URMĂREȘTE-NE PE
LUNI, 17 DECEMBRIE 2018

Ediția tipărită

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Constat cu bucurie că există o concurență serioasă între cele două centre de putere din Bihor: Primăria Oradea și Consiliul Județean, în ce priveşte muzeele. Iar concurența asta nu poate fi decât benefică pentru turismul din Oradea.
Zic şi eu
Adrian Cris
În urmă cu peste un deceniu, un clujean teribilist zicea că s-a săturat de România. Cum n-a explicat că, de fapt, se săturase de balcanism, de corupţie, de minciună, de demagogie, naţionalism primitiv, murdărie şi dezordine, a fost pus la index ca vândut ungurilor. De câteva luni, patru primari din Transilvania pregătesc o iniţiativă mult pragmatică, deci şi mai "periculoasă" decât manifestul lui Sabin Gherman...
Cum a fost?
Lucian Cremeneanu
În primul rând, îmi doresc să nu fie doar o mişcare politică, iar declaraţiile de intenţie ale celor 4 primari (fonduri, dezvoltare, infrastructură etc) să fie doar de faţadă, aşa cum se face în orice campanie electorală. Mi-ar plăcea să nu devină un pol politic şi să nu fie exploatată în consecinţă, deşi, dacă va începe să facă performanţă şi să dea rezultate palpabile, e foarte posibil să se ajungă şi acolo. Primul semnal ar fi atunci când vor cere şi alte oraşe să intre în horă.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveţi despre cerinţele organismelor europene adresate României privind consolidarea statului de drept şi stoparea modificării legilor justiţiei?




De stiut

Avocatul Bihoreanului
Mircea Ursuta
Competenţa de soluţionare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunţate în apel de tribunal, în cauzele având ca obiect cereri evaluabile în bani în valoare de până la 200.000 lei inclusiv, ca urmare a pronunţării Deciziei nr. 369/30 mai 2017 a Curţii Constituţionale a României, revine curţilor de apel.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Sistemul colector urinar, format din bazinetele renale (formaţiunile care "captează" urina din cei doi rinichi), cele două uretere ("tuburile" prin care urina ajunge la vezică), vezica urinară şi uretra ("tubul" prin care urina se elimină) este "căptuşit" cu nişte celule epiteliale denumite în ansamblu "uroteliu". Toată această zonă este expusă influenţelor carcinogene, dar cea mai frecventă tumoră este cea a vezicii urinare, urmată de cea de la nivelul bazinetelor.
Psihologul Bihoreanului
Razvan Coloja
Vorbim de o "explozie" de depresie în rândul fetelor începând cu anul 2012 şi până în prezent şi toate aceste adolescente au un singur lucru în comun: petrec mult timp pe telefoanele mobile ori în faţa canalelor social media.
10 Aprilie 2018, 15:02

Staţiunea gunoaielor: În Băile Felix, mizeriile dau pe-afară (FOTO)

Staţiunea gunoaielor: În Băile Felix, mizeriile dau pe-afară (FOTO) foto: Daniel David Cuciula
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Profitând de vremea nesperat de bună, numeroşi orădeni au mers, în ultimele două zile, la plimbare prin staţiunea Băile Felix.

Ocazie cu care s-a demonstrat însă că localitatea nu este bine pregătită pentru primirea turiştilor: coşurile de gunoi sunt prea rare, dovadă că sunt doldora de resturi de tot felul.

Un orădean a transmis BIHOREANULUI o serie de fotografii făcute luni după-amiază în Băile Felix, care arată că pe mai multe coşuri au "crescut" mormane de gunoaie. Evident, mizeriile au ajuns şi pe jos, astfel că o plimbare pe aleile parcului din staţiune n-a fost defel o plăcere.

Ca peisajul să fie "complet", au fost şi turişti care şi-au aruncat resturile direct în lacul cu nuferi din staţiune. Ruşine!

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
5 Comentarii
haha
trebuie apreciat simtul civic al oamenilor care totusi au pus gunoaiele pe cos si nu le-au aruncat in lac, si trebuie batut obrazul primariei de comuna care nu goleste cosurile mai des, nu faciliteaza mai multe cosuri in statiune si face impresie proasta turistilor.
Postat 12 Aprilie 2018, 05:38 de unu
Start la campania electorala
Cu ce-i încălzește pe orădeni lipsa sau prezenta gunoaielor in Felix? Am văzut în UK mizerie pe străzi și nimeni nu se dădea cu k u r u de pământ și nici nu le-a scăzut pib-ul sau natalitatea..
Postat 11 Aprilie 2018, 14:33 de User anonimizat
@tds
ia arata-ne unde sunt acele gunoaie? pe terenul primariei ma refer. iar aberezi. duminica si luni am vazut masina rer-ului ca au ridicat gunoiul din zona unde locuiesc. si-au facut treaba. deci mucles. cu laza cu tot.
Postat 11 Aprilie 2018, 08:19 de CHRIS
comenzi
@oradea: comple- c-t ? Dă-mă..! Cred că d-ra/d-na Totorean a vrut să sublinieze că Felix e PSD-ist! Păi vă arăt eu gunoaie din Oradea penelistă cu tona!
Postat 10 Aprilie 2018, 17:06 de dani-e-let
bihorean
ca peisajul sa fie complect ? lipsa de educatie cei 7 anisori deacasa lipsesc cu desavarsire la turistii romani orideunde ar fi nu stiti voi cum se comporta asfel de specimene in hoteluri, pensiuni nu rspecta programul, fac pe interesantii daca sunt in concediu cred ca li se permite orice si oriunde lipsa totala de mentalitate si de educatie mai avem mult pana departe.
Postat 10 Aprilie 2018, 16:02 de oradea
count display

FOTO BIHOREANUL

  • Zăpada face ravagii în Bihor: 79 de localităţi fără curent, peste 28.000 de cetăţeni afectaţi! (FOTO)
  • A venit zăpada! Utilajele RER Vest au ieşit pe străzile Oradiei (FOTO)
  • „Lumea contemporană. Puncte de vedere”: La Muzeul Țării Crișurilor a fost vernisată expoziția de sculptură a artistului Ovidiu Pascu (FOTO)
  • Gala Premiilor lui Bihorel 2018. Petrecere cu poante video, caricaturi şi concert Compact la Majoratul BIHOREANULUI. Vezi câteva momente! (FOTO / VIDEO)
  • Campionul K1 Adrian Maxim, prins de procurorii DIICOT Oradea cu un kilogram de cannabis. Sportivul a fost arestat şi trimis în judecată (FOTO)
  • Patriotul Ervin: Cine este orădeanul care a inaugurat Podul Centenarului cu o Dacie tricoloră (FOTO)
  • Două zile de reduceri: S-a deschis KiK, la ERA Park Oradea! (FOTO)
  • Gala Comunității Orădene. Vezi care au fost proiectele premiate! (FOTO)
  • Victorie acasă: CSM CSU Oradea a câștigat derby-ul cu Steaua (FOTO)
  • Primul tren Cluj - Oradea – Viena a plecat 'full'. Biletul cel mai ieftin costă 133 lei (FOTO/VIDEO)

TIMP LIBER

Timp liber

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 3.8697 RON
  • 1 EUR = 4.5959 RON
  • 1 HUF = 0.015 RON