URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 29 MARTIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Primăria Oradea a decis să modifice regulamentul de salubrizare. La fel cum deja ne-a obișnuit, schimbarea s-a făcut fără o dezbatere publică serioasă. Mi se pare o greșeală strategică, pentru că despicarea firului în patru atunci când e vorba de problemele tuturor locuitorilor poate duce la soluții bune, unde mai pui că elimini din start suspiciunile și speculațiile.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oradea și Bihorul au ajuns într-o perioadă fastă, cum din perspectiva dezvoltării infrastructurii n-au mai cunoscut niciodată. Anul acesta se deschid circulației o mulțime de noi drumuri, vreo 70 de kilometri: legătura centura Oradea - Autostrada Transilvania (chiar la finele acestei săptămâni), plus centurile Sânmartin, Aleșd, Beiuș, Oșorhei, Nojorid, Sântandrei (în vară). „Miracolul” ar putea fi explicat prin faptul că 2024 e an electoral. Și, da, este! Dar, totuși, nu asta-i explicația, ci parcurgerea întregii evoluții de la germinarea la coacerea proiectelor.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți mulțumit de noile trasee de tramvai gândite de OTL pentru a asigura un flux mai bun în oraș?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Din data de 31 martie, România devine, parțial, parte a spațiului de liberă circulație Schengen, aspect care ar trebui să ne bucure, ca națiune, deoarece vine după un îndelung proces de negociere cu celelalte state ale Uniunii Europene, aspectele privind negocierea cu Austria fiind comentate pe larg în ultima perioadă.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
31 Iulie 2018, 13:20

Italian dat în urmărire internaţională pentru apartenenţă la Mafie, prins de poliţiştii orădeni (VIDEO)

Italian dat în urmărire internaţională pentru apartenenţă la Mafie, prins de poliţiştii orădeni (VIDEO) (foto: www.huffingtonpost.com)

Poliţia Bihor a anunţat reţinerea în cursul zilei de luni, de către poliţiştii Compartimentului Urmăriri, a unui cetăţean italian dat în urmărire internaţională şi căutat de autorităţile din Italia pentru aderare la un grup infracţional organizat de tip mafiot.

Potrivit unui comunicat al Poliţiei Bihor emis marţi, autorităţile italiene au emis pe numele bărbatului în vârstă de 35 de ani un mandat european de arestare, cu bănuiala că a aderat la grupul infracţional care se ocupă de asasinate, trafic de stupefiante şi vătămări corporale grave în scop de intimidare.

Suspectul a fost prezentat unui procuror de la Parchetul Curţii de Apel Oradea, care a emis pe numele său o ordonanţă de reţinere pentru 24 de ore, fiind depus, aşadar, în Arestul Poliţiei până va fi dus în faţa unui judecător al Curţii de Apel, în vederea soluţionării predării sale către autorităţile italiene.

Individul se numeşte Salvatore Aprigliano şi, potrivit surselor BIHOREANULUI, aceasta a fost ridicat dintr-un apartament din Oradea, unde locuia în chirie alături de alți italieni.

Potrivit publicaţiei crotoneinforma.it, Aprigliano era vizat într-o anchetă a carabinierilor italieni, alături de alte 11 indivizi, aceştia din urmă fiind ridicaţi, luni, în cadrul unei operaţiuni ample care s-a desfăşurat în localitatea Roccabernarda.

Ancheta a pornit a pornit de la uciderea unui localnic din Roccabernarda şi o tentativă de omor comisă asupra fratelui acestuia, pe 31 mai 2014. În timpul anchetei, carabinierii au descoperit că în zonă s-a dezvoltată o adevărată grupare mafiotă, care fura sau ucidea animalele localnicilor, le distrugea culturile, vehiculele, sistemele de irigaţii sau utilajele, pentru a-i obliga la plata unor taxe de protecţie, creând altfel o stare de frică, cu scopul de a controla puținele resurse economice ale zonei.

În urma descinderilor de luni au fost reținute 11 persoane, iar Salvatore Aprigliano a fost dat în urmãrire internațională, fiind prins şi reţinut la Oradea.

Marţi, italianul a fost prezentat la Curtea de Apel Oradea, unde un judecător de drepturi şi libertăţi a dispus arestarea provizorie a acestuia pe o durată de 15 zile, măsură pe care Aprigliano o poate contesta în termen de 24 de ore de la pronunţare, la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6085 RON
  • 1 EUR = 4.973 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON