URMĂREȘTE-NE PE
SÂMBĂTĂ, 18 IANUARIE 2020

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
La cele 100 proiecte aflate în derulare, primarul Bolojan vrea să mai implementeze încă 172, dacă tot a reuşit să rezolve accesarea banilor de la UE. Practic, în felul acesta, în 2020 Bihorul are pe rol 273 lucrări, pentru că vine şi Consiliul Judeţean cu o investiţie. Mă gândesc că au de gând să termine terminalul neterminat, care trebuia terminat cu doi ani în urmă.
Zic şi eu
Adrian Cris
În urmă cu un deceniu, când îşi începea primul mandat, primarul Ilie Bolojan socotea corect că Oradea trebuie înnoită radical, atât prin refacerea sistemelor de apă-canalizare şi de termoficare, cât şi prin reabilitarea clădirilor din centrul istoric, aşa încât acestea să devină atractive inclusiv turistic. Apoi a declanşat cele mai vaste operaţiuni în ambele direcţii, în ciuda contestărilor formulate de adversari.
Cum a fost?
Lucian Cremeneanu
O mare parte din sudalmele pe care le încasează autorităţile ar fi evitabile dacă s-ar comunica sincer şi corect pe canalele oficiale. Dar, de cele mai multe ori, în România se preferă tăcerea. S-au făcut paşi mari înainte în domeniul comunicării în ultimii 30 de ani, dar încă suntem departe de lumea în care, atunci când apare o problemă, se organizează rapid o conferinţă de presă, preferabil în direct.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveţi despre decizia Primăriei Oradea de a taxa eliberarea pe loc a documentelor la ghişeu şi de a încuraja, inclusiv prin reduceri fiscale, relaţia online între cetăţeni şi administraţie?



De stiut

Avocatul Bihoreanului
Mircea Ursuta
Așa cum am arătat anterior, legislația noastră prevede posibilitatea ca statul să acorde facilități persoanelor care nu pot să își permită cheltuielile pricinuite de desfășurarea unui proces civil. Din păcate, legislația în materie nu a mai fost corelată cu noile realități economice din România, nici măcar cu repetatele creșteri din ultimii ani ale cuantumului salariului minim pe economie.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Colica renală este o durere intensă la nivelul regiunii lombare şi abdominale determinată de obstacole organice sau funcţionale ale rinichilor şi căilor urinare. Obstacolele organice cele mai dese sunt calculii mobili din litiaza renală, cheagurile de sânge sau fragmentele de puroi din infecţiile cronice sau tumorile renale şi stenozele ureterale (modificări ale calibrului ureteral) din tuberculoza renală. Cele funcţionale sunt reprezentate de spasme ale musculaturii căilor urinare, care pot fi independente sau asociate cu obstacolele organice.
Psihologul Bihoreanului
Razvan Coloja
Din păcate, cinematografia şi oamenii neinformaţi perpetuează o serie de mituri care impun o stigmă asupra bolnavilor şi asupra celor cu afecţiuni psihice. Un schizofrenic este confundat des cu cei cu personalitate multiplă, cu criminalii în serie, cu cei malefici şi răi, gata de violenţe inimaginabile. Adevărul este, însă, altul...
06 Decembrie 2019, 17:18

Volei: CSU Oradea joacă acasă în derby-ul cu SCM U Craiova

Volei: CSU Oradea joacă acasă în derby-ul cu SCM U Craiova Foto: arhivă
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Voleibalistele de la CSU Oradea vor disputa în weekend, la Sala Polivalentă a Universității, jocul din etapa a II-a a returului de campionat din Seria Vest a Diviziei A2.

Orădencele, care s-au impus săptămâna trecută, în prima rundă a returului, în deplasare, pe terenul celor de la CSU Politehnica Timișoara, vor evolua de această dată pe teren propriu, sâmbătă, cu SCM U Craiova.

Jocul este programat cu începere de la ora 11:30 la Sala Polivalentă a Universității din Oradea și se constituie în derby-ul rundei. Se vor întâlni echipele situate pe pozițiile II și III ale clasamentului. Dacă elevele antrenoarei Mariana Szabo – Alexi ocupă poziția a III-a, cu 12 puncte, în schimb oltencele de la SCM U Craiova se află pe poziția secundă, cu 15 puncte, la egalitate cu liderul CSU Medicina Tg. Mureș.

Bihorencele își propun victoria și revanșa după eșecul din tur de la Craiova, din etapa a 2-a, pe 26 octombrie, când adversarele s-au impus cu scorul de 3-0.

Conducerea echipei orădene așteaptă cât mai mulți suporteri, sâmbătă, de la 11.30, la Sala Polivalentă a Universității, pentru a susține echipa bihoreană, în tentativa ei de a câștiga jocul și de a urca pe poziția a II-a a ierarhiei.

În celelalte partide ale etapei a VII-a (a II-a a returului) din campionatul Diviziei A 2, Seria Vest, liderul CSU Medicina Tg. Mureș va evolua la Timișoara, cu CSU Politehnica, iar CSM Sighet va primi replica celor de la CSS Turda.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.2831 RON
  • 1 EUR = 4.7795 RON
  • 1 HUF = 0.0143 RON