URMĂREȘTE-NE PE
MARȚI, 19 MARTIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Iată că telenovela dintre președintele Consiliului Județean Ilie Bolojan și un grup de cetățeni din Cheriu începe să capete accente tragice. Deși șeful județului le-a oferit un inel, e drept, un inel metropolitan care trecea prin terenurile lor, cei din Cheriu n-au apreciat gestul romantic și l-au târât prin tribunale, pe motiv că le tulbură posesia și buruienile.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Ca în fiecare an electoral, o grămadă de aleși își schimbă partidul care i-a ajutat să-și câștige mandatele, perioada pre-electorală fiind comparată cu sezonul de Mercato din fotbal. Atât doar că, deși numitorul comun cu fotbalul sunt banii, în politică ar trebui să conteze și factorul moral. Cum aleșilor nu le pasă, însă, de așa ceva (de doctrine și ideologii nici vorbă, iar de fair-play nici atât), alegătorii n-au decât să spună că politica e prostituție, dar să meargă totuși să-i voteze.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți mulțumit de noile trasee de tramvai gândite de OTL pentru a asigura un flux mai bun în oraș?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Așa cum am mai arătat anul trecut, în octombrie 2023 Înalta Curte de Casație și Justiție a pronunțat o decizie obligatorie, extrem de importantă, prin care a stabilit că asiguratorul RCA care nu își respectă obligațiile legale trebuie să fie obligat să plătească penalități de întârziere de 0,2% pe zi de întârziere, adică peste 70% pe an, din suma stabilită de instanță cu titlu de despăgubiri.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
20 Februarie 2020, 19:01

Handbaliştii orădeni primesc vineri replica „lanternei roşii” a clasamentului

Handbaliştii orădeni primesc vineri replica „lanternei roşii” a clasamentului foto: Roby Boros
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Handbaliştii de la CSM Oradea vor disputa vineri jocul din etapa a 19-a a campionatului Diviziei A, Seria D.

Lideri ai clasamentului, cu trei puncte avans faţă de ocupanta poziţiei secunde, elevii antrenorului George Tăutu vor primi pe teren propriu, la Arena Antonio Alexe, vizita formaţiei HC Beldiman Arad, ultima clasată.

Meciul se va desfăşura cu începere de la ora 14, iar intrarea spectatorilor va fi liberă.

Se anunţă un joc facil pentru bihoreni, care pornesc cu prima şansă, după ce au cu 36 de puncte mai mult decât adversarii din acest week-end. Astfel, dacă CSM Oradea vine la acest joc de pe primul loc, cu 13 victorii, un rezultat de egalitate şi două înfrângeri, cei de la HC Beldiman Arad se prezintă de pe ultima poziţie, cu o singură victorie, un rezultat de egalitate şi 13 înfrângeri înregistrate până în prezent.

Jocul, care va deschide etapa a 5-a din turul II al Seriei D a Diviziei A (runda a 19-a per total), va fi arbitrat de cuplul maramureşean A. Apostu – F. Chinde.

Tot în această etapă, duminică de la ora 12:30, CSU Constantin Brâncuşi Tg. Jiu va primi replica echipei CSU Politehnica II Timişoara, iar marţi, 25 martie, la Tmişoara, va avea loc derby-ul timişean CNOPJ Timişoara – Unirea Sânnicolau Mare, cu începere de la ora 17:30.

În această etapă, Universitatea Craiova va avea liber.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5614 RON
  • 1 EUR = 4.9715 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON