URMĂREȘTE-NE PE
MIERCURI, 29 IANUARIE 2020

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Ceauşescu ne-a lăsat nişte şarade pe care nu le vom dezlega în veci. Ne-a băgat pe toţi în blocuri, deşi e clar că românul nu ştie, nu poate şi nu vrea să trăiască în condomeniu. Sistemul de termoficare centralizat a fost astfel conceput încât practic e imposibil să faci o contorizare corectă.
Zic şi eu
Adrian Cris
Partid-balama, care s-a obişnuit să-şi ofere „serviciile” când PNŢCD şi PNL, când PD-PDL, când PSD, UDMR nu trăieşte decât din parazitarea partidelor întemeiate sau măcar justificate ideologic, oferindu-le în Parlament, în Consiliile Judeţene şi în Consiliile Locale voturile pentru încropirea unor majorităţi, în schimbul atât al discriminărilor pozitive oferite minorităţii, cât mai ales al privilegiilor pentru liderii acesteia.
Cum a fost?
Lucian Cremeneanu
Dacă nu mă înşel, era perioada în care preşedintele Iohannis se contra cu PSD pe marginea numirii unui premier, când Moise Guran a făcut o ediţie a emisiunii "România în direct" pornind de la întrebarea "Care ar fi cea mai potrivită persoană pentru a fi desemnată premier?". Ascultătorii au pomenit multe nume, inclusiv din zona non-politică, printre care, deloc surprinzător, şi al lui... Moise Guran. Ca de obicei, în situaţii critice, oamenii au nevoie de un om, un singur om, care să îi salveze. E posibil ca atunci să-i fi apărut jurnalistului gândul de mărire.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți despre dorința Guvernului Orban de a elimina pensiile speciale ale magistraților și despre grevele anunțate de aceștia ca reacție?





De stiut

Avocatul Bihoreanului
Mircea Ursuta
Aşa cum am arătat săptămânile trecute, legislaţia noastră prevede posibilitatatea ca statul să acorde facilităţi persoanelor care nu pot să îşi permită cheltuielile pricinuite de desfăşurarea unui proces civil. Dacă în episoadele anterioare am prezentat condiţiile de acordare a acestui ajutor, în continuare vom vedea procedura prin care ajutorul public judiciar poate fi obţinut.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Guta cuprinde o serie de boli care apar singure sau în combinaţie şi includ hiperuricemia, atacurile de artrite inflamatorii (la o singură articulaţie), depozitele de cristale de uraţi la nivelul articulaţiilor şi la nivelul rinichilor, precum şi litiaza renală cu săruri de uraţi. Hiperuricemia (creşterea acidului uric plasmatic la valori de peste 7 mg%) este cea care determină apariţia gutei. Acidul uric, alături de creatinină, uree şi pigmenţii biliari, este un produs final al metabolismului proteic.
Psihologul Bihoreanului
Razvan Coloja
Din păcate, cinematografia şi oamenii neinformaţi perpetuează o serie de mituri care impun o stigmă asupra bolnavilor şi asupra celor cu afecţiuni psihice. Un schizofrenic este confundat des cu cei cu personalitate multiplă, cu criminalii în serie, cu cei malefici şi răi, gata de violenţe inimaginabile. Adevărul este, însă, altul...
09 Noiembrie 2018, 13:59

„Bihorul în mișcare” a ajuns la faza semifinală!

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Aflat la cea de a treia ediție, proiectul „Bihorul în mișcare”, organizat de Direcția Județeană pentru Sport și Tineret Bihor în parteneriat cu Inspectoratul Județean Școlar Bihor se desfășoară anul acesta în cadrul Programului Național “România în mișcare”, sub egida Centenarului Marii Uniri de la 1918.

Proiectul a debutat toamna aceasta la începutul lunii octombrie, când aproximativ 1900 de elevi din clasele a V-a și a VI-a de la aproape 70 de școli din județ au participat la faza locală. Oradea limitrof, Marghita, Salonta, Tinca, Valea lui Mihai, Beiuș, Aleșd și Oradea au fost cele 8 zone unde s-au desfășurat competițiile de fotbal, handbal și cros fete și băieți care au dat echipele semifinaliste la jocuri și finaliștii la cros.

Faza semifinală la jocuri este programată sâmbătă, 10 noiembrie, după următorul program:

Fotbal Salonta: Șc. Gimn. Nr.1 Avram Iancu, Șc. Gimn. Sălard, Șc. Gimn. Nr.1 Budureasa, Liceul Teoretic Nicolae Jiga Tinca

Fotbal Marghita: Liceul Teoretic C-tin Șerban Aleșd, Șc. Gimn. Zelk Zoltan Valea lui Mihai, Liceul Tehonologic nr.1 Suplacul de Barcău, Liceul Teoretic Ady Endre Oradea

Handbal fete, Tinca: Șc. Gimn. Nestor Porumb Tulca, Șc. Gimn. Floare de Lotus Sînmartin, Șc. Gimn. Tărcaia, Liceul Teoretic Nicolae Jiga Tinca

Handbal fete, Țețchea: Liceul Teoretic C-tin Șerban Aleșd, Liceul Tehnologic Nr.1 Popești, Șc. Gimn. Balasko Nandor Sălacea, Șc. Gimn. Dacia Oradea

Handbal baieti, Tinca: Șc. Gimn. Tăut,  Șc. Gimn. Nestor Porumb Tulca, Șc. Gimn. Roșiori, Șc. Gimn. Nicolae Popoviciu Beiuș

Handbal baieti, Țețchea: Liceul Teoretic C-tin Șerban Aleșd, Șc. Gimn. Nr.1 Derna, Șc. Gimn. Dr. Balazsi Iozsef Valea lui Mihai, Șc. Gimn. Dacia Oradea

Echipele câștigătoare ale fazelor semifinale își vor disputa finalele mari, iar cele clasate pe locul doi se vor întâlni în finalele mici în cadrul reuniunii organizate în dimineața zilei de 17 noiembrie la Arena “Antonio Alexe” din Oradea. Tot atunci, cele 48 de fete și cei 48 de băieți se vor întrece în finala de cros pe amplasamentul din jurul sălii sporturilor.

Competiția se va încheia cu o festivitate de premiere care va recompensa toți participanții cu premii oferite de DJST Bihor și sponsorii Decathlon Oradea, hypermarket Auchan și SC Tarabostes Oradea. Tot cu această ocazie vor fi premiați și cei mai merituoși sportivi din 2017 în cadrul proiectului “Campionii Viitorului”.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.3378 RON
  • 1 EUR = 4.7787 RON
  • 1 HUF = 0.0142 RON