publicitate, care au iniţiat şi derulat campania "Oradea pune suflet", în cadrul căreia au fost colectate donaţiile necesare pentru finalizarea proiectului.

Jos pălăria!

Irimie.jpgLa ceremonia de inaugurare a Centrului Oncologic s-au mai adresat asistenţei şi prof. univ. Alexandru Irimie (foto), rectorul Universităţii de Medicină şi Farmacie Iuliu Haţieganu din Cluj, fost director al Institutului Oncologic din acest oraş, precum şi succesorul său la şefia Institutului, şeful de lucrări Patriciu Achimaş, care au asigurat oficialităţile orădene că, la fel ca până acum, vor acorda tot sprijinul necesar pentru formarea şi specializarea medicilor oncologi care vor lucra în noul Centru.

"Pentru mine este un moment de mare bucurie, mai ales că sunt bihorean ca origine, iar în acest spital am învăţat şi vreau să aduc laudă tuturor celor care au contribuit la naşterea acestui Centru", a spus profesorul Irimie, adăugând că "am fost încă de la început alături de domnul primar Bolojan şi de prietenul meu Ghiţă Carp, cu care vorbeam acum 5-6 ani despre un asemenea centru".

În finalul festivităţii, primarul a ţinut să amintească în mod special numele câtorva dintre binefăcătorii Centrului Oncologic, care au făcut donaţii mai mari de 10.000 de euro, în nume personal sau prin firmele pe care le conduc ori le deţin. "Unii dintre noi am influenţat alocarea unor fonduri publice, de la Minister şi de la Primărie, dar aceştia au dat din banii lor, şi de aceea sunt cu atât mai mari meritele dumnealor", a motivat Bolojan, amintind de companiile Holcim, Vandana şi Samsung, precum şi de "familiile Turcuţ şi Nistreanu, precum şi Diana Goga prin Asociaţia Română de Cancer".

Ultimul vorbitor, ministrul Sănătăţii, a apreciat la rându-i Centrul Oncologic din Oradea, spunând că, din perspectiva gândirii, acesta se aseamănă cu ceea ce s-a realizat în România în domeniul medicinei de urgenţă. "Ce vedem noi aici este acelaşi concept ca la urgenţe: centre zonale, regionale, pentru că acest Centru nu va fi doar pentru bihoreni, ci şi pentru alţii din judeţele vecine, iar Centrul de la Oradea va prelua încă cel puţin unul sau două judeţe şi va slăbi presiunea care există pe Institutul de Oncologie de la Cluj", a spus dr. Raed Arafat.

Raed Arafat.jpgMinistrul a afirmat că programul naţional de reabilitare şi construire a unor centre moderne de oncologie continuă, şi că "recent a fost finalizat studiul de fezabilitate pentru un asemenea Centru şi la Timişoara", deoarece în viziunea sa este nevoie ca în marile centre universitare să existe câte un Institut Oncologic, iar în celelalte să funcţioneze Centre de Oncologie. "Sper să mai vin din nou la dumneavoastră şi să vedem şi alte realizări", a încheiat Raed Arafat.

După încheierea discursurilor, întreaga asistenţă a vizitat Centrul Oncologic, primind explicaţii tehnice din partea managerului Spitalului Municipal, dr. Ovidiu Laurean Pop, şi a şefei secţiei de Oncologie, dr. Simona Mihuţiu. Această secţie va fi mutată de la staţionarul II al Judeţeanului în Centrul Oncologic de la Municipal în cursul acestei luni.

Aşa cum BIHOREANUL a mai scris, judeţul Bihor se situează pe al treilea loc în ţară în clasamentul judeţelor cu cei mai mulţi bolnavi oncologici, primele locuri fiind ocupate de Bucureşti şi de judeţul Cluj, unde şi populaţia e mult mai numeroasă.

Potrivit statisticilor, în Bihor, an de an, sunt diagnosticaţi cu această boală 2.000 de bihoreni. În 2011, în registrul bolnavilor de cancer din judeţ erau înscrise 18.629 persoane, iar în 2010 la secţia de Oncologie a Spitalului Judeţean au fost trataţi 4.599 de pacienţi.

Citiţi mai multe despre Centrul Oncologic, în articolul: Bilet pentru viaţă: Centrul Oncologic se inaugurează duminică!

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
10 Comentarii
Cand?
Dar medicamente necesare pentru chimioterapie cand vor fi si la noi in tara??? Cand nu te vor mai pune medicii pe drumurile strainatatii pentru ca pana nu iti cumperi tratamentul necesar nu incep chimioterapia???
Postat 04 Decembrie 2012, 21:19 de Oradeam
@pionel
Trepanarea Voastra, poate ca pe aceiasi bani cu care umplu si pdl-istii tai cutiile postale cu fetele lor de bidoane turtite. La acest articol, nu-si aveau rostul comentariile cu tenta politica, mai ales ca e pentru prima data cand forte politice diferite si-au dat mana pentru a realiza ceva bun pentru urbe si judet. Da', poate ne spui tu realizarile marete din cele doua mandate pdl la conducerea orasului. Sa stii ca alea personale nu se pun, deci faptul ca juma' din centru e a lu' felipe nu e o realizare pentru oras. Si cand mama dracului ai vazut tu in vara ca s-a inaugurat acest centru?
Postat 03 Decembrie 2012, 11:36 de anticomunistul
In concluzie...
...Cand toti trag la aceeasi "caruta" ies lucruri bune.Asa trebuie actionat peste tot. Daca cineva are o initiativa buna ceilalti sa-l sprijine.Asa a ajuns Timisoara si Clujul unde au ajuns, pentru ca toti au tras in aceeasi directie, indiferent de confesiune sau culoarea politica.
Postat 03 Decembrie 2012, 10:35 de Boom
?!
Centrul asta e facut de Manole ?! Invara, in campania pt. locale i-a rupt gibonul ata... acum i-o mai rupe o data ?! Si apropos de gibon : pe banii cui umple maimutoiul cutiile postale cu pliante (de foarte buna calitate a hartiei !) cu chipul lui de idiot ?
Postat 03 Decembrie 2012, 05:42 de pinonel
@jokeman
Probabil ca nu a fost invitat ... de aceea s-a hotarat sa vina. HA! HA!
Postat 02 Decembrie 2012, 20:50 de Popa
Cseke
Nu zicea dl Cseke acum cateva luni ca n-o sa calce nici invitat aici?
Postat 02 Decembrie 2012, 20:21 de jokeman
Stie cineva?
Dar este si o parte destinata copiilor in cadrul acestui centru, si daca da, aceasta cand va fi inaugurata? Dar etajele 3 si 4 cand for fi gata? Stie cineva?? multumesc. Pe bihon. ro spune ca doar partea de adulti s-a inaugurat, de aceea intreb.
Postat 02 Decembrie 2012, 17:24 de Starfire
LAMP
1. Felicitari celor din Oradea si Bihor care au contribuit la deschiderea centrului. 2.Ce cauta clujenii aici? Care e contributia lor? Medicina din Oradea trebuie sa se dezvolte cu ajutorul unor mari centre universitare din SUA (Massachusetts General Hospital, Mayo Clinics, Johns Hopkins Hospital etc.), nu a clujenilor sau timisorenilor; totul depinde de calitatatea medicilor din Oradea. Nu mai stati cu capul plecat in fata clujenilor si nu ii mai glorificati
Postat 02 Decembrie 2012, 16:32 de harvard, veritas
felicitari
Felicitari ! Nota 10 pt aceasta realizare.Sper sa nu fie nici un comentariu cu tenta politica la acest articol.Sanatate ca-i mai buna decat toate !
Postat 02 Decembrie 2012, 16:27 de cipri
felicitari
O treaba buna ....orice mod de a gasi nod in papura ( electoral ) e de neam prost. Mai trebuie si medici ca sa nu mai fie trenul de Cluj cel mai bun medic . Asta apropos de cei vechi la care se merge ca la pomul laudat .....asta mai trebuie sa se schimbe un pic . Inca o data felicitari celor care au avut vointa sa faca treaba buna
Postat 02 Decembrie 2012, 16:20 de gabriel
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5892 RON
  • 1 EUR = 4.971 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON