URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 29 MARTIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Primăria Oradea a decis să modifice regulamentul de salubrizare. La fel cum deja ne-a obișnuit, schimbarea s-a făcut fără o dezbatere publică serioasă. Mi se pare o greșeală strategică, pentru că despicarea firului în patru atunci când e vorba de problemele tuturor locuitorilor poate duce la soluții bune, unde mai pui că elimini din start suspiciunile și speculațiile.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oradea și Bihorul au ajuns într-o perioadă fastă, cum din perspectiva dezvoltării infrastructurii n-au mai cunoscut niciodată. Anul acesta se deschid circulației o mulțime de noi drumuri, vreo 70 de kilometri: legătura centura Oradea - Autostrada Transilvania (chiar la finele acestei săptămâni), plus centurile Sânmartin, Aleșd, Beiuș, Oșorhei, Nojorid, Sântandrei (în vară). „Miracolul” ar putea fi explicat prin faptul că 2024 e an electoral. Și, da, este! Dar, totuși, nu asta-i explicația, ci parcurgerea întregii evoluții de la germinarea la coacerea proiectelor.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți mulțumit de noile trasee de tramvai gândite de OTL pentru a asigura un flux mai bun în oraș?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Din data de 31 martie, România devine, parțial, parte a spațiului de liberă circulație Schengen, aspect care ar trebui să ne bucure, ca națiune, deoarece vine după un îndelung proces de negociere cu celelalte state ale Uniunii Europene, aspectele privind negocierea cu Austria fiind comentate pe larg în ultima perioadă.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
12 Iulie 2011, 11:52

Donaţie importantă pentru bolnavii cu deficite locomotorii din Bihor (FOTO)

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Pentru că preţurile de achiziţie erau ridicate şi mai multe spitale din Bihor aveau deficienţe la acest capitol, Clubul Rotary Oradea împreună cu Rotary Club Sunrise Modesto şi fundaţia Hope Heaven au demarat o campanie de binefacere în urma căreia au donat 85 de scaune cu rotile unităţilor medicale din judeţ.

Astfel, Spitalul Clinic de Recuperare Medicală Băile Felix a primit 60 de scaune cu rotile pentru secţia de copii, iar Fundaţia de Scleroză Multiplă şi Spitalul Clinic Municipal "Gavril Curteanu" au primit 25 de scaune cu rotile pentru adulţi.

Proiectul, intitulat "Scaune cu rotile", a fost iniţiat de Mihai Bulc, reprezentant al Clubului Rotary Oradea, şi de un membru al clubului rotarian din California.

"Bucuria a fost mare pentru beneficiari, dar şi pentru aparţinători, având în vedere că preţul unui astfel de scaun cu rotile a fost evaluat de la câteva sute de euro până la câteva mii de euro. Acesta a fost motivul pentru care echipa de binefacere a dorit să le distribuie personal, pentru ca ele să ajungă la populaţia ţintă, şi anume la bolnavii cu deficite locomotorii", se precizează într-un comunicat transmis de managerul Spitalului de Recuperare Medicală Băile Felix, Ramona Suciu.

La iniţiativa managerului, organizatorii campaniei îşi propun chiar înfiinţarea unui centru care să deservească zona de nord-vest a României.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
4 Comentarii
Doamne`ajuta`i in continuare
pe langa ca sunt atat de necesare pers cu dizabilitati, si arata foarte bine. nu stiu dc sunt noi. felicitari clubului Rotary, de un an, doi chiar sunt foarte implicati in viata sociala a judetului si doneaza mult bihorenilor.
Postat 12 Iulie 2011, 17:30 de unu
da sunt justitiarul
multe spitale din Bihor aveau deficienţe la acest capitol=sunt deficitare la acest capitol, ma mir ca biserica nu face nimic colecteaza atatia banii si nu face nimic pentru persoane cu dizabilitati locomotori si altii.
Postat 12 Iulie 2011, 14:02 de dan justitiarul
Apropos de bacalaureat !
DEFICÍT s. (FIN.) 1. pierdere. (Un ~ de un milion.) 2. v. lipsă; Corect este : DEFICIÉNȚĂ ~e f. 1) Lipsă a unei însușiri fizice sau morale; neajuns; cusur; defect; meteahnă. 2) Lipsă a integrității anatomice sau funcționale a unui organ; defect. Mai uitati-va in DEX, ca va citeste lumea si se raspandesc prostiile printre Baca - Laureatii de azi...
Postat 12 Iulie 2011, 13:38 de Profu'
dar totusi nu puteti verifica cate se vand la negru:)))
cand verificati fundatile macar o data pe an, idem si firmele?dar sa fie verifiucate de alte judete:))
Postat 12 Iulie 2011, 12:06 de felicitari!
count display
Ultimele Comentarii

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6085 RON
  • 1 EUR = 4.973 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON