URMĂREȘTE-NE PE
JOI, 25 APRILIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Nu credeam că se vor putea mobiliza 15.000 de oameni în acțiunea intitulată Misiunea Grivei, prin care se cer condiții mai bune pentru câinii abandonați și pentru sterilizarea lor. Iată că inițiativele cetățenești încep să capete forță și consistență. Poate n-ar fi fost lipsit de interes să se ceară și sterilizarea stăpânilor care-și abandonează animalele de companie...
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oricât ar fi de digitalizată lumea și plin internetul de informații despre tot felul de locuri, inclusiv în imagini, nimic nu se compară cu plăcerea călătoriei, fie ea cât de scurtă, pentru a le vedea cu propriii ochi. Iar când de plăcerea asta vor avea parte sute, poate mii de copii de la țară, dintre care mulți nu au ieșit din comuna lor ori au ajuns în cel mai bun caz până în cel mai apropiat orășel, cu atât e mai meritorie orice inițiativă care îi ajută să capete această experiență, totdeauna de neuitat dacă e prima.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți de noul proiect de realizare a unui drum nou între Paleu și Șoseaua Borșului, contestat de unii locuitori din Oncea?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Camera Deputaţilor a adoptat recent un proiect de modificare a legislaţiei în vigoare, prin care se prevede, în esenţă, că instanţele judecătoreşti nu vor mai putea reduce din oficiu onorariile achitate de justiţiabili avocaţilor, ci doar la cererea părţii adverse. 
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
04 Iunie 2019, 14:21

"Oradea mea de turtă dulce". Expoziție nouă la Muzeul Țării Crișurilor

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Muzeul Ţării Crişurilor organizează, miercuri, de la ora 12, vernisajul unei expoziţii inedite de pictură intitulată "Oradea mea de turtă dulce", cu lucrări semnate de Adela Lazăr, actriţă la Teatrul Regina Maria.

Adela Lazăr a absolvit Facultatea de Artă Teatrală din Târgu Mureş în 2004 şi din anul 2005 este actriţă la Teatrul Regina Maria, iar din 2009, membră în Asociaţia Artiştilor Plastici din Târgu Mureş.

Prima sa expoziţie de pictură, intitulată "Chevalet", a avut loc în anul 2008, la Librăria Gutenberg. A urmat expoziţia "Hainele cele noi ale împăratului", în 2017, într-o cafenea din centrul oraşului Oradea. În 2018 a avut loc expoziţia "Oradea mea de turtă dulce", găzduită de Teatrul Regina Maria. A participat, de asemenea, la mai multe expoziţii de grup şi tabere de pictură, în ţară şi în străinătate, organizate de Asociaţia Artiştilor Plastici din Târgu Mureş.

Potrivit organizatorilor, expoziţia de la Muzeul Ţării Crişurilor prezintă lucrări în care Adela Lazăr "a imaginat o lume de basm, idilică, plină de culoare, unde emblemele oraşului - Palatul Apollo, Palatul Vulturul Negru, Casa Darvas La Roche, Palatul Rimanóczy Kálman Jr., Teatrul Regina Maria, Palatul Moskovits Miksa etc. -, cărora le-a păstrat intacte elementele identitare, sunt transpuse metaforic, prin spirit ludic şi joc cromatic, în arhitecturi care ne aduc aminte de fantasticul copilăriei".

Vor fi prezenţi la vernisaj dr. Aurel Chiriac, directorul Muzeului Ţării Crişurilor, Ioan Moldovan, directorul Revistei "Familia", şi autoarea lucrărilor, Adela Lazăr.

Expoziţia rămâne pe simezele Muzeului Ţării Crişurilor până în 23 iunie 2019.

Preţul biletelor este de 8 lei pentru adulţi, 4 lei pentru copiii peste 4 ani, elevi, studenţi şi pensionari. Intrarea este gratuită pentru copiii de până în 4 ani, copiii din casele de asistenţă socială, veteranii de război, angajaţii actuali şi pensionarii din reţeaua muzeistică naţională. Cu acest bilet se pot vizita toate expoziţiile temporare din Muzeul Ţării Crişurilor.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6567 RON
  • 1 EUR = 4.9761 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON