URMĂREȘTE-NE PE
DUMINICĂ, 15 SEPTEMBRIE 2019

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Acum vreo 10 ani, marii consumatori de cultură din Oradea vituperau împotriva "ţăranului din Birtin" pe motiv că acesta nu face destule manifestări, care să satisfacă pretenţile celor care se trezesc pe Mezzo şi adorm pe Arte. Ei bine, acum lucrurile artă cu totul altfel...
Zic şi eu
Adrian Cris
Şeful Consiliului Judeţean ne ia de proşti. Vinerea trecută, Pásztor Sándor s-a înfoiat în faţa presei locale că a „purtat discuţii” cu nişte nemţi din districtul Steinfurt, pe care l-a prezentat drept „motorul Germaniei”, deşi în realitate doar landul din care face parte, Renania de Nord - Westfalia, este o „locomotivă”, nicidecum districtul respectiv, eminamente rural.
Cum a fost?
Lucian Cremeneanu
Da, suntem oameni. Da, suntem supuși greșelii. Da, avem dreptul să fim iertați. Da, avem dreptul la un nou început. Dar care este efectul întoarcerii la catedră al unui cadru didactic condamnat? În ce măsură va putea să se impună în fața studenților? Cum va fi privit de colegii de catedră sau departament? În ce măsură va afecta întoarcerea sa imaginea Universității? Pe de altă parte, se pot arunca pe apa sâmbetei întreaga pregătire și experiență didactică a unui om din pricina unei rătăciri de moment sau a unei slăbiciuni?
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveţi despre necesitatea construirii şi modul în care se va realiza viitorul pasaj subteran Magheru, care va lega pe sub bulevard Aleea Ştrandului de Pacul Traian?






De stiut

Avocatul Bihoreanului
Mircea Ursuta
Motivul principal pentru care Avocatul Poporului cere declararea Codului administrativ neconstituțional, în ansamblul său, este tocmai ce am arătat săptămânile trecute, respectiv adoptarea acestuia în procedura de urgență a ordonanței guvernamentale, cu ignorarea rolului de legiuitor al Parlamentului.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Consumul de apă poate avea o influenţă nefavorabilă asupra organismului atunci când apa conţine agenţii patogeni ai bolilor infecţioase, când are o compoziţie deosebită de cea a apei potabile şi când are gust sau miros ce o fac improprie consumului. Aceste modificări ale normelor de potabilitate pot fi determinate cel mai des de caracteristicile solului stăbătut de către ape şi impurificării cu ape uzate fecaloid-menajere sau industriale.
Psihologul Bihoreanului
Razvan Coloja
Din păcate, cinematografia şi oamenii neinformaţi perpetuează o serie de mituri care impun o stigmă asupra bolnavilor şi asupra celor cu afecţiuni psihice. Un schizofrenic este confundat des cu cei cu personalitate multiplă, cu criminalii în serie, cu cei malefici şi răi, gata de violenţe inimaginabile. Adevărul este, însă, altul...
05 Iunie 2019, 20:36

Două noi cărţi dedicate Centenarului, privind Oradea şi Europa, vor fi lansate la Biblioteca Judeţeană

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Cu ocazia Centenarului Marii Uniri, două noi volume de lucrări vor fi prezentate publicului. Lansarea lor va avea loc joi, 6 iunie, ora 17:30, în sala de conferinţe a Bibliotecii Judeţene "Gheorghe Şincai".

Evenimentul şi lucrările sunt rodul unei colaborări a Universităţii din Oradea, prin Facultatea de Istorie, Relaţii Internaţionale, Ştiinţe Politice şi Ştiinţele Comunicării, cu Universitatea de Stat din Moldova, Facultatea de Istorie şi Filozofie şi Centrul de Studii Interdisciplinare ce funcţionează sub egida Academiei Române.

Cele două volume cuprind studii ştiinţifice prezentate în cadrul unor conferinţe organizate în anul 2018. Primul, "Declaraţia de autodeterminare de la Oradea din 12 octombrie 1918", îi are drept coordonatori pe istoricii Gabriel Moisa, Sorin Şipoş şi Ion Eremia. Cel de-al doilea, cu titlul "Europe – a Century after the end of the First World War (1918-2018)", este coordonat de Ioan Horga şi Alina Stoica. Ambele au fost publicate la Editura Academiei Române.

Partenerii evenimentului sunt Ministerul Culturii şi Identităţii Naţionale, Muzeul Ţării Crişurilor şi Serviciul Judeţean Bihor al Arhivelor Naţionale.

Tot joi, Universitatea din Oradea va găzdui, în Aula Magna, ceremonia de decernare a titlului de Doctor Honoris Causa profesorului emerit Paul Allies. Politician şi politolog francez, acesta este expert în istorie politică şi sociologie şi predă Istoria politică a Franţei în cadrul Departamentului de Ştiinţe Politice a Universităţii din Montpellier. Este membru al mai multor institute franţuzeşti, între care cel de Descentralizare, promovând idei de bună guvernare în acest domeniu.

Evenimentul de decernare a înaltului titlu academic va începe la ora 9:30.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
1 Comentariu
Rusine
Rusinea natiunii acesti autori cu aceste subiecte de cotropire al altori natiuni. Natiunea nu va rezista ea fiind construita artificial si nu natural cum sunt altele de milenii pe pamantul lor de bastina.
Postat 06 Iunie 2019, 09:30 de Boron
count display
Ultimele Comentarii

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.2946 RON
  • 1 EUR = 4.7363 RON
  • 1 HUF = 0.0143 RON