URMĂREȘTE-NE PE
LUNI, 15 IULIE 2019

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Încă de acum doi ani am intuit potenţialul uriaş pe care îl are Festivalul Medieval ce se desfăşoară în Cetatea Oradea. Dacă era vorba de Festivalul Ştiucii sau de Caravana Melcilor, aş fi avut unele îndoieli. Dar cu ditamai fortăreaţa splendid renovată şi cu măreţul şanţ de apărare ai toate premisele ca sărbătoarea să-ţi iasă.
Zic şi eu
Adrian Cris
Indiferent dacă ideea tovarăşului Gherman va deveni sau nu lege, două concluzii: acesta e nesigur că le-a dat propriilor copii educaţia potrivită pentru a-l ajuta la bătrâneţe din proprie voinţă, altfel decât sub ameninţarea puşcăriei, iar a doua că nu scoţi cu una-cu două comunismul din pesedistul bătrân.
Cum a fost?
Lucian Cremeneanu
În relaţia cu clasa politică, suntem toţi ca femeile, ne conducem după sloganul „Nu contează ce îmi spui, ci cum îmi spui”. Veştile proaste şi ideile nepopulare alunecă mai fin dacă vin de la cineva care a fost Mister Boboc, furăciunile de la buget sunt mai uşor de trecut cu vederea dacă autorul are gura ca frăguţa şi ochi negrişori sau un decolteu larg cât Delta Dunării.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteţi de acord cu ideea primarului Ilie Bolojan de a înfiinţa o televiziune a Primăriei, finanţată din bani publici?






De stiut

Avocatul Bihoreanului
Mircea Ursuta
În data de 3 iulie a.c. a fost publicată în Monitorul Oficial o decizie a Înaltei Curți de Casație și Justiție pronunțată în 11 februarie, prin care s-a stabilit că în cazul în care inculpatul uzează de procedura recunoașterii acuzației nu poate fi achitat. Decizia este obligatorie pentru toate instanțele din momentul publicării în Monitorul Oficial.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Ridicarea temperaturii mediului ambiant la peste 32 gr. C şi o umiditate relativă ridicată (peste 60%) determină modificări ale organismului, care se pot grupa în 4 sindroame importante: mialgia termică, insolaţia, accidentele datorate efortului fizic pe caniculă şi şocul hipertermic. Sunt afectate în special persoanele vârstnice cu afecţiuni cardio-respiratorii şi copiii mici.
Psihologul Bihoreanului
Razvan Coloja
Din păcate, cinematografia şi oamenii neinformaţi perpetuează o serie de mituri care impun o stigmă asupra bolnavilor şi asupra celor cu afecţiuni psihice. Un schizofrenic este confundat des cu cei cu personalitate multiplă, cu criminalii în serie, cu cei malefici şi răi, gata de violenţe inimaginabile. Adevărul este, însă, altul...
17 Iunie 2019, 14:03

Orădeanul devenit erou în Italia povesteşte cum l-a salvat pe tânărul care voia să se sinucidă (VIDEO)

Orădeanul devenit erou în Italia povesteşte cum l-a salvat pe tânărul care voia să se sinucidă (VIDEO) foto: Facebook
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Şoferul orădean de TIR care a salvat sâmbătă de la moarte un tânăr de 19 ani în Italia a povestit, la Digi24, cum s-a petrecut întâmplarea. Românul de 31 de ani lucrează pentru o firmă de transport din Napoli şi a ajuns erou în presa din Peninsulă după ce în weekend, în apropiere de Milano, a văzut un tânăr de 19 ani care voia să se arunce de pe un pod.

Digi24.ro descrie, prin cuvintele orădeanului, întâmplarea, precizând că șoferul de TIR a oprit sub pod, s-a urcat pe semiremorcă şi a discutat cu el minute bune. L-a convins, într-un final, să nu se arunce în gol, iar italianul i-a sărit în braţe, gest filmat de zecile de oameni aflaţi în zonă.

"Am întrebat poliţiştii dacă au nevoie de o mână de ajutor, au zis că momentan nu ştiu cum să trateze situaţia, nu ştiau în ce situaţia e băiatul. Am decis împreună cu ei să pun camionul sub pod, am întrebat dacă urcă sus careva, au zis că ei nu urcă pe remorcă. Am urcat, nu ştiam în ce situaţie o să fie băiatul, l-am întrebat ce probleme are, plângea, i-am spus dacă îl ajut că coboare, i-am spus să sară că îl prind, a sărit băiatul, l-am prins, am dat mâna, l-a luat poliţia să-l ducă la spital, am salutat pe toată lumea şi am plecat în drumul nostru. S-a terminat totul cu bine, părinţii copilului mi-au transmis mulţumiri prin comandantul din Milano. Prin anumite gesturi mai schimbăm faţa noastră a românilor aici", a spus Gabriel Ionuţ Bocra.

Martoră la eveniment a fost chiar soţia orădeanului, Bianca Bocra, şi ea tot şofer, care se afla cu Gabriel în cabină.

"Am fost în locul potrivit la momentul potrivit, iar soţul meu l-a convins să coboare pe semiremorca noastră. S-a terminat cu bine, asta contează", a povestestit ea pentru Digi24.

Poliţia nu a anunţat motivul pentru care băiatul voia să se sinucidă.

Cert este că, în urma întâmplării, Gabriel a devenit erou în Italia. A rămas, însă, la fel de modest şi le-a spus jurnaliştilor italieni că nu se consideră un erou şi doar a făcut o faptă bună pentru cineva care avea nevoie de un cuvânt de incurajare şi de ajutor. După ce l-a salvat pe băiat, a plecat din nou în cursă, pentru că trebuia să-şi termine livrările.

"Când vezi lucruri de la distanţă, poţi să crezi că cei care fac anumite acţiuni sunt eroi, că este nevoie de un mare curaj. Dar, când ţi se întâmplă asemenea lucruri, te gândeşti doar la cum poţi să ajuţi", a declarat Gabriel Bocra pentru milano.corriere.it.

Vezi mai jos cum s-a derulat întreaga scenă!

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
1 Comentariu
Felicitari !
Omul potrivit la locul potrivit.
Postat 17 Iunie 2019, 18:25 de 232
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.2032 RON
  • 1 EUR = 4.7317 RON
  • 1 HUF = 0.0145 RON