URMĂREȘTE-NE PE
MARȚI, 21 MAI 2019

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Cred că încorporarea Sânmartinului trebuia făcută în primul rând organic, natural, urmând ca oficial să aibă loc numai după ce toate condițiile ar fi fost îndeplinite. Bunăoară, acum Bolojan propune un sistem de transport în comun pentru întreaga Zonă Metropolitană. Iată un mod discret și eficient de a îngloba comunele limitrofe în corpul municipiului.
Zic şi eu
Adrian Cris
Anul trecut, tot la jumătatea lunii mai, vă împărtăşeam o "Poveste din Sicilia", cu un tânăr plecat din Găeşti, dar în continuare legat de ţară, inclusiv prin site-urile de ştiri, care zicea că nu s-ar întoarce. "Banii pe care voi îi primiţi acum sunt bani mincinoşi, n-o să vă ţină mult", zicea Ionuţ, mai lucid decât mulţi dintre cei de acasă, care începeau să guste majorările de salarii oferite bugetarilor.
Cum a fost?
Lucian Cremeneanu
La o primă analiză, bazată pe obida generală şi frustrările acumulate, motivele de a sta acasă par mai multe. Supărarea pe politicieni nu e o boală românească, funcţionează oriunde în lume. La noi pare mai aprigă din cauză că şi noi suntem mai aprigi la mânie. Pe lângă asta, mai ajută şi randamentul scăzut al clasei politice.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Pe cine intenţionaţi să votaţi duminică, 26 mai, la alegerile pentru Parlamentul European?
















De stiut

Avocatul Bihoreanului
Mircea Ursuta
Iniţiativa de revizuire a Constituţiei în sensul interzicerii ocupării funcţilor publice de către persoane condamnate este constituţională. Recent, a fost publicată pe site-ul Curţii Constituţionale Decizia nr. 222 din 9 aprilie 2019 prin care Curtea Constituţională a stabilit că iniţiativa de revizuire a Constituţiei, iniţiată de un număr foarte mare de cetăţeni, este constituţională şi poate să îşi continue parcursul legislativ.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Deşi numărul cazurilor de cancer al stomacului sunt în continuă scădere, totuşi această boală rămâne încă o problemă, studiile epidemiologice sugerând că riscul de a face boala este mai mare la clasele sociale cu nivel socio-economic scăzut. Consumul îndelungat de alimente cu un conţinut mare de nitriţi (cum sunt cele uscate, sărate şi afumate) poate determina apariţia bolii, alături de acţiunea unor bacterii. 
Psihologul Bihoreanului
Razvan Coloja
Din păcate, cinematografia şi oamenii neinformaţi perpetuează o serie de mituri care impun o stigmă asupra bolnavilor şi asupra celor cu afecţiuni psihice. Un schizofrenic este confundat des cu cei cu personalitate multiplă, cu criminalii în serie, cu cei malefici şi răi, gata de violenţe inimaginabile. Adevărul este, însă, altul...
24 Aprilie 2019, 12:53

Stabat Mater şi Concerte de Bach în programul Filarmonicii înainte de Paşte

Stabat Mater şi Concerte de Bach în programul Filarmonicii înainte de Paşte Dirijorul Ilarion Ionescu-Galaţi (foto: lapasprinbrasov.ro)
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Înaintea Sărbătorilor Pascale, Filarmonica propune pentru seara de joi, de la ora 19, Concertul pentru pian (clavecin) şi orchestră în fa minor, BWV 1056, şi Concertul pentru pian (clavecin) şi orchestră în re minor, BWV 1052, compuse de J.S. Bach. În a doua parte, va putea fi audiată lucrarea Stabat Mater, odă creştină dedicată durerii Maicii Domnului în momentul crucificării lui Iisus Cristos, compusă în ultimul an al vieţii de G. B. Pergolesi, trecut tragic în nefiinţă la vârsta fragedă de 26 de ani.

Pianista Monica Florescu, este absolventă a Universității Naționale de Muzică din București și a Conservatorului Regal din Antwerpen, Belgia, cu o activitate concertistică de 20 de ani pe plan internațional. Soprana invitată, Diana Țugui, este adeptă a deschiderii în artă, abordând mai multe genuri muzicale. În prezent este solista Operei Naționale Române din Cluj-Napoca. Mezzosoprana invitată, Alexandra Leșiu, a obţinut locul 1 la secția lied la International Vocal Open Competition din Honk Kong.

Dirijorul invitat al concertului este maestrul Ilarion Ionescu-Galaţi – numit de critica de specialitate „omul-orchestră”, „dirijorul pictor”, „un prinţ al baghetei” – unul din cei mai de seamă dirijori şi interpreţi români, recunoscut pentru meritele sale în domeniul muzicii, valori pe care le-a transmis publicului ascultător în timpul unei cariere de peste cinci decenii.

Abonamentele sunt valabile, iar biletele se pot cumpăra la sediul Filarmonicii, din strada Moscovei nr. 5, de luni până vineri între orele 11 - 17, precum şi cu o oră înainte de concert.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.2653 RON
  • 1 EUR = 4.7607 RON
  • 1 HUF = 0.0146 RON