URMĂREȘTE-NE PE
LUNI, 16 DECEMBRIE 2019

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Fraţii Micula au câştigat un proces cu Statul Român, în urma căruia acesta era obligat să le plătească despăgubiri de 84,5 milioane euro. Cum nimeni nu s-a sinchisit de această problemă, după calcularea dobânzilor şi penalităţilor suma a ajuns la aproape 400 milioane de euro.
Zic şi eu
Adrian Cris
Într-o societate ipocrită, vestea că aproape jumătate din adolescenţii României sunt analfabeţi funcţional (potrivit celei mai recente testări PISA, a Organizaţiei pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică, 44% nu înţeleg un text, deşi cunosc literele care îi formează cuvintele) a fost întoarsă pe toate feţele câteva zile, după care, ca de obicei, a şi fost uitată pentru a face loc altor uimiri, nou-nouţe.
Cum a fost?
Lucian Cremeneanu
Un monstru în sine, birocrația creează la rândul ei alți monștri. Birocratul are infinit mai mult respect pentru o hârtie semnată și stampilată decât pentru un om în carne și oase. Din spatele unui birou sau baricadat în spatele unei tejghele cu geam termopan, birocratul se simte o ființă superioară, un supra-om, care va descalifica orice biped lipsit de hârtiile necesare pentru a dovedi ce are de dovedit.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveţi despre decizia Primăriei Oradea de a taxa eliberarea pe loc a documentelor la ghişeu şi de a încuraja, inclusiv prin reduceri fiscale, relaţia online între cetăţeni şi administraţie?



De stiut

Avocatul Bihoreanului
Mircea Ursuta
Recent, Înalta Curte de Casație și Justiție a pronunțat o decizie obligatorie cu privire la termenul în care se pot solicita despăgubiri în cazul provocării unei pagube printr-un act administrativ nelegal. Mai concret, s-a stabilit că termenul de un an pentru solicitarea de despăgubiri în instanță curge de la data la care persoana vătămată a luat cunoștință de paguba efectivă.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
SIDA a fost recunoscută pentru prima dată în 1981 în SUA la emigranţii haitieni şi în grupurile de homosexuali din New York, Los Angeles şi San Francisco. Este determinată de virusul imunodeficienţei umane (HIV) şi reprezintă stadiul final al unui şir de boli care apar ca urmare a imunodeficienţei instalate prin infecţia cu acest virus. În majoritatea cazurilor se transmite prin contact sexual (vaginal şi anal), dar şi prin sânge sau produse de sânge infectate şi de la gravida infectată la făt.
Psihologul Bihoreanului
Razvan Coloja
Din păcate, cinematografia şi oamenii neinformaţi perpetuează o serie de mituri care impun o stigmă asupra bolnavilor şi asupra celor cu afecţiuni psihice. Un schizofrenic este confundat des cu cei cu personalitate multiplă, cu criminalii în serie, cu cei malefici şi răi, gata de violenţe inimaginabile. Adevărul este, însă, altul...
22 Noiembrie 2019, 21:35

Baschetbaliştii de la CSM CSU Oradea joacă sâmbătă acasă cu SCM U Craiova

Baschetbaliştii de la CSM CSU Oradea joacă sâmbătă acasă cu SCM U Craiova (foto: Roby Boros)
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Baschetbaliştii de la CSM CSU Oradea vor evolua şi în acest sfârşit de săptămână pe teren propriu, în meciul pe care-l au programat în cadrul etapei a 7-a din prima grupă valorică a campionatului Ligii Naţionale.

"Roş-albaştrii" vor primi, la Arena Antonio Alexe, replica oltenilor de la SCM U Craiova, într-o partidă programată sâmbătă seara, cu începere de la ora 19. Meciul va fi transmis în direct de Digi Sport şi Look Sport.

Confruntarea reprezintă şi un duel între două dintre primele patru echipe ale ţării, conform clasamentului final al ediţiei precedente de campionat.

Faţă de sezonul trecut au apărut însă anumite modificări, în special de lot. Astfel, dacă orădenii au păstrat mare parte dintre componenţii rotaţiei de bază din ediţia trecută, formaţia olteană a operat numeroase modificări în efectivul de jucători.

Antrenorul oltenilor este în continuare Aco Todorov. În echipa Craiovei evoluează şi Porter Troupe, cel mai longeviv jucător străin aflat la ora actuală în Liga Naţională.

În prezent, echipa din Craiova mizează pe şase străini, marea majoritate achiziţionaţi în vară. Formaţia este alcătuită pornind de la tridentul Laser - Troupe – Pratt, jucătorii care sunt utilizaţi cel mai mult.

De partea cealaltă, echipa bihoreană CSM CSU Oradea vine după o serie de jocuri disputate la un interval de trei zile. Elevii antrenorului Cristian Achim vor dori să se impună în această partidă, după ce miercuri au cedat, tot pe teren propriu în FIBA Europe Cupe, în faţa echipei turce Bahcesehir Koleji.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.2746 RON
  • 1 EUR = 4.7786 RON
  • 1 HUF = 0.0145 RON