URMĂREȘTE-NE PE
MARȚI, 19 MARTIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Iată că telenovela dintre președintele Consiliului Județean Ilie Bolojan și un grup de cetățeni din Cheriu începe să capete accente tragice. Deși șeful județului le-a oferit un inel, e drept, un inel metropolitan care trecea prin terenurile lor, cei din Cheriu n-au apreciat gestul romantic și l-au târât prin tribunale, pe motiv că le tulbură posesia și buruienile.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Ca în fiecare an electoral, o grămadă de aleși își schimbă partidul care i-a ajutat să-și câștige mandatele, perioada pre-electorală fiind comparată cu sezonul de Mercato din fotbal. Atât doar că, deși numitorul comun cu fotbalul sunt banii, în politică ar trebui să conteze și factorul moral. Cum aleșilor nu le pasă, însă, de așa ceva (de doctrine și ideologii nici vorbă, iar de fair-play nici atât), alegătorii n-au decât să spună că politica e prostituție, dar să meargă totuși să-i voteze.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți mulțumit de noile trasee de tramvai gândite de OTL pentru a asigura un flux mai bun în oraș?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Așa cum am mai arătat anul trecut, în octombrie 2023 Înalta Curte de Casație și Justiție a pronunțat o decizie obligatorie, extrem de importantă, prin care a stabilit că asiguratorul RCA care nu își respectă obligațiile legale trebuie să fie obligat să plătească penalități de întârziere de 0,2% pe zi de întârziere, adică peste 70% pe an, din suma stabilită de instanță cu titlu de despăgubiri.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
21 Februarie 2019, 18:24

VIDEO ȘOCANT: Incident la conferinţa de presă a preşedintelui ALDE, Călin Popescu Tăriceanu! Membrii "Oradea Civică", luaţi pe sus de agenţii de pază! (FOTO)

Incident violent, joi după amiază, la conferinţa de presă convocată, la hotelul DoubleTree By Hilton din Oradea, de preşedintele ALDE, totodată preşedinte al Senatului, Călin Popescu Tăriceanu. Doi membri ai Asociaţiei Oradea Civică au fost luaţi pe sus de SPP-işti, iar reporterului BIHOREANULUI care a filmat scena i s-a interzis accesul în sală.

"Luaţi-i, mă, telefonul!"

Pe imaginile filmate de ziarista Mădălina Sim se vede cum cei doi membri ai ONG-ului, Sebastian Duma şi Cosmin Bursaşiu, cunoscuţi opozanţi ai actualei coaliţii guvernamentale, care doreau să pătrundă la conferinţa de presă a liderului ALDE, au fost opriţi de indivizi în costume care făceau parte din dispozitivul de protecţie şi pază al lui Tăriceanu şi de agenţii de pază ai hotelului.

Bodyguarzii i-au împins pe cei doi afară, cu smuceli şi gesturi ferme, iar unul dintre ei a lovit-o peste mână pe ziarista care filma scena şi a încercat să-i smulgă telefonul. "Luaţi-i, mă, telefonul!", a strigat unul dintre membrii staff-ului şefului ALDE.

În busculadă, Mădălina Sim a fost zgăriată la mâna cu care ţinea telefonul. În continuare, jurnalistei i s-a fost interzis accesul în sala în care debutase deja conferinţa de presă a şefului ALDE şi unde, de altfel, ea îşi lăsase lucrurile, inclusiv legitimaţia de presă.

Prezent tot pe holuri, în afara conferinţei de presă, vicepreşedintele Consiliului Judeţean Bihor, Traian Bodea, fost preşedinte al filialei, în prezent simplu membru, marginalizat de actuala conducere, a declarat BIHOREANULUI că interdicţia aplicată ziaristei a fost dictată de agenţii SPP din dispozitivul preşedintelui Senatului.

"S-au agitat foarte tare spiritele şi sunt aici cei de la SPP şi cu toată garda de corp a domnului preşedinte. Şi de aceea... Nu că avem ceva cu dvs, dar s-au tensionat foarte tare lucrurile", au fost explicaţiile date de Bodea pe marginea incidentului.

Vezi mai jos înregistrarea video!

„Tăriceanu, eşti un corupt!”

Celor de la Oradea Civică li s-a interzis accesul în sala în care, înainte de conferinţa de presă, a avut loc o întâlnire cu activul de partid. „Am fost invitaţi afară. Aici cetăţenii nu au ce să caute. Dânşii ne-au spus că e un eveniment privat. Se vede foarte clar că politicienior nu le plac cetăţenii de rând, cei care ştiu să pună întrebări şi care pot să îi înfrunte. În parcul de alături e plin de poliţişti şi de jandarmi”, a spus Cosmin Bursaşiu.

După ce au fost scoşi pe hol, căci nu aveau legitimaţii de presă, reprezentanţii Oradea Civică au început să strige, pentru a fi auziţi de cei dinăuntru: „Politicienilor le este frică de cetăţeni, se pare! ALDE, lăsaţi-ne să intrăm şi noi! Domnule Tăriceanu, suntem aici la intrare şi vrem să intrăm”, moment în care un individ în costum a încercat să îi smulgă lui Bursaşiu telefonul.

Protestatarul a devenit, apoi, extrem de dur în exprimări, zicând: „Vrem să punem şi noi o întrebare domnului Tăriceanu, acestui domn corupt, care a primit 800.000 euro şpagă. Şpăgarule! Eşti un şpăgar, un nenorocit de şpăgar şi corupt, care nu vei mai intra în nicio funcţie publică. Ne este ruşine de tine, Tăriceanu, nu eşti binevenit în Oradea, să nu mai vii în Bihor, să stai acolo cu hoţii tăi la Bucureşti, nenorocitule!”.

A fost momentul în care, iritaţi de faptul că strigătele se auzeau tare, agenţii de pază i-au scos pe cei doi pe hol, cu forţa, în incident fiind angrenată şi ziarista BIHOREANULUI care filma scena.

Vezi mai jos înregistrarea făcută de membrii organizaţiei Oradea Civică!

"Am plecat acasă"

După conferinţa de presă, BIHOREANUL i-a contactat pe reprezentanţii Asociaţiei Oradea Civică, pentru a afla ce anume s-a întâmplat afară şi dacă au fost agresaţi de membrii staff-ului lui Tăriceanu ori sancţionaţi de Poliţie sau Jandarmerie, însă aceştia au spus că - după ce şi-au „făcut numărul” - au fost doar evacuaţi şi au plecat fără alte probleme.

„După ce am strigat să le fie ruşine, s-a creat o busculadă, în care a fost prinsă şi colega dvs. Pe mine un bărbat cu părul alb m-a lovit, m-a îmbrâncit, mi-a dat peste mână şi am scăpat telefonul, care mi-a căzut pe jos, apoi a pus piciorul pe el. Până la urmă ne-au împins afară pe hol, apoi ne-au invitat cei de la hotel să ieşim. Afară, la un moment dat, o PR-istă a spus că sună la Poliţie. Noi voiam să mai rămânem la bar, să-i întrebăm pe cei de la ALDE dacă nu le e ruşine, dar până la urmă am plecat toţi acasă”, a povestit BIHOREANULUI Cosmin Bursaşiu, vicepreşedinte Oradea Civică. De data asta fără amenzi, cum s-a întâmplat după „întâlnirea” din ianuarie cu o delegaţie PSD-istă pe care au întâmpinat-o la Aeroport.

Citiți și articolulReacţii la incidentele de la conferinţa lui Tăriceanu la Oradea: ALDE îşi cere scuze, SPP susţine că nu a fost implicat

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
7 Comentarii
Sandu
M-am uitat atent si ei erau cei care urlau, poate tu ai vazut alta filmare. Li s-a spus frumos de mai multe ori sa iasa afara si sa nu mai urle, n-au vrut sa inteleaga. Eu asta am vazut. Niste descreierati care fac pe desteptii. Asta e impresia romanului, ca poate face ce vrea, unde vrea. Asta inseamna intelegerea gresita a drepturilor. N-avem nici minimul de civilizatie in noi, unii. Oradea civica, auzi ma... Au lasat jurnalistii inauntru, nu erau obligati sa lase toti prost crescutii, sa le auda jignirile si acuzele. Si asta e valabil pt oricine ar fi fost in sala aia.
Postat 23 Februarie 2019, 12:02 de DanD
DanD
Dacă erai mai atent, aia 2 nu au făcut scandal. Iar dacă te bruschează cineva , răspunzi cu același monedă.
Postat 22 Februarie 2019, 21:39 de Sandu1206
0000
Domnule Tăriceanu chiar dacă acești oameni aveau o poziție contrară ALDE, ei sunt cetățeni ai României care au drepturi. De ce acele drepturi la libera exprimare nu le-a fost respectat?? De ce a trebuit sa sufere cetățeni și jurnaliști pentru ca ALDE BIHOR au avut un staff de organizare de cacat...
Postat 22 Februarie 2019, 19:01 de User anonimizat
Pierdere de timp
Comentariile la acest articol nu au rost. E vorba despre 2 oameni, dacă se strâng toți, sunt maxim 5. Problemele mentale sunt evidente, de aceea nu au rost discuțiile.
Postat 21 Februarie 2019, 20:38 de User anonimizat
Tarani veniti la oras
Pe cine reprezentati voi, Oradea Civica? Ce atitudine e asta? O atitudine de tarani la voi, toti. De fiecare data cand apareti, faceti scandal, altceva nu stiti. Ma gandesc ca voi sunteti marii corecti ai tarii. Schimbati-va numele in Prostii scandalagii civici, numele orasului sigur nu vi se potriveste. Cine sunteti voi sa spuneti cine primit si cine nu in Oradea? Un creier va mai lipseste, in rest sunteti normali.
Postat 21 Februarie 2019, 20:14 de DanD
@Salontanu
Era o conferinta de presa, prostea !
Postat 21 Februarie 2019, 18:40 de Andreicovici
Asa si?
Ce cautau acei decervelati la o sedinta ALDE?
Postat 21 Februarie 2019, 18:30 de Salontanu
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5614 RON
  • 1 EUR = 4.9715 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON