URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 29 MARTIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Primăria Oradea a decis să modifice regulamentul de salubrizare. La fel cum deja ne-a obișnuit, schimbarea s-a făcut fără o dezbatere publică serioasă. Mi se pare o greșeală strategică, pentru că despicarea firului în patru atunci când e vorba de problemele tuturor locuitorilor poate duce la soluții bune, unde mai pui că elimini din start suspiciunile și speculațiile.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oradea și Bihorul au ajuns într-o perioadă fastă, cum din perspectiva dezvoltării infrastructurii n-au mai cunoscut niciodată. Anul acesta se deschid circulației o mulțime de noi drumuri, vreo 70 de kilometri: legătura centura Oradea - Autostrada Transilvania (chiar la finele acestei săptămâni), plus centurile Sânmartin, Aleșd, Beiuș, Oșorhei, Nojorid, Sântandrei (în vară). „Miracolul” ar putea fi explicat prin faptul că 2024 e an electoral. Și, da, este! Dar, totuși, nu asta-i explicația, ci parcurgerea întregii evoluții de la germinarea la coacerea proiectelor.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți mulțumit de noile trasee de tramvai gândite de OTL pentru a asigura un flux mai bun în oraș?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Din data de 31 martie, România devine, parțial, parte a spațiului de liberă circulație Schengen, aspect care ar trebui să ne bucure, ca națiune, deoarece vine după un îndelung proces de negociere cu celelalte state ale Uniunii Europene, aspectele privind negocierea cu Austria fiind comentate pe larg în ultima perioadă.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
27 Iunie 2011, 16:52

Off-road caritabil: Asociaţia Descoperă România 4x4 a strâns bani de excursie pentru copiii necăjiţi

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

28 de jeep-uri s-au adunat sâmbătă pe pârtia din Hidişelul de Jos pentru a concura într-un trial de off-road, organizat de Asociaţia Descoperă România 4x4, în scop caritabil. "Au participat şoferi din Bihor, Cluj şi Satu-Mare, care au urmat un traseu specific cu pante laterale, coborâri abrupte şi înclinări", a declarat Radu Fărcaş, preşedintele asociaţiei.

Taxa de înscriere în competiţie pe care au plătit-o şoferii, dar şi donaţiile celor prezenţi au fost adunate pentru organizarea unei excursii pentru un grup de aproximativ 20 de copii din evidenţele Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Bihor.

"Banii vor fi cheltuiţi pentru organizarea unei excursii de două zile în zona Şuncuiuş pentru un grup de copii din centrele de plasament, pe care îi vor desemna cei de la DGASPC", a mai spus Radu Fărcaş. În urma concursului au fost strânşi 2.150 de lei, la care se vor adăuga donaţii ale membrilor asociaţiei de pasionaţi de off-road.

La trialul de sâmbătă, şoferii au dus într-o mică ieşire şi un grup de 13 copii ai străzii din centrele DGASPC Bihor. Primele trei locuri la concurs au fost ocupate de orădenii Sorin Sarca, Cosmin Merce şi Cristian Buciuman.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6085 RON
  • 1 EUR = 4.973 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON