URMĂREȘTE-NE PE
MIERCURI, 14 NOIEMBRIE 2018

Ediția tipărită

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
De când avem și Piața Unirii, și Cetatea renovate, suntem în situația măgarului lui Buridan. Bietului animal i-a pus stăpânul două grămezi de fân și măgarul a murit de foame pentru că nu se putea hotărî din care să mănânce. La fel pățim și noi când e vorba de locurile unde să organizăm evenimentele importante. S-au încercat variante, ba în Piață, ba în Cetate, ba în ambele locații concomitent.
Zic şi eu
Adrian Cris
Marţea trecută, şeful Consiliului Judeţean şi-a cheltuit câteva ore pe Facebook pretinzând într-o postare că înlocuirea Ryanair cu Tarom ar fi o afacere strălucită pentru Aeroportul Oradea. Nu-i cazul să intrăm în detalii pentru a demonstra cât pierde Bihorul odată cu zborurile low cost, nici ridicolul tezei că preţul noului zbor spre Barcelona, de la 150 euro în sus, ar fi de fapt un chilipir.
Cum a fost?
Lucian Cremeneanu
Sâmbătă, la orele 17, ora României, în sute de oraşe de pe continent, printre care şi Oradea, a fost proclamată Republica Europa, ca viitoare formă de organizare a actualelor state europene. "Prin acest gest simbolic, europenii de pe întreg continentul îşi exprimă voinţa de a trăi într-o Europă unită, cu drepturi şi îndatoriri egale pentru toţi cetăţenii, care să fie principalii actori ai unei democraţii reale".
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Aţi votat la recentul referendum pentru redefinirea familiei în Constituţie?





De stiut

Avocatul Bihoreanului
Mircea Ursuta
După cum se ştie, în 7 noiembrie Curtea Constituţională a admis sesizarea Guvernului şi a constatat existenţa unui conflict juridic de natură constituţională între Parlament şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Constatând acest conflict, CCR a obligat ÎCCJ de îndată la desemnarea prin tragere la sorţi a tuturor membrilor completurilor de 5 judecători, cu respectarea art. 32 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, cum a fost modificat şi completat prin Legea nr. 207/2018.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Testul pentru HPV se efectuează pentru a depista infecţia cu HPV şi tipul de HPV prezent. La fel ca testul Papanicolau, testul pentru HPV se face prin analiza unei probe de secreţii prelevate de la nivelul colului uterin (cervix).
Psihologul Bihoreanului
Razvan Coloja
Șansa de a deveni înzestrat sau talentat este aceeaşi indiferent de statutul financiar al părinţilor. Lucru deloc surprinzător, deoarece genetica nu ţine cont de fluctuaţia dolarului pe piaţa globală. Dar interesant de observat în acest context este inegalitatea care derivă din statutul financiar al părinţilor respectivilor copii.
19 Decembrie 2017, 21:56

Accident extrem de grav pe DN 1, la Lugașu de Jos: 12 victime, două persoane au decedat! (FOTO / VIDEO)

Accident extrem de grav pe DN 1, la Lugașu de Jos: 12 victime, două persoane au decedat! (FOTO / VIDEO) Sursa foto: Alesdonline.ro
Accident extrem de grav pe DN 1, la Lugașu de Jos: 12 victime, două persoane au decedat! (FOTO / VIDEO) Sursa foto: Alesdonline.ro
Accident extrem de grav pe DN 1, la Lugașu de Jos: 12 victime, două persoane au decedat! (FOTO / VIDEO) Sursa foto: Alesdonline.ro
Accident extrem de grav pe DN 1, la Lugașu de Jos: 12 victime, două persoane au decedat! (FOTO / VIDEO) Sursa foto: Alesdonline.ro
Accident extrem de grav pe DN 1, la Lugașu de Jos: 12 victime, două persoane au decedat! (FOTO / VIDEO) Sursa foto: Alesdonline.ro
Accident extrem de grav pe DN 1, la Lugașu de Jos: 12 victime, două persoane au decedat! (FOTO / VIDEO) Sursa foto: Alesdonline.ro
Accident extrem de grav pe DN 1, la Lugașu de Jos: 12 victime, două persoane au decedat! (FOTO / VIDEO) Sursa foto: Alesdonline.ro
Accident extrem de grav pe DN 1, la Lugașu de Jos: 12 victime, două persoane au decedat! (FOTO / VIDEO) Sursa foto: Alesdonline.ro
Accident extrem de grav pe DN 1, la Lugașu de Jos: 12 victime, două persoane au decedat! (FOTO / VIDEO) Sursa foto: Alesdonline.ro
Accident extrem de grav pe DN 1, la Lugașu de Jos: 12 victime, două persoane au decedat! (FOTO / VIDEO) Sursa foto: Alesdonline.ro
Accident extrem de grav pe DN 1, la Lugașu de Jos: 12 victime, două persoane au decedat! (FOTO / VIDEO) Sursa foto: Alesdonline.ro

Accident extrem de grav pe DN 1, produs marţi seară, la Lugaşu de Jos, în judeţul Bihor. În total sunt 12 victime, traficul în zonă a fost blocat timp de mai multe ore, circulându-se pe rute ocolitoare.

Potrivit căpitanului Camelia Roşca, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Crişana, evenimentul rutier s-a petrecut în jurul orei 21.15. Din primele date, au fost implicate trei autoturisme.

"Evenimentul s-a soldat cu 12 victime, dintre care, din primele informaţii, trei sunt minore. O persoană este în stop cardio respirator, două persoane au suferit diferite traumatisme şi contuzii, iar nouă - leziuni care nu le pun viaţa în pericol", a precizat Roşca.

Echipajul de Terapie Intensivă al SMURD efectuează manevre de resuscitare în cazul persoanei aflate în stop cardio respirator.

Desfăşurarea de forţe la locul evenimentului rutier este impresionantă. Au fost mobilizate 6 autospeciale din cadrul ISU Crişana, dar şi două echipaje de la Serviciul Judeţean de Ambulanţă.

UPDATE ORA 22.10. Deocamdată nu sunt cunoscute circumstanţele producerii evenimentului rutier. Circulaţia e întreruptă, pe ambele sensuri de mers.

"Accidentul rurtier s-a produs pe DN1, în localitatea Lugaşu de Jos, fiind implicate trei autoturisme. Traficul este deocamdată blocat şi deviat pe ruta Tileagd, pe DJ 767, la intersecţia cu Drumul Judeţean 108 se circulă înspre Poşoloaca -  Telechiu - Ţeţchea - Chistag, până la intersecţia cu drumul judeţean 764, unde se poate reveni pe DN 1 înspre Aleşd", a declarat pentru BIHOREANUL comisarul Alina Dinu, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Bihor.

UPDATE ORA 22:20. Purtătorul de cuvânt al ISU Crişana a precizat că minorii au fost transportaţi la Compartimentul de Primire a Urgenţelor, de la Spitalul Municipal, şi la Unitatea de Primire a Urgenţelor de la Spitalul Judeţean.

UPDATE, ORA 22:30. Medicii au declarat decesul persoanei grav rănite, după ce au resuscitat-o zeci de minute.

"Intervenţia este în curs de desfăşurare. Opt victime au fost duse la Unitatea de Primire a Urgenţelor de la Spitalul Judeţean, alte trei la Compartimentul de Primire a Urgenţelor de la Spitalul Municipal, iar o persoană a fost declarată decedată", a declarat pentru BIHOREANUL dr. Hadrian Borcea, şeful UPU - SMURD Bihor.

UPDATE, ORA 22.47. Alte două persoane sunt în stare foarte gravă. "O persoană a fost declarată decedată, în cazul unei alte victime efectuează manevre de resuscitare, iar o altă victimă se află în stare foarte gravă, în cod roşu, fiind în drum spre UPU. Trei persoane, minore, au ajuns deja la spital, iar cinci sunt transportate la spital. O persoană a refuzat transportul la spital", a precizat Camelia Roşca.

Încă nu se ştiu motivele care au dus la accidentul devastator.

UPDATE ORA 23.10: Potrivit purtătorului de cuvânt al ISU Crişana, a decedat şi cea de-a doua persoană aflată în stop cardio respirator şi pe care medicii de la SMURD au încercat să o resusciteze. Până la urmă, marţi seară, în total, 6 persoane au ajuns la spital, dintre care 3 minori. Patru persoane au refuzat transportul la spitale.

Dr Hadrian Borcea a mai precizat, pentru BIHOREANUL, că una dintre persoanele implicate în accident a scăpat fără nicio rană.

Cele două persoane decedate sunt din județul Mureș.

Legat de producerea evenimentului rutier, martorii spuneau, la fața locului, că acroșajul s-ar fi produs pe fondul unei depășiri periculoase.

UPDATE ORA 23.50: Purtătorul de cuvânt al Poliției Bihor, comisarul Alina Dinu, a declarat că traficul rutier în zona accidentului a revenit la normal în jurul orei 23.40.

Citiți și articolulConcluziile polițiștilor în cazul accidentului de pe DN1: un vitezoman din Aleșd a ajuns pe contrasens într-o curbă. Doi tineri, soț și soție, au murit

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
2 Comentarii
@rumanu
Mi se pare că tu eşti dintre cei care blamează Poliția că stă ascunsă prin boschețj iar acum îi acuzi că sunt vinovați pentru accidentele rutiere. Bine ai zis...ce a ajuns țara asta!?!
Postat 20 Decembrie 2017, 05:34 de bde
doamne iarta i
da bihorul asta i de toata jena zilnic morti in accidente si ei fura si manca seminte in parlament in loc sa faca drumuri , autostrazi , politia i corupta ce va ajunge tara asta vai vai vai
Postat 20 Decembrie 2017, 04:02 de Rumanu
count display

FOTO BIHOREANUL

  • Termen: 1 Decembrie. Constructorii au montat grinzile podului din strada Universităţii din Oradea (FOTO)
  • Parcarea de la intersecţia străzilor Transilvaniei cu Moldovei a fost reabilitată (FOTO)
  • Cel mai 'hot' show: Modele celebre au defilat în lenjerie Victoria's Secret. Adriana Lima s-a retras (FOTO/VIDEO)
  • Karoy de România: Povestea sculptorului orădean interzis de comunişti, care şi-a făcut renume în America (FOTO)
  • A început târgul produselor şi gusturilor din Valea Ierului, în Piaţa Unirii (FOTO)
  • Făuritorii Marii Uniri - Portrete și fapte nemuritoare: zeci de elevi bihoreni au fost premiați pentru picturile lor (FOTO)
  • S-a turnat placa de beton. Podul Centenarului ar putea fi dat în folosinţă la sfârşitul lunii noiembrie (FOTO)
  • Constructorii au început turnarea pereţilor parcării subterane din centrul Oradiei (FOTO)
  • S-a deschis un punct de trecere a frontierei, în Bihor, pentru camioanele ce duc pietriş pentru autostrada din Ungaria (FOTO)
  • Paradoxul Oradea: Spre deosebite de trendul naţional, în Oradea se construiesc peste 2.000 de apartamente (FOTO)

TIMP LIBER

Timp liber

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 3.8697 RON
  • 1 EUR = 4.5959 RON
  • 1 HUF = 0.015 RON