URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 28 FEBRUARIE 2020

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
În splendida luncă a Crișului, între podurile Paralelor și Ladislau, de zeci de ani se luptă să supraviețuiască sălciile pletoase, chinuite de inundații și rupte de vânt. Acum câțiva ani, chiar mă întrebam într-un editorial unde sunt ecologiștii să planteze copaci tineri în locurile rămase goale. Ei bine, iată că au apărut și ecologiștii!
Zic şi eu
Adrian Cris
Orădenii şi bihorenii vor ţine minte doar faptul că după 4 luni de administrare a Aeroportului sub gir PNL tot nu avem curse externe. Vestea şi mai proastă e că, în pofida declaraţiilor primarului Bolojan, nici n-o să avem curând. Ceea ce iar nu spun nici CA, nici edilul, nici şefii CJ. Iar motivul e dezarmant de simplu...
Cum a fost?
Lucian Cremeneanu
90% dintre bucureştenii care au participat la sondajul online iniţiat de primarul general Gabriela Firea au fost împotriva vinietei Oxigen, ce îşi propune să taxeze circulaţia maşinilor poluante în Bucureşti şi să le interzică de tot accesul celor sub Euro 3 în centru. E drept, nu este un sondaj făcut ca la carte, iar Firea nu-i un personaj prea simpatic, dar cu toate acestea rezultatul este uşor de interpretat - oamenilor le pasă mai mult de banii din buzunar decât de sănătate.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți despre dorința Guvernului Orban de a elimina pensiile speciale ale magistraților și despre grevele anunțate de aceștia ca reacție?





De stiut

Avocatul Bihoreanului
Mircea Ursuta
În 12 februarie a.c., Curtea Constituţională a respins excepţia de neconstituţionalitate a Codului administrativ invocată de Avocatul Poporului, astfel încât acest act normativ rămâne în vigoare şi produce efecte juridice. Deşi lumea juridică se aştepta la o decizie de neconstituţionalitate rapidă a acestui act normativ, după ce a ţinut dosarul pe rol aproximativ 6 luni, Curtea Constituţională a stabilit, cu majoritate de voturi, că este absolut constituţional să adopţi un cod prin ordonanţă de urgenţă.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Hematuria reprezintă prezenţa sângelui în urină. Cauzele sunt variate şi se pot grupa în 2 categorii: renale şi extrarenale.
Psihologul Bihoreanului
Razvan Coloja
Din păcate, cinematografia şi oamenii neinformaţi perpetuează o serie de mituri care impun o stigmă asupra bolnavilor şi asupra celor cu afecţiuni psihice. Un schizofrenic este confundat des cu cei cu personalitate multiplă, cu criminalii în serie, cu cei malefici şi răi, gata de violenţe inimaginabile. Adevărul este, însă, altul...
02 Iulie 2019, 17:29

Trei orădeni au contribuit din plin la cucerirea medaliei de argint de către România la Europenele de judo pentru cadeţi

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Echipa României a obţinut medalia de argint la întrecerile Campionatului European de judo pentru cadeţi, competiţie care s-a desfăşurat în capitala Poloniei, la Varşovia.

Din delegaţia tricoloră la acest eveniment au făcut parte şi trei sportivi legitimaţi la LPS Bihorul CSM Oradea. Este vorba despre Robert Boldiş, care a concurat la categoria - 60 kg, David Fodor la - 81 kg şi Alex George Creţ, la + 81 kg.

Pregătiţi de antrenorii lor, Emil Morar şi Dan Fâşie, cei trei bihoreni au ajutat echipa României să se claseze pe locul al II-lea din totalul de 11 reprezentative participante şi astfel să cucerească medaliile de argint şi, implicit, săîşi adjudece titlul de viecampioană continentală.

Din păcate, cei trei nu au reuşit însă să se facă remarcaţi în probele individuale. Fiecare dintre ei s-a oprit în turul al II-lea. Alex George Creţ a luat însă startul în cadrul probe de 90 kilograme.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.3926 RON
  • 1 EUR = 4.8068 RON
  • 1 HUF = 0.0142 RON