URMĂREȘTE-NE PE
LUNI, 22 OCTOMBRIE 2018

Ediția tipărită

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Cu fiecare cretin care vandalizează mobilierul urban, ne dăm seama că încă suntem la stadiul de comună primitivă, intrată abuziv şi prin nebăgare de seamă în U.E.
Zic şi eu
Adrian Cris
Nu mă număr între cei care consideră că o convingere religioasă exclude o gândire liberală. Nu cred că a gândi liber(al) înseamnă să fii fără niciun Dumnezeu. Un exemplu notoriu este cel al chirurgilor care mărturisesc că se roagă înaintea intervenţiilor dificile. Şi reciproca e valabilă. Poţi fi ateu, dar cât se poate de retrograd. Prin urmare, recunosc, ca orice om de bun simţ, dreptul oricărui membru PNL de a fi acţionat conform propriei conştiinţe la recentul referendum pentru "familia tradiţională".
Cum a fost?
Lucian Cremeneanu
Conferințele 11even, în care 11 oameni vorbesc câte 11 minute, sunt ca nunțile românești - nimeni nu îndrăznește să le facă mai scurte. Teorema care spune că ce e frumos durează puțin nu funcționează... Majoritatea vorbitorilor a dat impresia că tema conferinței, „La trecutu-ți mare, care viitor?”, nu a fost înțeleasă prea bine. Cei mai mulți au vorbit despre ei înșiși, lăsându-le spectatorilor sarcina de a extrage esența și de a construi puzzle-ul.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Aţi votat la recentul referendum pentru redefinirea familiei în Constituţie?





De stiut

Avocatul Bihoreanului
Mircea Ursuta
Aşa cum arătam săptămâna trecută, în curând vor intra în vigoare modificările legii privind statutul judecătorilor şi procurorilor ca urmare a faptului că, recent, Curtea Constituţională a respins ultima obiecţie de neconstituţionalitate ce putea fi formulată de preşedintele României cu privire la această lege, iar, vineri, 12 octombrie, Klaus Iohannis a fost nevoit să promulge noul statut al magistraţilor.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
În cursul evoluţiei bolii, după faza septicemică urmează faza organică, în care reapare febra, simultan cu instalarea unor sindroame diferite. Dintre acestea, cele ma frecvente sunt meningita leptospirotică (manifestată prin dureri de cap, fotofobie, redoare a muşchilor cefei, simptome care se remit de cele mai multe ori), sindromul hepatorenal (cu icter şi mărire în volum a ficatului, cu posibilitate de evoluţie spre forme severe), manifestări hemoragice limitate (la nivelul gingiilor, conjunctivelor, mucoasei nazale etc.) sau grave (hemoragii digestive majore) şi insuficienţa renală.
Psihologul Bihoreanului
Razvan Coloja
Anxietatea este una din marile probleme psihologice ale secolului nostru. Alături de depresie, este subiectul cel mai des întâlnit în cabinetele de psihologie. Anxietatea variază de la om la om și se manifestă oarecum diferit ca intensitate în cazul fiecăruia.
28 Mai 2018, 12:11

Atenţie pe unde mergeţi în a doua zi de Rusalii! Meteorologii anunţă din nou furtuni în Bihor

Atenţie pe unde mergeţi în a doua zi de Rusalii! Meteorologii anunţă din nou furtuni în Bihor foto arhivă, Mădălin Hinț
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Fiţi pregătiţi dacă aveţi în plan să vă petreceţi cea de-a doua zi de Rusalii în natură. Meteorologii anunţă noi furtuni pentru ziua de luni în Bihor.

Un prim cod galben a fost anunţat deja, pentru zona montană, peste cota 1800, şi pentru câteva localităţi din Bihor - Câmpani, Nucet, Criştioru de Jos - însă, aşa cum s-a întâmplat în ultima perioadă, nu este exclus ca avertizarea metei să se extindă.

Potrivit unui comunicat al ANM, până la ora 13, se vor semnala averse de ploaie care vor cumula 20-25 l/mp, frecvente descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului.

Aceeaşi alertă imediată vizează şi mai multe localităţi din judeţul Arad (Hălmagiu, Vârfurile, Hălmăgel), Hunedoara (Vaţa de Jos, Baia de Criş, Tomeşti, Bulzeştii de Sus) şi Caraş-Severin (Oţelu Roşu, Zăvoi, Băuţar, Rusca Montană, Glimboca, Marga).

Vom reveni cu noi informații pe această temă de îndată ce vor fi disponibile.

UPDATE:

ORA 13.30: Meteorologii au emis un nou cod galben pentru Bihor, potrivit căruia vor fi frecvente descărcări electrice și intensificări de scurtă durată ale vântului, până la ora 15, atât în zona de munte, cât și în localitățile: Aleșd, Ștei, Dobrești, Bratca, Buntești, Vadu Crișului, Borod, Ceica, Șuncuiuș, Aștileu, Pomezeu, Pietroasa, Lunca, Drăgănești, Rieni, Remetea, Vașcău, Lugașu de Jos, Țețchea, Aușeu, Câmpani, Măgești, Curățele, Roșia, Budureasa, Cărpinet, Vârciorog, Răbăgani, Nucet, Tărcaia, Căbești, Lazuri de Beiuș și Criștioru de Jos.

ORA 14.40: Vremea se înrăutățește. Meteorologii au emis COD PORTOCALIU pentru 25 de localități: Beiuș, Dobrești, Bratca, Buntești, Vadu Crișului, Borod, Șuncuiuș, Pomezeu, Finiș, Lunca, Drăgănești, Rieni, Șoimi, Remetea, Aușeu, Măgești, Curățele, Roșia, Budureasa, Uileacu de Beiuș, Răbăgani, Tărcaia, Căbești, Lazuri de Beiuș, Pocola.

Până la ora 15 cel puțin, vor fi averse de ploaie care vor cumula 30-35 l/mp, frecvente descărcări electrice, grindină de dimensiuni mici și medii și intensificări de scurtă durată ale vântului.

Aceeași alertă este valabilă pentru o parte din județul Arad, respectiv pentru localitățile Sebiș, Bârsa, Archiș, Dezna, Hășmaș, Cărand, Moneasa și Ignești.

ORA 15.15: Ploaia se îmblânzește, dar aria lor e mai extinsă. E din nou COD GALBEN, până la ora 16, pentru averse averse de ploaie care vor cumula 20-25 l/mp, frecvente descărcări electrice, grindină de dimensiuni mici și intensificări de scurtă durată ale vântului, în 43 de localități din Bihor: Beiuș, Aleșd, Ștei, Tileagd, Dobrești, Bratca, Brusturi, Vadu Crișului, Borod, Ceica, Șuncuiuș, Aștileu, Holod, Pomezeu, Finiș, Lunca, Drăgănești, Cociuba Mare, Rieni, Șoimi, Remetea, Vașcău, Lugașu de Jos, Țețchea, Aușeu, Olcea, Măgești, Curățele, Lăzăreni, Roșia, Uileacu de Beiuș, Cărpinet, Drăgești, Copăcel, Vârciorog, Răbăgani, Tărcaia, Căbești, Căpâlna, Lazuri de Beiuș, Săcădat, Pocola și Sâmbăta.

De aceeași avertizare sunt vizate localitățile Sebiș, Bocsig, Beliu, Craiva, Bârsa, Archiș, Dezna, Hășmaș, Cărand, Moneasa și Ignești, din județul Arad.

ORA 15.40: Furtuna ajunge în Oradea. Sunt afectate, cel puțin până la ora 17.30, localitățile: Oradea, Salonta, Marghita, Săcueni, Aleșd, Valea lui Mihai, Popești, Sânmartin, Tileagd, Tinca, Diosig, Dobrești, Oșorhei, Batăr, Suplacu de Barcău, Brusturi, Ciumeghiu, Nojorid, Tăuteu, Ceica, Șimian, Sălard, Aștileu, Holod, Balc, Biharia, Sântandrei, Chișlaz, Ineu, Derna, Sârbi, Avram Iancu, Cociuba Mare, Abram, Hidișelu de Sus, Șoimi, Sălacea, Lugașu de Jos, Borș, Țețchea, Tulca, Olcea, Girișu de Criș, Roșiori, Lăzăreni, Tarcea, Abrămuț, Drăgești, Copăcel, Vârciorog, Cherechiu, Husasău de Tinca, Cefa, Ciuhoi, Cetariu, Căpâlna, Sănnicolau Romăn, Buduslău, Toboliu, Mădăraș, Tămășeu, Săcădat, Sâmbăta, Paleu, Gepiu, Spinuș, Șinteu, Boianu Mare și Mădăras.

Ora 16.10: COD PORTOCALIU, până la ora 17, pentru 15 localități: Oradea, Sânmartin, Tileagd, Oșorhei, Brusturi, Nojorid, Sântandrei, Ineu, Sârbi, Borș, Girișu de Criș, Cetariu, Săcădat, Paleu și Spinuș. Vor fi averse de ploaie care vor cumula 30-35 l/mp, frecvente descărcări electrice, grindină de dimensiuni mici și medii și intensificări de scurtă durată ale vântului.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
1 Comentariu
Nu ne este frica! ABA Crisuri este cu noi!
Dupa ce ne-a scapat de pericolul inundatiilor posibile ale naravasului si periculosului parau Paris,consider ca ABA Crisuri este ingerul nostrul pazitor.Nimic rau nu ni se mai poate intampla....raul a fot deja facut:toate paraurile din oras au fost intubate.Bine ca avem retea de canalizare menajera in tot orasul.Nu conteaza ca acestea sunt suprapuse/identice pe/cu cele de ape pluviale.... Este cateodata o mireasma pe strazile orasului si nu te dumiresti de unde vine......o fi de la Nutriporck,o fi de la fabrica de zahar(nu ca a fost desfiintata),o fi de la alogenii.....Deci,nu ne este frica !
Postat 28 Mai 2018, 23:36 de platona
count display

FOTO BIHOREANUL

  • Retroparada toamnei: 'Bătrânele doamne' expuse în centrul Oradiei (FOTO)
  • Joburi multe, pretendenţi mai puţini, la Bursa locurilor de muncă: 'Patronii angajează pe oricine are capul pe umeri!' (FOTO)
  • Fără precedent: 27 de ambasadori vizitează Oradea, la invitaţia Ministerului de Externe, dar gazdele nu ştiu să-i asculte şi să profite de prezenţa lor (FOTO)
  • A cincea ediţie a Festivalului Naţional de Artă Naivă s-a deschis la Muzeul Ţării Crişurilor (FOTO)
  • Arhitectul Cristian Puşcaş spune povestea sinagogilor orădene, cele mai numeroase din ţară, într-un volum lansat la Humanitas (FOTO)
  • „Un milion de stele”: Bisericile catolice din Oradea, unite de Ziua Internaţională pentru Eradicarea Sărăciei (FOTO)
  • Jurnalişti şi scriitori dezbat la Oradea diferenţele şi 'complicităţile' dintre ei (FOTO/VIDEO)
  • Se lucrează la extinderea drumului expres spre Episcopia Bihor. Se va construi şi un viaduct înalt de 10 metri (FOTO/VIDEO)
  • Cum arată Podul Centenarului. Va fi inaugurat înainte de termen, pe 1 Decembrie (FOTO/VIDEO)
  • Copţi, dar buni! Oradea a dat trei campioni la Openul Austriei de Judo Masters! (FOTO)

TIMP LIBER

Timp liber

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 3.8697 RON
  • 1 EUR = 4.5959 RON
  • 1 HUF = 0.015 RON