URMĂREȘTE-NE PE
MIERCURI, 19 IUNIE 2019

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
S-au făcut multe investiții în Oradea, dar cred că de departe cea mai importantă este centura care ne va lega de mult dorita Autostradă Transilvania - A3. Guvernul a dat o hotărâre în acest sens, CNAIR are acum toate actele, așa că se poate ocupa de lansarea licitației, iar banii de la UE sunt asigurați. Oare ce ar trebui să mai intervină ca această centură să nu se facă?
Zic şi eu
Adrian Cris
Veste bună: Pásztor Sándor, Mang Ioan şi Traian Bodea, triada care conduce Consiliul Judeţean fără să se ţină de puţinele promisiuni făcute în 2016 şi fără să lase nimic în urma ei, cu excepţia căpuşării instituţiilor din subordine cu clientelă pe cât de incompetentă pe tot atât de lacomă, vor deveni din vara anului viitor o amintire urâtă.
Cum a fost?
Lucian Cremeneanu
Cu mai puține spectacole decât în anii trecuți, mă așteptam să văd mai mulți spectatori la FITO 2019. Dar, la unele, mai ales la cele înscrise în concurs, au fost multe locuri libere în sală. Am bifat 5 zile din cele 8 ale festivalului și voi face o scurtă trecere în revistă a ceea ce am văzut.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveţi despre condamnarea la închisoare a preşedintelui PSD, LIviu Dragnea?






De stiut

Avocatul Bihoreanului
Mircea Ursuta
Codul de procedură civilă prevede reguli cu privire la persoana care suportă cheltuielile ocazionate de derularea unui proces, stabilind ca regulă de principiu că acestea vor fi suportate de către partea care pierde procesul. În ce condiţii, însă?
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Diabetul zaharat este cea mai frecventă boală endocrină, frecvenţa reală fiind mai greu de apreciat din cauza standardelor diferite de diagnostic. Considerând hiperglicemia matinală ca un criteriu de diagnostic, circa 1-2% din populaţie este afectată. Boala se caracterizează prin anomalii metabolice şi prin complicaţii tardive ce afectează ochii, rinichii, nervii şi vasele de sânge.
Psihologul Bihoreanului
Razvan Coloja
Din păcate, cinematografia şi oamenii neinformaţi perpetuează o serie de mituri care impun o stigmă asupra bolnavilor şi asupra celor cu afecţiuni psihice. Un schizofrenic este confundat des cu cei cu personalitate multiplă, cu criminalii în serie, cu cei malefici şi răi, gata de violenţe inimaginabile. Adevărul este, însă, altul...
27 Mai 2019, 11:40

Vine furtuna! Cod galben de ploi torenţiale, vijelii şi grindină, inclusiv în Bihor

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Săptămâna începe prost în 13 judeţe din ţară, inclusiv Bihor, care sunt, începând de luni, ora 18, sub cod galben.

Potrivit meteorologilor, în aceste zone vor fi averse torenţiale, frecvente descărcări electrice, grindină şi vijelii. "În cursul serii de luni 27 mai şi în noaptea de luni spre marţi (27/28 mai) instabilitatea atmosferică va deveni deosebit de accentuată în Banat, vestul şi nordul Olteniei, Crişana, Maramureş şi vestul Transilvaniei, unde vor fi averse torenţiale, frecvente descărcări electrice, grindină şi vijelii. Cantităţile de apă vor depăşi 25 l/mp şi izolat 40...50 l/mp", se arată în informarea ANM.

Codul galben va fi în vigoare până marţi, la ora 6. Pe lângă Bihor, mai sunt vizate judeţele Satu Mare, Maramureş, Sălaj, Cluj, Alba, Arad, Hunedoara, Timiş, Caraş, Gorj şi Mehedinţi.


Ca furtunile să nu producă pagube şi, mai ales, victime, ISU Crişana le recomandă bihorenilor să îndepărteze copacii sau ramurile uscate, să asigure sau să înlăture, după caz, elementele de construcție aflate în echilibru instabil, care pe timp de vijelie, ar putea cădea şi provoca victime ori pagube materiale.

De asemenea, pe timpul manifestării fenomenelor meteorologice periculoase, cetățenii trebuie să evite deplasarea în apropierea copacilor, a panourilor publicitare sau a clădirilor aflate în construcție sau care prezintă elemente arhitectonice ce pot fi smulse de vânt.

Pentru  limitarea  posibilelor  pagube  generate  de  vântul  puternic, parcarea  autovehiculelor  se  va  realiza  în  zone  ferite,  la  distanță sigură  față  de  copaci  sau stâlpi de electricitate.

În cazul în care furtuna este iminentă: 

- Întrerupeţi orice activităţi în aer liber;

- Intraţi în casă, într-o construcţie ori într-un autoturism;

- Închideţi ferestrele şi uşile;

- Evitaţi duşurile ori sălile de baie deoarece conductele fixe ale instalaţiilor pot conduce electricitate;

- Deconectaţi aparatele şi echipamentele electrice, întrucât acestea se pot defecta ca urmare a descărcărilor electrice atmosferice.

În timpul unei furtuni:

- Dacă sunteţi în spaţii deschise, aşezaţi-vă ghemuit la pământ. Puneţi-vă mâinile pe urechi şi cap, iar capul între genunchi;

- Reduceţi contactul cu pământul încercând să deveniţi o ţintă cât mai mică;

- Nu vă întindeţi pe pământ;

- Evitaţi: obiectele înalte, precum un copac înalt izolat în arie deschisă, câmpuri, sau o ambarcaţiune pe apă, orice obiecte metalice precum utilaje agricole, echipamente de fermă, motociclete, biciclete etc.;

- Dacă vă aflaţi în pădure, căutaţi adăpost într-o zonă cu copaci mai puţin înalţi;

- Dacă sunteţi într-o zonă deschisă, mergeţi spre o zonă joasă, precum o vale;

- Dacă sunteţi pe un lac, încercaţi să ajungeţi la mal de urgenţă şi adăpostiţi-vă imediat.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.2241 RON
  • 1 EUR = 4.7249 RON
  • 1 HUF = 0.0147 RON