URMĂREȘTE-NE PE
LUNI, 20 MAI 2019

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Cred că încorporarea Sânmartinului trebuia făcută în primul rând organic, natural, urmând ca oficial să aibă loc numai după ce toate condițiile ar fi fost îndeplinite. Bunăoară, acum Bolojan propune un sistem de transport în comun pentru întreaga Zonă Metropolitană. Iată un mod discret și eficient de a îngloba comunele limitrofe în corpul municipiului.
Zic şi eu
Adrian Cris
Anul trecut, tot la jumătatea lunii mai, vă împărtăşeam o "Poveste din Sicilia", cu un tânăr plecat din Găeşti, dar în continuare legat de ţară, inclusiv prin site-urile de ştiri, care zicea că nu s-ar întoarce. "Banii pe care voi îi primiţi acum sunt bani mincinoşi, n-o să vă ţină mult", zicea Ionuţ, mai lucid decât mulţi dintre cei de acasă, care începeau să guste majorările de salarii oferite bugetarilor.
Cum a fost?
Lucian Cremeneanu
La o primă analiză, bazată pe obida generală şi frustrările acumulate, motivele de a sta acasă par mai multe. Supărarea pe politicieni nu e o boală românească, funcţionează oriunde în lume. La noi pare mai aprigă din cauză că şi noi suntem mai aprigi la mânie. Pe lângă asta, mai ajută şi randamentul scăzut al clasei politice.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Pe 26 mai, veţi merge şi veţi vota şi la referendumul convocat de preşedintele României, pe tema interdicţiei graţierii şi amnistierii faptelor de corupţie şi a ordonanţelor de urgenţă pe tema justiţiei?





De stiut

Avocatul Bihoreanului
Mircea Ursuta
Iniţiativa de revizuire a Constituţiei în sensul interzicerii ocupării funcţilor publice de către persoane condamnate este constituţională. Recent, a fost publicată pe site-ul Curţii Constituţionale Decizia nr. 222 din 9 aprilie 2019 prin care Curtea Constituţională a stabilit că iniţiativa de revizuire a Constituţiei, iniţiată de un număr foarte mare de cetăţeni, este constituţională şi poate să îşi continue parcursul legislativ.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Deşi numărul cazurilor de cancer al stomacului sunt în continuă scădere, totuşi această boală rămâne încă o problemă, studiile epidemiologice sugerând că riscul de a face boala este mai mare la clasele sociale cu nivel socio-economic scăzut. Consumul îndelungat de alimente cu un conţinut mare de nitriţi (cum sunt cele uscate, sărate şi afumate) poate determina apariţia bolii, alături de acţiunea unor bacterii. 
Psihologul Bihoreanului
Razvan Coloja
Din păcate, cinematografia şi oamenii neinformaţi perpetuează o serie de mituri care impun o stigmă asupra bolnavilor şi asupra celor cu afecţiuni psihice. Un schizofrenic este confundat des cu cei cu personalitate multiplă, cu criminalii în serie, cu cei malefici şi răi, gata de violenţe inimaginabile. Adevărul este, însă, altul...
15 Martie 2019, 17:18

Cod galben de vânt şi ninsori viscolite la munte, în Bihor

Cod galben de vânt şi ninsori viscolite la munte, în Bihor (foto generic, sursa: sidmouthherald.co.uk)
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis, vineri, o avertizare de cod galben de intensificări ale vântului la munte, precum şi ninsori viscolite la altitudini de peste 1500 metri.

Avertizarea acoperă şi zona montană a judeţului Bihor şi este valabilă de vineri, de la ora 23, până în noaptea de sâmbătă spre duminică, la ora 3.

"În intervalul menţionat, la munte vântul va sufla tare, cu viteze la rafală de 80-90 km/h. La altitudini de peste 1500 m, în jud. Caraş-Severin şi Hunedoara, rafalele vor depăşi 100-120 km/h, viscolind ninsoarea", au transmis meteorologii.

Intensificări temporare ale vântului vor fi şi în zonele mai joase de relief, cu viteze mai mari în Crişana, îndeosebi în nordul regiunii, unde la rafală se vor atinge 55-65 km/h.

Avertizarea de cod galben este valabilă şi în zonele de munte ale judeţelor Caraș-Severin, Hunedoara, Arad şi Timiș

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.2658 RON
  • 1 EUR = 4.7621 RON
  • 1 HUF = 0.0146 RON