URMĂREȘTE-NE PE
JOI, 23 IANUARIE 2020

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Vicepreședintele Consiliului Județean Bihor, Traian Bodea, a venit cu o găleată de cenușă pe care și-a pus-o în cap. După trei ani şi jumătate de șefie, și-a dat seama că la instituția pe care și el o conduce sunt fel de fel de loaze de partid care nu fac nimic. Aflăm că în 2018 au rămas necheltuiți aproape 100 milioane lei, iar anul trecut 52 milioane.
Zic şi eu
Adrian Cris
În urmă cu un deceniu, când îşi începea primul mandat, primarul Ilie Bolojan socotea corect că Oradea trebuie înnoită radical, atât prin refacerea sistemelor de apă-canalizare şi de termoficare, cât şi prin reabilitarea clădirilor din centrul istoric, aşa încât acestea să devină atractive inclusiv turistic. Apoi a declanşat cele mai vaste operaţiuni în ambele direcţii, în ciuda contestărilor formulate de adversari.
Cum a fost?
Lucian Cremeneanu
Dacă nu mă înşel, era perioada în care preşedintele Iohannis se contra cu PSD pe marginea numirii unui premier, când Moise Guran a făcut o ediţie a emisiunii "România în direct" pornind de la întrebarea "Care ar fi cea mai potrivită persoană pentru a fi desemnată premier?". Ascultătorii au pomenit multe nume, inclusiv din zona non-politică, printre care, deloc surprinzător, şi al lui... Moise Guran. Ca de obicei, în situaţii critice, oamenii au nevoie de un om, un singur om, care să îi salveze. E posibil ca atunci să-i fi apărut jurnalistului gândul de mărire.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveţi despre decizia Primăriei Oradea de a taxa eliberarea pe loc a documentelor la ghişeu şi de a încuraja, inclusiv prin reduceri fiscale, relaţia online între cetăţeni şi administraţie?



De stiut

Avocatul Bihoreanului
Mircea Ursuta
Aşa cum am arătat săptămânile trecute, legislaţia noastră prevede posibilitatatea ca statul să acorde facilităţi persoanelor care nu pot să îşi permită cheltuielile pricinuite de desfăşurarea unui proces civil. Dacă în episoadele anterioare am prezentat condiţiile de acordare a acestui ajutor, în continuare vom vedea procedura prin care ajutorul public judiciar poate fi obţinut.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Colica renală este o durere intensă la nivelul regiunii lombare şi abdominale determinată de obstacole organice sau funcţionale ale rinichilor şi căilor urinare. Obstacolele organice cele mai dese sunt calculii mobili din litiaza renală, cheagurile de sânge sau fragmentele de puroi din infecţiile cronice sau tumorile renale şi stenozele ureterale (modificări ale calibrului ureteral) din tuberculoza renală. Cele funcţionale sunt reprezentate de spasme ale musculaturii căilor urinare, care pot fi independente sau asociate cu obstacolele organice.
Psihologul Bihoreanului
Razvan Coloja
Din păcate, cinematografia şi oamenii neinformaţi perpetuează o serie de mituri care impun o stigmă asupra bolnavilor şi asupra celor cu afecţiuni psihice. Un schizofrenic este confundat des cu cei cu personalitate multiplă, cu criminalii în serie, cu cei malefici şi răi, gata de violenţe inimaginabile. Adevărul este, însă, altul...
13 Noiembrie 2018, 15:48

"Bihorul în mişcare" a ajuns la faza finală

'Bihorul în mişcare' a ajuns la faza finală foto: arhivă
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Disputate în patru localităţi din judeţ, semifinalele competiţiilor de fotbal şi handbal au stabilit echipele care se vor lupta pentru medalii sâmbătă la Arena "Antonio Alexe" în cadrul proiectului "Bihorul în mişcare", organizat anul acesta de DJST Bihor, sub umbrela Programului Naţional "România în mişcare", promovat de Ministerul Tineretului şi Sportului.

Semifinalele la fotbal au avut loc la Salonta, unde pe primele două locuri s-au clasat în ordine Liceul Teoretic "Nicolae Jiga" Tinca şi Şcoala Gimnazială Sălard, respectiv la Marghita, de unde s-au calificat pentru finale Liceul Teoretic "Constantin Şerban" Aleşd şi Liceul Teoretic "Ady Endre" Oradea.

La handbal, gazdele semifinalelor au fost Tinca şi Ţeţchea.

După jocuri foarte strânse, la fete s-au calificat în finale Şcoala Gimnazială "Floare de Lotus" Sînmartin şi Liceul Teoretic "Nicolae Jiga" Tinca, respectiv Şcoala Gimnazială "Balasko Nandor" Sălacea şi Liceul Teoretic "Constantin Şerban" Aleşd, în timp ce competiţiile băieţilor s-au încheiat cu accederea în finale a echipelor Şcoala Gimnazială "Dacia" Oradea şi Şcoala Gimnazială Nr. 1 Derna, respectiv Şcoala Gimnazială Roşiori şi Şcoala Gimnazială Tăut.

"Felicitări tuturor echipelor participante la acest proiect sportiv rezervat elevilor nelegitimaţi şi profesorilor acestora pentru implicare şi mult success tuturor finaliştilor care se vor duela sâmbătă 17 noiembrie", transmit organizatorii într-un comunicat.

Programul fazei finale, de sâmbătă, de la Arena Antonio Alexe:

 

Ora de incepere

Meciul

fm Hand F

8,30

LT "C-tin Şerban" Aleşd - LT "Nicolae Jiga" Tinca

fm Hand B

9,15

Şc. Gimn. Nr.1 Derna - Şc. Gimn. Nr. 3 Tăut

fm Fotbal

10,00

LT "Ady Endre" Oradea - Şc. Gimn. "Szalardi Janos" Sălard

FM Hand F

10,45

Şc. Gimn. "Balasko Nandor" Sălacea - Şc Gimn. "Floare de lotus"

FM Hand B

11,30

Şc. Gimn. "Dacia" Oradea - Şc. Gimn. Jako Zsigmond Roşiori

FM Fotbal

12,15

LT "C-tin Şerban" Aleşd - LT "Nicolae Jiga" Tinca

Finala cros va debuta de la ora 11 şi se va desfăşura pe amplasamentul din jurul Arenei Antonio Alexe.

Festivitatea de premiere va cuprinde două momente. Imediat după disputarea finalelor vor fi premiaţi laureaţii proiectului "Campionii Viitorului", susţinut de Primăria Oradea, festivitate urmată de premierea câştigătorilor din cadrul proiectului Bihorul în Mişcare în anul Centenarului Marii Uniri.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.3095 RON
  • 1 EUR = 4.7786 RON
  • 1 HUF = 0.0142 RON