URMĂREȘTE-NE PE
MARȚI, 23 APRILIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Nu credeam că se vor putea mobiliza 15.000 de oameni în acțiunea intitulată Misiunea Grivei, prin care se cer condiții mai bune pentru câinii abandonați și pentru sterilizarea lor. Iată că inițiativele cetățenești încep să capete forță și consistență. Poate n-ar fi fost lipsit de interes să se ceară și sterilizarea stăpânilor care-și abandonează animalele de companie...
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Săptămâna trecută, înainte ca lucrările de 70 milioane de euro derulate la Aeroportul Oradea să se încheie (apropo, va fi un şoc diferenţa!), suspansul privind utilitatea lor s-a risipit: CJ Bihor şi Primăria Oradea au bătut palma cu LOT şi cu HiSky.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți de noul proiect de realizare a unui drum nou între Paleu și Șoseaua Borșului, contestat de unii locuitori din Oncea?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Camera Deputaţilor a adoptat recent un proiect de modificare a legislaţiei în vigoare, prin care se prevede, în esenţă, că instanţele judecătoreşti nu vor mai putea reduce din oficiu onorariile achitate de justiţiabili avocaţilor, ci doar la cererea părţii adverse. 
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
04 Mai 2018, 09:36

Poloiștii de la CSM Digi joacă la Brașov, cu Corona Sportul Studențesc, pentru calificarea în finală

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Poloiștii de la CSM Digi Oradea se deplasează la sfârșitul acestei săptămâni la Brașov, acolo unde vor  continua lupta de calificare în finala Superligii Naționale, ediția 2017-2018. Astfel, formația antrenată de Dorin Costrăș și Ciprian Cîmpianu se va duela vineri și sâmbătă cu Corona Sportul Studențesc, pentru un loc în ultimul act al competiției.

După un stagiul de pregătire din Ungaria, de la Miskolc, efectuat la începutul acestei săptămâni, formația orădeană a efectuat o zi de pregătire și pe plan local, iar în cursul zilei de joi s-a deplasat în localitatea de sub Tâmpa, acolo unde Corona Sportul Studențesc își susține jocurile din postură de gazdă.

Reamintim că primele două partide ale seriei, care se joacă după sistemul „cel mai bun din cinci jocuri” au avut loc în cursul lunii aprilie la Oradea, unde CSM Digi s-a impus de fiecare dată, cu scorurile de 11-5 și 10-9. Astfel, confruntările dintre cele două combatante vor continua de la scorul general de 2-0 pentru bihoreni.

Meciul 3 se va desfășura vineri, cu începere de la ora 17:30, iar dacă va mai fi necesar, meciul al 4-lea va avea loc 24 ore mai târziu, tot la Brașov.

În cazul în care va fi nevoie, seria se va întoarce la Oradea pentru jocul decisiv.

În cealaltă semifinală, Steaua Stirom București conduce cu 2-0 la general pe Dinamo, iar acum mciul 3 va fi găzduit de Dinamo.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6712 RON
  • 1 EUR = 4.9758 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON