URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 29 MARTIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Primăria Oradea a decis să modifice regulamentul de salubrizare. La fel cum deja ne-a obișnuit, schimbarea s-a făcut fără o dezbatere publică serioasă. Mi se pare o greșeală strategică, pentru că despicarea firului în patru atunci când e vorba de problemele tuturor locuitorilor poate duce la soluții bune, unde mai pui că elimini din start suspiciunile și speculațiile.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oradea și Bihorul au ajuns într-o perioadă fastă, cum din perspectiva dezvoltării infrastructurii n-au mai cunoscut niciodată. Anul acesta se deschid circulației o mulțime de noi drumuri, vreo 70 de kilometri: legătura centura Oradea - Autostrada Transilvania (chiar la finele acestei săptămâni), plus centurile Sânmartin, Aleșd, Beiuș, Oșorhei, Nojorid, Sântandrei (în vară). „Miracolul” ar putea fi explicat prin faptul că 2024 e an electoral. Și, da, este! Dar, totuși, nu asta-i explicația, ci parcurgerea întregii evoluții de la germinarea la coacerea proiectelor.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți mulțumit de noile trasee de tramvai gândite de OTL pentru a asigura un flux mai bun în oraș?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Din data de 31 martie, România devine, parțial, parte a spațiului de liberă circulație Schengen, aspect care ar trebui să ne bucure, ca națiune, deoarece vine după un îndelung proces de negociere cu celelalte state ale Uniunii Europene, aspectele privind negocierea cu Austria fiind comentate pe larg în ultima perioadă.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
25 Mai 2018, 22:15

Bate vântul! "Primăvara din grădină" a început vineri seară fără public în Cetatea Oradea (FOTO/VIDEO)

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Orădenii nu prea se înghesuie la grădină. Prezenţa a fost sub aşteptări vineri seară în Cetatea Oradea la deschiderea celei de a doua ediţii a evenimentului agro-culinar "Primăvara din grădină" organizat de Asociaţia pentru Promovarea Produselor Agroalimentare "Crişana", în parteneriat cu mai multe instituţii judeţene şi locale.

Vineri, în jurul orei 18, în faţa scenei pe care artiştii Filarmonicii de Stat Oradea interpretau arii clasice, puteau fi numărate cam 25 de persoane.

Încă pe atâtea se răcoreau la o bere pe terasa localului din Cetate şi cam tot atâtea făceau turul tarabelor întinse de cei circa 40 de producători bihoreni. Cap, la cap, în incinta Cetăţii nu erau mai mult de 150 de persoane cu organizatori, artişti populari şi producători cu tot.

"Am o frustrare"

"Văzând atât de multe scaune goale am o frustrare", a declarat vicepreşedintele Consiliului Judeţean, Traian Bodea, în cuvântul de deschidere al evenimentului.

Bodea a pus prezenţa sub aşteptări pe seama faptului că parte din orădeni erau încă la muncă, dar şi a faptului că mulţi se pregătesc de weekend-ul prelungit făcându-şi cumpărăturile oriunde altundeva. "Dacă am merge acum în parcarea oricărui hypermarket din oraş am găsi mult mai multă lume decât suntem noi aici", a spus vicepreşedintele CJ Bihor.

Bodea a afirmat că acest lucru confirmă încă o dată transformarea României într-o piaţă de desfacere pentru produse ieftine, dar de slabă calitate de import, în vreme ce produsele locale, mult mai sănătoase şi gustoase, sunt, treptat, abandonate. "Cred că va trebui să facem o revoluţie pentru România pe acest segment", a spus Bodea.

"Am vândut o mână de broccoli"

Potenţialii "revoluţionarii" care şi-au desfăcut vineri produsele pe tarabele din Cetate, veniţi din toate colţurile judeţului, erau însă prea resemnaţi. "De dimineaţă abia dacă am vândut o mână de broccoli. Lumea vine se uită, merge la un mic şi-o bere la terasa din capăt se întoarce şi merge să asculte o higheghe în faţă la scenă, mai stă la o poveste şi cam atât...", spune un producător.

Vânzătorii sunt cu atât mai dezamăgiţi cu cât au pus pe tarabe tot ce au mai bun în casă şi grădină. Preţurile sunt, însă, pe măsură. O sticluţă cu ulei de lavandă din Lăzăreni costă 15 lei, un borcan de miere din Fânaţe face 20 lei, un kilogram de castraveţi de Chiribiş costă 5 lei, un kilogram de roşii din Satu Nou - 15 lei, o plăcintă de Ştei cam 7 lei, şi exemplele ar putea continua.

"Preţurile sunt puţin mai mari decât în piaţă pentru că în târg avem cheltuieli suplimentare", spune o vânzătoare. Dezavantajul preţului este, însă, compensat pe deplin de aromele îmbietoarele ale produselor. În Cetate, roşia are gust de roşie. Iar orădenii care vor şi-l amintească mai au la dispoziţie două zile...

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
4 Comentarii
Alexsndruduma
Mersi mult pentru lamuriri. Da, am gresit cu Satu Mare iar de broccoli am spus clar si sincer ca nu stiu. Acuma am invatat ceva nou. Iar despre piata mare si rosii din turcia...nu ma caracterizeaza. Eu conduc 25km saptamanal pentru a lua de la o anumita persoana de la tara lactate. Iar de gradina le iau de la mine si de la parintii mei sau socri. La fel si carnuri. Dar felicitari celui ce cultiva broccoli, are tot respectul si admiratia mea! Sustin din plin producatorii locali, crede-ma, mai "încăpățânat" ca mine la capitolul asta gasesti greu. Cu lactatele de ex as putea sa le iau de aici din piata, prefer sa merg acolo ca de 12 sau 13 ani ii stiu pe oamenii aia. Si prefer sa ii ajut sa iau eu cat pot, in caz contrar ei prefera sa dea laptele la porci decat la colectare pt cativa bani pe litru (o jignire la adresa eforturilor lor). Rosii stiam doar de Livada ca fiind timpurii. Sper sa ajung la targ, cel putin rosiile vreau sa le incerc.
Postat 26 Mai 2018, 15:18 de poiu
Pentru "poiu"
Bună ziua, roşiile de "Satu Mare" nu există. Trebuia să citeşti mai atent. Scrie Satu Nou (care e în județul Bihor) , nicidecum de Satu Mare. Sunt şi altele cu prețul mai jos, de exemplu de la Chiribiş. Cui nu ii place e invitat să meargă în Piața Mare să ia cu 7-8 lei kg de roşii din Turcia,ş.a.m.d. Iar ca răspuns la întrebarea cu brocoli dacă e bihorean raspunsul este Da. Îl găseşti cultivat în localitatea Avram Iancu nr. 366. Localitate dincolo de Salonta. Chestia principală la noi românii e că nu mai punem accent pe calitate. Luam doar ce e ieftin şi prost.
Postat 26 Mai 2018, 13:06 de alexandruduma
Piețele de altadat
Produsele astea ar trebui sa fie pe tarabele din piata zi de zi. Dar cum să ajungă acolo daca mafia piețelor, condusă de primărie, ia alungat pe țărani că sa le facă loc bijnitarilor și intermediarilor? Decât să cumpăr din piata unde mai plătesc și locul de parcare (in caz că îl găsesc) mai bine iau același produs de import de la supermarket, că sa moara de ciuda președintele CJ împreună cu nebunu' din primărie care visează la un mall a la' piata unirii. Scoateți bijnitarii și intermediarii din piețe și aduceți producători/țărani adevărați dacă vreți să recâștigați încrederea orădenilor!
Postat 25 Mai 2018, 23:35 de User anonimizat
Broccoli
E produs bihorean? Sincer, nu stiam asta si nu, nu sunt ironic ori sarcastic. Dar nu vreau rosii decat de Livada de ex. Si alea se găsesc la magazinul din colt. Și ce caută roșii de Satu mare la legume din Crisana?
Postat 25 Mai 2018, 22:50 de poiu
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6085 RON
  • 1 EUR = 4.973 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON