URMĂREȘTE-NE PE
LUNI, 20 IANUARIE 2020

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
La cele 100 proiecte aflate în derulare, primarul Bolojan vrea să mai implementeze încă 172, dacă tot a reuşit să rezolve accesarea banilor de la UE. Practic, în felul acesta, în 2020 Bihorul are pe rol 273 lucrări, pentru că vine şi Consiliul Judeţean cu o investiţie. Mă gândesc că au de gând să termine terminalul neterminat, care trebuia terminat cu doi ani în urmă.
Zic şi eu
Adrian Cris
În urmă cu un deceniu, când îşi începea primul mandat, primarul Ilie Bolojan socotea corect că Oradea trebuie înnoită radical, atât prin refacerea sistemelor de apă-canalizare şi de termoficare, cât şi prin reabilitarea clădirilor din centrul istoric, aşa încât acestea să devină atractive inclusiv turistic. Apoi a declanşat cele mai vaste operaţiuni în ambele direcţii, în ciuda contestărilor formulate de adversari.
Cum a fost?
Lucian Cremeneanu
Dacă nu mă înşel, era perioada în care preşedintele Iohannis se contra cu PSD pe marginea numirii unui premier, când Moise Guran a făcut o ediţie a emisiunii "România în direct" pornind de la întrebarea "Care ar fi cea mai potrivită persoană pentru a fi desemnată premier?". Ascultătorii au pomenit multe nume, inclusiv din zona non-politică, printre care, deloc surprinzător, şi al lui... Moise Guran. Ca de obicei, în situaţii critice, oamenii au nevoie de un om, un singur om, care să îi salveze. E posibil ca atunci să-i fi apărut jurnalistului gândul de mărire.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveţi despre decizia Primăriei Oradea de a taxa eliberarea pe loc a documentelor la ghişeu şi de a încuraja, inclusiv prin reduceri fiscale, relaţia online între cetăţeni şi administraţie?



De stiut

Avocatul Bihoreanului
Mircea Ursuta
Aşa cum am arătat săptămânile trecute, legislaţia noastră prevede posibilitatatea ca statul să acorde facilităţi persoanelor care nu pot să îşi permită cheltuielile pricinuite de desfăşurarea unui proces civil. Dacă în episoadele anterioare am prezentat condiţiile de acordare a acestui ajutor, în continuare vom vedea procedura prin care ajutorul public judiciar poate fi obţinut.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Colica renală este o durere intensă la nivelul regiunii lombare şi abdominale determinată de obstacole organice sau funcţionale ale rinichilor şi căilor urinare. Obstacolele organice cele mai dese sunt calculii mobili din litiaza renală, cheagurile de sânge sau fragmentele de puroi din infecţiile cronice sau tumorile renale şi stenozele ureterale (modificări ale calibrului ureteral) din tuberculoza renală. Cele funcţionale sunt reprezentate de spasme ale musculaturii căilor urinare, care pot fi independente sau asociate cu obstacolele organice.
Psihologul Bihoreanului
Razvan Coloja
Din păcate, cinematografia şi oamenii neinformaţi perpetuează o serie de mituri care impun o stigmă asupra bolnavilor şi asupra celor cu afecţiuni psihice. Un schizofrenic este confundat des cu cei cu personalitate multiplă, cu criminalii în serie, cu cei malefici şi răi, gata de violenţe inimaginabile. Adevărul este, însă, altul...
13 Ianuarie 2020, 15:00

Rezultate bune pentru tenismenii orădeni la Naţionalele de iarnă U16 de la Bucureşti

Rezultate bune pentru tenismenii orădeni la Naţionalele de iarnă U16 de la Bucureşti (Sursa foto: generic, Cotidianul.ro)
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Sportivul orădean Mihai Lungu, legitimat la clubul CSM, a reuşit o frumoasă performanţă, izbutind să câştige proba de dublu masculin a Campionatelor Naţionale de iarnă la tenis U16 ani.

Competiţia s-a desfăşurat la Centrul Național de tenis de la Bucureşti, iar orădeanul a făcut pereche cu Dan Vasile Duţă, de la CSM Târgovişte.

După ce au trecut fără probleme de optimi, Mihai şi Dan au avut cel mai dificil duel în sferturile de finală, unde au dat peste tandemul Gheorghe - Firaru, cap de serie numărul 2.

Foarte disputat, acest meci a necesitat set decisiv, câştigat de Lungu şi Duţă cu 10-5. Astfel, cei doi s-au impus la seturi cu 2-1. În rest, toate celelalte trei meciuri le-au câştigat cu 2-0. În finală ei au dispus cu 6-4, 6-4 de cuplul Alin Fătu – Andrei Voican, din Bucureşti respectiv Târgovişte.

La feminin, Patricia Goina, tot de la CSM Oradea, a ocupat locul 3 în proba individuală feminină, iar la dublu, făcând pereche cu Floriana Popovici, Patricia s-a situat pe locul 4.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.2976 RON
  • 1 EUR = 4.7792 RON
  • 1 HUF = 0.0143 RON