URMĂREȘTE-NE PE
MIERCURI, 16 IANUARIE 2019

Ediția tipărită

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
La cum arată bugetul Oradiei, e clar că cele peste o sută de investiţii se vor întinde pe mai mulţi ani. Asta pentru că în România este imposibil să-ţi planifici ceva şi să iasă la timp. Cauzele sunt multiple, de la suprasolicitarea personalului, la greşeli elementare, la lipsa proiectanţilor şi a constructorilor, toate pe fondul unei birocraţii ucigătoare, bine întreţinute de funcţionarii puşi politic în posturi. Totuşi, Primăria are două restanţe pe care nu mai are voie să le rostogolească pe anii viitori.
Zic şi eu
Adrian Cris
Dumnezeu îţi dă, dar nu-ţi bagă în traistă. Nici peisajele, nici simpla existenţă a pârtiei nu asigură, de la sine, dezvoltarea aşezării. A dovedit-o episodul de la finele anului trecut, întins pe încă două săptămâni anul acesta, când autorităţile locale s-au dovedit incapabile să menţină în funcţiune telescaunul. Ratând vârful sezonului de schi, oraşul a pierdut încasări serioase
Cum a fost?
Lucian Cremeneanu
Când mergi în ţări exotice e bine să ştii limba băştinaşilor. Astfel scade considerabil riscul de a fi tratat drept duşman şi s-o sfârşeşti la proţap ori să admiri pe vecie frumuseţile locului dintr-o ţeapă arborată pe meterezele unei cetăţi. Dacă le mai duci localnicilor şi nişte mărgele de sticlă frumos colorate, ai şanse mari să ajungi om respectat şi chiar să urci în ierarhia locală până la statutul de semi-zeu.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveţi despre cerinţele organismelor europene adresate României privind consolidarea statului de drept şi stoparea modificării legilor justiţiei?




De stiut

Avocatul Bihoreanului
Mircea Ursuta
Aşa cum arătam anterior, legislaţia României permite oricărui cetăţean să aibă acces la informaţiile de interes public, arătând expres ce categorii de informaţii nu sunt considerate de interes public. În ceea ce priveşte procedura prin care cetăţeanul poate avea acces la informaţiile de interes public, Legea nr. 544/2001 prevede că autorităţile şi instituţiile publice au obligaţia de a organiza compartimente specializate de informare şi relaţii publice sau de a desemna persoane cu atribuţii în acest domeniu.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Trichineloza este o boală parazitară acută produsă de Trichinella spiralis (un vierme cilindric lung de 1-4 mm şi cu diametrul de 0,04 mm), care parazitează animalele carnivore, porci mistreţi, urşi, vulpi, câini, pisici, şobolani etc. Sursa de infecţie pentru om este carnea infestată şi insuficient preparată termic...
Psihologul Bihoreanului
Razvan Coloja
Inteligenţa este râvnită în ziua de azi ca un atribut fără de care persoana nu se poate descurca eficient în viaţă. Adevărul este însă că inteligenţa corelează extrem de bine cu probleme de ordin mental, afectiv şi social. Oamenii cu IQ ridicat întâmpină mai multe dificultăţi în a se integra în societate, mulţi suferă de depresie, anxietate sau alte tulburări, iar o mică parte au chiar şi boli mintale.
23 Martie 2018, 08:55

Chef cu de-a sila: Primarii PSD au fost obligaţi să populeze Balul Primăverii organizat de tovarăşele din partid

Chef cu de-a sila: Primarii PSD au fost obligaţi să populeze Balul Primăverii organizat de tovarăşele din partid (foto: Facebook, Erica Mang)
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Cine n-are chef de distracţie să-şi cumpere! Chiar dacă preţul e cam piperat… E o nouă directivă, evident, neoficială, a Organizaţiei Femeilor Social-Democrate din Bihor, care a organizat sâmbăta trecută "Balul Primăverii", eveniment prezentat de beiuşeanca Anca Banda, condamnată penal pentru mânării financiare comise pe vremea când conducea Casa de Cultură din Beiuş.

Baiul tovarăşelor a fost, însă, altul, şi anume că nici măcar în propriul partid n-au găsit destui doritori...

Citeşte mai departe, pe blogul lui Bihorel!

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
8 Comentarii
naiba știe...
@poiu: Lasă că și la Lions'ul liberal e la fel! Anul trecut " fusei șî io " / Teleorman / la o nuntă! Dreaq' știe de mă " îmbracai " corect ori ba! Nu mi-am pus papion să nu par chelner da' cravata fu cam pe violet! Din simpla rațiune ca îmi plăcea! Și p'acolo fură niște britanici, spanioli..da' nu mi-a zis nimeni nimic !
Postat 24 Martie 2018, 15:14 de TDS
Dand zoom pe poza
Observam ca unii habar nu au de cum sa te imbraci la un eveniment ce se vrea caritabil. Uite cati sunt acolo cu ultimul nasture de la cămașă descheiat ai cravata le tine balenele apropiate. Prost gust. Mai e nenea ala cu papion...dar nu la camasa pentru papion. Localul are loc pentru haine, cu toate astea multi le tin pe spatarele scaunelor. Este o tanti cu rochie mov in spate...zau? Flacara violet strikes again. Altii fara sacou, camasi gri casual si nelipsita "jaca da chiele". Altele se dau pe fiesbuc pe telefon. Zici ca e la Boa sau Loft cu clientela salariata a localului, doar sa para plin si populat (fain ultimul cuvant). Totusi nu ar strica sa mai citim putin codul vestimentar in functie de local, perioada din zi in care se tine si mainales de savoarea evenimentului. Daca vrei sa iesi in evidenta, iei rochii mov, cravate violet, rochii in carouri, lasi nasturi descheiati sau haina pe spatarul scaunului. In veci nu o sa putem fi in rand cu lumea, iar aia de mai sus ne reprezinta, din pacate.
Postat 24 Martie 2018, 12:44 de poiu
Din banii primariilor
Nu? Ca si aia de lanemisiunea lui mamaruta cu dansurile (60.000€ in smsuri). Da ce conteaza, 1750 pe primarie * 30 de primarii - 2000 lei donati.. au ramas ceva si la jeburile partidului. Bon, bon au dat? Anafu.......
Postat 23 Martie 2018, 20:13 de poiu
de ce unele sunt tovarășe iar altele nu " e " ?
Alt articolaș nesemnat! Nu mi se pare ca A.B. are vreo valoare! Dar de ce tovarășe? Păi MM chiar a fost TOVARASĂ PROCUROR DĂ NADEJDE! TOVARĂȘA MUSCA S-A DEMONSTRAT CĂ CHIAR A TURNAT... Betoane ( cum ar zice VB de la UN despre un tovarăș actual). So?
Postat 23 Martie 2018, 17:56 de TDS
Vrei, nu vrei, bea Grigore agheazma!
Ca asa e in politica: ori la bal, ori la spital!
Postat 23 Martie 2018, 16:36 de FaBULA
sub o alta forma
pe unii ii duc cu autobusele la mitinguri, iar pe astia mai instariti, ii duc la ghiftuiala, pe banii lor, of course. Unii se vedea ca-s stingheri si sunt convins ca nu vor mai calca la astfel de sedinte de spiritism in masa. Una e sa mergi la un revelion, cu prietenii si alta e sa te invite cineva, pe post de mobila, pt a umple sala, ca asa e ordin de la partid. Prost e cine botul. Cat despre donatie, mai bine dadeau banii aia direct destinatarilor vizati si ieseau mai castigati cu totii.
Postat 23 Martie 2018, 10:53 de oradea_mea_si_a_ta
insipid, incolor, inodor...acest articol rautacios!
Si daca mergi la bal, de Revelion...platesti sau nu?! Oricum, felicitari OFSD Oradea pentru organizare, implicare, unitate si actiune! Bravo! Iar donatia, SA FIE PRIMITA!
Postat 23 Martie 2018, 10:19 de carlos
ce oameni
Balul arogantei , prostiei, grandomaniei.
Postat 23 Martie 2018, 09:01 de oradea
count display

FOTO BIHOREANUL

  • CSM CSU Oradea a învins cu 82-76 echipa din Piteşti şi a încheiat prima fază a Ligii Naţionale pe locul IV (FOTO)
  • Oradea ninsă: RER Vest a intervenit aproape 24 de ore continuu, pentru deszăpezire (FOTO)
  • Botezul Domnului. Sute de credincioşi orădeni au participat la sfinţirea apelor în bisericile din centrul oraşului (FOTO/VIDEO)
  • Toţi la zăpadă! Cozi de kilometri și probleme cu locurile de parcare în staţiunile montane din Bihor (FOTO/VIDEO)
  • La mulţi ani, 2019! Mii de orădeni au sărbătorit Revelionul în centrul oraşului (FOTO/VIDEO)
  • Accident în Tileagd: Un tânăr de 23 de ani a pierdut controlul unui BMW şi a lovit o autoutilitară, iar apoi un cap de pod (FOTO)
  • Omagiu generalului Berthelot: Pe faţada Gării din Oradea a fost dezvelită o placă comemorativă în cinstea consilierului militar al Regelui Ferdinand (FOTO/VIDEO)
  • Accident, pe DN 1: Cântăreţul de muzică populară Cornel Borza a zburat cu maşina peste un gard. „Scula rea nu piere!” (FOTO)
  • Carambol cu patru autoturisme lângă Real. O maşină a fost aruncată pe contrasens (FOTO)
  • Deghizaţi în Superman, Batman, Iron Man şi Spider Man, poliţiştii rutieri din Oradea au dus cadouri copiilor internaţi în Spitalul Municipal (FOTO)

TIMP LIBER

Timp liber

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 3.8697 RON
  • 1 EUR = 4.5959 RON
  • 1 HUF = 0.015 RON