URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 29 MARTIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Primăria Oradea a decis să modifice regulamentul de salubrizare. La fel cum deja ne-a obișnuit, schimbarea s-a făcut fără o dezbatere publică serioasă. Mi se pare o greșeală strategică, pentru că despicarea firului în patru atunci când e vorba de problemele tuturor locuitorilor poate duce la soluții bune, unde mai pui că elimini din start suspiciunile și speculațiile.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oradea și Bihorul au ajuns într-o perioadă fastă, cum din perspectiva dezvoltării infrastructurii n-au mai cunoscut niciodată. Anul acesta se deschid circulației o mulțime de noi drumuri, vreo 70 de kilometri: legătura centura Oradea - Autostrada Transilvania (chiar la finele acestei săptămâni), plus centurile Sânmartin, Aleșd, Beiuș, Oșorhei, Nojorid, Sântandrei (în vară). „Miracolul” ar putea fi explicat prin faptul că 2024 e an electoral. Și, da, este! Dar, totuși, nu asta-i explicația, ci parcurgerea întregii evoluții de la germinarea la coacerea proiectelor.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți mulțumit de noile trasee de tramvai gândite de OTL pentru a asigura un flux mai bun în oraș?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Din data de 31 martie, România devine, parțial, parte a spațiului de liberă circulație Schengen, aspect care ar trebui să ne bucure, ca națiune, deoarece vine după un îndelung proces de negociere cu celelalte state ale Uniunii Europene, aspectele privind negocierea cu Austria fiind comentate pe larg în ultima perioadă.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
12 Noiembrie 2019, 17:03

„Dreptate pentru Cătălin”: Prietenii şi familia şoferului acuzat că a trecut cu TIR-ul peste doi consăteni cer eliberarea lui şi susţin că e nevinovat

„Dreptate pentru Cătălin”: Prietenii şi familia şoferului acuzat că a trecut cu TIR-ul peste doi consăteni cer eliberarea lui şi susţin că e nevinovat foto: Facebook
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Tribunalul Bihor este pus într-o situaţie inedită, de a emite o hotărâre sub presiunea unor manifestări publice, în cazul controversat al şoferului de TIR de 24 de ani, Cătălin Florin Paşcalău, din Telechiu, acuzat de procurori că, săptămâna trecută, marţi, a trecut cu autotrenul peste doi consăteni, omorându-i.

De la producerea accidentului, site-urile şi reţelele sociale s-au umplut cu mesaje care susţin cauza şoferului de TIR, spunând că acesta nu ar fi vinovat de producerea tragediei, ori fiindcă nu avea cum să-i vadă pe consătenii tolăniţi în iarbă, ori că, pur şi simplu nici nu i-ar fi atins. O cameră de luat vederi a Primăriei Ţeţchea a surprins momentul tragediei, dar fiind noapte, filmul trebuie analizat cu mare atenţie.

"Ceea ce autoritatile refuza sa vada, vedem noi, oamenii de rand!! Pe fundal se vede clar cand Catalin face manevra si o silueta aflata langa camion este in picioare si se mişca!! Oameni buni, cu totii am vizionat zilele astea de sute de ori inregistrarile, pozele si toate materialele pe care am reusit sa le obtinem pentru a ne convinge ca omul este nevinovat. Si totusi, cineva greseste grav in acest caz, iar victima a incompetentei ramane colegul nostru", a scris pe Facebook un utilizator ce se recomandă Ilie Matei-"Omul soselelor", părerea fiind împărtăşită de mai mulţi internauţi.

Părinţii şoferului i-au luat apărarea încă de la început, spunând că fiul lor nu ar fi avut cum să producă tragedia. "Nu-i maşina lovită, nimic, stânga, dreapta, nimic, absolut. Nu a avut viteză… cât să zic? 5 la oră, cât să fi avută viteza? Îi vedea oricum la faruri", a declarat Mihai Paşcalău la ProTV. "Ori or fost beţi, ceva i-o lovit, cineva, sau i-a adus cineva, i-a aruncat acolo, aşa ceva nu se poate", a spus, la rândul ei, mama tânărului, Florica Paşcalău.

Petiție pentru șofer

Marţi ar fi trebuit să se judece la Tribunalul Bihor recursul formulat de avocatul şoferului, Răzvan Doseanu, împotriva încheierii de arestare care l-a trimis în spatele gratiilor pe Paşcalău, fapt ce i-a determinat pe prietenii şi familia acestuia să se adune în faţa unei intrări laterale a instanţei, într-o acţiune spontană de protest.

protest pentru Cătălin

20 de persoane s-au aliniat, marţi, între orele 14 şi 15.30, pe trotuarul de vizavi de palatul de Justiţie purtând în mâini pancarte cu poza tânărului şi mesajul "Dreptate pentru Cătălin", în timp ce înăuntru aveau loc dezbaterile. "Prietenii, apropiaţii au aşteptat afară, să fim alături de el, iar familia a fost alături de noi, afară", a explicat BIHOREANULUI o tânără.

Pe lângă acţiunea din stradă, protestatarii au lansat şi o petiţie online care, până marţi după amiază, strânsese deja 1.500 de semnături şi în care se cere eliberarea tânărului, pe motiv că nu este un pericol pentru societate, fără referiri la modul de producere a accidentului.

Potrivit spuselor avocatului Răzvan Doseanu, judecătorii Tribunalului au amânat pronunţarea pentru 13 noiembrie, tocmai pentru că doresc "să verifice încă o dată înregistrările existente". Rămâne de văzut, deci, miercuri, care va fi decizia instanţei şi dacă aceasta va ţine sau nu seama de "presiunea străzii".

Ce zice Poliția

Potrivit unui comunicat transmis de Poliția Bihor, accidentul s-a produs marți, 5 noiembrie, la ora 23.10, la intersecţia drumului comunal 179 cu drumul judeţean 108I, în localitatea bihoreană Telechiu. Cei doi bărbaţi decedaţi, unul în vârstă de 30 de ani şi celălalt de 35 de ani, se afalu pe marginea drumului, când au fost loviţi de Cătălin Paşcalău, care conducea un TIR cu semiremorcă.

"Un tânăr de 24 de ani, din Telechiu, în timp ce conducea un ansamblu de autovehicule format dintr-un autotractor cu care tracta o semiremorcă, nu s-a asigurat corespunzător la efectuarea unui viraj la dreapta, la intrarea pe drumul judeţean 108I dinspre drumul comunal 179, a efectuat un viraj larg, a intrat pe sensul opus de circulaţie, unde pe acostament, a acroşat un bărbat de 30 de ani şi un altul de 35 de ani, ambii din Telechiu. În urma accidentului rutier, ambii pietoni au suferit leziuni care le-au provocat decesul", explica informarea Poliției Bihor.

Din câte se pare, cele două victime stăteau în iarbă în intersecția unde s-a produs tragedia. Ancheta procurorilor și eventualele expertize urmează să stabilească ce s-a întâmplat în acest caz.

Vezi mai jos filmarea accidentului!

 

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
2 Comentarii
esteuropa
Ce deștepți suntem și cum ne pricepem nou la toate... Ce înseamnă caz complex sau infracțiune complexa? Luminează-ne! Toată kumea-i pricepută la fotbal , politică și mai nou la domeniul justiție.
Postat 13 Noiembrie 2019, 15:10 de bde
Ca e polițist ... ca e procuror...
Așa e la noi din păcate persoane incapabile in funcții,dacă ai făcut accident ești vinovat nu știe sa cerceteze cauzele... dacă un pieton se arunca in fata masini pe trecerea de pietoni la fel ești vinovat doar l ai accidentat pe trecere și a rezolvat cazul... deși legea e ca prioritate are pietoni angajați in trecere nu care ae arunca in fata masini pe trecere... in cazul de fata pietoni se afla in locuri interzis pietonilor, dar de unde sa ne ducă capul sa finalizam un caz mai complex...
Postat 13 Noiembrie 2019, 06:55 de User anonimizat
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6085 RON
  • 1 EUR = 4.973 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON