URMĂREȘTE-NE PE
MARȚI, 23 APRILIE 2019

Ediția tipărită

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Când am văzut floarea taximetriei orădene comasată pe Centură m-am gândit că au făcut-o ca să se desolidarizeze de colegii lor giboni din Brăila, care au călcat în picioare un client pe principiul „mulți, dar proști”. Dar nu...
Zic şi eu
Adrian Cris
Săptămâna trecută am scris despre revolta unui orădean somat pe 1 aprilie să-şi stingă o datorie de 312 lei la CASS despre care nici nu ştia, din 2014, scadentă în iunie, cu precizarea că până la 31 martie putea beneficia de o bonificaţie de 10%. De atunci, am primit mesaje din partea altor păţiţi, cărora ANAF le-a notificat restanţe în pragul prescrierii.
Cum a fost?
Lucian Cremeneanu
Am o mică plăcere perversă, nemărturisită până acum: îmi place să urmăresc mitingurile electorale. Acele întâlniri dintre "ne prefacem că ne pasă" şi "ne prefacem că vă credem că vă pasă" sunt o combinaţie irezistibilă ce te face să întorci capul, în timp ce, paradoxal, te atrage să priveşti mai departe.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Care credeţi că ar fi soluţia cea mai bună pentru reintroducerea zborurilor internaţionale e Aeroportul din Oradea?

De stiut

Avocatul Bihoreanului
Mircea Ursuta
În 19 martie 2019 a fost publicată în Monitorul Oficial Decizia nr. 76/2018 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, prin care s-a stabilit că legea aplicabilă dreptului la repararea pagubei de către stat ca urmare a unei hotărâri de achitare ulterioare unei hotărâri definitive de condamnare este cea în vigoare la momentul rămânerii definitive a hotărârii de achitare.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Gastrita este o inflamaţie a mucoasei gastrice (învelişul interior al stomacului). Nu se poate vorbi despre gastrită ca despre o boală singulară, ci despre un grup de boli care au în comun modificări la nivelul mucoasei gastrice şi care se deosebesc clinic între ele.
Psihologul Bihoreanului
Razvan Coloja
Din păcate, cinematografia şi oamenii neinformaţi perpetuează o serie de mituri care impun o stigmă asupra bolnavilor şi asupra celor cu afecţiuni psihice. Un schizofrenic este confundat des cu cei cu personalitate multiplă, cu criminalii în serie, cu cei malefici şi răi, gata de violenţe inimaginabile. Adevărul este, însă, altul...
19 Martie 2013, 13:22

Mihai Neşu le-a dat echipamente sportive copiilor fotbalişti de la Phoenix Diosig (FOTO)

Mihai Neşu le-a dat echipamente sportive copiilor fotbalişti de la Phoenix Diosig (FOTO) Mihai Neşu le-a dat echipamente sportive copiilor fotbalişti de la Phoenix Diosig

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Fundaţia fostului fotbalist orădean Mihai Neşu a decis să sponsorizeze echipa de fotbal Phoenix Diosig. Aceasta este prima echipă românească sponsorizată de ONG, care până acum s-a concentrat în ajutorarea copiilor bolnavi.

"Echipa are un antrenor tânăr şi ambiţios, precum şi o multitudine de copii ce iubesc fotbalul la toate grupele de juniori", se precizează într-un comunicat al fundaţiei.

Antrenorul clubului, Cristian Lobonţ, a declarat, marţi, pentru BIHOREANUL că fotbaliştii au primit în dar de la fundaţie echipamente sportive. "Mihai Neşu a venit cu echipamentele, a stat de vorbă cu copiii, i-a încurajat, şi-a făcut poze cu ei. E un om extraordinar, nici n-a vrut să se ştie că a venit la Diosig. Noi ar trebui să-l ajutăm pe el şi, de fapt, el ne ajută pe noi", a declarat Lobonţ.

Fundaţia Mihai Neşu precizează că, deşi Phoenix Diosig este un club mic ce provine dintr-un sat bihorean, reprezintă o pepinieră pentru cluburile mai mari din Oradea. Mai mult, jucători de la Phoenix Diosig au fost selecţionaţi la echipele naţionale ale României la diferite grupe de vârstă. La clubul înfiinţat în 2002 activează în prezent două grupe de copii, dintre care una joacă şi în campionatul naţional.

"Mihai Neşu Foundation se va concentra pe căutarea echipelor de copii din ţară ce nu beneficiază de condiţii propice pentru dezvoltarea profesională şi le va ajuta să crească", se mai precizează în comunicat.

Fundaţia s-a înfiinţat la câteva luni după gravul accident suferit de Mihai Neşu pe 10 mai 2011, cu scopul de a ajuta persoanele, îndeosebi copiii, cu dizabilităţi din România. După cum se ştie, fostul fotbalist orădean a rămas paralizat în urma unei accidentări suferite la antrenamentele de la FC Utrecht, echipa la care era legitimat. Totodată, fundaţia a sponsorizat şi Spitalul de Recuperare din Băile Felix.

În paralel, fundaţia şi-a asumat şi sprijinirea copiilor din România şi Olanda, pasionaţi de fotbal şi talentaţi. Înainte de a se accidenta, Mihai Neşu era antrenor la o şcoală de tehnică individuală pentru copii.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

FOTO BIHOREANUL

  • Accident grav pe DN 76, în Beiuș. O persoană a decedat, iar alta a fost preluată de elicopterul SMURD. Trafic blocat pe ambele sensuri de mers! (FOTO)
  • Bihorenii participă la atelierul de încondeiat ouă al Muzeului Ţării Crişurilor (FOTO)
  • Elevii de la Liceul Nicolae Bolcaş Beiuş, experienţă IT la malul Oceanului Atlantic (FOTO)
  • Accident în Oradea: Un taxi a ajuns cu roţile-n sus pe Republicii. Şoferul şi pasagera au fost transportaţi la spital (FOTO / VIDEO)
  • Cei mai buni elevi din ţară la biologie, reuniţi la Oradea (FOTO)
  • Sărbătoarea artelor: European Music Open aduce la Oradea o pleiadă de personalităţi (FOTO)
  • Haita Raksi: Un cuplu din Salonta îngrijeşte peste 180 de câini abandonaţi, într-un adăpost privat amenajat la marginea oraşului (FOTO / VIDEO)
  • Final spectaculos pentru centenarul Oradiei: Andra a cântat „tradițional”, soldaţii s-au retras cu torţe, iar artificiile au fost tricolore (FOTO / VIDEO)
  • Centenar din dronă: Cum s-a văzut din aer parada militară organizată în centrul Oradiei (FOTO)
  • Ilie Bolojan la 100 de ani de la eliberarea Oradiei: 'Noi, românii, nu prea am reuşit să construim instituţii' (FOTO / VIDEO)

TIMP LIBER

Timp liber

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.2306 RON
  • 1 EUR = 4.7584 RON
  • 1 HUF = 0.0149 RON