URMĂREȘTE-NE PE
JOI, 28 MARTIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Primăria Oradea a decis să modifice regulamentul de salubrizare. La fel cum deja ne-a obișnuit, schimbarea s-a făcut fără o dezbatere publică serioasă. Mi se pare o greșeală strategică, pentru că despicarea firului în patru atunci când e vorba de problemele tuturor locuitorilor poate duce la soluții bune, unde mai pui că elimini din start suspiciunile și speculațiile.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oradea și Bihorul au ajuns într-o perioadă fastă, cum din perspectiva dezvoltării infrastructurii n-au mai cunoscut niciodată. Anul acesta se deschid circulației o mulțime de noi drumuri, vreo 70 de kilometri: legătura centura Oradea - Autostrada Transilvania (chiar la finele acestei săptămâni), plus centurile Sânmartin, Aleșd, Beiuș, Oșorhei, Nojorid, Sântandrei (în vară). „Miracolul” ar putea fi explicat prin faptul că 2024 e an electoral. Și, da, este! Dar, totuși, nu asta-i explicația, ci parcurgerea întregii evoluții de la germinarea la coacerea proiectelor.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți mulțumit de noile trasee de tramvai gândite de OTL pentru a asigura un flux mai bun în oraș?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Din data de 31 martie, România devine, parțial, parte a spațiului de liberă circulație Schengen, aspect care ar trebui să ne bucure, ca națiune, deoarece vine după un îndelung proces de negociere cu celelalte state ale Uniunii Europene, aspectele privind negocierea cu Austria fiind comentate pe larg în ultima perioadă.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
13 Septembrie 2019, 23:06

CSM Oradea a pierdut la 12 goluri jocul de debut de la turneul de Liga Campionilor de la Bazinul "Ioan Alexandrescu"

CSM Oradea a pierdut la 12 goluri jocul de debut de la turneul de Liga Campionilor de la Bazinul 'Ioan Alexandrescu' foto: csmoradea.ro
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Poloiştii de la CSM Oradea au pierdut la o diferenţă de 12 goluri primul joc de la turneul Grupei C din turul II preliminar al Ligii Campionilor Europeni, turneu pe care în găzduieşte în acest sfârşit de săptămână la Bazinul Olimpic "Ioan Alexandrescu".

Bihorenii, vicecampioni ai României, au primit, în deschiderea turneului de vineri seară, replica vicecampioanei Italiei, AN Brescia, o echipă care s-a dovedit a fi net superioară şi care s-a impus cu scorul de 16-4, după ce a dominat net partida.

Pe sferturi s-a consemnat: 4-1, 4-0, 5-3 şi 3-0 pentru italieni.

La jumătatea confruntării, scorul era 8-1 pentru Brescia, unicul gol de până atunci al orădenilor reuşindu-l Yusuke Inaba din penalty. Sfertul III a adus celelate goluri pentru CSM, înscrise de R. Georgescu, Colodrovschi şi R. Szabo.

Pentru italieni au marcat Alesiani, C. Presciutti şi Nikolaidis câte 3 goluri, Canella şi Figari câte 2 goluri, A. Buha, A. Nora şi Bertoli câte un gol.

"Istoria se repetă! Aşa cum am zis în vară, echipa italiană reorezintă o misiune imposibilă pentru noi. Ei au o echipă cu jucători foarte experimentaţi, joacă foarte serios. Cred că pentru ei turneul de la Oradea e mai mult un turneu de pregătire decât de calificare şi adevărul e că ne-au prins într-o zi în care noi nu am avut eficacitatea necesară. Am avut foarte multe ocazii, foarte multe superiorităţi numerice, nu am reuşit să le fructificăm şi eu cred că din cauza acestui lucru şi diferenţa s-a văzut", a declarat, după partidă, tehnicianul echipei orădene, Dorin Costrăş.

Lotul de jucători aliniat de formaţia CSM pentru acest meci i-a cuprins pe portarii Pijetlovic şi R. Gavriş şi jucătorii: V. Georgescu, Y. Inaba, N. Ilisie, V. Dragomirescu, R. Szabo, A. Popoviciu, V. Kovats, S. Colodrovschi, R. Georgescu, F. Czenk şi B. Remeş.

În cea de-a doua partidă a zilei de vineri, spaniolii de la CN Barcelona s-au impus şi mai clar în faţa campioanei Georgiei, Lokomotiv Tbilisi, cu scorul de 25-6. Pe sferturi s-a consemnat: 7-1, 5-2, 7-1 şi 6-2. Cele mai multe goluri le-a reuşit decarul spaniolilor Pere Estrany, care a înscris de 4 ori.

Sâmbătă, în etapa a II-a, CSM Oradea joacă de la ora 19:45 cu georgienii de la Lokomotiv Tbilisi, în timp ce în cealaltă dispută, de la ora 18, AN Brescia va primi replica spaniolilor de la CN Barcelona.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display
Ultimele Comentarii

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5892 RON
  • 1 EUR = 4.971 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON