URMĂREȘTE-NE PE
JOI, 28 MARTIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Primăria Oradea a decis să modifice regulamentul de salubrizare. La fel cum deja ne-a obișnuit, schimbarea s-a făcut fără o dezbatere publică serioasă. Mi se pare o greșeală strategică, pentru că despicarea firului în patru atunci când e vorba de problemele tuturor locuitorilor poate duce la soluții bune, unde mai pui că elimini din start suspiciunile și speculațiile.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oradea și Bihorul au ajuns într-o perioadă fastă, cum din perspectiva dezvoltării infrastructurii n-au mai cunoscut niciodată. Anul acesta se deschid circulației o mulțime de noi drumuri, vreo 70 de kilometri: legătura centura Oradea - Autostrada Transilvania (chiar la finele acestei săptămâni), plus centurile Sânmartin, Aleșd, Beiuș, Oșorhei, Nojorid, Sântandrei (în vară). „Miracolul” ar putea fi explicat prin faptul că 2024 e an electoral. Și, da, este! Dar, totuși, nu asta-i explicația, ci parcurgerea întregii evoluții de la germinarea la coacerea proiectelor.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți mulțumit de noile trasee de tramvai gândite de OTL pentru a asigura un flux mai bun în oraș?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Din data de 31 martie, România devine, parțial, parte a spațiului de liberă circulație Schengen, aspect care ar trebui să ne bucure, ca națiune, deoarece vine după un îndelung proces de negociere cu celelalte state ale Uniunii Europene, aspectele privind negocierea cu Austria fiind comentate pe larg în ultima perioadă.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
16 Februarie 2013, 00:39

Apariţie de senzaţie în Oradea: Adrian Mutu a ieşit să petreacă în Famous Place (FOTO / VIDEO)

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Clienţii clubului Famous Place de pe strada Vasile Alecsandri au avut parte de o surpriză de proporţii, vineri seară, când au văzut că la una dintre mese se află celebrul fotbalist Adrian Mutu.

Sportivul s-a dus să petreacă alături de un anturaj destul de mare în localul deţinut de amicul său, PSD-istul Felix Buzgău. Alături de el au putut fi văzuţi preşedintele PPDD Bihor, Ioan Lascău, şi, surprinzător, chiar şi cântăreţul Aurel Tămaş. De asemenea, Adrian Mutu a fost însoţit şi de partenerul său de afaceri Adrian Marţian, care va prelua clubul de fotbal UTA Arad.

Evident, Adrian Mutu a atras atenţia celorlalţi petrecăreţi care i-au cerut voie să-i facă fotografii, iar când acesta a ieşit pentru a vorbi la telefon, câţiva tineri au profitat şi i-au cerut autograful.

Motivul prezenţei lui Mutu în Oradea nu este cunoscut, însă unii clienţi ai clubului speculau că acesta ar urma să facă o investiţie într-o firmă din oraş.

UPDATE:

Cât a stat la Oradea, Adrian Mutu s-a dus alături de anturajul său şi în clubul de manele Life, unde a primit dedicaţii din partea formaţiei. Mai mult, Aurel Tămaş s-a ridicat de la masă şi i-a cântat melodia "A trecut o caravană", momentul fiind filmat şi postat pe internet.

Vezi filmarea cu Adrian Mutu în clubul de manele aici!

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
27 Comentarii
Erau fumati...?
Probabil ca toti erau fumati si l-au vazut pe Mutu acolo. In realitate erau muti de beti :)
Postat 01 Martie 2013, 22:32 de :)
RECLAMA
LASCAU UN ZAMBET DE MAN E CHIN,
Postat 25 Februarie 2013, 15:39 de UNU
RECLAMA
LASCAU, CE ZAMBET DE MAN E CHIN ,
Postat 25 Februarie 2013, 15:37 de UNU
RECLAMA
LASCAU, CE ZAMBET DE MANECHIN , CE COMPANIE, CE SA MAI ZICEM??????????
Postat 25 Februarie 2013, 15:34 de unu
cunoscuti?
cine e adi mutu? cine e felix buzgau? dudu, tu ai comnadat articolu'?
Postat 18 Februarie 2013, 11:02 de xlv
Rusine
cunoscutul Adi Mutu? pt ce? pt performanta? sau pt ca ne-a facut Romania de ras ca e un drogat plus ca toate pizipoancele isi fac poze cu el si poseaza pe facebook ,dar nici una nu si-ar face poze cu un copil care are un handicap si are nevoie de ajutor si dupa aia s-o posteze pe faceoobk cu scop umanitar. In loc voi pitzipoancelor sa mergeti camd apare un drogat zisa vedeta in club sa va pozati, mai bine ati merge la oamenii nevoiasi sa-i ajutati cu cat puteti ca sa va dea D-zeu sanatate si fericire si dupa aia va plangeti de ce da-ti peste curvari,drogati care va lasa cu buza umflata, vi-o trage si ceau, pedeapsa vine de sus, dupa fapta si rasplata !!!
Postat 17 Februarie 2013, 20:47 de Vlad Tzepes
nu se compara CLUJUL cu ORADEA :))
in CLUJ e suuuper, nu frecventez gascutele migratoare de bolii din cluburile Oradene :)))
Postat 17 Februarie 2013, 09:39 de vsm
@ha ha ha ha
bai duda, mai bine sa taci si sa lasi impresia ca ESTI PROST, decat sa deschizi gura si sa confirmi :))
Postat 17 Februarie 2013, 08:23 de xfiles
ATENTIE
Pentru dragii mei concetateni din acest oras frumos Oradea: Dragilor, daca vrei sa vedeti civilizatie si bun simt in cluburile de noapte, cafenele si baruri, veniti in Cluj. In Oradea nu ai loc de "cefe late" , lanturi la gat, figuranti si masini de zeci de mii de euro. Nu stiu unde e mai mare nivelul de figuri decat in cluburile oradene.. Coborati cu picioarele pe pamand altfel ne ducem dracu toti ...
Postat 17 Februarie 2013, 01:42 de STUDENT
mutu coca
da niste poze cu nasu prafuit nu i ati facut? sau ati asteptat pina si a sters nasul de faina?
Postat 16 Februarie 2013, 22:39 de coca.ina
cluburile din Oradea nu functioneaza legal
aaa MUTU e TARAN si acum s a facut DOMNUL FOTBALULUI, ia ca bini INTUI glasul sangelui MOCNESTE si nu si uita mirosul de fecale materne :))))ha, ha, ha, ha, ha, taranului ii sade bine la indeletnicirile lui native nicidecum la Domni cu sange de domni :))) dar e plina lumea de cobai cum ar evolua medicina fara multa prostime o mai aduni si in cotet sa respire la gaze de sa le iasa sangele pe nas :)))) de la azot emanat.
Postat 16 Februarie 2013, 20:33 de calitate nu poate fi
:|
Domnule ''mai bine refuza'' , poate ai dreptate, si cluburile din Oradea sunt niste cotete...ceea ce totusi as indraznii sa te contrazic...Ceea ce tu spui e ca toti oamenii care umbla in cluburile din Oradea nu sunt oameni de calitate...Asta este o insulta la adresa tuturor oamenilor din Oradea care frecventeaza aceste ''cotete'' cum le spui tu! Urat din partea ta! Dar chiar daca ar fi asa, faptul ca Mutu s-a ''coborat'' la nivelul ''oamenilor fara calitate'' din Oradea, arata numai de bine in privinta lui!! Arata faptul ca e un om cu picioarele pe pamant, care nu a uitat de unde a plecat, si poate cobori\urca la orice nivel, in functie de persoana cu care sta de vorba.....ceea ce nu pot spune despre tine ''domnule''
Postat 16 Februarie 2013, 20:14 de un cetatean
saracul :)))mai bine refuza diplomat si dormea :)))
ce sa vada in ORADEA cotetele gen CLUBURI :)))) ha, ha, ha, ha, este o insulta la adresa lui fata de ce este in CLUJ, TIMIS sau BUCURESTI, saracul nu inteleg vizita dar oricum nu conteaza la cat de mult s a coborat :))) ii scade potentialul probabil .UN om de calitate nu umbla in COTETELE din Oradea :)))).
Postat 16 Februarie 2013, 19:07 de ce sa i faci mai bin
:|
Serios ca nu va inteleg...daca omul a fost degajat, a colindat cluburile oradene, inclusiv cele de manele, s-a distrat, a baut...il faceti un om incult sau betiv...Daca nu facea toate astea l-ati fi considerat figurant! Tot respectul pentru el, ca la urma urmei este o valoare a Romaniei(chiar daca a facut cateva greseli in viata)...Romania este cunoscuta in toata lumea datorita unor nume precum : Adrian Mutu, Hagi, etc. Sunt de acord cu ideea ca fiind persoana publica trebuie sa fie mai atent cu imaginea lui si exemplul pe care il da celor care il admira...dar chiar si asa, nu vad ce a fost atat de rau in comportamentul lui de aseara! PS. : Nu sunt fan Mutu, dar trebuie sa admit faptul ca este o personalitate importanta pt Romania, cum rar mai intalnim in lumea noastra mondena!
Postat 16 Februarie 2013, 19:01 de un cetatean
@ha,ha, ha, ha, ha
bai duda, eu nu ti-am interzis sa scrii, eu ti-am interzis sa existi :) din cauza ta scade coeficientul de inteligenta al planetei!
Postat 16 Februarie 2013, 16:41 de xfiles
MUTU
Charlie Sheen a ramas fara dinti din cauza consumului de droguri :))) si alcool :)))) calul si omul se cauta la DINTI :)))
Postat 16 Februarie 2013, 15:34 de ha,ha, ha, ha, ha
MUTU
(...) fiecare scrie cum vrea , nu ti place nu CITII !!! cine pana ta te crezi sa mi interzici sa SCRIU , atentie la ce FACI !!!
Postat 16 Februarie 2013, 15:14 de ha,ha, ha, ha, ha
DAR,
FEMEILE? UNDE-S FEMEILE? NUMAI LASCAU ARE NISTE PICIOARE DE DAMA LANGA EL ...
Postat 16 Februarie 2013, 14:28 de ADINA
Unde-i moca si Todoca
daca nu isi punea TODOCA poza cu mutu pe facebook nu stiam ca e mutu in oradea:)))))))))))))))))))
Postat 16 Februarie 2013, 13:18 de Puiu
ssss
Surpriza de proportii FUMEAZA ....!!! Mai MArele MUTU ADRIAN !!!
Postat 16 Februarie 2013, 12:15 de sss
@ha,ha, ha, ha, ha
daca esti ungur, atunci ai o scuza ca nu stii romaneste. dar daca esti roman, atunci du-te si spanzura-te, ca poluezi fondul genetic al natiunii cu prostia ta fudula.
Postat 16 Februarie 2013, 11:50 de xfiles
da se mai intampla daca nu esti si intelept :)))
lupta pentru TOT sau NIMIC :)))))) TOTUL inseamna PROGRES in rest REGRES.
Postat 16 Februarie 2013, 10:42 de ha,ha, ha, ha, ha
da se mai intampla daca nu esti si intelept :)))
un barbat sexyyy nu are nevoie de o singura femeie in viata le are pe toate in viata lui , un raport sexul nu echivaleaza cu un gand POZITIV la adresa unui BARBAT SANATOS si FRUMOS.NU casatoria te face PUTERNIC sau o singura FEMEIE ce TOATE :)))). ARE caracter de cal dar fara calaret e cam AIURIT rau :))). STEPA te invata sa fi un cal veritabil de original in gene , in rest un CAL ORB si schiop.NU LUPTA pentru o femeie lupta pentru toate si in fiecare zi vei avea un ZAMBET natural, implinire nu MINCIUNI .
Postat 16 Februarie 2013, 10:40 de ha,ha, ha, ha, ha
in atentie pt Vizer !!!!!!
redactia bihoreanului nu stie inca motivul ? a venit sa ia inapoi nevasta ce ia furat o Vizer ! s au sai faca in ciuda indragostitilor cuplu Vizer ! oricare ar fi motivul Adi nu te lasa asa mai departe ! noi suntem cu tine ! nu a fost frumos ce a facut marele om de afaceri , poate il cumpara pt fc Bihor sa intareasaca echipa ca pina acuma numai a vindut meciurile ca nu aveau bani pt salariile sportivilor !!!!!!!!!!
Postat 16 Februarie 2013, 10:06 de oradean
Coca Ina
Ce "știre"! A venit un rebut , o golan care a adus exclusiv deservicii României sa ii învețe pe "Tinerii" din Oradea cum se prizeaza cocaina! Sa isi plătească datoriile si sa stea la beci. Nu sa se plimbe maimutoiul . Jenant de jegos ...
Postat 16 Februarie 2013, 09:44 de Justice
lascau
ce cauta gunoiul de lascau in poze ???
Postat 16 Februarie 2013, 05:29 de xfiles
mutulica
eram in taxi acu cateva minute cand dadeau toti pe statie ca nu stiu cine e in fata unui club si tot isi face poze. am aflat in sfarsit, sunt linistit. bihoreanul, mereu pe faza, a mai produs o stire de 2 bani.
Postat 16 Februarie 2013, 01:19 de shoker
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5892 RON
  • 1 EUR = 4.971 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON